Analogie

În această fază a muncii exegetice se caută originalitatea naraţiunii în raport cu altele similare, contribuţia naraţiunii la actul narativ din care face parte şi la conturarea doctrinei relevante. Urmează extragerea principiilor moralizatoare şi aprecierea valorii lor în raport cu standardul Legii lui Moise şi a învăţăturii apostolice a Noului Testament. Procesul este facilitat prin identificarea paralelor cu alte texte biblice, atât din Vechiul Testament cât şi din Noul Testament.

Transferul învăţăturii moralizatoare a naraţiunii presupune identificarea mesajului naraţiunii pentru audienţa originară şi identificarea elementelor corespondente din lumea contemporană interpretului. Transferul principiilor dintr-o lume în alta peste „prăpastia culturală” dintre cele două lumi este controlată de bunul simţ, de educaţie şi, mai presus de orice, de Duhul Sfânt.

Patriarhul Avraam apare în literatura Vechiului Testament alături de ceilalţi patriarhi, Isaac şi Iacov, ca recipienţi ai promisiunii de moştenire a Canaanului. Dumnezeu Însuşi a ales ca nume de referinţă pentru poporul Israel numele „Dumnezeul strămoşilor noştri, Avraam, Isaac şi Iacov”. Unul dintre cele mai timpurii crezuri ale lui Israel, care trebuia rostit la Rusalii, făcea referire la originea arameică a patriarhilor (Deut. 26.5). Totuşi, primul care recapitulează istoria patriarhilor este Iosua (Ios. 24.2-4).

Avraam apare ca omul care Îl iubea pe Dumnezeu (2Cr. 20.7), ca „prietenul lui Dumnezeu” (Is. 41.8). Avraam şi Sara sunt daţi exemplu pentru modul miraculos în care Dumnezeu poate crea o naţiune din nimic (Is. 51.1-3, cf. Mat. 3.9) şi este asumat de aroganţă de popor ca dovadă a obligaţiei pe care Dumnezeu ar avea-o faţă de un popor atât de numeros (Ez. 33.24).

Noul Testament vorbeşte despre în termeni elogioşi. El este un exemplu de moralitate (Ioan 8.1-59) şi de credinţă (Romani 3.21-4.25; Galateni 3.6-14; Evrei 11.8-19; Iacov 2.21-24), iar Sara un exemplu de modestie şi supunere faţă de soţ (1Petru 3.5-6). Avraam este considerat strămoşul tuturor celor ce cred, evrei şi neevrei deopotrivă, evocându-se incidente din viaţa lui Avraam (Galateni 3.15-4.31). Zeciuiala oferită de Avraam regelui-preot din Ierusalim este evocată pentru a sugera superioritatea slujirii după tiparul lui Melhisedec faţă de slujirea levitică (Evrei 7).

Comentariile sunt închise pentru Analogie

Filed under SVT2

Comentariile sunt închise.