De unde vine înţelepciunea?

Cazul patriarhului Iov

Iov era proprietarul de animale putred de bogat cu o avere de 11,500 de capete, adică de trei ori mai multe decât Nabal din Maon. Iov era părintele grijuliu şi tatăl împlinit al unei familii numeroase (şapte fii şi trei fiice). Iov era omul respectat în societate (vezi Iov 29) şi  credinciosul cu care Însuşi Dumnezeu se lăuda înaintea Cerului. Cu toate acestea, Iov a ajuns omul deposedat de toate averile, lipsit de copii, de sănătate şi de demnitatea de om pe neaşteptate.

Iov este cel mai neaşteptat candidad pentru intervenţia lui Dumnezeu. Un patriarh ca Iov atinge talia lui Avraam, părintele credincioşilor. Cu toate acestea, Dumnezeu permite Satanei să se atingă de integritatea gospodăriei, familiei şi sănătăţii sale. Probabil că cei mai mulţi dintre noi nu ne calificăm pentru un asemenea exerciţiu de proslăvire a lui Dumnezeu. Noi avem promisiunea că „Dumnezeu nu va permite sa fim ispititi peste puterea noastra, ci odata cu ispita a pregatit si mijlocul de a o putea rabda” (1 Cor. 10:13). Cornilescu traduce aici “mijlocul să ieşiţi din ea”. Oricum, mijlocul de ieşire este prin răbdarea suferinţei.

Reacţiişe la suferinţa credinciosului sunt variate: Dumnezeu apreciază răbdarea suferindului, Satana continuă să-l acuze pe suferind,  prietenii lui Iov sunt uluiţi de sfufeinţa prin care trece, Iov îşi blestemă viaţa, prietenii lui Iov revin cu sfaturi de îndreptare a situaţiei, iar Iov revine prin asumarea suferinţei.

De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa? Raspunsuri alternative.

Din perspectiva lui Dumnezeu, suferinţa poate fi un exerciţiu demonstrativ al credincioşiei unui om. Iov a rămas neclintit în teoria sa cu privire la nedreptatea suferinţei sale. Tot la fel de fermi au fost şi prietenii lui Iov care considerau că suferinţa este justificată de păcatul personal.

Omul, cu atât mai mult credincioşii, este un spectacol atât pentru lumea văzută cât şi pentru cea nevazută. Pavel vorbeşte despre performanţa apostolilor ca despre activitatea depusă de gladiatori în arenă (1 Corinteni 4:9). Imaginea, specializată la atleţi, este extinsă ulterior la toţi creştinii în Epistola catre evrei (12:1). Cu limitările sale, omul nu poate pricepe toate lucrurile care se petrec în lume. „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului” spunea Moise în Deuteronom 29:29, aşa cum „cele descoperite sunt ale noastre, ca să păzim cuvintele Legii acesteia”. Cu alte cuvinte, datoria omului este să respecte standardul lui Dumnezeu şi să lase consecinţele în grija lui Dumnezeu.

Ce autorizeaza o interpretare a fi corectă?

Am fi tentaţi să spunem că mulţimea susţinătorilor ar autoriza o anumită interpretare asupra suferinţei credinciosului.Cei trei prieteni mai vârstnici ai lui Iov au luat cuvântul înainte ca mai tânărul lor tovarăş să îndrăznească a deschide gura. Toţi au adus la unison, aceeaşi teorie că Dumnezeu îl pedepseşte numai pe vinovat cu o asemenea suferinţă. O prostie sau o minciună nu devine adevăr dacă este susţinută de mulţi oameni. Este adevărat că Scriptura vorbeşte despre obligaţia de a avea 2-3 martori pentru a dovedi vinovaţia cuiva, dar această obligaţie priveşte faptele unui om nu interpretarea asupra faptelor sale.

Repetarea argumentului ar putea să fie o soluţia mai incitantă. Prietenii lui Iov au luat cuvântul de cate trei ori, la rând, mai puţin Elihu, care a venit ultimul cu un monolog mai amplu. Iov a auzit de cel puţin zece ori la rand acelaşi argument: din moment ce Dumnezeu te-a năpăstuit în halul acesta trebuie să fi greşit cumva. Pocăieşte-te şi ţi se va schimba situaţia.

