Psalmul 1: Omul drept şi pomul verde

1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi,
nu se opreşte pe calea celor păcătoşi
şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!
2 Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului
şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui.
3 El este ca un pom
sădit lângă nişte izvoare de apă,
care-şi dă rodul la vremea lui
şi ale cărui frunze nu se veştejesc.
El prosperă în tot ceea ce face!

4 Cei răi însă nu sunt aşa,
ci ei se aseamănă cu pleava
spulberată de vânt.
5 De aceea cei răi nu pot sta în picioare la judecată
şi nici cei păcătoşi în adunarea celor drepţi.
6 Căci Domnul cunoaşte calea celor drepţi;
calea celor răi însă duce la pieire.
Textul este preluat din Noua Traducere Românească (NTR) găsit pe situl www.bibleserver.com.

Psaltirea debutează cu un psalm de înţelepciune, numit aşa deoarece autorul meditează la semnificaţia spirituală a Legii lui Dumnezeu, considerată o unealtă puternică în realizarea unui caracter pios, duhovnicesc, plăcut lui Dumnezeu. Alţi asemenea psalmi vom întâlni amplasaţi şi în alte poziţii cheie pe parcursul Psaltirii, precum psalmul 19 şi psalmul 119. Psalmul 1 are un pregnant caracter programatic deoarece deschide Psaltirea ca şi cum ar încuraja cititorul a deschide cu curaj cartea şi a o răsfoi cu încredere deoarece beneficiile sunt mari. Să vedem, aşadar, în ce constau aceste beneficii.

Psalmul 1 este structurat în mod evident în două strofe, fiecare având ca interes central câte un personaj ipotetic: omul drept (vv. 1-3) şi omul rău (vv. 4-5). Caracterizarea lor face uz de câte o serie de verbe de acţiune şi de câte o imagine adecvată.

Interesant este că cel dintâi nu este numit „drept” în mod explicit chiar de la început. Progresia din primul verset sugerează tăria lui caracter, o virtute care îi permite să reziste la asaltul răului: el „nu se duce” > „nu se opreşte” > „nu se aşează”. În acelaşi timp, această secvenţă verbală descrie modelul insidios şi etapizat de acţiune al păcatului. Păcatul nu se afişează ca rău, ca perversiune, ca imoralitate de la bun început. De regulă descoperi lucrul acesta mai târziu, prea târziu. Între timp vei fi încercat să fabrici scuze, să negociezi cu tine însuţi şi cu semenii că lucrul respectiv are doar o aparenţă rea, pentru că în realitate este ”bun, plăcut şi de dorit să deschidă cuiva mintea”. Întocmai ca protopărinţii din Eden. Găsesc extrem de relevantă aplicaţia acestui verset pentru tineret. Aici psalmistul avertizează asupra tovărăşiilor pe care omul le alege, pentru că ele au efecte spirituale. Prin natura vârstei lor, tinerii sunt tentaţi să-şi găsească prieteni şi să se integreze într-un grup în care să se simtă bine primiţi oricând. După cum vom arăta mai jos, preţul părtăşiei cu cei răi este prea mare pentru a fi considerat o opţiunea validă.

A fi drept înseamnă mai mult decât a te abţine de la asocierea cu cei răi. Aceasta înseamnă şi o acţiune pozitivă. Abţinerea de la relaţiile nepotrivite cu cei violenţi presupune asumarea unor datorii pozitive, consumatoare de energie. Pentru psalmist nimic nu era mai vrednic de efort decât cugetarea la Legea lui Dumnezeu. Ocuparea minţii cu Cuvântul lui Dumnezeu este benefică pentru întregul trup, deoarece, conform antropologiei ebraice, duhul omului coordonează activitatea fiinţei umane ca întreg, deci inclusiv a trupului. Scriptura ca şi Cuvânt expirat de Dumnezeu, prin principiile sănătoase de viaţă conţinute, are calitatea de a inspira la o trăire decentă, morală şi demnă de Dumnezeu.

Din aceste motive omul drept este comparat cu un arbore care nu duce lipsă de apă, întocmai ca cei din livada regală de la Ierusalim, alimentată cu ape transportate aici prin apeducte. O minune de verdeaţă în mijlocul aridităţii dimprejur. Viaţa este definită aici prin verdeaţa perpetuă şi prin prezenţa rodului. Arborele descris aici este o minune de pom pentru că are roadă şi este verde tot timpul anului, această din urmă calitate fiind specifică doar coniferelor în zona noastră. Omul drept nu este sezonier, ci calitatea sa rămâne valabilă în orice sezon. Tot la fel şi roada sa. Faptele drepte, în conformitate cu standardul dreptăţii lui Dumnezeu, la care dreptul meditează în mod constant, nu lipsesc niciodată, indiferent de împrejurare.

La antipod se află omul rău care este descris în opoziţie cu omul drept. Elementele descriptive sunt preluate într-o ordine inversă, în oglindă: întâi imaginea şi apoi descrierea. Omul rău este ca pleava: inutil şi fără consistenţă. Psalmistul nu se oboseşte cu descrierea acestui tip de caracter, ci se rezumă la constatarea unei realităţi simple – incompatibilitatea acestuia cu congregaţia celor drepţi, şi a finalităţii unui astfel de comportament – autodistrugerea. În mijlocul strofei este strecurat încă un element care descrie starea dreptului „Dumnezeu cunoaşte calea celor drepţi” (v. 6A). Aici este pentru prima oară când acesta este numit explicit. Cunoaşterea de către Dumnezeu şi imaginea căii presupune relaţia dintre Dumnezeu şi omul drept.

Psalmul 1 este o invitaţie la părtăşia cu Dumnezeu în termenii specificaţi de Legea lui Dumnezeu. Cine se abţine de la plăcerile trecătoare oferite de asocierea cu cei răi şi îşi caută satisfacţia în părtăşia cu Dumnezeu şi cu oamenii drepţi va avea parte de binecuvântarea lui Dumnezeu definită ca viaţă îmbelşugată.

Isus Cristos este exemplul ilustru de trăire exemplară în părtăşie efectivă cu Dumnezeu, în călăuzirea oferită de Cuvântul Său prin meditaţie ca exerciţiu spiritual. În contextul execuţiei sale, Domnul atrăgea atenţia femeilor care îl boceau: „Dacă i se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?” (Luca 23:31) Domnul a fost într-adevăr copacul verde care îşi extrăgea seva din relaţia sa cu Dumnezeu. El a fost viţa din care mlădiţele, ucenicii Săi, îşi trag seva. A rămâne ataşaţi de viţă presupune, în cuvintele Domnului, a rămâne statornici împlinitori ai poruncilor Sale (Ioan 15:1-9).