Psalmul 3: Cunoaşte-ţi măsura!

hand-and-pen.jpg

Un psalm al lui David, compus pe vremea când fugea dinaintea fiului său Absalom.

1 Doamne, ce mulţi îmi sunt duşmanii!
Mulţi sunt cei ce se ridică împotriva mea!
2 Mulţi grăiesc sufletului meu:
„Nici Dumnezeu nu-l mai scapă!“
Sela

3 Dar Tu, Doamne, îmi eşti scut!
Tu eşti slava mea, eşti Acela Care îmi ridici capul!
4 Cu glasul meu am strigat către Domnul,
şi El mi-a răspuns din muntele Lui cel sfânt.
Sela

5 Eu mă culc, adorm şi mă trezesc iarăşi,
căci Domnul mă sprijină.
6 Nu mă tem de puhoiul de popoare
care se ridică împotriva mea din toate părţile.
7 Ridică-Te, Doamne!
Izbăveşte-mă, Dumnezeul meu!
Tu-i loveşti peste obraz pe toţi duşmanii mei
şi zdrobeşti dinţii celor răi.
8 A Domnului este izbăvirea!
Fie binecuvântarea Ta peste poporul Tău!
Sela

Textul provine din Noua traducere în limba română (IBS, 2007)

Încep cu o chestiune tehnică. Termenul „sela” este suficient de criptic pentru a nu şti exact funcţia sa în literatura poetică a Antichităţii, dar este folosit în contexte literare suficient de clare pentru a intui că este vorba despre o marcă textuală disjunctivă. Cu alte cuvinte o modalitate de a întrerupe fluenţa poemului. Nu este exclus ca la psalmodiere, versurile să fi fost întrerupte pentru a da locul unui joc de instrumente. În Psalmul 3, Sela apare de trei ori, fragmentând textul în trei strofe, dintre care ultima este cât primele două la un loc.

Psalmul 1 făcea distincţia dintre cel drept şi cel rău. Ca unul care era pasionat de Legea lui Moise şi de comuniunea cu Dumnezeu, cu siguranţă David era îndeptăţit să primească acest calificativ. Psalmul 2 acorda dreptul de mediator între Dumnezeu şi om regelui de la Ierusalim. Fără îndoială că regele David se potrivea descrierii. Însă, Alesul lui Dumnenzeu nu este scutit de împrejurări inconfortabile. Tocmai o asemenea situaţie este descrisă în Psalmul 3, iar reacţia lui David este paradigmatică.

Conjunctura care a generat acest psalm este constituită, conform subtitlului, de insurecţia condusă de prinţul regent Absalom, omul care se pregătea să preia tronul tatălui său David. Izvorâtă din intenţia lui Absalom de a face transferul de putere înainte de vreme, poate chiar de a penaliza întârzierea cu care regele sancţiona vinovaţi precum Amnon, cel care violase pe Tamara, sora lui Absalom, revolta a cristalizat tabăra anti-davidică. Se întâmplă adesea ca în condiţii de pace până şi duşmanii să se tragă la fund, pentru ca atunci când conflictele răbufnesc aceştia să-şi ridice din nou capul. Regele David a fost surprins de mulţimea celor care s-au coalizat cu Absalom, el care se credea regele unităţii naţionale, regele care a pacificat un popor divizat. Ce îngrijorează în astfel de situaţii este convingerea insurgenţilor că acţionează în Numele lui Dumnezeu (v. 2). Pretenţia însoţirii divine este invocată de ambele tabere, astfel încât numai descoperirea voii lui Dumnezeu prin trecerea timpului sau prin cuvânt profetic mai poate aduce clarificare.

Constatarea primei strofe (vv. 1-2) este continuată cu proclamarea încrederii în Dumnezeu din strofa secundă (vv. 3-4). Întâi David face apel la statutul pe care I-l atribuie lui Dumnezeu de protector al vieţii Sale prin metaforele scutului şi a slavei. Apoi, prin propoziţii specifice secvenţei narative, se face apel la experienţa trecută în care Dumnezeu, Locatarul sanctuarului de la Ierusalim, unde se afla deocamdată doar Chivotul Legământului în Tabernacolul ridicat de David, s-a dovedit a fi Cel care poate da izbăvire. Ceea ce are potenţial de încurajare pentru credincios în condiţii neprielnice este tocmai ce evidenţiază David aici: cine este Dumnezeu şi ce a făcut El pentru noi.

A treia strofă debutează cu două aplicaţii practice la convingerile prezentate anterior. Ele generează liniştea sufletească din pricina căreia până şi trupul este privilegiat cu un somn liniştit şi curajul de a înfrunta puhoiul de inamici. Dacă duşmanii nu pot fi îndepărtaţi decât cu sprijinul lui Dumnezeu, înseamnă că ne rămâne doar să ne obişnuim cu gândul că ei există şi să ne încredem în Dumnezeu că ei nu le scapă controlului Său.

