Înnoirea legământului: Isus – noul Moise

lords-supper.jpg 

 Acest mesaj a fost rostit iniţial în Biserica Baptistă Providenţa din Oradea, în 20 august 2006

Unele tradiţii creştine consideră Masa Domnului un ritual cu puteri divine care-i schimbă şi-i înnoieşte pe oameni, aducându-le harul divin. Altele o promovează ca pe un ritual rezervat doar celor desăvârşiţi, de unde şi utilizarea sa ca sancţiune împotriva celor ce s-au făcut nevrednici de Cristos prin erezie sau diverse greşeli capitale.

Totuşi, apostolii nu-şi iau dreptul să discute despre Masa Domnului ca mijloc al harului şi nici ca ritual exclusivist. Din contră, evangheliştii relatează că până şi trădătorul Iuda a participat la Masa Domnului la fel ca şi Petru şi toţi ceilalţi ucenici care vor urma să se dezică de Domnul în chiar următoarele ore. Nici ap. Pavel, care atrage atenţia la seriozitatea actului, nu adaugă nimic semnificativ în această privinţă. Problema care îl frământa pe el era confundarea Mesei Domnului cu o simplă agapă, cu o masă festivă (1Cor. 10:14-33; 11:17-34).

Ceea ce înţelegem foarte clar atât din Evanghelii cât şi din epistolele pauline este faptul că Masa Domnului este un serviciu comemorativ al morţii Domnului, reflectând părtăşia comunităţii creştine (1Cor. 11.25-26). Dacă rămânem la atât, însă, serviciul este încărcat de o notă tragică profund melancolică. Uneori, în mijlocul tristeţii, reuşim să recuperăm nota anticipativă a cuvintelor „până când îl vor bea cu voi în Împărăţia Tatălui Meu” (Mat. 26:29) şi jubilăm la gândul că această masă săracă poate, într-adevăr, simboliza marele festin de sus.

Totuşi, găsesc că semnificaţia acestui eveniment este mai bogată decât atât. Dacă privim cu atenţie la modul în care evangheliştii îşi aleg cuvintele, descoperim că cele două evenimente – pâinea şi vinul – simbolizând trupul, respectiv sângele Domnului, sunt prezentate diferit unul de celălalt: „Acesta este trupul Meu (Mat. 26:26; Mar. 14.22), care se dă pentru voi” (Luca 22.19) şi „acesta este sângele legământului celui nou care se varsă pentru mulţi (Mar. 14.24 şi Luca 22.20) spre iertarea păcatelor” (Mat. 26.28).

Observaţi cum evangheliştii, spre deosebire de Pavel, nu vorbesc despre trupul Domnului care se frânge pentru noi. Ca martor ocular al execuţiei lui Isus, Ioan constată atent că trupul lui Isus nu a fost fracturat ca să se împlinească Scripturile. La ce se referă Isus când vorbea despre sine şi despre sacrificiul său prin aceste cuvinte?

Cel puţin pentru mine, este clar că se avea în vedere asemănarea cu vechiul legământ care se pecetluia prin sângele sacrificiilor. După primirea Legii lui Moise, poporul Israel acceptă intrarea în legământ cu Dumnezeu rostind cuvintele „vom face tot ce a zis Domnul” (Exod 24.3, 7). Apoi, Moise stropeşte poporul cu sângele sacrificiilor zicând „Acesta este sângele legământului încheiat de Domnul pe temeiul acestor cuvinte” (Exod 24.8). Deci cuvintele reprezintă Legea tocmai primită.

În virtutea acestor corespondenţe evidente, Domnul Isus viza prin gestul Său simbolic reiterarea Legământului Mozaic. Problema de care ne izbim este aceea legată de corespondenţa „poruncilor Domnului” în noua epocă. Acestea ar reprezenta tocmai trupul Domnului. Este adevărat că Ioan nu relatează momentul Mesei Domnului, dar tocmai el dezvoltă ideea trupului lui Isus de o manieră fără egal. Isus este Cuvântul întrupat (Ioan 1.14, 16-18), El este Mesia care ne spune toate lucrurile (Ioan 1.47-51; 4.25), El este Cel a Cărui mâncare este să facă voia Tatălui (Ioan 4:34), El este Pâinea vieţii (Ioan 6.35, 48, 51), Pâinea coborâtă din cer (Ioan 6.48 ff.). Toate acestea, pentru ca în ultima seară petrecută cu ucenicii, Domnul Isus să Se prezinte ca un nou Moise vorbind despre „poruncile Mele”, în esenţă una care le include pe toate: „să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu” (Ioan 15.12).

Aşadar, Masa Domnului poate fi concepută şi ca o reiterare a Legământului mozaic bazată pe două elemente: sacrificiul Domnului prin al Cărui sânge este pecetluit legământul (a se vedea că Luca se referă întâi la vin) şi poruncile Domnului pe care ni le asumăm ca şi obligaţii în calitate de semnatari ai legământului.

În vechime, legământul cu Dumnezeu trebuia reiterat în fiecare generaţie, poporul trebuia informat cu privire la termenii legământului, poruncile trebuiau memorate, iar regele trebuia să vegheze la respectarea Legii. Tot la fel, participarea repetată la Masa Domnului este o lecţie pentru minte (ca şi pentru ochi) care trebuie educată cu privire la locul pe care îl avem în planul lui Dumnezeu.

Te invit să participi la Masa Domnului şi să-ţi înnoieşti legământul cu Dumnezeu, să-ţi admiţi dependenţa de Dumnezeu – Iniţiatorul, Susţinătorul şi Desăvârşitorul legământului. Admite împreună cu apostolii: „Doamne, la cine să mă duc? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Noi am crezut că Tu eşti Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu!” (Ioan 6.68-69)

Anunțuri

Comentarii închise la Înnoirea legământului: Isus – noul Moise

Din categoria Meditaţii

Comentariile nu sunt permise.