Intoxicarea din presa românească este o strategie folosită de jurnaliştii care nu cunosc deontologie, dezinformează masele şi care dovedesc că şi-au făcut şcoala cu politruci iar unii chiar au servit patria ca securişti şi informatori. Nu contează de câte ori ţi se spune un lucru, daca este greşit tot greşit ramane. Aceasta este tehnica diavolului de a intoxica cu gânduri rele despre tine şi despre alţii. Până la urma tot mincinos rămâne, iar toţi cei care cred în el sunt mincinoşi împreună cu el.

Autoritatea sustinatorului: experienţa spirituală, experienţa de viaţă sau însăşi revelaţia pot fi invocate pentru autorizarea unei interpretări. Prietenii lui Iov au făcut apel la autoritate superioară pentru a-l deturna pe Iov din convingerile sale de nevinovăţie susţinute cu atâta eroism. Elifaz din Teman invoca experienţa sa spirituală (Iov 4:12-16). Bildad din Şuah invocă experienţa de viaţă (Iov 8:8). Elifaz din Teman va recurge şi el la aceasta strategie, dupa ce a constatat că prima nu a avut succes.

Ţofar din Naamat şi Elihu au invocat înţelepciunea lui Dumnezeu (Iov 11:5-6; 20:29; 32:8-10) care le-ar fi parvenit în ciuda faptului că nu erau calificaţi prin vârstă să aibă înţelepciunea perilor albi. Deşi este adevărată teza că Duhul lui Dumnezeu poate înţelepţi chiar şi pe tineri, nu este la fel de adevărat că înţelepciunea care vine de sus îi umileşte sau desconsideră pe ceilalţi (Iacov 3:13-18).

Suntem chemaţi să slujim unii altora, nu să ne judecăm unii pe alţii. Nu cunoaştem toate informaţiile necesare pentru o judecată corectă (1 Corinteni 4:4-5). Ne înstrăinează unii de alţii. Împăcarea este posibilă până la judecată (Matei 5:25-26). Judecata o data săvârşită ne desparte. Exista riscul ca să ne întâlnim din nou cu măsura folosită pentru alţii, pentru că Dumnezeu o va folosi şi asupra noastră (Matei 7:1-5). Dacă vrei ca Judecătorul să fie milostiv cu tine, trebuie să te arăţ şi tu milostiv cu cei care îţi greşesc. În fond şi la urma-urmei, Dumnezeu ne-a chemat să fim martori şi mijlocitori ai vindecării altora şi nu interpreţi ai suferinţei lor.

Dicţionar de imagini biblice – imagini din Geneza

(În imagine Marşul lui Avraam, pictură de József Molnár, sec. XIX; Galeria Naţională Ungară, Budapesta.)

Pentru studenţii care au încep exegeza ciclului narativ „Avraam” le pun la dispoziţie articolul referitor la Cartea Geneza din Dicţionarul de imagini biblice, aflat în proces de editare la Editura Casa cărţii din Oradea.

Titlul cărţii ne spune despre conţinutul ei. Geneza este „cartea începuturilor” – sursa validă a informaţiilor despre cum a început universul, istoria umană şi istoria mântuirii. Cea mai mare parte a conţinutului cărţii originează din această orientare – genealogiile, preocuparea cu „generaţiile” diferitelor familii, ca şi etiologiile ocazionale (istorisirile despre cum şi-au primit numele diferiţi oameni sau diferite locuri). Geneza este prin excelenţă istoria *primelor lucruri – primul cuplu, primul *fiu, prima *grădină, primul *păcat, primul *curcubeu, primul fratricid, prima comunitate multilingvă ş.a.m.d.

Schema generală a cărţii constă din două diviziuni: 11 capitole sunt dedicate istoriei primară (originea lumii) şi 29 de capitole istoriei patriarhale (originile poporului Israel). Deşi probabil, pentru cititorii moderni, întreaga carte are o aură de literatură antică, istoria primară este foarte îndepărtată de istoria obişnuită, mult mai elementară, mai puţin specifică decât istoria patriarhilor. Istoria primordială este preocupată de tipologiile universale ale Creaţiei, Căderii, păcatului, judecăţii şi restaurării; istoria patriarhilor, însă, se focalizează asupra istoriei unor familii specifice.