În cele din urmă, David invocă intervenţia lui Dumnezeu prin memorabilele cuvinte: „Ridică-Te, Doamne! Izbăveşte-mă, Dumnezeul meu!” (v. 7a) Modul în care Dumnezeu este perceput a contribui la protecţia credinciosului nu face apel la desfiinţarea duşmanilor ca entităţi fizice, ci la umilirea lor. Duşmanii rămân în viaţă să-şi poarte umilinţa. Ca şi în cazul fiarelor dotate cu colţi, de unde provine imaginea, duşmanii vor fi făcuţi inofensivi prin deposedarea de instrumentele terorii lor. Ce pericol mai poate reprezenta o viperă fără colţi sau un leu fără dinţi?

Declaraţia din finalul psalmului este dezarmantă prin sinceritatea şi inocenţa ei: „A Domnului este izbăvirea!” (v. 8a) David a dovedit că el este omul care lasă loc lui Dumnezeu pentru a schimba cursul istoriei, fără a se grăbi să intervină el chiar şi atunci când a avut oportunitatea şi dreptul de a interveni (vezi istoria interacţiunilor cu regele Saul). Este exemplar şi faptul că în mijlocul unui conflict personal, David îşi aminteşte de poporul Domnului, pentru care se roagă să primească binecuvântarea (v. 8b).

Mulţi „prigoniţi” încearcă să câştige simpatia populară pozând în reprezentanţii poporului, chiar dacă poporul a încetat demult să se mai identifice cu ei. Suferinţa personală poate fi politizată atunci când ieşim cu ea în public şi ne autocompătimim sau pozăm cu nivelul elevat al spiritualităţii noastre încercate. Tot un fel de exhibiţionism este şi acesta. Încercările personale sunt pentru noi şi pentru creşterea noastră spirituală. Numai Dumnezeu ne cunoaşte cu adevărat măsura spiritualităţii şi a maturităţii noastre, indiferent de impresia creată în exterior. Oare dacă regele David ar fi avut un blog ar fi sărit repede cu meditaţiile sale la cald să-şi impresioneze audienţa? Chiar dacă mulţi dintre psalmi săi au fost scrişi la cald (meditaţiile ca şi Psalmul 3 au fost imprimate în tabere de refugiaţi în lipsa confortului), dar au ieşit la suprafaţă ani mai târziu. Altfel ce rost ar mai fi avut titlurile explicative?

Alţii îşi justifică acţiunile lor izvorâte din interese înguste şi personale cu pasiunea pentru Biserica lui Dumnezeu. Câtă josnicie! David nu rosteşte discursuri pe tema preocupării sale pentru poporul lui Dumnezeu, ci se roagă pentru acesta chiar şi atunci când are necazuri personale. Nu în public, de ochii lumii, ci în ascuns. Faptul că rugăciunile lui David s-au publicat ne permite nouă să cunoaştem faţa ascunsă a omului despre care Dumnezeu a pretins că este „după inima Lui”.

Avem de învăţat de la regele David că măsura unui om nu este dată de imaginea sa exterioară, indiferent cât de atent ar fi acesta cu ea, ci de statura sa în prezenţa lui Dumnezeu, în omul ascuns al inimii. Evident că un om „după inima lui Dumnezeu” nu poate fi un mojic cu semenii lui, pentru că măsura maturităţii sale este vizibilă cu ochiul liber. De aceea credinciosul trebuie să aibă o mărturie bună şi din adunare şi din afara ei. Cu atât mai mult slujitorul lui Dumnezeu.

Învăţătorul meu îmi este model aici. El L-a cunoscut pe Tatăl aşa cum este. Credinţa Sa în Tatăl care protejează nu a slăbit nici o clipă. Nici chiar atunci când a avut conştiinţa sacrificiului iminent El nu a cedat presiunii, ci a rămas lucid şi a acceptat cu seninătate planul lui Dumnezeu. El este Cel care în ceasul cel mai greu şi-a adus aminte de ai Săi, S-a rugat pentru ei şi i-a protejat de relele pe care şi le-a asumat în locul lor. Cristos a fost în mod genuin interesat de realitate şi nu de aparenţe. Imaginea sa publică a fost ultimul lucru pe care l-a preocupat. Cu toate acestea, Tatăl L-a recompensat cu cele mai mari onoruri la care nimeni nu poate accede oricât de mult s-ar strădui.

Anunțuri

Comentarii închise la Psalmul 3: Cunoaşte-ţi măsura!

Din categoria Psalmii

Comentariile nu sunt permise.