„Basilicul” lui Cornilescu

Cine a auzit de „basilic”? Aceasta este de fapt o formă incorectă a termenului „bazilisc”, definit de DEX ca fiinţă fantastică cu formă de şarpe şi privire ucigătoare. Se credea că era un hibrid steril între un cocoş şi un şarpe. În literatura mesopotamiană şarpele înaripat era doar una dintre fiinţele hibride care populau coşmarurile oamenilor.

Fiinţa aceasta mitologică îşi găseşte locul şi în unele versiuni ale Bibliei. Biblia ebraică, însă, foloseşte diverşi termeni şi nu întotdeauna aceştia justifică opţiunea pentru animalul mitologic de origine mesopotamiană.

Desigur, cel mai comun termen pentru şarpe este nahash, însă în contextul Orientului Apropiat cu siguranţă se cunoşteau specii diferite de reptile de acest fel. Dovadă stau şi termenii ebraici care se cunosc: bashan, ‘akshuv, peten, tzefa‘, tzif’oni, qipoz, saraf, shefifon. Cei mai mulţi dintre ei sunt evident onomatopeici, fapt care nu exclude posibilitate ca diversele varietăţi să fi fost numite în funcţie de sunetele emise. Robert C. Stallman în articolul său din New International Dictionary of Old Testament Theology and Exegesis nu găseşte necesară interpretarea mitologică a vreunuia dintre termeni. Simbolul diavolului este construit pe profeţia lui Isaia care vorbeşte despre „Leviatanul, şarpele (nahash) zburător” (27:1).

Astfel, termenul tzif’oni este o variantă poetică a substantivului tzefa‘ care înseamnă „şarpe (veninos)”. Termenul se găseşte în Proverbe 23:32, Isaia 11:8, 59:5. Singularul lui tzefa’ apare în Isaia 14:29, pluralul său este găsit în Ieremia 8:17. De aceea NTR traduce consistent termenul cu „viperă”, negăsind necesară mitologizarea textului. Singurul text care ar justifica prin corespondenţa termenilor o interpretare mitologică a cuvântul ar fi Isaia 14:29, acolo unde se urmăreşte progresia: „şarpe > viperă / basilisc > şarpe înaripat”, dar nici acolo nu este obligatorie dacă tzefa’ desemna o şarpe mai periculos decât obişnuitul nahash.

În acest context, folosirea termenului „basilic” poate fi folosit ca un studiu pe caz pentru a demonstra relaţia dintre versiunile româneşti ale Bibliei. Pentru unii încă mai poate fi surprinzătoare teza că versiunea Cornilescu urmăreşte îndeaproape versiunea lui Segond în toate cele patru texte unde apare în VT. Să nu uităm Biblia de la Iaşi era în circulaţie la ora la care traducea Cornilescu. Îi mulţumesc colegului Emanuel Conţac pentru a-mi fi pus la dispoziţie textul Bibliei de la Iaşi (1874) citat mai jos. Întrucât unele versiuni au pus textele lor în versuri, semnul // reprezintă o nouă linie poetică.

Proverbe 23:32

Iaşi-1874: „Căci la urmă muşcă ca unu şerpe // Şi împunge ca o viperă”

Segond: „Il finit par mordre comme un serpent, // Et par piquer comme un basilic.”

VDC: „dar pe urmă ca un şarpe muşcă // şi înţeapă ca un basilisc.”

NTR: „Căci la urmă muşcă ca un şarpe // şi otrăveşte ca o viperă.”

Aici este singura ocazie în care termenul apare la Cornilescu în forma actualmente acceptată, dar preferă varianta franţuzească nu pe cea românească („viperă”).

Isaia 11:8

Iaşi-1874: „Şi prunculu sugetoru se va juca la gura bortei viperei,  - // Şi in vizuina basiliscului va băga mâna sa copilulu d’abie înţercatu.”

Segond: „Le nourrisson s’ébattra sur l’antre de la vipère, // Et l’enfant sevré mettra sa main dans la caverne du basilic.”

VDC: „pruncul de ţîţă se va juca la gura bortei năpîrcii, şi copilul înţărcat va băga mîna în vizunia basilicului”

NTR: „Sugarul se va juca lângă vizuina aspidei, // iar copilul înţărcat îşi va băga mâna în cuibul viperei.”

Se vede că aici se preferă varianta franţuzească a termenului şi topica respectă versiunea lui Segond. De notat că niciuna dintre versiunile de mai jos nu redă topica în originalul ebraic.

Isaia 14:29

Iaşi-1874: „Căci din coda şerpelui va eşi basilisculu // Şi fruptulu seu va fi şerpe sburătoriu.”

Segond: „Car de la racine du serpent sortira un basilic, // Et son fruit sera un dragon volant.”

VDC: „Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilic, şi rodul lui va fi un balaur sburător.”

NTR: „Căci o viperă va ieşi din rădăcina şarpelui // şi un balaur zburător va fi rodul ei.”

Şi aici se preferă varianta franţuzească a termenului.

Isaia 59:5

Iaşi-1874: „Clocescu oue de basiliscu, // Şi ţesu pânză de păingenu; // Cine mânâncă din ouele loru more, // Şi de se calcă vre-unulu, ese din elu vipere.”

Segond: „Il couvent des oeufs de basilic, // Et ils tissent des toiles d’araignée. // Celui qui mange de leurs oeufs meurt; // Et, si l’on en brise un, il sort une vipère.”

VDC: „Clocesc ouă de basilic şi ţes pînze de păianjen. Cine mănîncă din ouăle lor, moare; şi dacă se sparge vreunul, iese o năpîrcă.”

NTR: „Clocesc ouă de vipere // şi ţes pânză de păianjen. // Oricine le mănâncă ouăle moare, // iar dacă vreunul este spart, iese o viperă.”

Este clar că aici Cornilescu a urmărit versiunea Segond, pentru că Versiunea de la Iaşi a preferat să introducă anumite cuvinte ajutătoare (cele cu italice care apar astfel chiar în manuscris) care să sprijine interpretarea diferită pe care o propunea.

Ieremia 8:17

Iaşi-1874: „Şi ecce mai trămetu asupră-vi şerpi, basilisci, // Pentru cari nu este nici unu descântecu, // Şi ei ve voru muşca, dice Iehova.”

Segond: „Car j’envoie parmi vous des serpents, des basilics, // Contre lesquels il n’y a point d’enchantement; // Ils vous mordront, dit l’Éternel.”

VDC: „Căci iată că trimet între voi nişte şerpi, nişte basilici, împotriva cărora nu este niciun descîntec, şi vă vor muşca, zice Domnul.”

NTR: „Iată, voi trimite printre voi nişte şerpi veninoşi, // nişte vipere care nu pot fi vrăjite // şi care vă vor muşca, zice Domnul.”

Din nou Cornilescu urmăreşte versiunea lui Segond pentru că şerpii vor veni „între voi” nu „asupra voastră” (Iaşi-1874). Subordonata relativă urmăreşte construcţia franţuzească, iar Numele Domnului ignoră versiunea veche cu Iehova.

Calchierea lui Segond de către Cornilescu este vizibilă nu numai la opţiunea pentru termenul „basilic”, deşi versiunea românească disponibilă în acea vreme îl folosea pe termenul corect „basilisc”, dar şi la nivel de topică. În privinţa versificaţiei, Cornilescu a luat decizia (informată încă nu ştiu de ce) de a scrie cărţile profetice fără linii poetice. Doar cartea Plângerile face excepţie, dar aceasta este considerată o carte poetică, în ciuda faptului că şi-a găsit locul printre profeţi.

Bibliolatria

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Succint, termenul înseamnă venerarea Bibliei. În ce fel putem vorbi despre venerarea Bibliei însă? Biblia, sau Sfânta Scriptură, este o carte specială recomandată pentru calităţile sale literare şi pentru vechimea sa ca lectură obligatorie în literatură universală pentru cunoştinţe generale. Totuşi Biblia este mai mult decât atât. Ea stă la baza Creştinismului, cu toate denominaţiunile şi sectele desprinse din trunchiul principal, dar şi la temelia altor religii, precum iudaismul şi islamul. În toate acestea o altă calitate a Bibliei este prioritară, anume inspiraţia sa divină, anume calitatea de a fi fost inspirată de Dumnezeu. Din păcate pentru noi, cei care o ţinem la un rang atât de înalt, ca însăşi Cuvântul lui Dumnezeu, autografele – primele documente ale Bibliei scrise de înşişi autorii originari – lipsesc. Nu este locul aici să discutăm detaliile procesului de transmitere ale textului biblic, un proces extrem de laborios şi de riguros, care a permis transmiterea lui cu mare acurateţe pe parcursul generaţiilor.

