Arhiva zilnică: 5 Iunie 2007

Gândirea pozitivă

normanvpeale.jpg
(www.wikipedia.org)

Ce este gândirea pozitivă
Dr. Norman Vincent Peale (1898-1993), autor a 34 de cărţi, a fost un reputat orator specializat în probleme motivaţionale care a conferenţiat în jurul lumii. A păstorit vreme de 6 decenii, dintre care 52 ani a slujit ca păstor principal al aceleiaşi biserici: Marble Collegiate din New York. Asistat de Dr. S. Blanton, un discipol şi apoi un colaborator al lui Freud, a fondat Institutul pentru Religie şi Sănătate (o clinică religio-psihiatrică intenţionată ca atare de însăşi fondatorii ei). Împreună cu soţia sa a pus bazele Fundaţiei pentru un trai creştin (1940). A mai iniţiat revistele Guideposts (cu tiraj de peste 4 mil. de exemplare) şi Plus: The Magazine of Positive Thinking. Cea mai bună carte a sa, Forţa gândirii pozitive, a fost vândută în milioane de exemplare ( 7 milioane conform http://www.amazon.com, 20 milioane conform http://normanvincentpeale.wwwhubs.com) şi s-a tradus în 41 de limbi, printre care şi română (Bucureşti: Curtea veche, 1999).

Gândirea pozitivă a fost promovată cu succes printre oamenii de afaceri de către Napoleon Hill, prin lucrarea sa Meditează şi îmbogăţeşte-te, iar printre evanghelicii americani de către Robert Schuller, prin lucrarea Există o soluţie pentru fiecare problemă. Robert Schuller a fost socotit şi cel mai popular predicator de televiziune din SUA, fiind gazda emisiunii Ora puterii. În 1989, numărul emisiunilor realizate ajunsese la cota 1000, fiind difuzată de peste 200 de posturi TV, cu o audienţă de peste 3 mil. de telespectatori. Peale a fost un francmason practicant, aparţinând de Marea Lojă a Columbiei britanice şi a Yukonului (http://freemasonry.bcy.ca).

Metoda lui Peale a fost caracterizată chiar de tatăl său cu următoarele cuvinte: „Tu ai elaborat o nouă mişcare creştină, care îşi are greutatea ei şi care este un amestec de ştiinţă a conştientului, metafizică, ştiinţă creştină, practică medicală şi psihologică, evanghelia baptiştilor, mărturia metodiştilor şi un calvinism solid olandezo-reformat”. (Buhne. 1995:229)

Autorul s-a preocupat să găsească soluţii la neîmplinirea personală a indivizilor, mai ales a acelora care se confruntau cu sentimente de frustrare mai pronunţate din pricina prejudecăţilor lor religioase sau din pricina superstiţiilor. Concepte precum „lovituri” sau „ghinioane” sunt considerate reprezentative pentru subiecţi cu o stimă de sine scăzută, considerată nepotrivită, chiar patologică. Fără a ignora faptul că fiecare persoană se confruntă cu „lovituri ale soartei şi cu tragedii”, numite într-un cuvânt „obstacole”, Peale sugerează că impactul acestora în viaţa personală poate fi mult diminuat. Prin reacţii controlate, chiar şi numărul şi intensitatea obstacolelor va fi mult redus.

Autorul pretinde că soluţia găsită este de inspiraţie creştină şi „guvernată de ştiinţă”. Perspectiva ei – o viaţă de succes. Versetele biblice cel mai des vehiculate sunt:
„Totul este posibil celui ce crede” (Mar. 9:23), „Facă-vi-se după credinţa voastră!” (Mat. 9:29), „dacă aţi credinţă cât un grăunte de muştat … nimic nu v-ar fi imposibil” (Mat. 17:20), „Pot totul în Cristos care mă întăreşte!” (Fil. 4:13), „Dacă Dumnezeu este pentru noi cine este împotriva noastră?” (Rom. 8:31), „Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”. (Luca 17:21).

