Dimensiunile tinereşti ale slujirii lui Dumnezeu


Lovis Corinth, Samson orbit (1912, Galeria Naţională din Berlin)

Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău. …
V-am scris tinerilor fiindcă sunteţi tari
şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi
şi l-aţi biruit pe cel rău.
(1 Ioan 2.13-14)

După apostolul Ioan, garanţia unei vieţi creştine de biruinţă este asigurată de folosirea resurselor date de Dumnezeu prin procesul maturizării naturale (aici puterea fizică şi mentală) în statornicirea unei relaţii consistente şi de durată cu Cuvântul lui Dumnezeu. Mi-am propus să investigăm două caracteristici fundamentale specifice adulţilor tineri, precum voinţa puternică şi marea disponibilitate energetică, precum şi convertirea lor pentru slujirea creştină în relaţie cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Aflaţi la vârsta la care îşi caută sens vieţii în idealuri, mentori sau instituţii care merită loialitatea şi energia lor, tinerii pot ajunge la descoperirea că şi-au ales greşit direcţia. Din păcate pentru unii, descoperirea poate veni relativ târziu în viaţă, atunci când obişnuinţa şi ruşinea îi împiedică să mai revină asupra deciziei lor. Oare nu aceasta este drama foştilor colaboratori cu Securitatea, numeroşi racolaţi încă din anii de liceu sau din primii ani de facultate? Tăria tinerilor despre care vorbeşte apostolul Ioan aici că ar avea ca efect biruinţa asupra celui rău este garantată de asocierea statornică a acestora cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu cu vreo instituţie, mentor sau idee. Mesajul acesta va lua în discuţie o alternativă biblică la investirea cu folos real a resurselor specifice tinereţii.

Ce a făcut ca istoria lui Samson să devină atât de tragică. Scriitorul cărţii Judecători, căruia îi datorăm puţinele informaţii cunoscute despre acest erou, este de opinie că realizările tuturor judecătorilor din această epocă sunt datorate unei împuterniciri speciale date de Duhul lui Dumnezeu. Totuşi, oamenii aceştia nu au impresionat nici prin statura lor morală şi nici prin ortodoxia convingerilor lor teologice. Istoria Judecătorilor demonstrează faptul că Dumnezeu se poate folosi pentru scopurile sale de orice fel de oameni pentru că, în ultimă instanţă, puterea Sa face toată diferenţa nu abilităţile recipientului uman.

Autorul Judecătorilor ne dă dezlegare şi cu privire la tragicul sfârşit al acestor lideri locali, deşi slujirea lor este memorabilă datorită împuternicirii Duhului lui Dumnezeu. În vremea lor lipsea conducerea unitară a unui rege ca şi garant al unui standard moral înalt şi al unei slujiri dedicate a lui Iahve. Impresionat de standardul impus de Moise pentru regele naţiunii, autorul Judecătorilor, el însuşi un profet, credita ideea că poporul lui Dumnezeu trebuie să se ghideze după Legea lui Moise, iar conducătorul suprem al naţiunii trebuie să fie un model de ascultare.

Cum ar fi arătat istoria unui om de talia lui Iefta sau Samson sub cârmuirea unui lider ca şi David? Fiecare dintre ei aveau potenţialul de a se fi înregistrat printre vitejii lui David. Pe vremea judecătorilor, eroismul era o chestiune ce se consuma local, stingându-se odată cu moartea fiecărui erou. În vremea regilor, eroismul devenise un cult sponsorizat de rege şi alimentat de profeţi.

Fiecare popor are proprii eroi care inspiră valorile societăţii generaţiei tinere. Istoria naţională are adesea singurul scop de a insufla tinerilor sentimentele patriotice care se presupun că au animat generaţiile anterioare. Pentru aceasta, istoria este rescrisă ignorându-se elementele inadecvate ale caracterului eroilor. Aşa se face că unii, asemenea biblicului Iefta şi românului Mihai Viteazu sunt transformaţi în patrioţi deşi au fost nişte lepădături, nişte aventurieri puşi pe căpătuială. Alţii, asemenea regelui Saul şi mareşalului Antonescu, sunt transformaţi din patrioţi în lichele. Dacă tot se pune problema ca tânărul să mai înveţe ceva din experienţa înaintaşilor, ce poate învăţa? Cu ce valori îşi cultivă energia şi voinţa în care omul încă mai crede la această vârstă?