Pentru omul sec. XXI limbile în care s-a scris Biblia – ebraica, aramaica şi greaca – sunt limbi moarte, accesibile numai unora şi acelora, numai cu mari eforturi. Celor mai mulţi, în schimb, Biblia le parvine prin intermediul traducerilor. Aşa au apărut diverse versiuni într-o multitudine de limbi şi dialecte, încă insuficiente pentru a acoperi marea varietate încă existentă pe pământ. Unele versiuni au fost realizate cu mare grijă prin studiul limbilor originale, altele au fost produse prin traducerea altor versiuni. Indiferent prin ce mijloace au fost produse, astăzi, graţie tiparului, am ajuns să avem la îndemână cel puţin o versiune a Bibliei, iar pentru cei mai studioşi chiar şi o ediţie critică a documentelor originale.

Păcatul bibliolatriei apare în momentul în care slava pe care numai Dumnezeu o merită este reorientată înspre o versiune a Bibliei, ca şi cum aceasta este purtătoarea harului divin. Aţi văzut Biblii purtate în procesiuni, îmbrăţişată, sărutată şi păstrată între coperţi de aur în cripte cu acces limitat. Aţi participat la ceremonii în care prezenţa Bibliei a fost salutată şi marcată prin diverse gesturi publice. Aţi asistat la discuţii în care citarea unui pasaj din Scriptură a pus capăt oricărei dezbateri. Indiferent care sunt mijloacele prin care se marchează prezenţa Scripturii într-o comunitate umană, acestea trebuie să aibă menirea de a atrage atenţia înspre Dumnezeu care a inspirat-o şi care încă mai vorbeşte prin ea, cu condiţia, bineînţeles, ca oamenii care o citesc şi o tălmăcesc să ajungă la sensul intenţionat de autorul originar inspirat de Duhul lui Dumnezeu.

Constatăm cu toţii o anumită înverşunare când vine vorba despre promovarea unei versiuni. Faptul se datorează ataşamentului emoţional de Biblia convertirii noastre. Mai ales pentru aceia care au folosit Biblia pentru creşterea lor spirituală prin lectură şi devoţiune zilnică, este de aşteptat ca să există un asemenea ataşament. Pentru cei la care memoria funcţionează cu prioritate fotografic, cu atât mai mult. Indiferent de motivele pentru care suntem ataşaţi de o versiune în defavoarea alteia (mai ales dacă există versiuni concurente), suntem ispitiţi şi noi să cădem în păcatul bibliolatriei în următoarele circumstanţe:

1. Anatemizăm pe cei care folosesc o altă versiune decât a noastră fără să cunoaştem valoarea versiunii din mâna noastră. Desigur, există şi versiuni sectare (precum Biblia Turnului de veghe, care manipulează sensul original dintr-o preocupare excesivă pentru doctrina sa eretică), dar versiunea noastră cât de credibilă este?

2. Considerăm că valoarea unei versiuni este dată de chestiuni externe acesteia: vechimea tradiţiei creştine care o foloseşte, durata utilizării ei în cult, renumele persoanelor sau instituţiei care o promovează. Rezistenţa la nou este naturală spiritului uman şi, mai ales, românului care se regăseşte mai uşor în tiparele arhaice.

3. Promovăm versiunea cu care suntem familiarizaţi pentru că ni se pare că înţelegem mai uşor sau mai bine. Fără să înţelegem problemele inerente limbajului, putem ajunge să promovăm o interpretare literală a Bibliei fără să mai facem nici cel mai mic efort de a depăşi suprafaţa textului.

Citirea Bibliei este un act de cultură. Marele câştig adus de reforma protestantă este acela de a fi pus în mâna credinciosului de rând Biblia în limba sa maternă. Efortul traducerii Bibliei în limbile naţionale şi tribale continuă prin organizaţii ca şi Wycliffe. Cu toate acestea, cititorul României sec. XXI nu este scutit de responsabilitatea de a-şi alege o versiune valoroasă a Bibliei care să îi ofere o traducere credibilă în raport cu originalul şi relevantă în raport cu limba actuală.

Imaginea care ilustrează cel mai bine păcatul bibliolatriei este Biblia masivă (uneori cu coperţi grele şi zăvor), închisă şi prăfuită pe un amvon, care şi-a pierdut până şi valoarea de simbol pentru comunitatea credincioşilor. Crestinii au fost chemati sa o citeasca, sa o intrupeze si sa o expuna altora. Tocmai de aceea, nevoia pentru o versiune credibila şi actuală este cu atât mai mare.

Biblia NTR este disponibilă

În sfârşit, după ce am găsit confirmarea necesară pot anunţa: versiunea NTR este pe piaţa românească. În ciuda faptului că a fost intenţionată o lansare oficială, mi se pare că versiunea NTR a intrat mai degrabă insidios în România pe la sfârşitul anului 2007. După ce ne-am obişnuit cu versiunea în format electronic (www.bibleserver.com) acum o avem disponibilă şi pe suport de hârtie. Pastorii / preoţii şi prezbiterii sunt avantajaţi a primi un exemplar gratuit. Intraţi pe situl www.ntr.ro, completaţi „formularul pentru o Biblie gratis” şi veţi primi în câteva săptămâni exemplarul dorit. Atenţie, formularul nu va fi expediat fără a se fi completat toate rubricile! IBS România aşteaptă reacţiile cititorilor care se poate expedia completând formularul de la rubrica „Trimite părerea ta”.

Dintr-o discuţie recent avută cu directorul IBS România, am înţeles că se lucrează la o ediţie de studiu a acestei versiuni care va putea apărea pe piaţă în câţiva ani. Aceasta va avea toate materialele auxiliare pe care le are NIV. Deşi încă nu s-a decis acest lucru, este posibil ca această variantă de text să aibă şi trimiteri. Între timp, NT va apărea publicat în diverse formate pe hârtie, cu prioritate pentru tineret, dar şi în ediţii personalizate pentru activitatea de evanghelizare şi misiune a bisericii. În plus, au fost finalizate înregistrările pentru un NT audio care va apărea curând pe piaţă. Vă voi ţine la curent cu evoluţia acestor proiecte.

Uzanţa Psaltirii în biserică

 Preocuparea pentru modul în care sunt exploataţi Psalmii în cultul creştin a împlinit un deceniu în cazul meu. La finalul cursurilor de studii aprofundate întreprinse la Universitatea din Oradea, Facultatea de Teologie Ortodoxă, în anul universitar 1997-1998 am primit încuviinţarea de a studia de o manieră sincronică şi comparativă modul în care sunt folosiţi Psalmii în cultul bisericii în Biserica Ortodoxă Română şi în Biserica Creştină Baptistă din România, un proiect coordonat de pr. prof. dr Abrudan. Pun la dispoziţia publicului a doua secţiune a lucrării, cu speranţa că voi reuşi cândva (poate chiar curând) să scanez şi prima parte a tezei. Lucrarea nu a fost actualizată, ci este prezentată de maniera în care a fost supusă comisiei de examinare în 1998. Sunt convins că în ultimii zece ani s-au mai adăugat şi alte preţioase modalităţi de utilizare a Psaltirii în biserică. Modelul acestei lucrări poate fi urmat de studenţii mei din anul I care trebuie să pregătească un material similar, poate mai puţin pretenţios, cu privire la utilizarea Psaltirii în cultul Bisericii Creştine Penticostale din România.teza_st_aprofundate_bb.pdf 

Există arhaisme utile în traducerea Bibliei? (partea a cincea)

Am început de ceva timp să parcurg din nou cartea Iosua, de data aceasta cu atenţie pentru o lectură a naraţiunilor din perspectiva criticii literare. Aplicaţia primordială a rămas, însă, homilia. Chiar şi aşa, găsesc timpul necesar (am şi obligaţia profesională de altfel) de a acorda atenţie detaliilor de natură critică evidenţiate de diverşi comentatori de-a lungul anilor.

Înainte de a continua lista arhaismelor cu altele câteva pieptănate din VDC a cărţii Iosua, să zăbovim puţin asupra verbului „a tăia împrejur” din capitolul 5:2-8. Verbul apare frecvent în Vechiul Testament deoarece reprezenta unul dintre ritualurile fundamentale asociate cu identitatea iudaică, fapt care a rămas neschimbat până astăzi. Alături este întâlnit şi substantivul corespunzător derivat din aceeaşi rădăcină, tradus în VDC „tăiere împrejur”. Faptul că VDC a preferat expresia verbală în locul unor termeni (învechiţi de acum) precum „obrezanie” sau, simplu, „tăietură”, sugerează faptul că traducătorul a fost convins că audienţa sa nu era familiară cu ritualul respectiv şi, cu atât mai puţin, cu termenul corespunzător acesteia, încât a optat pentru o expresie verbală al cărei sens era transparent din pricina caracterului ei de glosă. Fără să ridicăm pretenţii nejustificate cu privire la gradul elevat de cultură al generaţiei contemporane, nu cred că greşim prea mult dacă spunem că populaţia rurală şi majoritar-iliterată a României interbelice este de domeniul trecutului. Deşi este posibil ca opţiunea VDC să fi adus servicii contextului în care a apărut traducerea, astăzi am facilita înţelegerea textului dacă, cel puţin, am folosi un termen pe care cititorul l-ar găsi în dicţionar, adică „circumcizie”, „a circumcide”.