Gândirea pozitivă şi doctrina creştină
Epistemologic vorbind (cum cunosc adevărul), gândirea pozitivă, foloseşte Biblia doar ca pe una dintre sursele sale. Deşi Biblia este considerată „cea mai însemnată carte a stării spirituale pozitive”, alte lucrări sacre, mai ales de inspiraţie orientală sunt preţuite la fel de mult. Peale însuşi a susţinut că liniştea interioară cea mai profundă a experimentat-o într-un templu budist. Cuvinte precum „păcat”, „pierzare”, „nevrednicie”, „tăgăduire de sine”, nu-şi au locul în această filozofie, fiind considerate negative. Dualismul creştinism biblic-ştiinţă, sau mai degrabă scienticismul promovat de Peale, trebuie să ne alerteze deoarece o astfel de juxtapunere este foarte buclucaşă, cu multiple pericole. În plus, ea nu poate funcţiona în condiţii de parteneriat decât dacă se păstrează nealterate principiile biblice.

Pentru Peale, Dumnezeu nu are un chip unic; chipul Său se reflectă în relativitatea culturală a umanităţii. Nu există credinţa în Dumnezeul unic relevat în cultura evreiască. Dumnezeu este explicat în termenii culturii proprii fără a-i fi alterată natura, deoarece aceasta este în esenţă simplă: Dumnezeu este un Tată iubitor.

Cristosul suferind este o excepţie la chestiunea suferinţei personale. Sacrificiul său are valoare doar pentru validarea propriei sale experienţe. Valoarea substitutivă a sacrificiului nu există sau este prea puţin importantă.

Păcatul şi credinţa în alterarea păcătoasă a rasei umane este doar o mentalitate învechită care trebuie depăşită prin autocontrol, prin iluminarea minţii. Convertirea constă doar în acceptarea soluţiei oferite de gândirea pozitivă. Nu există crize existenţiale cum se regăsesc în creştinism.

Procesul sfinţirii este o mare înşelare. Îndumnezeirea este un surogat teologic deoarece noi suntem dumnezei prin naştere (creaţie). Chipul lui Dumnezeu în om nu este în nici un fel alterat, nici prin Cădere, nici prin eşecul personal. „Dacă Dumnezeu s-ar uita în oglindă, m-ar vedea pe mine”. (sic!)

Escatologia este atemporală. Cărţile apocaliptice sunt interpretate preterist, adică nu sunt lucrări de anticipaţie. Din moment ce Biblia admite succesul deplin şi bunăstarea lipsită de spectrul grijilor ca aparţinând escatonului, epocii de aur inaugurate de Mesia, Peale şi discipolii săi vorbesc despre epoca prezentă ca reprezentând escatonul însuşi. Atât instituirea escatonului cât şi întreţinerea lui sunt posibile prin gândirea pozitivă a tuturor creştinilor din societate. Prin natura exerciţiului (simplu şi necostisitor) şi prin rezultatele sale senzaţionale, gândirea pozitivă nu este numai una dintre metodele de vindecare a pesimismului ci mai degrabă cea mai bună şi mai incitantă. Este doar o chestiune de timp până când toţi oamenii creştini sau necreştini, ignoranţi deocamdată, vor afla şi vor aplica metoda respectivă.

Prin urmare, gândirea pozitivă este o doctrină profund umanistă, care caută împlinirea personală a fiecărui om în parte. Omul oferă măsura lucrurilor: el este cea mai importantă creaţie a lui Dumnezeu, este Dumnezeu Însuşi. Gândirea pozitivă este o doctrină materialist-optimistă. Viaţa are sens aici şi acum. Viaţa pe pământ este frumoasă, viaţa în această epocă fiind cea mai plină de semnificaţii şi avantaje dintre câte a cunoscut pământul. Teoriile cataclismice sunt considerate aberante şi nefondate. În fine, gândirea pozitivă este o doctrină pseudo-creştină. Prin conţinutul dogmei sale se apropie mai mult de religiile orientale, sau de religiile moderne de sorginte orientală, mai ales de scientologie şi de New Age.

Printre cele mai mari lipsuri în raport cu creştinismul se numără ignorarea dreptăţii ca şi parte constitutiv-esenţială a naturii dumnezeieşti, a failibilităţii umane, naturii substitutive a sacrificiului lui Cristos, a naturii dialectice a sfinţirii ca statut (pronunţat drept în Cristos) şi proces (îndumnezeire), cât şi a naturii cataclismice a împrejurărilor în care se va stabili noua ordine mondială. Este adevărat că reuşeşte să ofere o perspectivă mai optimistă asupra prezentului şi viitorului şi pune în valoare utilizarea resurselor interne pentru înfruntarea cu problemele vieţii.

Ce alternativă se poate propune?
Acceptă-ţi fragilitatea şi vulnerabilitatea ca om şi cetăţean într-un sistem coordonat de Dumnezeu. Acceptă că atunci când eşti lăsat singur nu poţi face nimic bun. Nu cuteza să începi lucrări mari cu Dumnezeu fără să fi experimentat criza convertirii.

Acceptă-ţi responsabilitatea ca om şi cetăţean de a administra cu grijă sistemul din care faci parte. Acceptă autoritatea Duhului Sfânt de a-ţi modela viaţa, de a-ţi controla impulsurile şi de a-ţi verifica continuu mintea.

Acceptă dreptul de arbitru al lui Dumnezeu, prin Sfintele Scripturi. Buna convieţuire cu sistemul natural, politic, sau social se face doar în limitele standardului lui Dumnezeu. Nu ai dreptul să contrazici dreptatea lui Dumnezeu cu iubirea Sa. El niciodată nu s-a contrazis pe Sine. La cruce este revelată dreptatea iubitoare a lui Dumnezeu.

Acceptă-ţi dreptul de a spera în mai bine şi de a visa lucruri mari cu Dumnezeu. Speră, visează, încredinţează-i Domnului împlinirea viselor tale şi aşteaptă timpul hotărât de el, ca să nu te trezeşti luptând cu morile de vânt ale propriei tale imaginaţii necontrolate de Duhul lui Dummnezeu.

Bibliografie:
Buhne, Jakob, 1995, Jocul cu focul, Făgăraş: Agape (traducere din limba germană, apărută în 1989, de Olimpiu Cosma).

Peale, N.V., 1999, Forţa gândirii pozitive, Bucureşti, Curtea veche (traducere din limba engleză, apărută în 1952, de Luiza Gervescu).

Anunțuri

Comentarii închise la Gândirea pozitivă

Din categoria Carte comentată

Cornilescu redivivus

scottishseedfund.jpg

Dezbaterea pe tema noii traduceri a Bibliei este abia la începutul ei şi, indiferent de preferinţele noastre literare, proiectul va merge înainte, cu sau fără acceptul nostru. Folosul pe care îl vom putea avea din toată tevatura aceasta va fi direct proporţional cu înţelepciunea investită în dialog şi cu dorinţa reală de a accepta dialogul (uneori mă întreb dacă există abilitatea aceasta). Să nu ne pripim cu promptitudinea noastră şi să evităm a folosi argumentele anecdotice. Aceste elemente sunt esenţiale, pentru un discurs elevat desigur. Dialogul natural presupune câteva norme pe care lingvistul Paul Grice le contabiliza ca descriptori ai conversaţiei în general. Le recapitulez aici de dragul împrospătării memoriei, fără comentarii suplimentare:

1. Maxima cantităţii
1.1. contribuţia dumneavoastră să conţină cantitatea de informaţie care se cere (pentru scopul curent al schimbului);
1.2. contribuţia dumneavoastră să nu conţină mai multă informaţie decât se cere.

2. Maxima calităţii: contribuţia dumneavoastră să fie veridică
2.1. Nu afirmaţi ceea ce consideraţi a fi fals;
2.2. Nu afirmaţi fapte pentru care nu aveţi dovezi.

