Dicţionar de imagini biblice – imagini din Geneza

91831-004-851FB7EC(În imagine Marşul lui Avraam, pictură de József Molnár, sec. XIX; Galeria Naţională Ungară, Budapesta.)

Pentru studenţii care au încep exegeza ciclului narativ „Avraam” le pun la dispoziţie articolul referitor la Cartea Geneza din Dicţionarul de imagini biblice, aflat în proces de editare la Editura Casa cărţii din Oradea.

Titlul cărţii ne spune despre conţinutul ei. Geneza este „cartea începuturilor” – sursa validă a informaţiilor despre cum a început universul, istoria umană şi istoria mântuirii. Cea mai mare parte a conţinutului cărţii originează din această orientare – genealogiile, preocuparea cu „generaţiile” diferitelor familii, ca şi etiologiile ocazionale (istorisirile despre cum şi-au primit numele diferiţi oameni sau diferite locuri). Geneza este prin excelenţă istoria *primelor lucruri – primul cuplu, primul *fiu, prima *grădină, primul *păcat, primul *curcubeu, primul fratricid, prima comunitate multilingvă ş.a.m.d.

Schema generală a cărţii constă din două diviziuni: 11 capitole sunt dedicate istoriei primară (originea lumii) şi 29 de capitole istoriei patriarhale (originile poporului Israel). Deşi probabil, pentru cititorii moderni, întreaga carte are o aură de literatură antică, istoria primară este foarte îndepărtată de istoria obişnuită, mult mai elementară, mai puţin specifică decât istoria patriarhilor. Istoria primordială este preocupată de tipologiile universale ale Creaţiei, Căderii, păcatului, judecăţii şi restaurării; istoria patriarhilor, însă, se focalizează asupra istoriei unor familii specifice.

Unele dintre tiparele unificatoare ale cărţii sunt de natură tematică. Suveranitatea lui Dumnezeu străbate cartea de la început la sfârşit. Dumnezeu este o divinitate transcendentă în istoria creaţiei, judecătorul suveran în istorisirile *Căderii şi *potopului, figura autorităţii în istoriile patriarhilor, începând cu chemarea pe care El o adresează lui Avraam. O altă temă unificatoare o reprezintă conflictul dintre răzvrătirea umană şi bunătatea divină. În mod repetat, Dumnezeu alege material uman nepromiţător cu care să lucreze. Un punct de tensiune tangenţial este cel dintre *judecata şi *mila divină.

Relaţia divino-umană este o preocupare a cărţii Geneza. Motivul dominant folosit pentru a ilustra această relaţie este cel al *legământului – o înţelegere (uneori saturată cu imagini despre contract) pe care Dumnezeu o face fie cu rasa umană, fie cu anumiţi indivizi. De fapt, în Geneza există o serie de legăminte: un legământ al faptelor, cu *Adam, un legământ al harului cu Noe, şi unul al credinţei, cu *Avraam şi patriarhii următori. Motivul legământului este însoţit de imaginile secundare ale promisiunii, împlinirii, obligaţiei (cerinţele *ascultării), *răsplătirii şi pedepsei (pentru neascultare; vezi Crimă şi pedeapsă).

Geneza manifestă în acelaşi timp şi unitate narativă. Un aspect al ei constă în distribuţia personajelor. Dumnezeu este protagonistul istorisirii pe ansamblu – cel care creează universul, stabileşte termenii existenţei acestuia şi supraveghează derularea venirii lui în existenţă – ca susţinător, ghid şi judecător. Dar personajele umane sunt la fel de importante, iar dintr-o perspectivă umană, Geneza este o colecţie de istorisiri *eroice. În ciuda bunăstării personajelor secundare sau cu importanţă minoră, schiţa principală a cărţii este istoria unui grup restrâns de personaje puternice, complet dezvoltate: *Adam şi *Eva, *Cain şi *Abel, Noe, *Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, *Iacov şi *Iosif. Istoriile acestora sunt în principale unele domestice – povestiri ce au de-a face cu familii mai mult decât cu popoare.

Geneza este o carte a arhetipurilor. Actul original al *creaţiei este un arhetip pentru noile începuturi, însoţit de imaginile tipice ale fertilităţii şi abundenţei. *Grădina Edenului (Gen. 2) este paradisul pământesc arhetipal, un loc al fericirii idilice, purtării de grijă şi a inocenţei umane. Istoria Căderii (Gen. 3) este construită în jurul arhetipurilor *ispitirii, *crimei şi pedepsei, *decăderii din inocenţă şi al *iniţierii. Istoria *Potopului (Gen. 6–9) este o poveste a crimei şi pedepsei, a distrugerii cataclismice a lumii şi a *mântuirii. Istorisirile mai târzii revin la acest repertoriu iniţial de motive arhetipale de intrigi.

Pe lângă acestea, istoria patriarhilor este dominată de motivul *misiunii, cu un accent pe *călătorie (cartea Geneza este o antologie de istorisiri de *călătorie, începând cu voiajul lui Noe pe mare). Viaţa lui Avraam este primul capitol al unui poem despre căutare, din momentul în care Dumnezeu îl cheamă să îşi părăsească *patria şi să călătorească spre ţara pe care i-o va arăta Dumnezeu. Alături de această căutare după o ţară este căutarea după obţinerea împlinirii promisiunii lui Dumnezeu privind un fiu şi descendenţi. Patriarhii ulteriori continuă aceste două căutări, aşezate de acum într-un cadru al legământului, astfel că patriarhii se găsesc atât într-o căutare după o ţară şi pentru a perpetua o linie de descendenţi, cât şi într-o continuă străduinţă de a-i fi pe plac lui Dumnezeu.

