„Minciuna are picioare scurte” spune un proverb românesc, făcând referire la avantajele de scurtă durată ce se pot obţine prin neadevăr. Unii criminali sunt descoperiţi şi arestaţi chiar dacă e nevoie de mulţi ani şi de schimbarea orientării politice a unei ţări pentru identificarea lor. Dumnezeu face astfel încât judecata să îşi atingă obiectivul chiar şi atunci când, pentru o vreme, nedreptatea pare majoritară, predominantă şi mai sonoră. Oare nu acesta este elementul care ne încântă încă din poveştile copilăriei? Binele dovedind răul şi dreptatea biruind injustiţia.
În profeţia lui Ţefania citim despre judecata la care le supune Dumnezeu pe popoare, incluzând aici pe Israel. Diferenţa cea mai evidentă între judecarea lui Israel şi a neevreilor este aceea că, în cazul poporului Său, Dumnezeu completează sancţiunea cu promisiunea, penalitatea cu binecuvântarea.
TEXTUL
Ţefania 2:4-15 cuprinde motivaţia pocăinţei israelite sintetizată în jurul condamnării duşmanilor tradiţionali ai lui Israel. Dumnezeu va purta de grijă ca poporul Său să profite până şi de pe urma judecăţii la care supune pe popoarele învecinate. Prezentarea popoarelor damnate urmăreşte ordinea celor patru puncte cardinale: filistenii în apus, moabiţii şi amoniţii în răsărit, etiopienii la miazăzi şi asirienii la miazănoapte.
Modalitatea literară aleasă de profet pentru transmiterea mesajului său este variată de la un destinatar la altul, nu numai în ce priveşte amploarea textului (oracolul adresat etiopienilor are numai un verset), ci şi tehnica artistică folosită. Secţiunea adresată filistenilor debutează cu un tetrastih (vers compus din patru linii, ABB’A’) în care autorul foloseşte jocul de cuvinte dintre numele a patru dintre cele cinci cetăţi filistene (Gat nu este menţionat) şi verbul care descrie destinul pregătit fiecăruia (v. 5).
Gaza (ayin) va fi părăsită (ayin),
Askalonul (alef) – devastat (he),
Aşdodul (alef) – pustiit ziua la amiază (he),
Iar Ekronul (ayin) – dezrădăcinat (ayin).
Osânda finală este prezentată printr-un „VAI” care sintetizează istoria filistenilor prin invocarea celor trei nume ale acestui popor: locuitorii ţărmului mării, neamul cheretiţilor, Canaanul filistenilor (v. 6). În final, potenţialul pastoral al Filistiei este acordat spre administrare rămăşiţei lui Israel (v. 7). Interesant de observat că vina filistenilor nu este menţionată aşa cum este cazul celorlalte popoare. Oricum toleranţa Domnului faţă de aceşti canaaneeni condamnaţi de multă vreme a ajuns la capăt.
Moabiţilor şi amoniţilor li se pregăteşte ceva în comun. Cele două popoare înfrăţite din naştere şi unite în secole de istorie comună primesc acelaşi oracol. Secţiunea dedicată lor începe tot cu un tetrastih (ABA’B’). De data aceasta elementul care permite corespondenţa liniilor este verbul ce descrie acuzele aduse celor două popoare.
Am luat aminte la batjocura lui Moab
Şi la ocara lui Amon,
Cu care mi-au batjocorit poporul
Şi au ocărât frontierele lui.
Sentinţa Domnului este rostită sub jurământ, cu toată solemnitatea titlului de Suveran Absolut pe care îl poartă Domnul: aşa cum Moabul va experimenta penitenţa exemplară a Sodomei, Amonul va repeta istoria Gomorei. Până şi singurele avantaje economice ale celor două regate ruinate vor fi exploatate de către aceeaşi „rămăşiţă a lui Israel” (v. 9). Finalul aduce din nou în atenţia cititorului motivul unei asemenea deznodământ, repetând în acoladă batjocura şi ocara pe care Moabul şi Amonul le-au proferat la adresa lui Israel (v. 10).