3. Maxima relevanţei: contribuţia dumneavoastră să fie pertinentă (la subiect)

4. Maxima manierei: contribuţia dumneavoastră să fie clară
4.1. Evitaţi exprimările obscure;
4.2. Evitaţi ambiguitatea;
4.3. Fiţi scurt;
4.4. Fiţi ordonat.

Deja s-au facut auzite critici pe marginea folosirii arhaismelor, a lipsei de credibilitate a traducătorilor pe considerente de vârstă şi a lipsei calităţii ritmice a versificaţiei psalmilor (vezi articolul multiplu autocomentat de „la patrăţosu”).

Ce înseamnă arhaismele?

Arhaismul este un cuvânt, expresie, formă fonetică sau gramaticală învechită, ieşită din uz. Folosirea arhaismelor cu scopul de a da un aer de vechime scrierilor literare, în cazul nostru Bibliei, este perfect justificată. Totuşi, încă nu a fost demonstrat faptul că traducătorul Cornilescu a folosit arhaisme cu bună-ştiinţă. Mai degrabă Cornilescu a tradus de o manieră naturală, cum a crezut de cuviinţă, fără sofisticăriile lingviştilor şi fără a poseda cunoştinţe teoretice despre tehnica traducerii. Tocmai de aceea, traducerea sa a şi fost apreciată în contextul vremii a fi reuşit să pună textul antic într-o limbă naturală, contemporană. Aceasta a şi fost misiunea încredinţată lui Cornilescu de prinţesa Calimachi.

Totuşi, de atunci, limba română a evoluat şi numeroase cuvinte odinioară specifice limbajului curent şi chiar regionalismele care au dat o aromă aparte textului cornilescian, ambele categorii comune contextului literar şi social de la început de secol XX, au devenit între timp învechite pentru că nu şi-au mai găsit locul în vocabularul curent al limbii române. Despre acestea consider că nu facem nici o eroare atunci când renunţăm la ele. Este adevărat că unele ni s-au legat de minte o dată cu textul biblic în traducerea cu care am crescut. Dacă ai crescut cu această traducere nu este nici o problemă să continui să creşti cu ea. Pentru toţi ceilalţi care nu se pot încă identifica cu versiunea Cornilescu există de acum o alternativă. Este posibil să fie alternativa aşteptată. Noua traducere nu s-a dorit a fi versiune pentru lingvişti sau pentru criticii literari, ci una pentru poporul român la început de secol XXI. Evident aşa cum a fost înţeles el de grupul traducătorilor şi editorilor care au ieşit din mijlocul acestuia.

Disputa pe marginea folosirii arhaismelor şi a neologismelor este obositor de îndelungată şi inutil de complexă. Realitatea este că opţiunea traducătorului nu este niciodată uşoară. Totuşi nu putem anula gratuit un întreg proiect de traducere doar pentru că anumite cuvinte dragi nouă nu au fost adoptate de colectivul de traducători. Personal, mi-ar fi plăcut să văd folosiţi termeni precum „agă” (pentru Potifar), „vel-pitar” sau „vel-paharnic” (pentru oficialităţile lui Faraon), caz în care ar fi funcţionat ca arhaisme. În locul lor au fost folosite „conducător al gărzii”, „căpetenia brutarilor”, respectiv „căpetenia paharnicilor”, renunţându-se la nişte termeni medievali pentru nişte expresii primare. Probabil pentru a reda antichitatea textului şi simplitatea structurilor sociale din vremea lui Iosif. Totuşi când se încearcă apărarea unui text învechit ca şi cel al lui Cornilescu doar prin legitimarea cuvintelor învechite ca arhaisme, tentativa devine burlescă.

Cine are dreptul să traducă Biblia?