Unele dintre tiparele unificatoare ale cărţii sunt de natură tematică. Suveranitatea lui Dumnezeu străbate cartea de la început la sfârşit. Dumnezeu este o divinitate transcendentă în istoria creaţiei, judecătorul suveran în istorisirile *Căderii şi *potopului, figura autorităţii în istoriile patriarhilor, începând cu chemarea pe care El o adresează lui Avraam. O altă temă unificatoare o reprezintă conflictul dintre răzvrătirea umană şi bunătatea divină. În mod repetat, Dumnezeu alege material uman nepromiţător cu care să lucreze. Un punct de tensiune tangenţial este cel dintre *judecata şi *mila divină.

Relaţia divino-umană este o preocupare a cărţii Geneza. Motivul dominant folosit pentru a ilustra această relaţie este cel al *legământului – o înţelegere (uneori saturată cu imagini despre contract) pe care Dumnezeu o face fie cu rasa umană, fie cu anumiţi indivizi. De fapt, în Geneza există o serie de legăminte: un legământ al faptelor, cu *Adam, un legământ al harului cu Noe, şi unul al credinţei, cu *Avraam şi patriarhii următori. Motivul legământului este însoţit de imaginile secundare ale promisiunii, împlinirii, obligaţiei (cerinţele *ascultării), *răsplătirii şi pedepsei (pentru neascultare; vezi Crimă şi pedeapsă).

Geneza manifestă în acelaşi timp şi unitate narativă. Un aspect al ei constă în distribuţia personajelor. Dumnezeu este protagonistul istorisirii pe ansamblu – cel care creează universul, stabileşte termenii existenţei acestuia şi supraveghează derularea venirii lui în existenţă – ca susţinător, ghid şi judecător. Dar personajele umane sunt la fel de importante, iar dintr-o perspectivă umană, Geneza este o colecţie de istorisiri *eroice. În ciuda bunăstării personajelor secundare sau cu importanţă minoră, schiţa principală a cărţii este istoria unui grup restrâns de personaje puternice, complet dezvoltate: *Adam şi *Eva, *Cain şi *Abel, Noe, *Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, *Iacov şi *Iosif. Istoriile acestora sunt în principale unele domestice – povestiri ce au de-a face cu familii mai mult decât cu popoare.

Geneza este o carte a arhetipurilor. Actul original al *creaţiei este un arhetip pentru noile începuturi, însoţit de imaginile tipice ale fertilităţii şi abundenţei. *Grădina Edenului (Gen. 2) este paradisul pământesc arhetipal, un loc al fericirii idilice, purtării de grijă şi a inocenţei umane. Istoria Căderii (Gen. 3) este construită în jurul arhetipurilor *ispitirii, *crimei şi pedepsei, *decăderii din inocenţă şi al *iniţierii. Istoria *Potopului (Gen. 6–9) este o poveste a crimei şi pedepsei, a distrugerii cataclismice a lumii şi a *mântuirii. Istorisirile mai târzii revin la acest repertoriu iniţial de motive arhetipale de intrigi.

Pe lângă acestea, istoria patriarhilor este dominată de motivul *misiunii, cu un accent pe *călătorie (cartea Geneza este o antologie de istorisiri de *călătorie, începând cu voiajul lui Noe pe mare). Viaţa lui Avraam este primul capitol al unui poem despre căutare, din momentul în care Dumnezeu îl cheamă să îşi părăsească *patria şi să călătorească spre ţara pe care i-o va arăta Dumnezeu. Alături de această căutare după o ţară este căutarea după obţinerea împlinirii promisiunii lui Dumnezeu privind un fiu şi descendenţi. Patriarhii ulteriori continuă aceste două căutări, aşezate de acum într-un cadru al legământului, astfel că patriarhii se găsesc atât într-o căutare după o ţară şi pentru a perpetua o linie de descendenţi, cât şi într-o continuă străduinţă de a-i fi pe plac lui Dumnezeu.

Cartea este bogată şi în tipologii de personaje, întrucât găsim în ea o veritabilă galerie de personaje universale: *eroi şi eroine, copii vinovaţi, *taţi şi *mame, *soţi şi *soţii, *răufăcători, *înşelători, *nomazi, *fraţi rivali, perverşi sexuali, *regi străini (figuri ale autorităţii), *mirese şi conducători de triburi. Abundă şi arhetipurile vocaţionale: ciobani (sau simpli crescători de animale), agricultori, *constructori, gospodine, *vânători, *slujitori, administratori, brutari, conducători şi curteni (incluzând interpreţii de vise).