Faptul că mai există oameni care citesc expresia fără să o înţeleagă reiese şi din exemplul oferit de ED din experienţa audierii de predici din biserica de origine. Traducând un vorbitor de limbă engleză care vorbea despre „circumcizie”, traducător român îşi însoţea traducerea orală consecutivă cu un gest circular de încercuire a toracelui cu degetul. La sfârşit, oratorul l-a întrebat pe traducătorul nostru pentru ce a folosit gestul respectiv atât de frecvent, la care traducătorul a răspuns că a sugerat să redea prin gestică sensul expresiei „tăiere împrejur”. Nu ştiu cui a făcut servicii acest tip de traducere, dar cu siguranţă audienţei sale nu. Probabil nici limbii române.

Aşa cum adesea se petrece în VDC, opţiunea pentru limba populară cu coloristica specifică dată de regionalismele munteneşti, presupunând termeni împrumutaţi din bulgară, îşi face frecvent simţită prezenţa. Cel puţin verbe precum „a isprăvi” (Ios. 5:8), „a prăvăli” (Ios. 5:9) şi „a prăpădi” (Ios. 7:9) aceasta sugerează. În timp, aceşti termeni au ieşit din uzanţa curentă, fiind preferaţi doar ca mărci ale unui stil popular sau poetic. Relatarea originală nu ne obligă a recurge la un stil special. Este mai natural să spunem „a încheia / a finaliza / a termina” în loc de „a isprăvi”. „A rostogoli” este mai comun limbii române contemporane şi mai fidel termenului original, tradus de VDC prin „a ridica” şi „a prăvăli” (în paranteze) în 5:9. VDC preferă în Iosua 7:7 verbul „a prăpădi” deşi în cele mai multe instanţe acelaşi verb (ebraicul ’abad) a fost tradus cu „a pieri” (intranzitiv), „a nimici” (tranzitiv) sau „a pierde” (tranzitiv). Verbele „a distruge” sau „a nimici” sunt opţiuni mai naturale pentru limba română actuală. În mod clar, verbul „a pierde” cu sensul de „a ucide, a omorî” este un termen din categoria celor învechite şi specifice limbajului popular.

Un alt slavonism preluat de VDC din limbajul popular al epocii sale este substantivul „ocară”. Oricare dintre variantele următoare este o opţiune mai potrivită: insultă, ruşine, umilinţă, jignire. În contextul din Iosua 5 contează cu ce este asociată „ocara Egiptului”. Dacă se presupune că face referire la actul circumciziei, fiind o aluzie la actul îndepărtării prepuţului, termenul „ruşinea Egiptului” ar fi mai adecvat, deoarece „ruşinea” este adesea folosit ca eufemism pentru sex. Aici, însă, interpretarea aceasta nu este posibilă deoarece generaţia Exodului a fost circumcisă, deci o astfel de „ruşine” nu exista la momentul părăsirii Egiptului, motiv pentru care nici nu avea ce să fie rostogolit de deasupra israeliţilor. Mai degrabă este vorba despre lipsa de demnitate a statutului de sclav în Egipt. Atunci expresia cea mai adecvată ar fi „umilinţa din Egipt”.

Învechit în afara oricărui dubiu este şi substantivul „mîne” (Iosua 7:13, 14). Ca să fie clar pentru toată lumea, este vorba despre substantivul care defineşte ziua următoare celei de azi, adică în limbajul curent – „mâine”.

În încheiere adaug o notă cu privire la opţiunea traducătorului în privinţa identităţii persoanei care se identifică drept „Căpetenia oştirii Domnului” (VDC). Opţiunea pentru majusculă, asociată cu gestul închinării lui Iosua şi cu uzanţa termenului „Domnul” cu referire la aceeaşi persoană, converg înspre faptul că VDC l-a asociat pe acesta cu Domnul Isus înaintea întrupării din fecioara Maria, o doctrină încă prezentă în anumite cercuri creştine destul de restrânse. Se consideră că ar fi vorba despre aceeaşi imagine pe care o regăsim în Apocalipsa 19:11-16. Acelaşi artificiu apare şi în Exod 23 şi 32 cu expresia „Îngerul Domnului”. Totuşi, arătarea lui Isus înaintea întrupării sale din fecioara Maria este o imposibilitate, din punct de vedere teologic, deoarece contrazice Scriptura în ce priveşte suveranitatea lui Dumnezeu şi doctrina întrupării. Vă las pe voi să vă zbateţi cu argumentele. Aici mă mulţumesc doar să scot în evidenţă faptul că actul traducerii presupune un proces interpretativ, iar produsul finit permite transmiterea unei perspective personale asupra chestiunilor discutate în textul tradus. Lucrul acesta este posibil cu atât mai mult atunci când produsul finit nu mai parcurge etapele revizuirilor editoriale, aşa cum suspectăm că a fost cazul versiunilor Bibliei produse în perioada interbelică.

Există arhaisme utile în traducerea Bibliei? (partea a patra)

Iordanul la intrarea în Marea Galileii. (Fotografia – www.Bibleplaces.com)

Se vor folosi comparativ Noua traducere în limba română şi Versiunea Dumitru Cornilescu.

NTR
Când preoţii ce duceau Chivotul au ajuns la Iordan, iar picioarele lor au atins marginea apelor Iordanului (căci Iordanul inundă ambele maluri pe toată perioada secerişului), apele care curgeau din amonte s-au oprit adunându-se grămadă pe o mare distanţă, până la Adam, cetatea din vecinătatea Ţortanului, iar cele care coborau în aval spre Marea Arabei (Marea Sărată), s-au scurs de tot. Şi astfel poporul a traversat ajungând în faţa Ierihonului. (Iosua 3:15-16)

VDC
Cînd preoţii, cari duceau chivotul, au ajuns la Iordan, şi cînd li s’au muiat picioarele în marginea apei, -căci Iordanul se varsă peste toate malurile lui în tot timpul secerişului,-apele cari se pogoară din sus s’au oprit, şi s’au înălţat grămadă, la o foarte mare depărtare de lîngă cetatea Adam, care este lîngă Ţartan; iar cele ce se pogorau spre marea cîmpiei, care este marea Sărată, s’au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa Ierihonului. (Iosua 3:15-16)

Segond
Quand les sacrificateurs qui portaient l’arche furent arrivés au Jourdain, et que leurs pieds se furent mouillés au bord de l’eau, -le Jourdain regorge par-dessus toutes ses rives tout le temps de la moisson, les eaux qui descendent d’en haut s’arrêtèrent, et s’élevèrent en un monceau, à une très grande distance, près de la ville d’Adam, qui est à côté de Tsarthan; et celles qui descendaient vers la mer de la plaine, la mer Salée, furent complètement coupées. Le peuple passa vis-à-vis de Jéricho.

Dacă aceasta se doreşte a fi o descriere cât mai exactă a situaţiei şi dacă lectura Bibliei este un act de cultură atunci folosirea termenilor „amonte” şi „aval” nu ar trebui să ridice obiecţii. În plus referinţele geografice, cel mai probabil necunoscute celor mai mulţi cititori, care nu au copilărit nici în preajma Iordanului sau a Mării Moarte, obligă la folosirea dicţionarului sau cel puţin a unei hărţi adecvate. Ceea ce nu pot tolera este folosirea expresiei „cînd li s-au muiat picioarele” care poate avea sensul de „a avea o senzaţie de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoţie, de durere etc.)” unde verbul „a muia” este un termen învechit care a ajuns în jargon ca substantiv. Cu siguranţă nu ne dorim astfel de complicaţii pentru un text biblic. Corectarea numeroaselor probleme de punctuaţie din VDC nu merită oboseala. De notat, însă, cât de aproape este urmărită versiunea lui Segond la nivelul punctuaţiei.

NTR
După ce a traversat tot poporul, Chivotul DOMNULUI şi preoţii au trecut înaintea poporului. (Iosua 4:11)

VDC
După ce a isprăvit de trecut tot poporul, chivotul Domnului şi preoţii au trecut înaintea poporului. (Iosua 4:11)

Un alt termen învechit, de origine slavonească este „a isprăvi”, care are sinonime ceva mai uzuale în secolul XXI, precum „a încheia” sau „a termina”. Cu siguranţă Cornilescu nu a avut în vedere o uzanţă poetică a termenului într-un text narativ ca acesta când apare şi de două ori la rând (4:1, 11). Versiunea NTR nici măcar nu a mai considerat semnificativ a sublinia ceea ce poate fi descris natural prin intermediul unui singur verb, „a traversa”. De fapt, în ebraică predicatul este realizat de verbul „a încheia” celălalt verb fiind un infinitiv construit, care se poate reda printr-un conjunctiv. De notat cât de aproape urmăreşte Cornilescu traducerea lui Louis Segond. Singura diferenţă o constituie locul subiectului în prima propoziţie.