Aşa cum spuneam, oracolul administrat etiopienilor este foarte scurt, aparent prea scurt. Oricum el joacă un rol special în economia profeţiei lui Ţefania, deoarece permite ilustrarea unui adevăr fundamental despre Dumnezeu, acela exprimat în versetul 11.
Domnul va fi înfricoşător pentru ei,
Când le va doborî pe toate divinităţile pământului,
Când fiecare I se va închina din patria lui,
Din fiecare ostrov al neamurilor.
Ultimele trei versete ale capitolului 2 sunt dedicate Asiriei, reprezentate prin capitala lor, Ninive. Preferinţa pentru tetrastih este prezentă şi la introducerea acestui oracol, unde miazănoaptea (ţafon) din prima linie face pereche cu pustia (ţiyîah) ultimei linii, iar Asiriei din linia 2 îi corespunde Ninive din linia 3. Dezolarea este cuvântul de ordine pentru starea unui imperiu atât de înfloritor odinioară. Locuitorii lui nu mai sunt cetăţenii de altădată, ci animalele domestice adăpostite aici. Din ferestre nu se va mai auzi cântecul copiilor, ci buhăitul bufniţelor. În prag nu vor mai aştepta soţiile, ci pustiirea. Locuinţele vor fi mormane de moloz. Aşa i se va întâmpla celei care trăia nepăsătoare, bucurându-se de luxul ei, presupunând cu aroganţă că imperiul construit pe spetele altora şi din prădarea multor altor naţiuni este de drept al ei. Dumnezeu va face din Ninive un exemplu de condamnare, evident pentru orice trecător.
În concluzie, revigorarea adevăratei închinări a poporului ales este şi posibilă şi de dorit deoarece Dumnezeu Îşi va încheia afacerile cu păgânii. Celor damnaţi de multă vreme le va apune, în sfârşit soarele, celor batjocoritori le va veni vremea să fie de râsul lumii, până şi celor mai îndepărtate popoare şi ostroave li se va administra osânda divină, iar cei aroganţi şi siguri pe destinele lor vor fi umiliţi.
CONTEXTUL BIBLIC ŞI CONTEMPORAN
Calitatea de judecător al lui Dumnezeu este o temă omniprezentă în Biblie ca întreg, nu numai în cărţile profetice. Ultimul capitol din istoria lumii va consta dintr-o mare judecată publică în care toţi oamenii vor fi prezenţi drept acuzaţi, nu drept spectatori. Deocamdată, câtă vreme răul are câştig de cauză, nedreptatea pare a se perpetua cu mai multă viteză. Nedreptatea acumulată conduce la descătuşarea unor strigăte de eliberare asemenea celor din Psalmul 82:8
„Dumnezeule, judecă de-ndată pământul
Pentru că toate popoarele sunt în moştenirea Ta!”
Domnul Isus ne-a învăţat că Tatăl a acordat dreptul de a hotărî în instanţă Fiului (Ioan 5:22), iar sentinţa este întotdeauna corectă pentru că se află în perfect acord cu realitatea şi cu voia Tatălui (Ioan 5:30, 8:16). Păstrând terminologia de tribunal, Duhul promis va funcţiona pe rol de procuror, dovedind lumea vinovată în trei privinţe: păcatul, dreptatea şi judecata. Necredinţa în Isus Cristos este păcat, noi l-am ucis pe nedrept pe Domnul Isus – singurul om drept cu adevărat, iar sursa hotărârilor nedrepte, adică Satana, a fost eliminată.
Oare mai este osânda lui Dumnezeu valabilă şi astăzi ca pentru păgânii contemporani lui Ţefania?