La această întrebare fiecare putem da un alt răspuns. Până una-alta Noua traducere românească este singura alternativă neo-protestantă existentă şi până va mai apărea alta trebuie să ne obişnuim cel puţin cu gândul acesta. Critica adusă aici vizează mai ales o anumită vârstă de graţie (50 de ani) care, în percepţia criticului nostru, ar acordă credibilitatea necesară. Cornilescu însuşi avea 30 de ani când i se tipărea Noul Testament şi, cu toate acestea, nu mai este mult până când vom vedea construindu-i-se un monument (veneraţia deja există), lucru pe care (sunt convins că) el însuşi l-ar fi dezavuat. Cornilescu a dorit să-şi slujească contemporanii cum a putut mai bine, iar tinereţea sa nu i-a stat împotrivă. Dimpotrivă. Niciodată nu i-a părut rău de investiţia sa, pe care nu a retractat-o şi nici nu a corectat-o deşi i s-a cerut explicit aceasta de către ierarhia BOR. E adevărat că a încercat o altă prelucrare a textului, ceva mai literală, dar care nu s-a impus. Cele două versiuni au continuat să coexiste de atunci încoace. Mă îndoiesc că a sperat vreodată ca traducerea lui să ajungă venerabila vârstă de 86 de ani. Este adevărat că un asemenea proiect poate deranja monopolul pe care unii lideri sau ierarhi şi l-au asumat ad hoc cu mesianismul lor de hârtie asupra istoriei denominaţiei lor. Cel puţin la fel de mult pe cât au fost deranjaţi contemporanii săi de către Cornilescu însuşi. Cu un astfel de proiect se poate capitaliza enorm din punct de vedere politic. Oare nu aşa a făcut Episcopul Anania căruia, după ce a tradus Biblia „Jubiliară”, i s-a redeşteptat vocaţia de mitropolit? Poate că ar fi fost mai bine să se aştepte 14 ani ca să avem o versiune nouă la jubileul Cornilescu!? Cine poate garanta pentru ziua de mâine să mai aştepte. Biblia este o carte ce aparţine domeniului public şi orice individ poate să încerce traducerea ei. Evident, rezultatele vor fi diferite şi puţine vor face istorie. Să dăm dreptul specialiştilor şi posterităţii să judece acest lucru.

Avem nevoie de psalmi ritmaţi?

Există diverse versiuni ale Bibliei, concepute pentru scopuri unice. Unii poeţi şi-au pus în valoare talentul poetic şi au produs versiuni versificate ale Psaltirii. Efortul este vrednic de cinste, dar făcând aşa au făcut un deserviciu literaturii ebraice care nu cunoaşte rima şi al cărei ritm este variat şi aproape imposibil de redat în orice limbă modernă. Să luăm de exemplu tripletul de 3 silabe accentuate pe fiecare linie poetică şi să luăm cupletul care tradus cuprinde următoarele semanteme:

„Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic
El mă paşte în păşuni verzi,
şi mă duce la ape de odihnă.” (TDC, Ps 23.1-2)

Sau, alternativ:

„Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
El mă culcă în păşuni verzi
şi mă conduce la ape odihnitoare.” (NTR, Ps 23:1-2)

În ambele cazuri prima linie este anormal prelungită, deşi în originalul ebraic este la fel de lungă precum celelalte două. Pentru aspectele tehnice ale poeziei ebraice se pot consulta articolele tehnice din jurnalul studia theologica (www.studiatheologica.cnet.ro). Încearcă cineva o traducere ceva mai ritmată şi, în acelaşi timp, în conformitate cu originalul? Uneori traducătorul Bibliei este constrâns să sacrifice aspectul estetic al muncii sale de dragul comprehensibilităţii. Citeşte capitolul 1 din Mica pentru a vedea dificultăţile de traducere ridicate de un text original foarte dens prelucrat artistic. Cui i-ar ajuta o Biblie artistică dacă este obscură, uneori chiar mai mult decât originalul.

Apendix: fărâmitura rătăcită

Faptul că substantivul „gong de aramă zgomotos”, alternativa NTR pentru cornilescianul „aramă sunătoare” (1 Cor 13.1), este un substantiv masculin este un fapt binecunoscut. Aceasta nu înseamnă că limba română este sexistă sau discriminatoare.

Comentarii închise la Cornilescu redivivus

Din categoria Biblia românească