Segond
Lorsque tout le peuple eut achevé de passer, l’arche de l’Éternel et les sacrificateurs passèrent devant le peuple.

NTR
Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi şi şi-a aşezat tabăra la Ghilgal, în partea de răsărit a Ierihonului. (Iosua 4:19)

VDC
Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întîi, şi a tăbărît la Ghilgal, la marginea de răsărit a Ierihonului. (Iosua 4:19)

Aici şi în alte părţi, Cornilescu a folosit termenul „a tăbărî” cu sensul învechit de „a-şi face tabăra”. Din păcate, termenul preferă un alt sens în contextul actual, acela de „a se năpusti”, aşa cum şi apare în VDC în Judecători 6:4. În acel context ar fi fost preferat termenul „a invada” care descrie mai bine situaţia madianiţilor. Când se referă la o armată regulată se poate folosi sinonimul neolog „a cantona”, dar când se referă la o masă de oameni aşa cum este poporul Israel în această situaţie din Iosua, se preferă expresia verbală „şi-a aşezat tabăra”. Diferenţa se poate constata şi în Judecători 7:1, unde cele două versiuni folosesc termenii preferaţi pentru a descrie aşezarea unei tabere militare. Din păcate nici chiar NTR nu a sesizat utilitatea termenului „a cantona” preferând mai neutrul „a-şi aşeza tabăra”.

Există arhaisme utile în traducerea Bibliei? (partea a treia)

VDC
Bărbaţii aceia i-au zis: ,,Iată cum vom fi deslegaţi de jurămîntul pe care ne-ai pus să-l facem. La intrarea noastră în ţară, leagă funia aceasta de fir cărmiziu la fereastra prin care ne-ai pogorît, şi strînge la tine în casă pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi, şi pe toată familia tatălui tău. (Iosua 2:17-18)

NTR
Bărbaţii i-au spus:
– Noi vom fi dezlegaţi de jurământul acesta, cu care ne-ai pus să ne legăm faţă de tine, dacă, atunci când vom intra în ţară, nu vei lega această frânghie roşie de fereastra prin care ne-ai coborât şi dacă nu vei aduce în casa ta pe tatăl tău, pe mama ta şi pe fraţii tăi, toată familia ta. (Iosua 2:17-18)

Naraţiunea din capitolul 2 al cărţii Iosua este arhicunoscută, deoarece i s-a dat o tentă eroică încă din lecturile Şcolii Duminicale. Deşi am ales pentru discuţie două versete dinspre finalul capitolului, nu putem ignora faptul că încă de la începutul său avem un termen care ridică probleme şi care este indicativ pentru tipul de soluţii preferate de Cornilescu în acest capitol şi în alte părţi.

Termenul „curvă”, rostit de unii oratori români cu atâta emfază de parcă şi-ar refula toate frustrările prin rostirea lui, este un termen popular pentru ceea ce a devenit general acceptat ca „prostituată”, mai ales dacă se are în vedere profesia, sau „desfrânată”, dacă vorbim despre o înclinaţie comportamentală. În timp ce primul termen este un slavonism, fără îndoială mai bine cunoscut la nivel popular în secolul XIX, în perioada interbelică trebuie să-şi fi făcut cunoscută prezenţa termenul de origine franceză „prostituată”. Întrebarea care se pune este care dintre aceşti termeni (sau poate că există vreun altul) este adecvat pentru a descrie ideea din originalul ebraic.

Preferinţa lui Cornilescu pentru termenul popular „curvă” este clară şi din opţiunea pentru verbul „a curvi”, chiar „a preacurvi”, ambii folosiţi pe tot parcursul Bibliei. Deşi unii propun existenţa unei diferenţe între cele două forme verbale, ca şi cum „preacurvia” ar fi o formă mai severă a păcatului curviei, DEX-ul constată că verbele sunt sinonime, ambele cuvinte învechite. Pe lângă faptul că, fonologic vorbind, are o rezonanţă pederastă, termenul este folosit mai recent ca invectivă. Uzanţa aproape masochistă a termenilor din această familie de care dau dovadă unii oratori români şi reticenţa cu care privesc înlocuirea lui cu sinonime mai decente, denotă vulgaritatea minţii acestora. Trebuie doar să aşteptăm suficient pentru ca aceasta să răzbată la suprafaţă şi în cuvinte.

Rahab din capitolul 2 al cărţii Iosua locuia în Ierihon şi avea o casă deschisă vizitatorilor. Prin faptul că se ocupa cu agricultura (vezi mănunchiurile de in de pe acoperiş care nu se poate să fi fost puţine din moment ce a putut ascunde oameni sub ele), şi că avea numeroase informaţii, surprinzător de corecte, despre călătoriile lui Israel înţelegem că avea o profesie în care oameni limbuţi cu informaţii precise ajungeau în preajma ei. Biblia ebraică foloseşte termenul fără echivoc zônâ care înseamnă „prostituată”. Termenul implică o profesie cu tradiţia şi semnele ei distinctive (Gen. 38:12-23; Lev. 21:7; Deut. 23:18). Din aceste versete înţelegem că profesia era tolerată în Israel, chiar dacă evreilor le era interzisă prin Legea lui Moise. Deducem că era practicată de neevrei sau de evreii politeişti.

Oricum, se cunoaşte din practica vremii faptul că, unele prostituate mai întreprinzătoare deschideau mici afaceri de tip Bed & Breakfast în care includeau, la cerere, servicii complete de curtezană. Profilul lui Rahab se potriveşte mai bine unei asemenea femei, iar înnoptarea spionilor israeliţi în locuinţa ei poate fi justificată din acest punct de vedere. Situaţia este controversată mai ales din pricina faptului că autorul a ales verbul „a se culca” pentru a descrie găzduirea spionilor în locuinţa lui Rahab. Putem vorbi cel puţin de o ambiguitate intenţionată din partea autorului care îşi pune cititorii în postura de a descoperi singuri legitimitatea acţiunii celor doi israeliţi iahvişti şi caracterul neaşteptat al femeii cu o reputaţie josnică. NTR nu a optat bine alegând termenul „a înnopta” deoarece a rezolvat dilema textului în locul cititorului. În ebraică ar fi existat posibilitatea aceasta dacă s-ar fi folosit verbul lûn.

Să continuăm cu vv. 17-18. Termenul care mi-a atras atenţia aici este adjectivul „cărmiziu” care aparent ar fi o abreviere de la „cărămiziu”. Roşu-cărămiziu poate avea numeroase nuanţe, cele mai multe pale. Este mai probabil că aici s-a avut în vedere adjectivul „cârmiziu”, Cornilescu optând cel mai probabil pentru o variantă regională sau pur şi simplu o improvizaţie personală. Adjectivul derivă din substantivul „cârmâz” care denotă un roşu carmin, sau stacojiu, o culoare extrasă din gogoaşa coşenilei (coccus ilicis), o insectă care atacă fructul smochinului sau din resturile uscate ale femelei de coşenilă care se ataşase de frunzele sau ramurile unei specii de stejar pieloase şi ţepoase (quercus coccifera, vezi foto). Originea arăbească a substantivului „cârmâz” (al-kirmiz), ajuns în România pe filieră turcească, indică spre o practică cunoscută în Levant. Substantivul mai apare şi în Exod 25:4, 26:1; Lev 14:4, 6, 49, 51, 52; Num 4:8, 19:6; Isaia 1:18, dar acolo a fost redat ca şi „cărmîz” în loc de „cârmâz”.

Oricum, cu siguranţă că o confuzie terminologică de acest tip nu este necesară pentru un text căruia i se acordă o interpretare mesianică atât de „intensă” în cercurile evanghelice şi nu numai. „Funia din fire stacojii” a ajuns chiar un simbol al credinţei lui Rahab şi, prin extrapolare, al credinţei tuturor păcătoşilor ce garantează mântuirea. Un termen învechit nu mai este capabil a face acest serviciu, cu atât mai puţin unul confuz. Vorba Scripturii: „dacă trâmbiţa dă un sunet neclar, cine va fi gata pentru bătălie?” (1 Corinteni 14:8). De observat cât de aproape urmează VDC textul francez al lui Segond cu singura excepţie că termenul „cramoisi” (roşu-purpuriu) este tradus prin „cârmâz” o variantă regională din Vechiul Regat, care cunoştea în Transilvania o variantă de împrumut din limbile occidentale, via ungurescul karmaszin – carmajin sau cărmăjin.