1. FINALUL TOLERANŢEI
Într-adevăr Dumnezeu încă mai tolerează pe păcătoşi de tot felul deşi osânda lor este binecunoscută. Aşa cum spunea ap. Petru odinioară: „ Dar condamnarea lor, dată cu mult timp în urmă, nu stă degeaba, iar distrugerea lor nu dormitează” (NTR, 2 Pet. 2:3). Şi ap. Pavel îşi încheie lista de păcate care definea starea de păcat a contemporanilor săi cu următoarea afirmaţie: „Şi, deşi cunosc hotărârea lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi şi încuviinţează pe cei ce le înfăptuiesc” (NTR, Rom. 1:32).
2. BATJOCORITORII
Există tot felul de crize pe pământ, de energie, de apă, de hrană, dar niciodată de proşti, de dictatori sau de batjocoritori. Ap. Petru încerca să corecteze greşita percepţie a unor fraţi din adunare care se lăsau seduşi de îndrăzneala unor batjocoritori contemporani. Cuvintele sale spuneau astfel:
„Înainte de toate, trebuie să ştiţi că în zilele de pe urmă vor veni batjocoritori plini de batjocură, care vor umbla după poftele lor şi vor zice: ‘Unde este promisiunea venirii Lui? Căci de când au adormit strămoşii noştri, toate rămân aşa cum au fost de la începutul creaţiei!’ (…) Domnul nu este încet în a-Şi împlini promisiunea, aşa cum înţeleg unii încetineala, ci are răbdare cu voi şi nu doreşte să piară vreunul, ci toţi să ajungă la pocăinţă.” (2 Pet. 3:3-4, 9)
3. JUDECATA ESTE COMPLETĂ
Judecata lui Dumnezeu se aplică tuturor oamenilor, deoarece păcatul este abilitatea universală a rasei umane, evrei şi neevrei deopotrivă.
„Nu există nici unul care să aibă pricepere! Nu există nici unul care să-L caute pe Dumnezeu! (…) Ştim că tot ce spune Legea, le spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi întreaga lume să fie găsită răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu. Căci ‘nicio fiinţă nu va fi îndreptăţită înaintea Lui’ prin faptele prescrise de Lege, deoarece prin Lege vine cunoaşterea păcatului.” (Rom. 3:11, 19-20)
4. AROGANŢA
Siguranţa lumii ocupată de propria plăcere este înşelătoare. Fiecare se angrenează în urmăriri spectaculoase, uitând de cultivarea lucrurilor care merită. Când preocuparea pentru materie devine obicei, omul uită de Dumnezeu, şi când uită de Dumnezeu, omul este surprins de Dumnezeu nepregătit. Aşa ne-a avertizat şi Domnul (Matei 24:38-44) şi apostolii Săi (1 Tesaloniceni 5:3).
În încheiere subliniem câteva sugestii izvorâte din această meditaţie.
1. Dumnezeu te cunoaşte prea bine. Nu-L poţi impresiona cu moralitatea Ta de doi bani. Fă bine de renunţă la pretenţiile arogante de tipul „Eu sunt fiul lui Avraam, eu dau zeciuială din toate veniturile, eu nu dau în cap nimănui, eu nu fac rău nici unei gâze, eu sunt pastor etc, şi fă fapte vrednice de chemarea pe care o ai.
2. Am putea fi alerţi la deprinderi păcătoase care şi-au făcut loc chiar în sânul poporului lui Dumnezeu. Observăm cum, unora, în loc să le stimuleze devotamentul pentru Domnul, judecata pregătită păgânilor le stimulează doar creativitatea de a păcătui. Să nu ne înşelăm cumva crezând că ceea ce Dumnezeu condamnă în lume, va ierta când va găsi în ai Săi.
3. Rămâi credincios în lucrul încredinţat şi nu te lăsa furat de peisajul oferit de lume. Părerea lumii are un impact puternic asupra noastră pentru că are majoritatea de partea ei, dar Dumnezeu a pregătit lucrurile bune pentru minoritatea Sa.
4. Învaţă să fi mulţumitor, recunoscându-ţi adevărata valoare.
Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus 