Psalmul 4 : Denigratorii ca mijloace pentru realizarea echilibrului mintal

Williamsburg two old men (fotografie de Steven Pinker)

Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu coarde. Un psalm al lui David.
1 Ascultă-mă când strig,
Dumnezeul dreptăţii mele,
izbăveşte-mă când sunt în necaz!
Îndură-te de mine, ascultă-mi ruga!
2 Fii ai oamenilor, până când îmi veţi mai batjocori onoarea,
voi, cei care iubiţi deşertăciunea şi umblaţi după minciuni?
Sela

3 Să ştiţi că Domnul l-a pus deoparte pe cel credincios
şi Domnul mă ascultă când strig către El.
4 Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi!
Cugetaţi când staţi în pat şi tăceţi!
Sela

5 Aduceţi jertfe potrivite
şi încredeţi-vă în Domnul!
6 Mulţi zic: „Cine ne va face să vedem ce este bine?“
Doamne, fă să răsară peste noi lumina feţei Tale!
7 Mi-ai dat mai multă bucurie în inimă
decât au ei când le sporeşte grâul şi mustul.
8 Mă culc în pace şi adorm îndată,
căci numai Tu, Doamne, mă faci să locuiesc în siguranţă.
Sela

Textul provine din versiunea Noua traducere în limba română (IBS, 2007)

Acest Psalm individual de cerere este segmentat în trei secţiuni prin intermediul termenului Sela pe care l-am văzut şi în Psalmul 3. Psalmul debutează cu un apel către Dumnezeu în care problema nu este specificată iniţial. Următorul cuplet (v. 2) ne oferă o introspecţie în natura necazului invocat, atunci când David lasă să se înţeleagă că este vorba despre acuze fabricate care aduc atingere onoarei sale. Denigratorii reprezintă un personaj colectiv frecvent întâlnit în Psaltire. Cu timpul se va contura portretul lor. Deocamdată psalmistul invocă retoric o soluţie, care este improbabil a fi fost acceptabilă pentru duşmanii săi.

Durerile fizice sunt mai sonore decât cele emoţionale, dar în timp ce ne obişnuim cu cele fizice, cele emoţionale lasă sechele a căror perenitate ne surprinde adesea. Cu cât mai dureroase pot fi acuzele inventate care nu au fond!? Acuzele maliţioase vor continua să existe atâta timp cât Dumnezeu tolerează existenţa denigratorilor de care sunt intrinsec legate. Domnul Cristos ne învaţă că dacă este să se schimbe ceva, atunci aceea este atitudinea noastră faţă de denigrare.

„Ferice de voi când oamenii vă insultă, vă persecută şi spun tot felul de lucruri rele, (minţind) împotriva voastră, din pricina Mea! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri! Căci tot aşa i-au persecutat şi pe profeţii dinaintea voastră!” (Matei 5:11-12)

A doua strofă dezvăluie sursa echilibrului său care rezidă în convingerea că omul credincios beneficiază protecţia lui Dumnezeu în virtutea relaţiei speciale de care se bucură cu Dumnezeu. Tot acum psalmistul îşi permite o recomandare pentru denigratori ceva mai transparentă decât în prima strofă: postul gurii.

Cunoştinţa că Dumnezeu se identifică cu cel credincios şi că îi ascultă rugăciunea drept dovadă este o mare uşurare. Cu siguranţă că soluţia sugerată denigratorilor este una în a cărui aplicabilitate el însuşi credea. Când gura vorbeşte din mânia minţii, vorbeşte prostii. De aceea cugetarea şi postul gurii sunt practici care permit rezoluţii mai echilibrate şi mai echitabile. Îndemnul de a ne limita mânia este preluat şi de apostolul Pavel care îşi permitea să dea şi o limită temporală, dincolo de care mâniosul se pune în periculoasa situaţie de a intra sub influenţa diavolului, denigratorul prin excelenţă.

„ ,Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi!’ Nu lăsaţi să apună soarele peste mânia voastră! Nu daţi ocazie diavolului!” (Efeseni 4:26-27)

A treia şi ultima strofă ia în discuţie minoritatea celor credincioşi, asemenea sieşi, dar care nu se bucură de acelaşi echilibru mental. De aceea David mijloceşte pentru ei prin cuvintele binecuvântării levitice: „Doamne, fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale!” În final psalmistul îşi exprimă încrederea în Dumnezeu şi îşi afirmă credinţa neclintită care nu este proporţională cu măsura binecuvântărilor materiale. Siguranţa pe care Dumnezeu o dăruie celor credincioşi are o calitate superioară siguranţei oferite de posesiunile materiale.

Condiţionarea comportamentului religios de împlinirea dorinţelor personale, de succes şi de prosperitate materială. Deşi conceptul vetero-testamental de „pace” includea starea de sănătate şi prosperitatea dar nu excludea definitiv prezenţa necazului. Disconfortul are un potenţial constructiv indiscutabil dacă este bine ţintit, iar Dumnezeu este un ţintaş desăvârşit. Tocmai de aceea psalmistul admite că măsura credinţei sale nu este proporţională cu măsura belşugului. Exemplară în această privinţă este declaraţia profetului Habacuc:

„Chiar dacă smochinul nu înfloreşte
şi în vii nu mai este rod,
chiar dacă lipseşte rodul din măslin
şi ogoarele nu mai dau hrană,
chiar dacă turma din ţarc este nimicită
şi nu mai sunt vite în grajduri,
eu tot mă voi bucura în Domnul
şi mă voi veseli în Dumnezeul mântuirii mele!” (Hab 3:17-18)

Credinciosul care are credinţa autentică despre care şi profetul Habacuc vorbea (2:4b) îşi cunoaşte Dumnezeul. El ştie că împrejurările vieţii, fără nici o deosebire, sunt menite pentru a-i prelucra caracterul după modelul care-L onorează cel mai mult pe Stăpânul Său. Şi încă un lucru. Nu trebuie să ni-i căutăm pe denigratorii noştri. La vremea potrivită vor apărea ei. Până atunci, dacă deocamdată suntem scutiţi de prezenţa lor, ne pregătim. Şi trebuie să ne pregătim bine, ca să nu ajungem să întrebăm ca unii dintre contemporanii lui David: „Cine ne va face să vedem ce este bine?“