Louis Segond
Ces hommes lui dirent: Voici de quelle manière nous serons quittes du serment que tu nous as fait faire. A notre entrée dans le pays, attache ce cordon de fil cramoisi à la fenêtre par laquelle tu nous fais descendre, et recueille auprès de toi dans la maison ton père, ta mère, tes frères, et toute la famille de ton père. (Iosua 2:17-18)

Versiunea Dumitru Cornilescu şi avatarurile sale

Istoria Versiunii Dumitru Cornilescu (VDC) este departe de a fi fost scrisă deja. Chiar şi după o îndelungată viaţă, VDC continuă să impresioneze prin fluenţă şi eleganţa stilului şi să-şi implinească menirea de ucenicizare a unor generaţii de creştini evanghelici care au crescut cu ea la căpătâi. Aici ne vom limita să survolăm ediţiile cunoscute care au izvorât din lucrarea lui Cornilescu, iniţial tipărită integral în 1923. Ediţiile identificate au putut fi sortate pe cinci categorii: (1) retipăriri, (2) ediţii suplimentate cu materiale auxiliare, (3) ediţii revizuite şi fără materiale auxiliare, (4) ediţii revizuite şi cu materiale auxiliare, (5) traduceri noi. Am ales să includem şi secţiunea a cincea deoarece chiar şi într-o traducere nouă, aroma VDC este prezentă mai mult sau mai puţin, în măsura în care traducătorul / traducătorii au reuşit să ţină sub control influenţa, uneori inconştientă, a VDC. Într-un articol viitor vom încerca să comparăm aceste versiuni noi care au îndrăznit să producă un text alternativ celui cornilescian. Din păcate, cel puţin deocamdată, există prea puţine versiuni integrale ale Bibliei.

Cum arăta Biblia VDC?

Bunicul meu şi-a achiziţionat Biblia pe când era membru al adunării Oastei Domnului într-un sat de pe valea Hârtibaciului. Pe pagina-titlu a volumului bunicul scrisese „Cumpărată în 19[35 de către] Miron Tatu”. În dreptul textului reconstruit pagina-titlu este ruptă pe o o suprafaţă de 1 cm pătrat. Pe mijlocul paginii se odihneşte ştampila rotundă cu înscrisul „Oastea Domnului – Sibiu”. Reconstituirea datei a fost posibilă pe baza înscrisului de la finalul Bibliei, unde o altă mână, nu a bunicii mele care era analfabetă, spune în creion şi în grafie stângace: „Această Carte Sfântă este cumpărată în Anul 1935 de către Tatu Miron Răp. În 16 Ianuarie 1950 – în etate de 54 ani”. Pe pagina albă dinaintea începerii Noului Testament se află un mesaj scris de bunicul: „Dragi Fraţi şi iubiţi şi Surori Iubite şi toţi Pretini şi pretine vă rog să vă bucuraţi foarte mult cînd veţi fi auziţi că am încetat din veaţă pentru ce pentru dureria mia cia cu foc şi cu arsuri forte mari cari miau fost rînduite mie din micile negrijuri cari nu mă costa nimic făr trecia puţin din timpul vieţi alui să fie. La xxx acum şi în veşnicie prin Hristos Isus Amin Fr. Miron. 3/I.1950.” (Bunicul a murit de tuberculoză şi, probabil, a scris mesajul acesta înainte să-şi dea duhul.) O altă mână completa: „Răposat în 15 Januarie la ora 6 dimineaţa Anul 1950. Fie domnu bine cuvântat de acum şi până în veac Amin.” O a treia mână completa în josul pagini cu litere de o şchioapă subliniate: „Tatu Miron Născut în Anul 1896 Răp în Anul 1950 I ora 6.” Altcineva adăugase în text „15-I-” în dreptul anului 1896 şi „16.I.” în dreptul anului 1950. Ultima filă a Apocalipsei nu a mai supravieţuit şi jumătatea superioară a p. 33 este pierdută. Pe alocuri sunt sublinieri şi note scurte în creion şi semne pe margini în creion negru şi în creioane colorate.

Lucrarea poartă titlul Biblia sau Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament – cu trimeteri, a fost publicată de Societatea biblică pentru răspândirea Bibliei în Anglia şi străinătate, B-dul Take Ionescu, [34] şi a fost tipărită de tipografia CA[RTEA] DE AUR, Bucureşti – Str. Smîrdan No. 4. Pe pagina-titlu verso scrie central pe două rânduri: „Biblia română. Traducere nouă”. Urmează cuprinsul, pe o pagină cuprinsul Vechiului Testament, pe verso – cuprinsul Noului Testament, cu numărul de capitole al fiecărei cărţi biblice şi cu trimitere la numărul paginii. Nu conţine apocrife.

Textul, dispus pe două coloane, este fragmentat pe versete şi paragrafe. Fiecare verset începe cu un rând nou. Fiecare paragraf poartă un titlu scris cu italice. Versetele au trimiteri scrise la sfârşitul fiecărui verset cu caractere mai mici şi abreviate. Ocazional, la subsolul paginii apar menţionate clarificări cu privire la sensul unor cuvinte ebraice, sau sensuri alternative. Textele poetice, atât cele din cărţile poetice (Iov, Psalmi, Eclesiastul, Cântarea cântărilor, Plângerile lui Ieremia), cât şi poemele integrate în textele narative apar scrise pe linii poetice; fiecare linie începe cu un rând nou (vezi Geneza 4:23-24; 9:26-27; 25:23; 27:27-29, 39-40; 49:2-27; Exod 15:1b-19, 21b; Num 21:14b-15, 17b-18, 27-30; 23:7-10, 18b-24; 24:3b-9, 15b-19, 20b-24; Deut 32-33; Ios 10:12b-13; Jud 5:2-31; 1 Sam 2:1b-10; 2 Sam 1:19-27; 22:2-51; 23:1-7; 2 Regi 19:21b-34; Is 38:3-20). În NT nu se face deosebire între poezie şi proză. Psalmii posedă titlurile din tradiţia masoretică cu caractere cursive şi fără a fi numerotate. Cei 150 de Psalmi sunt numerotaţi după aceeaşi tradiţie.

La final sunt adăugate patru hărţi, toate purtând următoare inscripţie „edată prin D.I.C.W. Wilson, K.C.B.F.R.S. Capt. Conder R.E. şi Reverend p. W. Wright D.D. pentru Societatea biblică pentru Britania şi străinătate”. Dimensiunie sunt date în mile romane şi în mile engleze. Prima hartă reprezintă Orientul Apropiat în Antichitate şi poartă titlul „Hartă în scopul explicării ISTORIEI TESTAMENTULUI VECHIU dimpreună cu ŢERILE CAPTIVITĂŢII (ROBIEI)”. A doua hartă se limitează doar la Canaan: „CANAAN DUPĂ ÎMPĂRŢEALA ÎN DOUESPREZECE SEMINŢII compus mai cu samă după cercările fondului pentru explorarea Palestinei.” Următoarele două hărţi privesc perioada NT. Prima este intitulată „PĂMỆNTUL SFÂNT DIN TIMPURILE MÂNTUITORULUI NOSTRU compus mai cu seamă după cercările fondului pentru explorarea Palestinei”. A doua poartă titlul „Hartă pentru explicarea ISTORIEI ŞI EPISTOLELOR APOSTOLILOR”. Această ultimă hartă posedă distanţele în mile engleze şi în „mile geografice sau navale”.

Cu excepţia hărţilor, care au suferit transformări pe parcursul numeroaselor ediţii cunoscute de VDC, toate celelalte caracteristici descrise anterior au fost conservate. Aceasta este VDC. Alterările care au apărut vor fi evidenţiate acolo unde este cazul.

(1) Retipăriri ale VDC
Înainte de 1989, întrucât tipărirea şi distribuirea de Biblii reprezenta o ilegalitate în statul comunist, activitatea de acest tip se desfăşura în subteran. Ca marfă de contrabandă, Bibliile erau tipărite în locaţii ţinute secret din afara României, erau trecute frontiera în secret şi erau distribuite prin reţele de credincioşi, care includeau pastori şi laici. Nu de puţine ori, reţelele erau deconspirate, casele membrilor din reţele erau vandalizate, Bibliile confiscate, iar participanţii întemniţaţi. Este interesant de notat că încă nu există o istorie a eroismului acelor zile, iar generaţia respectivă este aproape să treacă.

După 1989, au existat mai multe edituri care au retipărit VDC. În România se cunoaşte contribuţia mai semnificativă a cinci dintre ele. Societăţii Biblice Britanice (fosta British and Foreign Bible Society, www.biblesociety.org.uk ) şi Societăţii Biblice Internaţionale (International Bible Society) i s-au adăugat Liga Bibliei (fondată în 1993), care publică şi pentru Organizaţia Ghedeon (www.gideons.org), Societatea Biblică Interconfesională din România (S.B.I.R. – fondată în 1992) şi Societatea Biblică din România. În Republica Moldova, acelaşi lucru îl făcea Societatea Biblică Interconfesională din R. Moldova (I.B.S. – fondată în 1991, www.ibs.md). Formatul variază de la ediţia de buzunare, la ediţia în format A4 sau chiar în format Braille (pentru nevăzători). Şi alte fundaţii au ca scop declarat publicarea şi distribuţia de Biblii în comunităţile româneşti din ţară şi diaspora (vezi ghidul organizaţiilor creştine din România – http://www.oci.ro/Downloads/GhidulOrganizatiilor2006W.pdf )

(2) Ediţii ale VDC suplimentate cu materiale auxiliare
Curajul de a tipări VDC cu materiale ajutătoare l-a avut Daniel Brînzei din Chicago, care a propus o ediţie de studiu a Bibliei româneşti, intitulată simplu Biblia cu explicaţii, deşi a declinat cu modestie această pretenţie zicând „lucrarea aceasta este doar primul pas înspre alcătuirea unei Biblii de studiu care să satisfacă deopotrivă şi nevoia cititorului începător şi dorinţele cercetătorului mai avansat” (vezi Prefaţa). Astfel au fost adăugate note introductive pentru fiecare carte biblică, cele pentru cărţile VT au fost plasate înainte de Geneza, iar cele pentru cărţile NT au fost plasate înainte de Evanghelia după Matei. După Apocalipsa urmează un set de materiale ajutătoare care includ o listă de ediţii ale Bibliei până la VDC, un articol asupra apariţiei NT ca document unitar, diverse hărţi, diagrame şi tabele. La final se află o concordanţă biblică extrem de utilă pentru referinţa încrucişată pe textul cornilescian.

După 1989 au apărut şi alte încercări similare dar ele s-au complicat cu intenţiile editorilor de a corecta, cel puţin ortografic şi ortoepic, textul cornilescian. Cele care s-au păstrat, totuşi, în limitele originalului au fost versiunile digitale, disponibile pe suport optic sau pe internet. Unele, precum Theophilos (www.theophilos.3x.ro), Quick Bible (www.quickbible.net ) sau Bible Gateway (www.biblegateway.com) ş.a. sunt gratuite, altele precum BibleWorks (www.bibleworks.com) ş.a. sunt contra cost.

(3) Ediţii ale VDC revizuite şi fără materiale auxiliare
Cornilescu însuşi a revenit asupra traducerii sale în cel puţin două rânduri, producând tot atâtea ediţii noi, ambele în direcţia literalismului pe care îl credea a reflecta mai bine doctrina inspiraţiei Scripturilor.

3.1. VDC ediţia a II-a. Aceasta este o ediţie revizuită de Cornilescu însuşi între 1923-1925. Prezenţa sa este semnalată de Alexa Popovici şi D.G. Cuculea, însă nu îmi amintesc să o fi văzut personal.

3.2. Biblia sau Sfînta Scriptură: Vechiul şi Noul Testament(Gute Botschaft Verlag, 1989). Cunoscută ca Biblia cu triunghi, această ediţie reproduce versiunea literală a lui Cornilescu din 1931 şi invocă traducerea lui J. N. Darby ca traducere de referinţă. Noul Testament tipărit împreună cu Psalmii în 1998, cu prelucrări suplimentare. Proiectul a fost continuat pentru a include şi VT, publicat în 2001. Produsul final a apărut ca „traducere literală nouă, completată, revizuită şi actualizată cu subtitluri şi texte paralele marginale şi ad-notări de traducere în subtext”. Trimiţând titlurile, trimiterile şi notele pe margini, textul biblic este păstrat curat.

3.3. Noul Testament al Domnului nostru Isus Cristos: traducerea D. Cornilescu revizuită (Ed. Lumina lumii, 2000). Revizuirea este propusă de Iosif Ţon şi de Adolf Novak. Dintre cele mai notabile elemente noi se pot enumera: aplicarea normelor de ortografie şi de punctuaţie actuale, înlocuirea cuvintelor, a formelor gramaticale şi a expresiilor lexicale învechite şi cu circulaţie regională cu altele curente, înlocuirea slavonismelor cu latinisme şi alte câteva modificări pe considerente teologice. Speranţa editorilor este de a oferi „tot traducerea Dumitru Cornilescu, dar adusă la zi şi îmbunătăţită”.

3.4. Noul Testament al Domnului nostru Isus Hristos (Liga Bibliei, 2005). La final sunt adăugaţi şi Psalmii. Promovat în programul de distribuţie gratuită a Bibliei în hoteluri, moteluri, spitale, penitenciare, cazărmi, şcoli şi aziluri de bătrâni, acest NT posedă un aparat minimal de teme practice cu referinţele relevante şi se încheie cu citarea aşa-numitelor „patru legi spirituale” şi un formular de decizie. Prin urmare, se constituie ca o unealtă de evanghelizare prin excelenţă. Textul auster, lipsit chiar şi de trimiteri, este de origine cornilesciană cu minime corecturi şi cu aplicarea normelor ortografice actuale. Faptul că psalmilor le lipsesc titlurile, care (atenţie!) sunt parte a originalului, reprezintă o impietate de la care se abţin cele mai multe versiuni şi ediţii moderne ale Bibliei.

3.5. Ediţii electronice revizuite. Facilităţile oferite de ştiinţa informaticii şi de internet au fost exploatate cu folos de diverşi întreprinzători care au pus la dispoziţie Biblia VDC în regim open-source. Unul dintre aceştia este Miodrag Recheşan din Timişoara. El a generat un text cornilescian corectat după mijloacele disponibile autorizate (DEX, spell-checker românesc) dar şi ţinând cont de corecturile propuse de Biblia Internaţională de Studiu inductiv, Biblia de studiu pentru o viaţă deplină, Noul Testament Lumina Lumii şi Noul Testamanent CLV. Lista celor 1250 de corecturi este oferită celor interesaţi pe acelaşi sit (http://www.biblia.pentruviata.ro/bib_text.php).

(4) Ediţii ale VDC revizuite şi cu materiale auxiliare

4.1. Biblia internaţională de studiu inductiv (Precept Ministries, 1992). Mia şi Costel Oglice, iniţiatorii proiectului Învăţătură peste învăţătură în România şi Moldova, urmăresc lucrarea educativă a americancei Kay Arthur prin producerea de materiale de studiu biblic pe principiul studiului inductiv asupra unor cărţi biblice şi a unor teme de interes contemporan (www.precept.md). Tehnica studiului cunoaşte trei etape: observarea, interpretarea şi aplicarea. Acelaşi principiu se regăseşte şi în modelul Bibliei propus de Precept Ministries. Textul cornilescian este corectat, iar lista corecturilor (în număr de 375) este oferită la începutul lucrării, chiar înaintea Genezei, cu menţiunea „acest tabel a fost inclus pentru ca cititorii să fie informaţi de schimbările făcute în traducerea Vechiului Testament după D. Cornilescu). O altă listă de numai 156 corecturi este adăugată înainte de Evanghelia după Matei. Textul este scris numai pe o coloană cu un spaţiu generos pe margini care permite desfăşurarea studiului biblic în parametrii studiului inductiv promovat de aceşti educatori biblici. Pe o coloană înspre interiorul paginiii sunt date trimiterile biblice. Poezia este redată pe versuri. Printre numeroasele materiale ajutătoare se includ: prezentarea tehnicii de studiu inductiv (pp. BISI 11-31), Viaţa spirituală a poporului Israel – tabelul periodic comparativ al istoriei (pp. BISI 33-48), instrucţiuni de studiu pentru fiecare carte biblică în parte, privire de ansamblu asupra cărţii cu spaţii de completat de către cititor la finalul fiecărei cărţi biblice, ilustraţii, hărţi, observaţii pe marginea exterioară a paginii sau în interior. Suplimentar, la nivelul fiecărui capitol este trecut un blanc pentru a completa cu tema capitolului respectiv. Ajutoarele pentru studiu biblic de la finalul cărţii includ articole pe următoarele teme: Valoarea Cuvântului lui Dumnezeu (pp. 2041-43), Evenimente importante din istoria lui Israel (pp. 2045-57), Îndrumări istoriceşi gramaticale (pp. 2059-6). Mai apar tabele cu unităţile de măsură şi monedele menţionate în Biblie, o concordanţă şi diverse hărţi color la final.

4.2. Biblia de studiu pentru o viaţă deplină : Versiunea D. Cornilescu (Ed. Life Publishers International, 2000). Textul cornilescian este corectat la nivel ortografic şi ortoepic. Cuprinde note de studiu (expozitive, teologice, devoţionale, etice şi practice) pe fiecare pagină, articole dedicate unor subiecte importante, introduceri pentru cărţile Bibliei la începutul fiecăreia, indicatori tematici, tabele, diagrame, hărţi, indice de subiecte, indice tematic, planul de citire a Bibliei într-un an şi o concordanţă. Manifestă un interes nedisimulat pentru doctrina Duhului Sfânt, vizibil atât în articolele adăugate pe această temă cât şi prin acceptarea paternităţii lui Donald C. Stumps (defunct din 1991) de la Assemblies of God SUA asupra notelor de studiu. Cei 12 indicatori tematici se referă la tot atâtea teme declarate semnificative pentru tradiţia penticostală: botezul cu Duhul Sfânt, roada Duhului Sfânt, darurile Duhului Sfânt, vindecarea, credinţa care mută munţii, mărturisirea, mântuirea, a doua venire a lui Cristos, biruinţa asupra lui Satana şi a demonilor, biruirea lumii şi a deşertăciunii lumeşti, lauda, umblarea în ascultare şi neprihănire (p. xiv). Textul nu are trimiteri decât în Deuteronom, Regi / Cronici / Isaia şi în evanghelii unde se indică textele paralele. Editorii (C.V. Roske din partea română) nu fac nici o referinţă la natura preluării textului cornilescian. Se constată, însă, prelucrarea textului VDC la nivel ortografic, cu corectarea unor forme învechite (e.g., „abia” în loc de „abea”, „dis-de-dimineaţă” în loc de „disdedimineaţă” etc.).

