Arhiva zilnică: 21 Iunie 2007

Ţefania 4 : Disciplinarea e ruptă din cer

family3.jpg

INTRODUCERE
Călătoriile sunt, de regulă, obositoare. Unele însă au un farmec specific care întrece orice oboseală şi insatisfacţie. Vorbesc aici despre acelea care îţi oferă ocazia de a ajunge pe înălţimi, acolo unde puţini ajung şi de unde poţi privi la mare distanţă. Aşa ni s-a întâmplat când, urcând pentru a câta oară, munţii Cibinului am ajuns la altitudini de aprox 2000 de metri şi am putut vedea Sibiul ca pe un orăşel miniatural, construit din cubuleţe de lemn sau piatră. Grupul nostru de patru persoane trecuserăm prin câteva dificultăţi şi le-am răbdat de dragul atingerii unui ideal, absurd pentru mulţi, sosirea la rezervaţia naturală „Iezerele Cibinului”. Frigul dimineţii, confruntarea cu câinii ciobăneşti, palele de vânt rece, nu mai contau atunci când am ajuns la destinaţie. Eram cu toţii conştienţi că am realizat ceva deosebit. Reuşisem să ne depăşim pe noi înşine. Cu cât mai importantă va fi sosirea noastră în patria cerească după ce vom fi depăşit mult mai numeroase şi dificile obstacole!? Acest mesaj are intenţia de a încuraja pe credincios pentru că este folos în călătoria sa.

TEXTUL
Ultimul capitol al profeţiei lui Ţefania se orientează spre poporul ales, continuând argumentaţia în favoarea restaurării adevăratei închinări cu acelaşi apel la escaton după modelul capitolelor precedente. Textul poate fi împărţit în trei fragmente distincte. Primele şapte versete pregătesc rostirea sentinţei din versetele 8-13, pentru ca ultimele versete 14-20 să aducă în prezent jubilaţia înnoirii viitoare. Cu alte cuvinte, în ciuda prezentului dezastruos şi a unei exemplare damnări, meritate de altfel, viitorul este proporţional mai luminos.

Vai-ul din capitolul trei debutează avertismentul Domnului pentru Ierusalim. Motivul este formulat de o manieră similară celui pentru care ierusalamitenii fuseseră condamnaţi în 1:6.

Ea n-ascultă de nici un glas,
nu primeşte nici o disciplinare.
Ea nu se încrede în DOMNUL,
nu se apropie de Dumnezeul ei.

(NTR, Ţef. 3:2)

În comparaţie cu Dumnezeu, liderii nu au nici un folos pentru călăuzirea poporului înstrăinat. Atât liderii cât şi Domnul sunt în mijlocul poporului, adică au o poziţie elevată din care atrag interesul celorlalţi şi, prin urmare, îi influenţează. Din păcate influenţa liderilor nu este tocmai pozitivă pentru că toţi se fac vinovaţi de jecmănirea poporului. În timp ce vinovăţia primilor este prezentată metaforic cu referire la animale de pradă, vinovăţia ultimilor este prezentată explicit, aşa cum trebuia să fie mesajul profeţilor şi lucrarea preoţilor. Împărţirea dreptăţii şi protejarea standardelor suferă din pricina faptului că cei responsabili nu îşi împlinesc mandatul, ci se ocupă de propriile lor interese. În schimb, Domnul nu încetează a fi pilonul dreptăţii pe care se fundamentează întregul Pământ, moral prin definiţie.

Aşa cum făcuse în capitolul 2, Domnul atrage atenţia asupra exemplului oferit de tratamentul la care le-a supus pe neevrei. Deşi caracterul pedagogic al acestor experienţe este în afara oricărui dubiu, israeliţii nu au urmat nici minimul necesar solicitat pentru îndreptarea situaţiei în care se aflau.

Am zis:
«Cu siguranţă te vei teme de Mine,
vei primi disciplinarea!»
Astfel, locuinţa nu i-ar fi fost nimicită
şi n-ar fi venit peste ea toate pedepsele Mele!
Dar ei au fost tot mai dornici
să se strice prin toate faptele lor.

(NTR, Ţef. 3:7)

„A primi disciplinarea” este o chestiune elementară pe care copiii o cunosc prea bine. Opusul acesteia este dat de „stricarea continuă a faptelor”.

Partea a doua a mesajului, care cuprinde oracolul propriu-zis, vorbeşte despre strângerea popoarelor pentru o pedepsire exemplară, urmată de o transformare uluitoare – popoarele vor fi transformate astfel încât Îl vor sluji pe Dumnezeu fără reţineri sau jumătăţi de măsură. Mântuirea se va extinde la fel de mult precum damnarea, adică până departe în ţinutul Egiptului de Sus. O transformare calitativă va suferi şi poporul lui Dumnezeu, a Cărui rămăşiţă va fi purificată de elementele negative şi de înclinaţia spre păcat. Pacea lor nu va mai fi tulburată de nimeni astfel încât îşi vor permite un trai liniştit.

Finalul este jubilant încă de la început deoarece pricinile aducătoare de nenorocire au fost îndepărtate: pedeapsa şi inamicii. În plus se vor bucura de o nouă relaţie cu Domnul, calitativ superioară celei gustate anterior. Profeţia lui Ţefania se încheie tot cu un cuvânt-cheie, aşa cum a şi început; de data aceasta este vorba despre „strângere”, un termen care califică cuvântul-cheie din introducerea cărţii. „Nimicirea” despre care s-a vorbit la începutul cărţii se pare că nu a fost desăvârşită pentru că Domnul a păstrat o „rămăşiţă”. Comunitatea israeliţilor va căpăta din nou valoarea intenţionată de Dumnezeu, reprezentând cinstea întregului pământ.

