Prefaţă la Noua traducere în limba română a Bibliei


http://www.ibs.org

Acest proiect de traducere a Bibliei este iniţiativa International Bible Society şi s-a născut din dorinţa de a pune la dispoziţia Bisericii şi societăţii româneşti Cuvântul lui Dumnezeu tradus cu acurateţe din limbile ebraică, aramaică şi greacă, textul final fiind rodul a aproape un deceniu de lucru intens pe manuscrisele originale ale Vechiului şi Noului Testament. Biblia de faţă se doreşte a fi un instrument de informare şi studiu adaptat cerinţelor omului secolului XXI, un text potrivit pentru uzul liturgic şi personal deopotrivă, o nouă alternativă oferită atât celui implicat în slujirea din mediul eclesial, cât şi cititorului de rând, care nu deţine neapărat cunoştinţe avansate în materie de teologie. În eforturile de a realiza o traducere relevantă pentru vorbitorul de limbă română de astăzi, traducătorii au ţinut cont de inovaţiile limbii române actuale din domeniul lexicului, al terminologiilor, al tiparelor sintactice, al strategiilor de comunicare, folosind totodată şi termeni care, deşi există în uzanţa limbii române de câteva decenii, şi-au păstrat expresivitatea şi continuă să rămână potriviţi pentru un text sacru.

Traducerea cărţilor Vechiului şi Noului Testament a trecut prin două etape importante. În prima etapă, textul original a fost tradus de o echipă formată din licenţiaţi în Teologie Pastorală în cadrul Universităţii Emanuel Oradea, asistaţi atât teologic cât şi lingvistic. În cea de-a doua etapă textul a fost supus unei analize detaliate, fiind verificat şi revizuit sub atenta supraveghere a lui James L. Courter, specializat în Antropologie (New Mexico Sate University) şi în Traducerea Bibliei (University of Texas, la Aarlington, în asociere cu centrul lingvistic SIL/Wycliffe din Dallas). Această din urmă etapă a implicat o examinare amănunţită a textului biblic pentru a se asigura o armonizare suplimentară a acestuia din punct de vedere teologic, fonologic, lexical, gramatical şi stilistic. S-a optat pentru mai mult decât o traducere termen-cu-termen (metafrază), urmărindu-se nu numai fidelitatea faţă de original ci şi denotaţia şi conotaţia termenilor pentru a se asigura un înţeles corespunzător fiecărui context în parte. Dat fiind că în manuscrisele originale există expresii cu mai multe valenţe semantice şi implicit cu mai multe posibilităţi de interpretare, colectivul editorial, ferm susţinător al inspiraţiei şi ineranţei Bibliei, a considerat necesar să elaboreze un aparat ştiinţific bogat în note de specialitate, comentarii detaliate care includ ultimele cercetări ale specialiştilor în domeniul biblic. Cele aproape 6000 de astfel de note informative sau explicative îi oferă cititorului lămuriri legate de multitudinea de interpretări ale textului original, precum şi aspecte referitoare la istoria şi geografia biblică, necesare atât pentru înţelegerea textului în sine cât şi pentru o cunoaştere amănunţită a lumii Vechiului şi Noului Testament.

O altă preocupare importantă a traducătorilor a fost aceea de a armoniza în detaliu pasajele paralele din Vechiul Testament (VT), pasaje care, fie se regăsesc sub aceeaşi formă, fie exprimă, cu mici diferenţe, aceleaşi idei. De asemenea au fost armonizate şi textele paralele dintre Evangheliile Sinoptice, precum şi versetele din Vechiul Testament care sunt citate în cărţile Noului Testament (NT).

Pentru traducerea VT, traducătorii au folosit textul critic standard ebraic, aşa cum se găseşte el în Biblia Hebraica Stuttgartensia (BHS), ed. K. Elliger şi W. Rudolph, Stuttgart, 1967/77, ediţie critică standard a Textului Masoretic (TM), care foloseşte ca text de bază Codexul Leningrad (L), cel mai vechi manuscris care conţine întreg TM, precum şi un uriaş aparat critic care vine să suplinească înţelegerea TM. În acelaşi timp însă, pentru o perspectivă mai completă asupra sensului sau a variantelor textului, traducătorii au făcut referire şi la Manuscrisele de la Marea Moartă (Q), la Pentateuhul Samaritean (PentSam), precum şi la alte tradiţii scribale antice (aşa-numitele tiqune-soferim [îndreptări ale scribilor, care şi-au rezervat dreptul, în unele locuri, de a amenda textul Pentateuhului, în special pentru a evita antropomorfismele]). De asemenea, din acelaşi motiv s-a făcut referire şi la cele mai importante versiuni antice neebraice ale VT: Septuaginta (LXX), Aquila, Symmachos, Theodotion, Vulgata (VUL), Pesita Siriacă şi Targumurile. Aceste versiuni, care au o valoare incontestabilă asupra studiului textului VT ebraic, au fost folosite în acele locuri în care TM este neclar şi unde studiul critic al TM dovedea că una dintre aceste versiuni oferea citirea corectă sau, cel puţin, o citire alternativă. Numărul foarte mare de manuscrise şi de variante ale VT şi diferenţele dintre aceste versiuni aruncă o lumină suplimentară asupra înţelegerii mesajului teologic al VT. Variantele textuale nu scot în evidenţă numai diferenţele dintre ele, ci vin totodată în sprijinul specialiştilor biblici în încercarea lor de a stabili o istorie cât mai obiectivă a transmiterii textului VT. Este cunoscut faptul că, practic, nu există un text „original“ al VT, în sensul în care prin text original se înţelege manuscrisul scris de mâna autorului. Distanţa dintre manuscrisul original şi cel mai vechi manuscris păstrat este de secole. Între sec. VI-X d.Cr., un grup de învăţaţi evrei, numiţi masoreţi, au facut o standardizare a textului ebraic, cunoscut mai târziu ca Textul Masoretic. Cel mai vechi manuscris complet al TM a fost Codexul de la Alep (910-930 d.Cr.), dar din cauza faptului că o parte din acest codex a fost distrusă în anul 1947, cel mai vechi manuscris complet al VT rămâne Codexul de la Sankt Petersburg (L), datat 1008-1009 d.Cr.

Anterior standardizarii textului ebraic al VT a avut loc traducerea în greacă a VT ebraic, cunoscută sub numele de Septuaginta (LXX), traducere care a fost realizată în sec. III î.Cr. şi care a constituit Scriptura autorilor NT şi Scriptura Bisericii din primele secole. Cercetătorii au căzut de acord că, deşi există diferenţe între TM şi LXX, studiul comparativ al celor două versiuni nu face altceva decât să îmbogăţească perspectiva asupra mesajului VT, asupra istoriei transmiterii acestuia şi asupra istoriei iudaismului în perioada dintre cele două Testamente. Ei sunt de părere că ceea ce merită să se scoată în evidenţă sunt corespondenţele dintre cele două versiuni, concluzia finală fiind aceea că, în esenţă, este vorba despre aceeaşi Biblie. Unele din diferenţele evidente dintre TM şi LXX constau în faptul că LXX cuprinde şi aşa-numitele cărţi deuterocanonice, în număr de 14, pe care TM nu le conţine; în unele locuri, LXX prezintă versiuni mai scurte sau mai lungi ale anumitor paragrafe, decât TM; numerotarea Psalmilor 9-147 este diferită în cele două variante: fie TM desparte în două unii psalmi, fie LXX.

Tradiţia răsăriteană a traducerii VT, şi în special cea românească, este bazată în principal pe LXX ca text de bază (sau textus receptus). Traducerea care este prefaţată aici vine pe o tradiţie protestantă a traducerii VT, care foloseşte TM ca text de bază. Prin urmare, cititorul avizat ştie că diferenţele de structură, de formă şi, pe alocuri, de conţinut, dintre unele traduceri româneşti ale Bibliei ţin de opţiunea traducătorilor vizavi de textul de bază folosit în traducere (LXX sau TM).

Traducerea de faţă are anumite particularităţi, explicate după cum urmează:
Acolo unde în TM apare aşa-numitul Tetragrammaton (YHWH) s-a tradus cu DOMNUL, folosindu-se majuscule pentru întregul cuvânt. Acolo unde în TM apare termenul Adonai s-a tradus cu Stăpânul. Construcţia ebraică Yahweh Sabaoth a fost tradusă peste tot cu DOMNUL Oştirilor.

S-a folosit paragraful ca unitate structurală de bază a textelor narative. Împărţirea pe paragrafe a textului precum şi enunţarea de titluri de paragraf a fost opţiunea traducătorilor. Aceste titluri au drept scop o oarecare structurare tematică şi simplificare a citirii textului.

Deoarece textele narative au uneori mult prea multe niveluri ale vorbirii, s-a optat, acolo unde avem dialog, pentru linia de dialog. Textele poetice au fost redate în formă poetică, cu versuri care intenţionează să redea specificul poeziei ebraice, nu pe cel al poeziei moderne. Specificul poeziei ebraice este paralelismul ideilor, pe care traducătorii au încercat să-l scoată în evidenţă, în măsura în care acest lucru a fost posibil. Versurile au fost împărţite în strofe, pe baza unui criteriu tematic.

Acolo unde textul în limba română pretinde, pentru claritate, prezenţa unui termen sau a unor termeni, care nu apar în limba originală, dar care sunt subînţeleşi, aceşti termeni au fost incluşi ca informaţie sugerată.

În ce priveşte numele proprii s-a intenţionat păstrarea unui echilibru între transcrierea lor ebraică corectă şi transcrierea pe filieră grecească, încetăţenită în onomastica românească. Nu au fost modificate nume adânc înrădăcinate în uz, ca de exemplu Solomon, Samuel, Mardoheu etc.

S-au păstrat în text unităţile de măsură sau cele monetare originale, acestea fiind echivalate cu aproximaţie la note în termeni moderni.

La unele note explicative, atunci când termenii care sunt explicaţi apar de mai multe ori în aceeaşi carte, s-a menţionat: „peste tot în carte”. Prin elaborarea de note explicative şi informative s-a urmărit să se scoată în evidenţă unele jocuri de cuvinte, detalii istorice, sociale, culturale, traducerea unor eufemisme şi explicarea unor figuri de stil specifice limbii ebraice, dar necunoscute cititorului român, explicarea unor termeni tehnici etc. De asemenea, unele note prezintă traduceri alternative sau variante textuale ale unor termeni sau versete.

Acolo unde sensul termenului, al propoziţiei sau al întregului verset este disputat de către cercetători, s-a menţionat în mod onest la notă că sensul termenului/propoziţiei/versetului este nesigur, iar în unele cazuri au fost oferite şi alte variante de traducere.

Termenii ebraici şi greceşti care apar la note nu au fost transliteraţi conform regulilor stricte ale transcrierii fonetice, ci s-au folosit caractere simple, româneşti.
La unele note au fost prezentate citate sau idei din surse extra-biblice, îndeosebi literatura clasică greco-romană, acolo unde acestea aruncau o lumină în plus asupra înţelegerii textului biblic. Aceste surse sunt prezentate în lista de abrevieri.

Comitetul editorial al NTR (reprodus cu permisiune)

Comentariile sunt închise pentru Prefaţă la Noua traducere în limba română a Bibliei

Filed under Biblia românească

Comentariile sunt închise.