Biblia recunoaşte faptul că „slava tinerilor este puterea lor” tot la fel cum sfatul înţelept este găsit printre vârstnici (Pr. 20.29). Luxul cu care tinerii îşi irosesc energia este proverbial printre popoarele lumii. Înţelepciunea populară la care făcea apel Eclesiastul sfătuia ceva similar:

Tot ce găseşte mâna ta să facă,
fă cu toată puterea ta!
Căci în locuinţa morţilor, în care mergi,
nu este nici lucrare, nici chibzuială,
nici ştiinţă, nici înţelepciune.
(Ec. 9.10)

Tot el, însă, revenea adăugând:

Bucură-te, tinere, în tinereţea ta!
Fii cu inima veselă cât eşti tânăr,
umblă pe căile alese de inima ta
şi plăcute ochilor tăi,
dar să ştii că pentru toate acestea
te va chema Dumnezeu la judecată.
(Ec. 11.9)

Tot la fel cum se considera că puterea ierbivorelor mari stă în muşchii gâtului, semiţii apreciau că puterea omului era dată de muşchii coapselor. Similar, tinerii de astăzi concurează arătându-şi muşchii antebraţului. Din această cauză referinţele biblice la putere urmează două trasee: abilitatea militară de a purta arma pe coapsă, de a rezista asaltului cu coapse fortificate, şi abilitatea sexuală de a genera urmaşi. Nu este de mirare, atunci, că în perioada patriarhilor jurămintele se legau plasându-se mâinile celui inferior sub coapsele celui superior care şedea (Gen. 28.9). De aceea, slăbirea coapselor era inclusă printre blestemele psalmistului împotriva duşmanilor săi (Ps. 69.23[24]).

Un alt psalmist are îndrăzneala să susţină că ceea ce îl delectează cu adevărat pe Dumnezeu la om nu este puterea lui, ilustrată de muşchii coapselor, ci devoţiunea sa pentru Dumnezeu (Ps. 146.10-11). Sursa de energie nelimitată pentru puterea omului, este, conform profetului Isaia, dată de încrederea în Dumnezeu:

Flăcăii obosesc şi ostenesc,
Chiar tinerii se clatină,
Dar cei ce se încred în Domnul
Îşi înnoiesc puterea.
Ei zboară ca vulturii,
Aleargă şi nu obosesc,
Umblă şi nu ostenesc.
(Is. 40.30-31)

Încrederea în Dumnezeu înseamnă modelul de viaţă trăit cu convingerea personală fermă în abilitatea lui Dumnezeu de a susţine universul şi viaţa mea personală într-un echilibru din care eu sunt avantajat la maximum pentru o relaţie cu Dumnezeu şi cu oamenii în progres continuu. Psalmii abundă în declaraţii de încredere în Dumnezeu şi este cartea cea mai potrivită pentru a începe să-ţi defineşti propriul standard de încredere în raport cu al altora.

Celălalt aspect al vârstei tinereţii recunoscut şi de Biblie este dedicarea pentru o cauză care mistuie toată energia, risipirea benevolă a energiei pentru un ideal înalt care îi include pe alţii, cu pasiune şi, uneori, chiar şi fără mult discernământ. Despre dedicarea tinerilor pentru cauza monarhiei scria şi regele David în Psalmul 110:

Poporul Tău este plin de înflăcărare,
Când Îţi aduni oştirea.
Cu podoabe sfinte ca din sânul zorilor
Vine tineretul Tău la Tine ca roua.

Chiar şi în mijlocul suferinţei pe care o gustase la căderea Ierusalimului, profetul îşi păstra convingerea că dedicarea tânărului pentru o cauză nobilă este o practică sănătoasă. Ideea este redată prin intermediul a trei strofe ale căror versuri încep cu litere identice:

Bun este Domnul cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
Bine este pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.

Să stea singur şi să tacă pentru că Domnul i l-a pus pe umeri,
Să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea,
Să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări.

Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna,
Căci de cine a fost întristat de El iarăşi se îndură după marea-I îndurare,
Căci El nu umileşte cu drag şi nu întristează pe fiii oamenilor.
(Lam. 3.25-31)

Exemplul sublim de dedicare în slujirea lui Dumnezeu îl oferă nazireii şi profeţii. Spre deosebire de preoţie, care era o slujire transmisă ereditar, profetismul şi nazireatul erau tipuri de slujire transmisă vocaţional care permitea consacrarea laicilor în slujba Domnului pentru o perioadă definită sau indefinită de timp. Deschiderea slujirii lui Dumnezeu către populaţie nu era controlată de cultul central, deoarece depindea doar de hotărârea persoanei în cauză (pentru nazireu) sau de iniţiativa divină (pentru profet). În ambele situaţii, fenomenul era accesibil maselor populare şi, din această cauză, atractiv. Slujirea ereditară nu a coexistat paşnic întotdeauna cu slujire vocaţională. Exemplele biblice sugerează tocmai contrariul.

Într-un moment în care Dumnezeu a extins chemarea profetică la mai multe persoane altele decât Moise şi cu încuviinţarea acestuia, doi dintre cei chemaţi nu erau prezenţi la Tabernacul pentru primirea binecuvântării duhovniceşti. Când chemarea celor doi non-conformişti s-a materializat la fel ca şi a celorlalţi prin vorbire în limbi, Iosua reacţionează ca un Cerber al închinării cultice după standardul mozaic: „Stăpâne Moise, să fie opriţi!” La aceasta blândul Moise răspunde: „Eşti gelos pentru mine? De-ar fi tot poporul Domnului profeţi ca Domnul să pună Duhul Său în toţi!” (Num. 11.28-29).

Cu timpul, deschiderea slujirii profetice pentru laici a permis înfiinţarea Şcolii Profeţilor, un grup de învăţăcei care locuiau împreună cu maestrul lor, învăţând de la el Legea lui Moise şi inspirarea divină. Ilie şi Elisei s-au numărat printre cei mai distinşi mentori pe care i-a cunoscut Şcoala Profeţilor, înaintea suprimării sale de către regii decadenţi ai lui Israel. Aceeaşi regi se făceau vinovaţi de încurajarea fenomenului profetic aservit palatului şi întreţinut din cheltuiala regelui. Despre aceştia profeţea marele Isaia când zicea:

Domnul va smulge din Israel capul şi coada,
Ramura de finic şi trestia într-o singură zi.
Prezbiterul şi dregătorul sunt capul
Şi profetul care învaţă minciuni pe oameni este coada.
(Is. 9.13-14)

Desigur nici unul dintre profeţii lui Israel nu s-a luptat într-atât cu profeţii mincinoşi ca Ieremia, acuzele sale fiind înregistrate mai ales în capitolele 23, 27 şi 29 ale cărţii care-i poartă numele. Cu toate acestea, îndrăzneala profetului Amos nu este cu nimic mai prejos decât a lui Isaia şi Ieremia. În contextul acuzelor aduse Regatului de Nord pentru nedreptatea socială promovată ca religie naţională, Amos înfierează conducerea politică a ţării şi pentru îndrăzneala de a fi oprit mişcarea populară a nazireatului şi profetismului. Acuza este introdusă de un pasaj încărcat de patos prin care se sublinia dreptul suveran al lui Dumnezeu asupra Canaanului, de care i-a deposedat pe amoriţi pentru a-i împroprietări pe evrei. În virtutea dreptului de proprietar, Dumnezeu ridica nazirei şi profeţi, dar nobilii israeliţi şi-au permis luxul de a interzice aceste mişcări, deposedându-l pe Dumnezeu de dreptul Său imuabil.

Am ridicat profeţi dintre fiii voştri
Şi nazirei dintre tinerii voştri.
Nu este aşa, copii ai lui Israel?
Zice Domnul.
Dar voi aţi dat nazireilor să bea vin,
Iar profeţilor le-aţi interzis să profeţească.
(Amos 2.11-12)

Unde a mai fost lăsat loc pentru exprimarea de Sine a lui Dumnezeu în cultura seculară a Europei sec XXI? Acolo unde ea încă mai supravieţuieşte, religia este încorsetată de chingile instituţionalizării şi a tradiţiilor. Dacă Dumnezeu vrea să ne mai vorbească atunci trebuie să ne vorbească prin mijloacele autorizate, aprobate ca atare de comitete şi consilii bisericeşti. Lui Dumnezeu nu i se mai permite să ne surprindă prin lucrarea para-bisericească sau extra-cultică a vreunui itinerant şi, cu atât mai puţin, a unui membru non-conformist. Totul trebuie controlat şi păstrat sub control cu orice preţ, inclusiv cu preţul libertăţii de opinie.
Unde sunt nazireii şi profeţii României? Unde sunt discipolii profeţilor? Înregimentaţi sub stindardele denominaţiilor învrăjbite unele împotriva altora, a loialităţii faţă de ideile de partid şi faţă de sarcinile trasate unilateral de lideri autoproclamaţi „unşi ai lui Dumnezeu”. Cristos, nazireul perfect al tuturor timpurilor, îşi caută ucenicii printre tinerii din România – oameni care se încred în Dumnezeu şi care îşi depun tinereţea (energia şi consacrarea) pe altarul slujirii Sale. Deşi dificultăţile misiunii de slujire a lui Cristos sunt specifice epocii în care trăim, ele nu sunt noi. Apostolul Pavel îl sfătuia pe mai tânărul Timotei, ca pe lângă responsabilităţile inerente slujbei:

Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea, ci fii un model pentru credincioşi în vorbire, în comportament, în dragoste, în credinţă, în curăţie. (1 Tim. 4.12)

Pe un ton similar, Pavel revenea în a doua sa epistolă către Timotei zicându-i:

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. (2 Tim. 2.22)

Aceasta înseamnă că slujirea nu se face în vid, sau de unul singur, ci în comunităţi în care oamenii cu idealuri comune se asociază de bună voie pentru binele comun, al societăţii şi al împărăţiei lui Dumnezeu. Este vremea să răspundem la apelul lui Dumnezeu cu energia şi dedicarea noastră pentru zidirea Bisericii lui Cristos şi nu a denominaţiilor pe care le-am zidit cu propriile noastre mâini. Dumnezeu nu se identifică cu structurile noastre, ci cu un popor de oameni care se încred în el, care nu mai plătesc poliţe politicii de învrăjbire semănate în trecut printre fraţi. Misiunea noastră este să rezidim Biserica din România şi să o pregătim pentru împlinirea planului lui Dumnezeu aici şi peste hotare. Dumnezeu îşi cheamă nazireii şi profeţii. Vrei să te numeri printre ei?

Comentariile sunt închise pentru Dimensiunile tinereşti ale slujirii lui Dumnezeu

Filed under Meditaţii

Comentariile sunt închise.