Un grup de imagini proeminent îl reprezintă *familia. Încă din istoria primară, dar într-o manieră mult mai accentuată în istoria patriarhilor, ne mişcăm într-o lume a relaţiilor de familie. Datorită motivului legământului, Geneza este străbătută de un puternic sentiment al destinului familiei, cu întregul trib, generaţie după generaţie, preocupat de producerea descendenţilor care vor deveni o naţiune. Genealogiile Genezei sunt ele însele o imagine importantă pe parcursul cărţii. *Pântecul fertil (ridicarea unei *seminţe) este o imagine pozitivă importantă; *sterilitatea este un blestem uman în raport cu care în special femeile sunt dispuse să facă orice pentru a-l evita. În ton cu accentul domestic al cărţii, imaginea *cortului este scena predominantă a acţiunii. Familiile Genezei sunt departe de a fi idealizate; de fapt imaginea care predomină este aceea a familiei disfuncţionale. Citim despre disfuncţia ultimă într-o familie – fratricidul – ca şi despre alte disfuncţionalităţi – ură, gelozie, înşelarea membrilor familiei. Totuşi imaginea nu este în totalitate negativă: reconcilierea fraţilor şi reunificarea familiei apar proeminent în două dintre istoriile familiilor cărţii.

Lumea Genezei este una predominant pastorală în sensul larg al unei lumi a naturii, a *cultivării pământului şi a *creşterii animalelor. Doar câteva episoade sunt poziţionate într-un oraş sau la vreo curte regală (dar şi aici se arată că oamenii sunt foate preocupaţi cu probleme agrare). Pentru cea mai mare parte a cărţii, acţiunea se desfăşoară într-o lume rurală sau de deşert. Visurile conţin în principal imagini naturale. Foarte rar ni se permite să pierdem din vedere importanţa oilor, a caprelor şi a cămilelor. Nevoia de apă este un motiv important, este chiar aproape sinonim cu viaţa şi prosperitatea, la fel cum absenţa apei este o garanţie a lipsurilor şi chiar a morţii. Imaginea înrudită a fântânii răsare, atât ca sursă a apei ce susţine viaţa oamenilor şi a turmelor cât şi ca şi centru al comunităţii.

În ce priveşte ciclul vieţii avem un alt grup de imagini. Istorisirile *naşterilor sunt o subcategorie proeminentă în Geneza. În carte există şi scene memorabile ale *morţii şi *îngropării. Continuitatea *generaţiilor este importantă, şi de aici binecuvântarea tatălui dată fiilor săi pe patul morţii este un ritual cu semnificaţie majoră. Imaginea *dreptului de întâi născut presupune o importanţă mai mult decât obişnuită într-o istorie în care încadrarea într-un legământ şi binecuvântările acestuia însoţesc acest drept.

Un mănunchi final de imagini se referă la închinarea adusă lui Dumnezeu. Construirea de *altare este un semn important al unui închinător al adevăratului Dumnezeu. Imaginea jertfei este mai puţin proeminentă ca în istoria mai târzie a evreilor, dar este prezentă încă din naraţiunea lui Cain şi Abel şi a jertfelor lor (Gen. 4:1–7). *Circumcizia este semnul legământului. *Visurile conţin uneori un mesaj sacru de la Dumnezeu, iar atribuirea de *nume copiilor şi locurilor denotă probleme spirituale mai largi. Mai evidente decât toate sunt dialogurile divino-umane ce apar în carte, iar acestea sunt atât de directe încât ni se spune prea puţin despre oameni care se roagă lui Dumnezeu, ci aproape numai despre Dumnezeu care iniţiază conversaţii cu muritorii.

O calitate a cărţii Geneza ce se încadrează în categoria imaginilor este realismul pătrunzător. Două aspecte ale acestuia sunt în special demne de remarcat. Primul este evident în selecţia materialului: scriitorii includ comportamente imperfecte împreună cu calităţi pozitive ale personajului. Aproape că e mai multă umbră decât lumină în aceste istorisiri eroice deoarece autorii îşi descriu eroii cu bune şi rele. Un al doilea aspect este ridicarea locurilor obişnuite la nivel de importanţă majoră. Geneza nu este în primul rând o carte de istorie internaţională ci una a istoriei de familie. Exceptând evenimentele epocale ale istoriei primare, marea majoritate a evenimentelor consemnate în Geneza n-ar fi incluse în rubricile unui ziar contemporan, ci ar circula în cadrul unei familii.