Ţefania 2: Superstiţia ca semn al înstrăinării de Dumnezeu

golem.jpg

INTRODUCERE
Cândva am avut ocazia vizionării unui film de-a dreptul surprinzător cu privire la o superstiţie evreiască, întâlnită şi la alte popoare, golemul sau vitalizarea statuilor. Golemul, numit şi homunculus în literatura antichităţii greceşti, a apărut în comunitatea aşkenazică din Europa apuseană a sec. XII-XIII, drept urmare a interpretării magice a „Cărţii creaţiei”, o lucrare izvorâtă din kabbala, mistica evreiască medievală. Cel care a desăvârşit legenda a fost rabinul Iuda Loew ben Beţaleel din Praga sec. al XVIII-lea. Se pare că el a reuşit să-l şi creeze pe Golem dar l-a demolat atunci când fiinţa a ajuns să pericliteze viaţa celor nevinovaţi. Legenda spunea că, în vremuri de restrişte, pentru protejarea comunităţii sale, rabinul putea crea un monstru antropomorfic, indestructibil şi atotcunoscător, dar tâmp şi mut, care era de folos comunităţii evreieşti până la înlăturarea pericolului.

Întâi, folosindu-se o lingură specială, se crea din lut o formă humanoidă, după care se punea în gura figurinei un pergament pe care era scris numele sacru al lui Dumnezeu şi se scria cuvântul „EMET” (adică adevăr) pe fruntea sa. Apoi, în timpul unui ritual de invocare a numelui sacru al lui Dumnezeu, figurina prindea viaţă. Era un proces se semăna întrucâtva cu creaţia omului. Legenda spune că, o dată împlinită misiunea pentru care a fost creat, Golem trebuia distrus, deoarece continuă să crească şi devenea tot mai violent. Oricât de frumoasă este povestea, ea rămâne doar o legendă, chiar dacă are un tâlc deosebit. Credinţa în existenţa unor astfel de fiinţe, nedocumentată biblic, ţine de superstiţie.

O astfel de fiinţă ţine locul unui Dumnezeu aparent dezinteresat de implicarea directă în creaţia Sa şi răspunde împlinirii nevoilor urgente de protecţie şi siguranţă a comunităţii credincioşilor. Nu mai este nevoie să înveţi să rabzi, şi să crezi că toate sunt spre folosul credincioşilor. De fapt rabinul din filmul „Zăpadă în august” nu reuşise să susciteze la viaţa golemul atunci când comunitatea evreiască din Praga a avut nevoie de ajutor la evacuarea ghetoului de către nazişti. Soţia sa, o luptătoare în Rezistenţă, a murit, iar rabinul nostru a trebuit să-şi părăsească oraşul natal, pentru a ajunge după multe peripeţii în America.

TEXTUL
Al doilea pasaj al primului capitol din profeţia lui Ţefania aduce în actualitate ziua confruntării directe dintre Dumnezeu şi poporul Său înstrăinat de adevărata credinţă. Din câte înţelegem textul, profetul îşi condamnă poporenii pentru părăsirea valorilor adevărate în schimbul unora de împrumut. Imaginea Ierusalimului umplut, în toate cartierele sale, de nelegiuire este foarte vie: clasa de jos este preocupată de superstiţii şi jefuirea averii stăpânilor absorbiţi de garderobele lor şi dezinteresaţi de administrarea propriilor posesiuni. Drept justificare pentru un asemenea comportament deviant este luată convingerea că Dumnezeu este dezinteresat de implicarea în universul pe care l-a creat (vezi deismul modern). Absurditatea unei asemenea convingeri este mai mult decât evidentă pentru credinciosul Domnului, motiv pentru care necredinciosul are nevoie de un substanţial supliment de curaj, adică de alcool. Din nefericire pentru toţi aceştia, vine ziua când toleranţa Domnului va atinge un drept final şi Dumnezeu le va încerca vrednicia. Atunci nici vitejia, nici bogăţia nu vor valora suficient pentru a le scăpa viaţa celor ce au crezut în ele. Singura soluţie pentru religioşi şi superstiţioşi este pocăinţa, adică întoarcerea la Dumnezeu şi relaţia veritabilă cu El.

Evreii au instituit obiceiul interdicţiei consumului de carne de la încheietura coapsei după evenimentul luptei dintre Iacov şi îngerul Domnului (Gen. 32:32). Similar filistenii au ajuns să impună interdicţia călcării peste prag după întâmplarea cu umilirea lui Dagon în propriul său templu (1 Sam. 5:5). „Să întrebăm în Abel” era un alt obicei criptic pentru rezolvarea oricărui litigiu (2 Sam. 20:18). De fapt existenţa obiceiurilor este o situaţie constant întâlnită în Israel. Problema era atunci când obiceiurile erau inspirate din păgânismul canaanean sau al altor ţări învecinate, Dumnezeu aducea damnarea peste evrei. Când obiceiurile erau inspirate de Legea lui Dumnezeu, după modelul inspiratului lider David, evreii câştigau respectul vecinilor şi Dumnezeu Însuşi îi onora cu binecuvântările Sale.

