Psalmul 23: Domnul este odihna mea

(1) Un psalm al lui David

Domnul este păstorul meu,

Nu voi duce lipsă.

(2) În păşuni verzi mă face să mă aşez,

pe mal de ape odihnitoare mă conduce,

(3) îmi înviorează sufletul.

Mă conduce pe cărările dreptăţii, 

din pricina Numelui Său.

(4) Chiar de-aş merge printr-o vale întunecoasă,

nu mă tem de niciun rău

căci Tu eşti cu Mine -

toiagul Tău şi bastonul Tău,

ele mă îndrumă.

 

(5) Pregăteşti pentru mine o masă

chiar în prezenţa duşmanilor mei.

Ungi cu untdelemn capul meu,

pocalul meu este îmbelşugat.

 

(6) Cu adevărat bunătatea şi îndurarea mă vor însoţi toate zilele vieţii mele,

şi voi locui în Casa Domnului meu până la sfârşitul zilelor.

 

Psalmul 23 are în mod evident trei strofe, în fiecare dintre ele autorul utilizând o altă metaforă. Prima strofă evocă trei beneficii de care se bucură credinciosul în contextul imaginii păstorului şi a turmei, după cum anunţă şi rezumă foarte concis chiar de la început (v. 1). David jubilează la gândul că Domnul împlineşte nevoile sale cele mai elementare de hrană şi apă (v. 2, 3a), de călăuzire (v. 3b) şi de protecţie (v. 4). Călăuzirea şi protecţia pot fi considerate foarte bine cele două feţe ale aceleiaşi monede, fapt care se constată şi din modul în care David finalizează v. 4 revenind la tema călăuzirii din versetul anterior. Pe scurt, calitatea de păstor a Domnului vizează două categorii majore care decurg din realitatea comuniunii Sale cu cel credincios.

Strofa a doua (v. 5) evocă beneficiile relaţiei cu Dumnezeu din perspectiva unei imagini diferite: cea a relaţiei dintre o gazdă şi musafirul său, faţă de care cel dintâi avea obligaţii specifice, iar cel din urmă era protejat chiar şi de duşmanii săi. Aici imaginea protecţia de duşmani şi asigurarea elementelor necesare traiului sunt îmbinate de o manieră nouă, originală. Aici, imaginea câştigă în caracterul său personal, fapt care lipsea în reprezentarea zoomorfică a credinciosului în metafora anterioară. Oricum psalmul elogiază caracterul lui Dumnezeu şi nu contribuţia omului, fapt pentru care cele două metafore sunt perfect coerente şi complementare.

În final, poetul salută în strofa a treia (v. 6) gândul perpetuării acestei relaţii cu convingerea pe care numai confirmarea Providenţei lui Dumnezeu din experienţa trecută o poate da. Din nou, două elemente, de data aceasta de natură teologică, însumează gândurile poetului: bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu. Este greu a le despărţi una de cealaltă şi poate şi mai greu a le defini ca elemente distincte. Ele ajung la originea tuturor experienţelor la care făcea aluzie poetul şi justifică teologic revărsarea nestăvilită de har din Dumnezeu. Bunătatea şi îndurarea sunt personificate aici ca şi cum l-ar însoţi pe credincios în căutarea Sa după Dumnezeu şi în închinarea de la Templu. Contextul acestei fericiri este dat de interdicţia de a se închina în orice loc înalt după modelul canaanenilor, în tandem cu obligaţia pelerinajului de trei ori pe an pentru închinarea la Templul de la Ierusalim. Bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu sunt considerate aici resursele care îl motivează pe credincios la o închinare autentică înaintea lui Dumnezeu. Drept urmare, perpetuarea fericirii de a avea comuniune cu Dumnezeu este considerată cea mai înaltă stare.

Noul Testament, mai ales apostolul Ioan (Ioan 10, 13-17), continuă a comenta Providenţa lui Dumnezeu din perspectiva metaforelor relaţiei oaie-păstor şi a relaţiei musafir-gazdă de o manieră substanţial mai dramatică şi mai plastică, atunci când păstorul-gazdă îşi sacrifică propria viaţă pentru binele oii-musafir. Siguranţa pe care ne-o dă gândul călăuzirii lui Dumnezeu, întemeiată pe dovezile oferite de experienţa anterioară, ne dau pacea pe care nu o poate întrece nimic din lumea aceasta. După cum ne invită un alt psalmist (Ps. 103:2) să nu uităm de binefacerile lui Dumnezeu faţă de noi şi să le lăsăm a ne înnaripa mulţumirea. Mai ales că prezenţa lui Dumnezeu nu se mai rezumă acum la un singur loc de pe pământ, ci este asigurată prin Duhul Sfânt tuturor credincioşilor. Putem fii siguri că Dumnezeu se va asigura ca până şi în mijlocul vâltorii să avem parte de odihna Sa. Poţi fi sigur de aceasta!