4.3. Biblia sau Sfânta Scriptură : Traducerea Dumitru Cornilescu, ediţie de studiu Thompson (Ed. Universităţii Emanuel şi La Buona Novella Bible Publishing House, 2002). Ortografia şi punctuaţia textului VDC sunt revizuite în funcţie de standardul contemporan, fără a se interveni la nivelul fondului lexical al originalului din 1924. Se admite, totuşi, că au fost corectate formele învechite ale unor cuvinte („boli” în loc de „boale”, „oricine” în loc de „orişicine”). Suplimentar sunt adăugate mulţimea de materiale auxiliare care au construit reputaţia acestei versiuni peste ocean: studii tematice, studii de personaj, note arheologice, studii introductive la fiecare carte biblică, hărţi, tabele, o concordanţă care se doreşte cea mai comprehensivă dintre câte sunt disponibile în româneşte, index pentru găsirea rapidă a cărţilor Bibliei. Textul nu mai posedă trimiterile cu care cititorul a fost obişnuit de VDC cu referinţe tematice doar pe margini. Probabil că se încearcă suplinirea lor prin indexul alfabetic al subiectelor biblice şi prin concordanţa de la final. Lipseşte şi versificaţia cu care VDC ne-a obişnuit în ediţiile anterioare. Astfel textul poemelor biblice este continuu şi se face distincţia doar între versete ca şi cum acestea ar fi inspirate şi ele. Notele de subsol sunt minimale, fapt care sugerează că studiul recomandat de această ediţie se limitează la unul devoţional.

4.4. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament cu trimiteri, cuvintele Domnului Isus în roşu, concordanţă şi explicaţii (SBR, 2006). Conţine articole introductive pentru cărţile Bibliei înainte de Geneza şi înainte de Matei, plan de citire a Bibliei pe un an, dicţionar de cuvinte, tabele, hărţi, concordanţă şi un index pentru găsirea rapidă a cărţilor Bibliei. După cum se specifică pe pagina-titlu cuvintele Domnului Isus apar în roşu. Ceea ce oferă particularitate acestei ediţii este amplul articol intitulat „Rezumat al doctrinei despre Duhul Sfânt” (pp. 22-50 din Materiale ajutătoare) şi lista cuvintelor care au fost corectate conform normelor ortografice actuale (pp. 10-16 din Materiale ajutătoare)

(5) Traduceri noi (versiuni ale Bibliei)

Traducerea Bibliei în limba română a cunoscut toate cele trei direcţii cunoscute fenomenului la nivel mondial: traducerea literală, traducerea parafrazată şi traducerea dinamică. Pentru motive necunoscute, cele mai multe proiecte dintre acestea nu au reuşit să producă o versiune a întregii Biblii, limitându-se doar la NT.

5.1. Noul Testament pe înţelesul tuturor (Living Bibles International, 1984). Prima şi, deocamdată, singura versiune parafrazată în limba română. Apărută în anii dictaturii ceauşiste, traducătorul nu-şi declină identitatea. Alexa Popovici şi D.G. Cuculea consideră că aceasta reprezintă o traducere din versiunea Living Bible a americanului K. Taylor (http://www.quickbible.net/bibliarom.php ).

5.2. Noul Testament. Psalmii (Christliche Literatur-Verbreitung, 1993). Versiunea literală. Psalmii aparţin VDC (1921/23). Posedă un dicţionar de termeni şi hărţi. Se presupune a fi fost realizată de Olimpiu S. Cosma.

5.3. Noul Testament : traducere în limba română modernă (WBTC, 2002). Versiune literară. Posedă o introducere şi un glosar minimal de termeni, menite a facilita înţelegerea mesajului cărţilor, respectiv înţelegerea unor termeni specifici lumii antice. Textul nu mai este (pentru prima dată) dispus pe două coloane, aşa cum am fost învăţaţi de ediţiile anterioare, fapt care permite vizualizarea paragrafelor şi a versurilor, acolo unde există. Se folosesc titlurile pentru secţiuni, grafia modernă şi un limbaj contemporan. Referinţele încrucişate sunt plasate, dacă este nevoie, după titlurile paragrafelor. Astfel textul rămâne fluent. Se poate spune fără exagerări că este prima traducere modernă a NT după 80 de ani de control cvasitotal a VDC.

5.4. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament : cu trimiteri (Trinitarian Bible Society, 2003). Prima versiune integrală asupra Bibliei şi o versiune literală. Foloseşte ca versiuni de referinţă Biblia de la Iaşi a lui Niţulescu (1874) şi VDC (1921). Textul este auster, păstrând doar trimiterile şi titlurile secţiunilor.

5.5. Noua traducere în limba română (IBS, 2007). Versiune echivalent-dinamică. Deocamdată doar pe internet (www.bibleserver.com ). Pentru traducerea VT s-a folosit originalul ebraic masoretic, iar pentru NT originalul grecesc. Prelucrează textul chiar şi la nivel formal în funcţie de genul literar şi speciile literar identificate. Astfel textul poetic, indiferent unde apare, inclusiv în cărţile profetice şi în NT, este dispus pe linii, versuri şi strofe. Aşteptăm apariţia sa pe suport de hârtie în cursul lunii august a acestui an.

Concluzii

Mulţimea ediţiilor revizuite ale VDC sugerează interesul comunităţii evanghelice pentru această traducere, pe fondul lipsei de alternativă reală, concomitent cu recunoaşterea tacită că există chestiuni care pot fi îndreptate în versiunea originală, chiar dacă acestea privesc doar chestiuni de ortografie şi ortoepie, şi care îi pot asigura relevanţa în societatea contemporană. Cei mai curajoşi recenzori au preferat să renunţe la regionalisme, arhaisme şi slavonisme, dar opţiunea a rămas una minoritară. Acest fapt demonstrează o anumită veneraţie a textului sacru, fie el şi în traducere, şi trădează preocuparea pentru evitarea unei inflaţii a fenomenului de traducere a Bibliei.

Câtă vreme nu a existat o altă versiune printre evanghelici, este impropriu a se vorbi despre un succes real VDC. Practic nu exista o versiune alternativă, iar populaţia evanghelică nu a posedat opţiuni reale. Odată ce VDC a intrat în domeniul public, o mulţime de edituri au preluat textul şi l-au retipărit sau au generat noi ediţii. Din păcate revizuirile textului cornilescian sunt doar nişte transformări mai mult sau mai puţin originale ale unui document cu autenticitatea şi aroma sa. Proiectele editoriale de acest tip au pornit ca nişte tentative de a promova agende literare şi / sau teologice proprii şi au sfârşit ca ediţii cu audienţă limitată. Nici una dintre ediţiile ulterioare nu a reuşit să producă o ediţie a versiunii Cornilescu mai utilă decât Biblia cu explicaţii pentru că studentului disciplinat al Bibliei nimic nu-i este mai util decât o concordanţă biblică.

Din păcate, unitatea în privinţa revizuirii textului cornilescian, care ar fi putut conduce la realizarea unui text unitar revizuit şi general acceptat, lipseşte şi a generat ediţii de uz intern, cu răspândire limitată. Diferenţe notabile se sesizează între ediţiile de text fără adnotări, care se limitează la trimiteri (referinţe încrucişate) şi note de subsol, în cel mai fericit caz, şi ediţiile de studiu, dotate cu materiale auxiliare şi instrumente de lucru de diverse tipuri şi calităţi. Exploatarea privată a Bibliei este facilitată de faptul că textul cornilescian aparţine domeniului public. Din păcate inflaţia de ediţii noi ale Bibliei nu s-a putut opri şi tocmai exponenţii acestei temeri s-au trezit întreţinând şi sponsorizând acest fenomen. Situaţia descrie foarte bine partizanatul care încă domneşte în mişcarea evanghelică şi de care nu am reuşit să ne exorcizăm încă, nici după 18 ani de la încetarea controlului securităţii asupra cultelor din România.

Există arhaisme utile în traducerea Bibliei? (partea a doua)

Şarja cavaleriei macedoniene la Gaugamela (scenă din filmul Alexandru)

2 Regi 9:17
TDC
Caraula pusă pe turnul lui Izreel a văzut ceata lui Iehu venind, şi a zis: „Văd o ceată de oameni.” Ioram a zis: „Ia un călăreţ, şi trimete-l înaintea lor să întrebe dacă este pace.”