Domnul Isus însuşi condamnă multitudinea de obiceiuri ale tradiţiei legaliste fariseice pentru că, în loc să inspire poporul la apropierea de Dumnezeu, ele reuşeau să-i îndepărteze de Dumnezeu şi de Legea Sa (Mat. 23:15-22).

CONTEXTUL ROMÂNESC
Superstiţia este prejudecata care decurge din credinţa în spirite bune sau rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice, sau alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei (DEX). Fenomenul nu este neapărat legat de ignoranţă sau de lipsa instrucţiei, pentru că ea apare cu destul de multă putere şi printre orăşenii instruiţi. Una dintre cele mai puternice convingeri de acest tip este credinţa în abilitatea „babelor” (a se citi vrăjitoare) de a lega sau dezlega, de a deochia sau a dezlega deochiul, de a îmbolnăvi sau a vindeca, de a fermeca pe cineva de altcineva sau de a desface farmecele cuiva asupra altcuiva, de a le ursi sau de a le desface ursita. În aceeaşi categorie intră credinţa în fiinţe non-corporale precum stafiile (numite şi strigoi), vampirii (numiţi şi moroi), ştimele, ielele, rusaliile, samca, etc. Semnele prevestitoare de veşti rele sunt asemenea celor ce urmează: ţiuitul urechilor, zbaterea unei pleoape, cântecul cucuvelei sau urlatul câinelui, întâlnirea cu preotul, cu un cortegiu funerar, cu iepurele care taie drumul, cu o pisică neagră sau cu cineva purtând un vas gol, troznirea mobilierului sau a icoanei, spargerea oglindei, ţiuirea tăciunelui în foc, vărsarea sării din solniţă sau a chibriturilor din cutie, trecerea pe sub scară, visele urâte etc.

Dintre remediile cunoscute pentru înlăturarea unui pericol sau prevenirea unei întâmplări rele se pot aminti: baterea în lemn, ferirea de numărul 13, călcarea cu dreptul când se pleacă de acasă, grija de a nu se întoarce din drum pentru a nu-i merge rău, purtarea amuletelor sau talismanelor aducătoare de noroc (potcoavă, trifoi, coşar şi altele). Purtarea mărţişorului a pornit tocmai dintr-o tradiţie superstiţioasă privitoare la aducerea norocului. O dovadă în plus a înstrăinării veacului nostru de Dumnezeu prin superstiţii este şi apariţia a numeroase pseudo-ştiinţe care acţionează cu astfel de convingeri, precum bioenergetica şi radiestezia, amplificarea discursului pseudo-ştiinţific despre paranormal, corp astral, toate fiind vecine bune cu ocultismul şi spiritismul.

Aşadar superstiţia presupune credinţa, dar o credinţă în fiinţe imaginare, create de mintea înstrăinată de Dumnezeu a omului. Mintea poate crea lumi oarecum noi, poate imagina relaţii noi între lucruri pre-existente, dar nu poate inventa realităţi inexistente. Înţeleptul ecleziast ca şi ap. Pavel au avut curajul să afirme că omul nu se naşte cu o minte ca o tablă curată (lat. tabula rasa), aşa cum propunea filozoful englez John Locke încă din sec. al XVII-lea, ci o minte inoculată cu dorul după Dumnezeu. Prin urmare restul miliardelor de biţi de informaţie sunt acumulaţi prin educaţia şi experienţa personală a fiecărui individ. Fie ne învăţăm să-L cunoaştem pe Dumnezeul personal despre care vorbeşte Biblia, fie ne permitem variante paralele de cunoaştere mistică sau paranormală. În final tot cunoaştere se numeşte şi tot de credinţă este nevoie. Credinciosul biblic are avantajul de a avea la îndemână o carte a cărei informaţie are girul „domnului de la etaj”, fiind descoperită prin intermedierea Sa. În cazul Său eroarea este nulă.

SOLUŢIA
La îndemnul lui Dumnezeu, Ţefania propune câteva lucruri:
1. „Veniţi-vă în fire, reveniţi-vă neam neruşinat!” RECUNOAŞTEREA VINEI, adică admiterea faptului că lăsat de capul tău nu poţi realiza decât înstrăinare de Dumnezeu, egoism, dezinteres faţă de semeni.
2. „Căutaţi pe Domnul cei smeriţi din ţară care împliniţi poruncile Lui”. ACCEPTAREA SOLUŢIEI LUI DUMNEZEU, adică învaţă adevărul revelat, doctrina biblică, părerea lui Dumnezeu despre realitatea de aici şi de dincolo.
3. „Căutaţi smerenia şi dreptatea!” DREPTATE SOCIALĂ, adică aplică-ţi cunoştinţele în practica zilnică, în relaţiile cu semenii.

Anunțuri

Comentarii închise la Ţefania 2: Superstiţia ca semn al înstrăinării de Dumnezeu

Din categoria Ţefania

Comentariile nu sunt permise.