Cartea este bogată şi în tipologii de personaje, întrucât găsim în ea o veritabilă galerie de personaje universale: *eroi şi eroine, copii vinovaţi, *taţi şi *mame, *soţi şi *soţii, *răufăcători, *înşelători, *nomazi, *fraţi rivali, perverşi sexuali, *regi străini (figuri ale autorităţii), *mirese şi conducători de triburi. Abundă şi arhetipurile vocaţionale: ciobani (sau simpli crescători de animale), agricultori, *constructori, gospodine, *vânători, *slujitori, administratori, brutari, conducători şi curteni (incluzând interpreţii de vise).

Un grup de imagini proeminent îl reprezintă *familia. Încă din istoria primară, dar într-o manieră mult mai accentuată în istoria patriarhilor, ne mişcăm într-o lume a relaţiilor de familie. Datorită motivului legământului, Geneza este străbătută de un puternic sentiment al destinului familiei, cu întregul trib, generaţie după generaţie, preocupat de producerea descendenţilor care vor deveni o naţiune. Genealogiile Genezei sunt ele însele o imagine importantă pe parcursul cărţii. *Pântecul fertil (ridicarea unei *seminţe) este o imagine pozitivă importantă; *sterilitatea este un blestem uman în raport cu care în special femeile sunt dispuse să facă orice pentru a-l evita. În ton cu accentul domestic al cărţii, imaginea *cortului este scena predominantă a acţiunii. Familiile Genezei sunt departe de a fi idealizate; de fapt imaginea care predomină este aceea a familiei disfuncţionale. Citim despre disfuncţia ultimă într-o familie – fratricidul – ca şi despre alte disfuncţionalităţi – ură, gelozie, înşelarea membrilor familiei. Totuşi imaginea nu este în totalitate negativă: reconcilierea fraţilor şi reunificarea familiei apar proeminent în două dintre istoriile familiilor cărţii.

Lumea Genezei este una predominant pastorală în sensul larg al unei lumi a naturii, a *cultivării pământului şi a *creşterii animalelor. Doar câteva episoade sunt poziţionate într-un oraş sau la vreo curte regală (dar şi aici se arată că oamenii sunt foate preocupaţi cu probleme agrare). Pentru cea mai mare parte a cărţii, acţiunea se desfăşoară într-o lume rurală sau de deşert. Visurile conţin în principal imagini naturale. Foarte rar ni se permite să pierdem din vedere importanţa oilor, a caprelor şi a cămilelor. Nevoia de apă este un motiv important, este chiar aproape sinonim cu viaţa şi prosperitatea, la fel cum absenţa apei este o garanţie a lipsurilor şi chiar a morţii. Imaginea înrudită a fântânii răsare, atât ca sursă a apei ce susţine viaţa oamenilor şi a turmelor cât şi ca şi centru al comunităţii.

În ce priveşte ciclul vieţii avem un alt grup de imagini. Istorisirile *naşterilor sunt o subcategorie proeminentă în Geneza. În carte există şi scene memorabile ale *morţii şi *îngropării. Continuitatea *generaţiilor este importantă, şi de aici binecuvântarea tatălui dată fiilor săi pe patul morţii este un ritual cu semnificaţie majoră. Imaginea *dreptului de întâi născut presupune o importanţă mai mult decât obişnuită într-o istorie în care încadrarea într-un legământ şi binecuvântările acestuia însoţesc acest drept.

Un mănunchi final de imagini se referă la închinarea adusă lui Dumnezeu. Construirea de *altare este un semn important al unui închinător al adevăratului Dumnezeu. Imaginea jertfei este mai puţin proeminentă ca în istoria mai târzie a evreilor, dar este prezentă încă din naraţiunea lui Cain şi Abel şi a jertfelor lor (Gen. 4:1–7). *Circumcizia este semnul legământului. *Visurile conţin uneori un mesaj sacru de la Dumnezeu, iar atribuirea de *nume copiilor şi locurilor denotă probleme spirituale mai largi. Mai evidente decât toate sunt dialogurile divino-umane ce apar în carte, iar acestea sunt atât de directe încât ni se spune prea puţin despre oameni care se roagă lui Dumnezeu, ci aproape numai despre Dumnezeu care iniţiază conversaţii cu muritorii.

O calitate a cărţii Geneza ce se încadrează în categoria imaginilor este realismul pătrunzător. Două aspecte ale acestuia sunt în special demne de remarcat. Primul este evident în selecţia materialului: scriitorii includ comportamente imperfecte împreună cu calităţi pozitive ale personajului. Aproape că e mai multă umbră decât lumină în aceste istorisiri eroice deoarece autorii îşi descriu eroii cu bune şi rele. Un al doilea aspect este ridicarea locurilor obişnuite la nivel de importanţă majoră. Geneza nu este în primul rând o carte de istorie internaţională ci una a istoriei de familie. Exceptând evenimentele epocale ale istoriei primare, marea majoritate a evenimentelor consemnate în Geneza n-ar fi incluse în rubricile unui ziar contemporan, ci ar circula în cadrul unei familii.

About these ads

Comentarii oprite

Filed under Curs online SVT3, Exegeza naraţiunilor, Geneza

Comentariile nu sunt permise.