NTR
Străjerul din turnul din Izreel a văzut trupele lui Iehu apropiindu-se şi a zis:
- Văd nişte trupe venind!
- Trimite un călăreţ ca să-i întâmpine şi să întrebe dacă toate sunt bune, a zis Ioram.

Există şase diferenţe notabile între cele două versiuni. Prima şi cea mai evidentă priveşte redarea dialogului. Dialogul este o situaţie de comunicare în care două personaje intră în schimburi verbale. Spre deosebire de alte limbi moderne, contribuţia verbală a fiecărui personaj este marcată în limba română prin linie de dialog. Este adevărat că în ebraică formulele de continuare a dialogului apar doar la începutul contribuţiei verbale şi nu la sfârşitul acesteia, dar traducătorul ar trebui să folosească resursele pe care le are în limba ţintă pentru a crea un dialog cât mai natural. Se poate continua lectura episodului în care Iehu se apropie de Izreel pentru a se vedea cursivitatea lecturii în textul NTR care foloseşte dialogul şi plasarea formulelor de continuare a dialogului la sfârşitul contribuţiei verbale. Aceasta este o doua diferenţă notabilă dintre cele două versiuni.

A treia diferenţă se referă la funcţia celui care era plasat în turn şi care dădea rapoarte despre sosirea celor care se apropiau de cetate. Cornilescu preferă un regionalism de origine bulgară, care este cu totul necunoscut cititorului contemporan. Mult mai natural (aici nu cred că poate fi vorba de stil) ar fi fost să folosim oricare dintre termenii „santinelă”, „străjer”, sau „gardă”, aşa cum şi NTR face. A patra diferenţă priveşte modul în care se traduce formula ebraică ‘al-hamigdāl beizre‘e’l: Cornilescu preferă un genitiv posesiv, deşi aici se face uz de o prepoziţie care indică locaţia, aşa cum NTR sesizează.

A cincea diferenţă priveşte opţiunea traducătorilor pentru redarea termenului şif‘at („mulţime”). Cornilescu preferă „ceată” care poartă cu sine un anumit grad de primitivism care nu poate descrie armata organizată în care Iehu funcţiona ca şi căpitan, care era dotată cu cavalerie şi care era angajată într-un război de uzură (asediul Ramotului din Ghilad) şi nu în vreo încleştare zonală între plăieşi. Opţiunea NTR pentru „trupe” aici ridică întrebarea dacă nu cumva s-a citit în termenul ebraic mai mult decât trebuie. Cu siguranţă ochiul format al străjerului a putut face diferenţa între o caravană de civili, nişte civili panicaţi şi nişte călăreţi şarjând. Întrucât se trimite solie imediat pentru a afla natura precisă a invadatorilor denotă faptul că, cel puţin pentru regele Ahazia, situaţia avea un potenţial conflictual indiscutabil. Pe măsură ce coloana se apropie, străjerul poate adăuga un detaliu nou la descrierea acesteia, anume că „stilul de conducere al carului” (v. 20, tradus greşit de NTR cu „trupe”) este inconfundabil cel al lui Iehu. De aceea termenul „trupe” este justificat în v. 17.

În fine ultima diferenţă identificată ia în considerare formula ebraică care semnifică literal: „Ia un car şi trimite să-i întâmpine şi să le zică: ‘Pace?’” Probabil că, dacă ar fi cunoscut ebraică, Cornilescu ar fi calchiat această structură întocmai. Aşa a preferat să o reproducă pe o alta care, nici ea, nu a sesizat nota de urgenţă pe care primul imperativ o impune celui de-al doilea imperativ. De aceea formulele de tipul „ia ceva şi trimite” înseamnă „trimite îndată”.

Ca întreg, şi de data aceasta se poate constata cât de aproape urmăreşte Cornilescu traducerea lui Segond în opoziţie cu originalul ebraic.

Segond
La sentinelle placée sur la tour de Jizreel vit venir la troupe de Jéhu, et dit: Je vois une troupe. Joram dit: Prends un cavalier, et envoie-le au-devant d’eux pour demander si c’est la paix.

Închei cu o notă despre un incident frecvent întâlnit pe tot parcursul cărţilor Regi şi al Cronicilor. Autorii acestora se referă în mod frecvent la lucrări cu caracter istoric care au funcţionat ca surse primare pentru redactarea Regilor şi Cronicilor. Este vorba despre Cartea cronicilor regilor lui Israel şi Cartea cronicilor regilor lui Iuda. O formulă abreviată şi mai plastică decât literalul „cartea cronicilor” ar fi fost permisă de înlocuirea cu termenul învechit, specific Evului mediu românesc „letopiseţul”. Letopiseţul lui Israel sau Letopiseţul lui Iuda ar fi fost formule adecvate pentru a descrie o realitate din limba sursă pe înţelesul cititorilor din limba ţintă.

Există arhaisme utile în traducerea Bibliei? (partea întâi)

Exemplul de mai jos a fost ales la întâmplare. Sunt comparate două versiuni: traducerea Dumitru Cornilescu (TDC) şi Noua traducere în limba română (NTR). Pentru a permite observaţii mai riguroase, textul ales este scurt.

1 Samuel 17:49
TDC: „Şi-a vîrît mîna în traistă, a luat o piatră, şi a aruncat-o cu praştia; a lovit pe Filistean în frunte, şi piatra a intrat în fruntea Filisteanului, care a căzut cu faţa la pămînt.”

NTR: „David şi-a băgat mâna în traistă de unde a scos o piatră. A aruncat piatra cu ajutorul praştiei şi l-a lovit pe filistean în frunte. Piatra a pătruns în fruntea lui, iar el a căzut cu faţa la pământ.”

Nu doresc să insist asupra chestiunilor evidente privitoare la sintaxă reparate de NTR. Cornilescu este tributar unui literalism rigid, traducând literal printr-un lanţ de şi-uri narative formele verbale care în ebraică reprezintă o formă specifică naraţiunilor de trecut. Există totuşi două excepţii deoarece după trei propoziţii îşi permite să rupă parţial lanţul şi să facă uz de un punct-şi-virgulă, iar ultima propoziţie este interpretată ca şi propoziţie relativă cu referire la un antecedent care nu este specificat în ebraică (a doua apariţie a „filisteanului”). Versiunea franceză a lui Louis Segond seamănă izbitor cu opţiunea lui Cornilescu:

„Il mit la main dans sa gibecière, y prit une pierre, et la lança avec sa fronde; il frappa le Philistin au front, et la pierre s’enfonça dans le front du Philistin, qui tomba le visage contre terre.”

Singura deviere notabilă este că în locul „tolbei” care ar fi descris cu mai multă acurateţe franţuzescul „ gibecière”, Cornilescu preferă „traistă”. Evident, este prea devreme pentru a ne pronunţa definitiv asupra legăturii dintre versiunea franceză Segond şi cea românească a lui Cornilescu, dar un argument cumulativ are cu siguranţă greutate (vezi argumente suplimentare în paragraful al nouălea din articolul Traducerea Cornilescu: consideraţii critice în contextul fenomenului de traducere a Bibliei în societatea modernă la rubrica Biblia românească). În plus, naţionalitatea nu se marchează prin majusculă ca în alte limbi moderne precum franceza, germana sau engleza.

NTR a preferat o formă mai comună a verbului „a vârî”, adică „a băga”. NTR spune că David a luat o piatră din „traistă” (’el-hakkelî) după ce în v. 40 se spune că selectase cinci pietre netede pe care le pusese în „buzunarul traistei” (biklî hārō‛îm). Aici există o inconsistenţă deoarece termenul aflat la genitiv în ebraică este „ciobani”. Prin urmare, expresia s-ar fi putut traduce „traista ciobanilor”. A nu se confunda cu substantivul compus „traista-ciobanului” care desemnează o floare cu calităţi medicinale. Totuşi „traista” este un receptacul în formă de sac confecţionat din pânză groasă prevăzut cu baiere sau cu capac, care se poartă pe umăr.

Este mai probabil că acest receptacul era din piele şi se purta la centură pentru a găzdui valori sau lucruri de urgentă necesitate. În cazul unui prăştiaş, cum era David, cu siguranţă că un astfel de recipient s-ar fi dovedit mai util decât traista pentru a păstra la îndemână pietrele folosite ca proiectile. Puse într-un receptacul mai încăpător găsirea pietrelor ar fi necesitat mai mult timp şi l-ar fi pus pe prăştiaş în dificultatea de a nu putea riposta la timp. Aici ar fi fost utilă folosirea termenului „palaşcă”, un termen învechit, echivalentul modernului „cartuşieră”. Din moment ce profesia de cioban este oricum rarisimă, folosirea unui termen învechit ar fi fost utilă în acest context.

Versiunea NTR este de preferat TDC în ce priveşte opţiunile sintactice, urmărind mai atent originalul.