SEMNIFICAŢII
1. Judecata lui Dumnezeu pentru Israel este imediată. Spre deosebire de păgâni, pe care Dumnezeu îi tolerează, uneori parcă prea multă vreme, pe credincioşi Dumnezeu îi îndreaptă imediat. Motivul acestui tip de comportament rezidă în relaţia pe care Tatăl o are faţă de fiii Săi. În plus, pedepsirea vinovaţilor acum ne scuteşte de revărsarea viitoare a mâniei Sale (Evrei 12:4-11).

Să nu ne imaginăm că Dumnezeu este acel Tată care judecă arbitrar şi pedepseşte la întâmplare. El este un părinte care cere atât de puţin din partea omului (Ţef. 3:7). Într-adevăr conceperea mântuirii, convingerea minţii, credincioşia în gândire şi comportament nu sunt realizări cu care să se poată lăuda omul – cel puţin aşa susţine Scriptura.

Mântuirea este prin excelenţă lucrarea lui Dumnezeu. Singurul om veritabil, fără păcat, a fost Isus, Dumnezeu Întrupat. Lucrarea Sa a fost prevestită de Ioan Botezătorul, a fost adeverită de apostoli, confirmată prin semne miraculoase de Duhul Sfânt (Evrei 2:2-4). Mântuirea nu se poate cumpăra; ea este atât de scumpă, încât nici o bogăţie, oricât de mare, este, teoretic şi practic, cu totul nefolositoare (Ps. 49, Matei 16:26). Apostolul Pavel îndrăzneşte chiar să vorbească despre Dumnezeu ca alegându-i pe unii pentru erezie, iar pe alţii pentru adevăr (2 Tes. 2:9-14).

Convingerea minţii este lucrarea integrală a Duhului lui Dumnezeu. Vorbind despre apostolia la care a fost chemat împreună cu partenerii săi de lucrare (2 Cor. 4:1-15), apostolul Pavel evidenţiază clar că lucrarea de convingere este realizabilă numai în anumite condiţii favorabile: adevăr (v. 2), voinţa lui Dumnezeu (vv. 3-4), predicarea lui Cristos (vv. 5-6).

Oricât de multă străduinţă ar fi investită, şansele de urmare a lui Cristos din inerţie sau prin voinţă şi eforturi proprii este sortită eşecului. Ne stă împotrivă firea pământească ce trebuie mortificată zilnic pentru a avea şanse de reuşită. Această operaţie se face doar în puterea Duhului. Faptele bune ale păcătoşilor sunt lipsite de valoare, precum este o cârpă murdară (Is. 64:5), dar faptele bune ale credincioşilor au savoarea cerului (Efeseni 2:10).

2. Judecata lui Dumnezeu pentru Israel este dreaptă. Neamurile nu sunt o cantitate neglijabilă. Chiar dacă i-a ales pe evrei, Dumnezeu încă mai are planuri pentru neamuri. Apostolul Pavel vorbea despre măslinul ales, parţial tăiat, pentru a fi altoit un altul sălbatic. Ulterior şi evreii vor fi răscumpăraţi (Romani 11). Similar spune şi în Apocalipsa despre situaţia celor contemporani escatonului. Chiar dacă mântuirea va fi ceva mai limitată, ea va fi acordată şi atunci.

3. Judecata lui Dumnezeu pentru Israel este perfectă. Istoria lui Israel nu se încheie cu marea exilare şi cu înstrăinarea poporului de Dumnezeu, ci cu o mare strângere. Atunci cei credincioşi, izbăviţi de nenorociri şi asupritori, se vor putea consacra părtăşiei cu Dumnezeu la un nivel negustat anterior. Domnul nu va mai fi în mijlocul ei un standard de neatins, ci o Persoană Care va aprecia în egală măsură şi calitatea de a iubi dar şi pe aceea de a fi iubit. Dragostea va fi reciprocă pentru că Israel va cunoaşte o transformare radicală. Este exact ceea ce profeţeşte şi Ieremia (31:31-34) când vorbeşte despre legământul cel nou.

În concluzie se poate spune că istoria spirituală a lui Israel evocă istoria spirituală a fiecărui credincios. Fiecare rătăcea pe drumul ales, nefiind conştient de alegerea Domnului. Când Dumnezeu a intervenit şi a schimbat esenţa (calitatea) noastră nu am mai acţionat în virtutea pornirilor noastre primare, ci a tendinţei noi inspirate de Duhul. Aşa se face că, dintr-odată, nu mai găsim plăcere în chefuri şi în distracţii gălăgioase, ci în părtăşie liniştită şi odihnitoare, nu ne mai interesează frecventarea de localuri afumate şi aglomerate, ci participarea la întâlniri în clădiri curate şi aerisite. Orice activitate asociată cu agitaţia, aglomerarea şi zgomotul par a ne dezinteresa în folosul celor în care putem gusta liniştea şi alinul. „Dumnezeu a făcut lucrul acesta şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”

Anunțuri

Comentarii închise la Ţefania 4 : Disciplinarea e ruptă din cer

Din categoria Ţefania