Category Archives: Meditaţii

Prelucrări devoţionale ale unor texte din Vechiul Testament

Pastorală de Anul Nou 2014

Confuzii cu consecințe nedorite (Isaia 9:8-10:34)

 Introducere

Isaia vorbește despre venirea lui Mesia în contextul unui Israel care a făcut mai multe confuzii cu privire la relația sa cu Dumnezeu și mandatul său de popor al lui Dumnezeu. Neamurile folosite de Dumnezeu pentru sancționarea poporului Său s-au făcut vinovate de alte confuzii. La sfârșit de an aș dori să vorbim despre confuziile acestea cu speranța că noi vom avea înțelepciunea să învățăm din greșelile înaintașilor noștri.

Textul nostru este împărțit prin folosirea unui refren „Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a potolit, iar mâna Sa este încă întinsă” și prin introduceri specifice oracolelor profetice: „Vai” și „În ziua aceea”. Mesajul este expediat de Dumnezeu prin intermediul profetului Isaia către poporul său (9:8). Textul este citat din versiunea Noua Traducere în Limba Română, 2007.

8 Stăpânul a trimis un mesaj împotriva lui Iacov;
    acesta va cădea peste Israel;
tot poporul –
    Efraim şi locuitorii Samariei – va şti,
toţi cei care, cu mândrie
    şi aroganţă în inimă, zic:
10 «Au căzut cărămizile,
    dar noi vom zidi cu pietre cioplite!
Sicomorii au fost tăiaţi,
    dar noi îi vom înlocui cu cedri!»
11 De aceea, Domnul i-a ridicat împotriva lor pe vrăjmaşii lui Reţin,
    i-a stârnit pe duşmanii lor:
12 arameii la răsărit şi filistenii la apus;
    cu o gură larg deschisă ei l-au mâncat pe Israel!

Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a potolit,
    iar mâna Sa este încă întinsă.

1. Este grav să confunzi cercetarea lui Dumnezeu cu ghinionul sau întâmplarea (9:9-12). Dumnezeu a intervenit disciplinind pe Israel, dar israeliții au interpretat evenimentul ca pe o lipsă de pregătire din partea lor. Israeliții credeau că niște fortificații mai bune, armate mai bine dotate și aprovizionate îi vor proteja mai bine pe viitor, fără să vadă mâna lui Dumnezeu care era la lucru în spatele invadatorilor. Dumnezeu pune diagnosticul de „mândrie” asupra situației respective. Mândria i-a împiedicat să recunoască eșecul în relația lor cu Dumnezeu și au promis să se pregătească mai bine, să consolideze, să statornicească mai bine moștenirea. De aceea în locul hăituielilor de la frontieră cu filistenii și arameii, Dumnezeu va aduce o invazie pe scară largă din partea celei mai bine pregătite și mai înfricoșătoare armate a Antichității: asirienii.

Cu toții am învățat istorie la școală și unii și-au păstrat obiceiul de a citi cărți de istorie până astăzi. Din păcate manualele vorbesc despre factori economici, sociali și politici care au condiționat evenimentele istorice. Când citim Cronicile însă, autorul avea convingeri metafizice care Îl includeau pe Dumnezeu, motiv pentru care Dumnezeu este văzut ca cel care condiționează istoria.

Putem să ne ascundem în spatele exemplului lui Iov și să ne eschivăm de la orice critică. Dumnezeu este cel care aduce peste noi și binele și răul și El cu siguranță știe cauza acestora. De cele mai multe ori și noi o știm, dar ne este teamă să o exprimăm ca nu cumva să ni se șifoneze imaginea, stima de sine sau alte chestii inventate de psihologi. Să nu uităm că Dumnezeu poate să cerceteze poporul său și să aducă binele, așa cum poate să aducă și nenorocirea. Același Dumnezeu care a adus foametea în Canaan pe vremea patriarhilor, a dat și belșug și rod însutit (Gen. 26:1, 12). Același Dumnezeu care a adus foametea în Betleem, a adus și belșugul de pâine (Rut 1). Iov este exemplar când îi răspunde soției: „Primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?” (2:10)

13 Dar poporul nu s-a întors la Cel Ce îl lovea,

    nu L-a căutat pe Domnul Oştirilor.
14 Aşa că Domnul va tăia din Israel capul şi coada,
    ramura de palmier şi trestia, într-o singură zi.
15 Bătrânii şi demnitarii sunt capul,
    iar profeţii care învaţă minciuni sunt coada.
16 Cei ce conduc acest popor îl duc în rătăcire,
    iar cei ce sunt conduşi de ei sunt pierduţi[d].
17 De aceea Stăpânul nu se va mai bucura de tinerii lor,
    nici nu va mai avea milă de orfanii şi de văduvele lor,
pentru că toţi sunt lipsiţi de evlavie şi ticăloşi,
    toţi spun vorbe de nimic.

Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a potolit,
    iar mâna Sa este încă întinsă.

2. Este grav să confunzi învățătura pe care trebuie să o dai în Numele Domnului cu frământările / preocupările proprii (9:13-17). Sunt scoase în evidență trei categorii dintre clasele conducătoare ale poporului: prezbiterul, dregătorul și profetul. Toate acestea dețineau funcții de referință în popor și trebuiau să ofere standardul Legii lui Dumnezeu poporului. Prezbiterul și dregătorul sunt lideri civili, iar profetul este vocea autorizată a lui Dumnezeu printre oameni. Regii lui Israel au preluat obiceiul monarhilor păgâni să angajeze profeți la curte pentru necesarul de expertiză în domeniul călăuzirii. De dragul confortului oferit de această slujbă, profeții își calibrau discursul după cerințele regelui. Profetul Mica îi condamnă pentru modul discriminator în care își alegeau mesajele (Mica 3:5).

Pe vremea lui Ieremia, deși o parte a populației a fost deportată și o parte a odoarelor de la Templu luate, încă mai existau naționaliști care sperau în recuperarea națiunii. Suflul acesta naționalist era susținut de profeți care promiteau recuperarea națiunii și chiar a odoarelor de la Templu în scurt timp. Ieremia 28-29 le dă numele a trei dintre ei: Hanania, Ahab și Zedechia. Ei au fost îndepărtați de o manieră supranaturală pentru ca israeliții să realizeze erezia lor. Indiferent care au fost motivele lor, prezbiterii, dregătorii și profeții și-au pierdut creditul înaintea lui Dumnezeu pentru că și-au contrazis vocația de persoane de referință și au folosit minciuna pentru a-și păstra funcțiile. Situația se datorează iresponsabilității cu care își tratau oficiul.

Predicatorii sunt tentați să își aleagă bine cuvintele și să spună ceea ce le oferă cei mai mulți suporteri, adică să spună poporului ceea ce așteaptă. Este exact ce se petrece în politică, acolo unde doctrina de partid și convingerile proprii sunt subordonate intereselor pentru a fi ales.

18 Da! Răutatea arde ca un foc,

    arde mărăcinii şi spinii,
aprinde desişul pădurii
    din care se înalţă un stâlp de fum!
19 Ţara este arsă de furia Domnului Oştirilor,
    iar poporul este ca ceva de pus pe foc.
        Nimeni nu-şi cruţă fratele.
20 Unul jefuieşte din dreapta şi rămâne flămând;
    mănâncă din stânga şi nu se satură;
        fiecare mănâncă din carnea rudeniei sale[e].
21 Manase mănâncă pe Efraim, şi Efraim pe Manase,
    iar împreună mănâncă pe Iuda.

Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a potolit,
    iar mâna Sa este încă întinsă. 

 3. Este grav să îi confunzi pe frați cu dușmanii (9:18-21). Societatea israelită este descrisă ca o pădure fumegândă, unde spinii au aprins pădurea, adică cei mai de jos reprezentanți ai societății au instigat la violență și conflicte sociale. Ce poate fi mai grav decât ca bandiții și oamenii cu caracter josnic să conducă o țară. Însă ceea ce se jefuiește se consumă pe lux. Situația mai este descrisă ca un act de canibalism, care va conduce practic la anihilarea poporului. În vremea lui Isaia, imperiul lui David și Solomon ajunsese împărțit în două regate mai mici și fără influență politică în regiune. Israel și Iuda s-au aflat în conflict deschis mai puțin în perioada dinastiei lui Omri. În plus cetățenii fiecărui regat se afla într-o cursă pentru propriile interese, chiar și cu prețul dreptății și a binelui general. Pentru că l-au părăsit, Dumnezeu i-a lăsat să își ducă îndeplinire toate planurile lor nelegiuite.

S-a întâmplat cum descria David situația zilelor sale, când unii au ajuns să conteste existența lui Dumnezeu și ceea ce s-a întâmplat în consecință a fost ca Dumnezeu să îi lase pe acești neînțelepți rătăciți, niște netrebnici, să săvârșească fărădelegea și „să mănânce poporul ca pe pâine” (Ps. 14), sau cum zice românul să bea răutatea ca pe apă.

Este grav să ajungi să nu mai vezi în semeni decât dușmanii care se împotrivesc progresului tău. Ca unii care am fost chemați să conviețuim în pace cu toți oamenii și să îi iubim chiar, să arătăm semne ale iubirii noastre chiar și cu prețul vieții noastre mai ales față de frați, atunci când ajungem să ne confundăm frații cu dușmanii ne dezicem de statutul nostru de ucenici ai Domnului, ne dezicem de moștenirea noastră veșnică pentru niște câștiguri trecătoare. Făcând astfel ne dovedim cât de meschini suntem în caracter și cât de îngustă ne este gândirea. Rugăciunea Domnului pentru Biserica Sa includea și următoarele cuvinte: „Mă rog ca toți să fie una …  ca ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis.” (Ioan 17:20-21)

1 Vai de cei ce decretează hotărâri nelegiuite,
    de cei ce scriu porunci ce asupresc,
ca să-i priveze de drepturi pe cei nevoiaşi
    şi să răpească dreptatea celor asupriţi din poporul Meu,
făcând astfel din văduve prada lor
    şi jefuindu-i pe orfani.
Ce veţi face în ziua pedepsei,
    în mijlocul nenorocirii care va veni din depărtări?
La cine veţi fugi după ajutor?
    Unde vă veţi lăsa bogăţiile?
Unii se vor pleca printre prizonieri
    sau vor cădea printre cei ucişi.

Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a potolit,
    iar mâna Sa este încă întinsă.“

4. Este grav să confunzi bogăția primită cu veniturile meritorii (10:1-4). Cei înstăriți se aflau de cele mai multe ori printre aleșii și nobilii așezărilor. Din partea lor existau așteptări ca să contribuie la progresul comunității. Ei aveau resursele necesare să îi sprijine pe cei nevoiași: fie ajutorându-i să iasă din insolvență, sau să îi angajeze pe proprietățile lor. Ei aveau resursele să investească în protejarea comunității, fortificând așezări și angajând soldați. Ei aveau venitul necesar pentru a spori resursele așezărilor în care locuiau. Prin Moise primiseră porunca de a spijini pe cei care ajungeau în pragul falimentului, sau mureau fără descendent care să le moștenească proprietățile. Între exemplele biblice strălucesc evrei credincioși înstăriți precum Avraam din Ur, Boaz din Betleem și Barzilai din Roghelim.

Din păcate pe vremea lui Isaia oamenii influenți ai societății, care au primit mai mult ca să gireze cu autoritatea și posesiunile lor buna funcționare a societății, sunt preocupați doar de binele propriu și nu se dau în lături de la influențarea justiției în propriul interes. Un astfel de exemplu a fost Nabal din Maon pe vremea lui David. Domnul Isus vorbește despre un bogat care a strâns o recoltă neașteptat de mare și care intenționa să o folosească doar pentru binele său. Dumnezeu însă a avut alte intenții cu el (Luca 12:13-20). Păstrarea recoltei în contrast cu vinderea grânelor era percepută ca o răutate față de comunitate (vezi Prov. 11:25-28).

Un astfel de comportament trădează lipsă de responsabilitate. Indiferent cum au ajuns să se bucure de averi mai mari decât le este necesar pentru un trai decent, nu în lux, creștinii înstăriți sunt chemați să împartă cu generozitate din ale lor pentru binele celorlalți. A avea multe bunuri nu trebuie să însemne complacere în lux, pensionare timpurie și pierderea timpului în diverse hobbiuri, ci muncă asiduă pentru împărăția lui Dumnezeu. Celui căruia i-a încredințat mult Dumnezeu îi va cere mult. Dacă îți cresc veniturile nu înseamnă că ai dreptul să îți schimbi televizorul cu o plasmă cu o diagonală mai mare, sau să îți faci o vilă pentru a cărei întreținere lunară să plătești cât alții într-un an. Bogăția este o binecuvântare pe care trebuie să o mijlocești pentru folosul cât mai multor oameni. Dumnezeu o dă bogăția cui dorește El, dar unii se poartă cu bogăția de parcă inteligența și abilitățile lor au câștigat-o. Unii își administrează averea de parcă îi fac favoruri lui Dumnezeu și Împărăția lui Dumnezeu depinde de darurile lor. Bogăția nu este o scuză pentru un trai fără griji. Din contră un creștin înstărit ar trebui să poarte pe umeri grijile multora. Așa cum se făcea când Evanghelia s-a răspândit printre neamuri și creștinii înstăriți își puneau vilele pentru întrunirile creștine și averile pentru ajutorarea fraților lipsiți.

5 „Vai de asirian, nuiaua mâniei Mele,
    cel care ţine în mâna lui ciomagul furiei Mele!
L-am trimis împotriva unui neam lipsit de evlavie
    şi i-am poruncit să meargă împotriva poporului pe care sunt mâniat,
ca să ia pradă, să-şi însuşească captură
    şi să-l calce în picioare ca pe noroiul de pe drum.
Dar nu aceasta vrea el,
    nu acest lucru îl are el în minte;
ci el vrea numai să nimicească,
    să şteargă de pe pământ neamuri nu puţine la număr.
El zice: «Oare nu sunt conducătorii mei toţi regi?
    Oare n-a păţit Calno asemenea Carchemişului?
Nu este Hamatul asemenea Arpadului?
    Sau Samaria asemenea Damascului?
10 Aşa cum mâna mea a pus stăpânire peste împărăţiile idolilor
    ale căror chipuri erau mai mari decât cele din Ierusalim şi Samaria,
11 aşa cum am făcut Samariei şi idolilor ei,
    tot aşa voi face şi Ierusalimului şi idolilor lui!»“

12 „Când Stăpânul Îşi va fi îndeplinit toată lucrarea împotriva muntelui Sion şi împotriva Ierusalimului, va spune: «Îl voi pedepsi pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate şi pentru trufia privirii lui semeţe. 13 Pentru că el zice:

‘Prin puterea mâinilor mele am făcut aceasta
    şi prin înţelepciunea mea, căci sunt priceput.
Am dat la o parte hotarele popoarelor
    şi le-am jefuit de bogăţii
        şi, ca un viteaz, le-am subjugat domnitorii.
14 Mâna mea a găsit, ca pe un cuib,
    bogăţia popoarelor!
Ca unul care adună ouăle uitate,
    aşa am adunat tot pământul
şi nimeni n-a mişcat vreo aripă,
    n-a deschis gura,
        nici n-a ciripit!’

15 Se va lăuda oare securea înaintea celui ce o mânuieşte?
    Se va înălţa oare ferăstrăul mai presus de cel ce-l foloseşte?
Ca şi cum nuiaua l-ar ridica pe cel ce o ridicã,
    sau ca şi cum toiagul ar ridica pe cel ce nu este din lemn!»
16 De aceea Cel Suveran, Domnul Oştirilor,
    va trimite o boală nimicitoare printre războinicii lui puternici,
        iar între aleşii lui va izbucni un pârjol ca cel al focului.
17 Lumina lui Israel va deveni un foc,
    iar Sfântul său, o flacără;
într-o singură zi ea va arde
    şi va mistui toţi spinii şi mărăcinii lui.
18 Splendoarea pădurii lui şi pământurile lui roditoare,
    vor fi nimicite cu desăvârşire
        şi vor ajunge ca un bolnav pe moarte.
19 Rămăşiţa copacilor din pădurea sa va fi atât de mică
    încât şi un copil ar putea scrie numărul lor.

5. Este grav să confunzi delegarea și instrumentalitatea cu liberul arbitru și puterea discreționară de a face orice (10:5-19). Asirianul a fost folosit de Dumnezeu ca instrument al mâniei sale și i s-a îngăduit să facă ce știa mai bine: cotropire, jaf, cucerire, execuții și deportare. Profetul îl compară pe asirian cu un instrument cugetător (nuia, toiag, topor, ferăstrău), care ajunge să creadă că el are mijloacele și voința necesare pentru a realiza proiectul de cucerire a lumii. Situația se datorează orbirii aduse de mândrie (10:12).

Cu această confuzie avem mulți probleme, pentru că suntem intoxicați de umanismul zilelor noastre cu exaltarea libertății umane. Omul leagă și tot el dezleagă. În peisajul ultra-pragmatic al zilelor noastre, Dumnezeu mai este necesar unora doar pentru a ne da din când în când niște emoții, să ne mângâie inimile în necazuri, poate chiar să ne vină în ajutor dacă dorește, sau dacă este convins în mod adecvat. Nu neg faptul că Dumnezeu i-a dat omului o anumită doză de libertate, dar aceasta nu este nici pe departe absolută. Fiecare primim niște oportunități, niște parametri și niște condiții în care ne exercităm abilitățile și facultățile. Suntem cu toți responsabili de deciziile pe care le luăm în cunoștință de cauză și de multe ori cu satisfacție, dar Dumnezeu este în spatele contextului, împrejurărilor și oportunităților pe care le-am primit. Când excelăm, lauda noastră trebuie să fie atenuată și să dea creditul meritat lui Dumnezeu, Cel Care dă și voința și înfăptuirea (Flp. 2:13).

Tânărul bogat s-a lăudat înaintea Domnului că a păzit toată Legea: „Eu le-am făcut pe toate”, dar atunci când i s-a cerut mai mult, adică să își împartă averea la săraci și ucenicia a refuzat. O dovadă în plus că faptele bune pot fi făcute numai cu mijlocirea harului lui Dumnezeu. Există mulți filantropi în lume, adică oameni care dăruiesc pentru binele altora, dar cu limită și fără să își pună în pericol viitorul. Generozitatea este o dovadă a faptului că oamenii pot face bine cu o anumită măsură. A trece dincolo de această măsură vine de la Duhul Sfânt.

Pavel însuși se lăuda că ajunsese în partida fariseilor „fără prihană”, desigur respectând tradițiile omenești. Când s-a întâlnit cu Domnul și a primit Duhul Sfânt a descoperit zbaterea de a nu fi pe măsura așteptărilor lui Dumnezeu (vezi Romani 7).

20 În ziua aceea rămăşiţa lui Israel şi supravieţuitorii Casei lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea, ci se vor sprijini, cu adevărat, pe Domnul, Sfântul lui Israel. 21 O rămăşiţă se va întoarce – rămăşiţa lui Iacov – la Dumnezeul cel Puternic. 22 Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuşi numai o rămăşiţă din el se va întoarce. Distrugerea este hotărâtă, făcând să se reverse astfel dreptatea. 23 Căci Stăpânul, Domnul Oştirilor, va duce la îndeplinire în toată ţara sentinţa hotărâtă.

24 De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul, Domnul Oştirilor: «Poporul Meu care locuieşti în Sion, nu te teme de asirieni, când ei te bat cu nuiaua şi îşi înalţă ciomagul împotriva ta, aşa cum au făcut şi egiptenii, 25 pentru că, foarte curând, indignarea Mea împotriva ta va înceta şi furia Mea va fi îndreptată spre distrugerea lor.» 26 Domnul Oştirilor îi va bate cu un bici, aşa cum l-a bătut pe Midian la stânca Oreb şi Îşi va înălţa toiagul asupra mării, aşa cum a făcut în Egipt. 

6. Este grav să confunzi promisiunea lui Dumnezeu cu un cec în alb (10:20-26). Israel a făcut greșeala să permită ca relația lui cu Dumnezeu să intre în rutină. Au păstrat o teologie sublimă despre Dumnezeu pe care îl descriau ca Sfântul lui Israel, Lumina lui Israel, Dumnezeul Atotputernic, Domnul oștirilor. Au înregistrat în scris amintirea marilor biruințe din trecut. Au perpetuat sistemul complicat al jertfelor așa cum l-au primit de la Moise. Au uitat să trăiască după așteptările Domnului. Au uitat să se bazeze pe Domnul în toate privințele și s-au lăsat atrași de mașinațiunile politice ale lumii. S-au bazat pe alianțele cu statele puternice și nu pe Domnul (8:12-13). Au crezut că Domnul are obligația asumată prin legământ să îi protejeze, să nu lase vreodată ca Ierusalimul să fie cucerit. Când păgânii au intrat prima dată în Ierusalim pe vremea lui Roboam a fost un mare șoc. Până la urmă, în 586 î.H. Ierusalimul a fost demolat și Templul șters de pe fața pământului. Domnul și-a păstrat legământul cu Israel, însă doar cu o rămășiță, cu un grup restrâns de evrei care nu au renunțat la credința în Dumnezeu. În Regatul de nord al lui Israel, pe vremea lui Ahab, profetul Ilie credea că a rămas singur care mai credea în Domnul. Obadia, slujbașul palatului, a protejat o sută pe care îi întreținea fără știrea lui Ahab, dar Domnul avea 7000 de bărbați care nu s-au închinat lui Baal (1Regi 19:18).

Dumnezeu are promisiuni mari și minunate pentru Biserica sa, dar de ele nu vor avea parte decât cei ce au biruit, adică cei ce au numele scris în cartea vieții Mielului. Toți cei care mimează ucenicia fără să fie cu adevărat ucenici vor avea surpriza să audă cuvintele aspre ale Domnului: „Niciodată nu v-am cunoscut!”

27 În ziua aceea îţi va fi luată povara lor de pe umeri şi jugul lor de pe gât; jugul va fi zdrobit din cauza grăsimii.

28 A ajuns la Aiat,
    a trecut prin Migron,
        iar la Micmaş şi-a lăsat lucrurile.
29 Au trecut trecătoarea
    şi au zis: «La Gheva vom înnopta!»
Rama tremură,
    iar Ghiva lui Saul fuge.
30 Ţipă tare, fiica Galimului!
    Ia aminte, Laişa!
        Sărmanul de tine, Anatot!
31 Madmena fuge,
    locuitorii Ghebimului caută scăpare.
32 Astăzi va face un nou popas la Nob,
    de unde va ameninţa cu pumnul muntele fiicei Sionului,
        dealul Ierusalimului.

33 Iată, Stăpânul, Domnul Oştirilor,
    taie crăcile cu o mare putere.
Cei mai înalţi copaci vor fi tăiaţi,
    cei mândri vor fi doborâţi.
34 El va tăia desişul pădurii cu securea,
    şi Libanul va cădea sub loviturile Celui Măreţ.

7. Este grav să confunzi promisiunea lui Dumnezeu cu un cec în alb (nobilii demiși) (10:27-34). Până la eliberarea din robie însă Dumnezeu urmează să meargă mai departe cu planurile sale, pentru că poporul nu a înțeles că Dumnezeu era dezamăgit de răutatea și înstrăinarea lor. Armata invadatoare, văzută aici în mișcare și cotropire, urma să taie copacii cei mai mari ai pădurii, adică urma să extermine tot ce era de viță nobilă, indiferent cât de statornici credeau ei că sunt.

Ce este de făcut?

În primul rând trebuie să ne recunoaștem eroarea, confuzia în care am trăit (Is. 9:13). Isaia a preluat acest model de la Amos 4, când cercetarea prin suferință nu a condus la pocăința așteptată.

În al doilea rând trebuie să lăsăm această cunoaștere să își facă deplin lucrarea în noi (11:9). Duhul este Învățătorul care desăvârșește această lucrare în noi. Duhul care definește lucrarea lui Mesia (11:1-5) trebuie acceptat la lucru și autoritatea Lui acceptată. Împărăția lui Dumnezeu vine cu putere și se va impune cu forța asupra tuturor celor care se opun Domnului, dar poate fi acceptată pașnic supunându-ne Mântuitorului.

 

Comentarii oprite

Filed under Meditaţii

Exegeza psalmilor

Ultimele secole de studii critice asupra Bibliei în general, și asupra Psalmilor în particular, și-a lăsat amprenta și asupra modului în care citim poezia canonică. Cele opt etape ale exegezei pe care o promovez ar trebui să conțină în cazul Psalmilor următoarele detalii prezentate succint:

Delimitarea

Din moment ce psalmii sunt unități literare bine definite, aici este locul unde căutăm să înțelegem ce tip de psalm avem înainte (critica formei).

Incorporarea

Clarificăm chestiunile de ordin textual (critica textuală) și clarificăm elementele de context socio-cultural și istoric. Unii psalmi au referiri la contextul istoric chiar din subtitlu care pot lumina înțelegerea mesajului. Poeme liturgice de același tip se găsesc în literatura mesopotamiană, ugaritică, egipteană.

Segmentarea

Fiecare tip de psalm are anumite secțiuni standard (pot exista excepții ale tiparelor!). Acestea trebuie evidențiate. Paralelismul ideilor trebuie urmărit și poemul aranjat pe linii poetice, versuri și strofe. Reperarea repetițiilor ne poate fi de folos aici.

Evaluarea

Se discută elementele de ordin temporal. Se caută elementele de coeziune a discursului, se identifică tema fiecărei strofe, se analizează termenii cheie.

Conturarea

Se analizează elementele de sens figurat: figuri de construcție, figuri de elocuție, figuri de stil, figuri de gândire și tropi.

Tabelarea

Se redă textul sub formă poetică, evidențiind pe text observațiile făcute anterior.

Interpretarea

Psalmii au fost inserați într-un anumit loc în Psaltire. Se verifică legăturile Psalmului cu poemele adiacente. Totodată se caută legăturile Psalmului cu alte  poeme din VT și NT. Unii Psalmi sunt citați integral în alte părți din Scriptură, alții doar parțial.

Analogia

Se extrage mesajul poemului. Se caută elementele corespondente în cultura creștină în câteva puncte majore  de contact: Dumnezeu, mesianismul, moralitatea.

Comentarii oprite

Filed under Biblia şi societatea, Psalmii, Utilităţi pentru adunare

New book on Psalms

409622Moody Publishers (Chicago, USA) announces the publication of a new volume on the canonical Psaltire – The Psalms: Language for All Seasons of the Soul (288 p. + bibl., indices) under the editorial work of Andrew Schmutzer and David M. Howard, Jr.

As announced from its title, and confirmed in the editors’ forword, this collection of essays presented at the Evangelical Theological Society, is not a cold scholarly enterprise, but one that looks into the understanding of Psalms from a personal perspective and its relationship to human experience, that of the author / editor and the reader without lowering the standard of scholarly approach.
Both the established scholar and junior scholar are united in the message they convey, ‘Psalms are good reading for the soul. More so, when they are read with proper care for the text.’ Although it touches on the main critical issues specific to the study of the Psaltire, known in the field under various labels, i.e., form criticism, canonical criticism, literary criticism, these essays are written with a high view on Psalms as the Word of God, and a deep knowledge of the Hebrew text, motivated by a Christ-centered piety. This work is paradigmatic for an evangelical approach to the Bible, wherein the scholarship and spirituality intertwine with one another.
The volume could be a useful tool for every student of the Bible, pastors and preachers included, not for having authorised voices speculating over the meaning of some phrases, but for displaying a method of analysis at work on particular psalms (Psalms 1, 2, 16, 23, 46, 54, 84, 88, 91, 117, 150) or on various themes (e.g., wisdom, kingship, praise, lament) and a genuine interest for the application of the message unearthed.

For the content of this collection of essays check the excerpt below. For a browse check here.

Screen shot 2013-10-16 at 9.42.51 PM

 

 

Comentarii oprite

Filed under Biblia şi societatea, Psalmii, Publicaţii