Codul lui daVinci sau codul divertismentului contemporan

davinci.jpg

Regia: Ron Howard (How the Grinch Stole Christmas, A Beautiful Mind)
Scenariul: Akiva Goldsman, după romanul omonim al lui Dan Brown
În distribuţie: Tom Hanks, Audrey Tautou, Ian McKellen, Jean Reno, Paul Bettany, Alfred Molina, Jürgen Prochnow şi alţii.
Filmul, nominalizat pentru nu mai puţin de 17 premii, a fost lansat în România la 19 mai 2006.

Opinia publică a fost tulburată în 2003 de apariţia cărţii lui Dan Brown pe tema unei presupuse conspiraţii a Bisericii de tăinuire a adevărului că Isus s-ar fi căsătorit cu Maria Magdalena cu care ar fi avut o fetiţă şi din a cărui spiţă s-ar trage regii merovingieni. Ficţiunea lui Brown nu adăuga dovezi suplimentare faţă de cartea lui Michael Baigent şi Richard Leigh, The Holy Boold and Holy Grail, care s-a dorit o versiune ceva mai academică a acesteia. Aici vom lua în discuţie doar filmul realizat după cartea lui Brown, în primul rând acţiunea sa. Vom încheia cu câteva comentarii şi recomandări de lecturi suplimentare.

În prima parte a filmului acţiunea avansează simultan pe trei planuri suplimentate de retrospecţii scurte. Primul îl are în centru pe profesorul Langdon de la Harvard, specialist în simbolistică, care este convocat de poliţia franceză pentru a sprijini anchetarea unei crime la muzeul Louvre din Paris. Victima, curatorul muzeului Jacques Sauniere, a lăsat nişte indicii pe care comisorul investigator căpitanul Bezu Fache, le interpretează ca şi cum l-ar deconspira pe criminal, adică profesorul Langdon. El este adus la muzeu după prelegerea sa publică despre simboluri, fiind întrerupt la prezentarea cărţii sale cele mai recente. Aparent Sauniere citise şi el cartea şi ar fi dorit să se întâlnească cu profesorul Langdon dar nu mai reuşiseră din motive încă necunoscute celui din urmă.

Vederea cadavrului gol aşezat în poziţia omului vitruvian, cu steaua în cinci colţuri desenată cu sânge pe toracele său şi cu un mesaj criptic alături îl încurcă pe Langdon. Numele său apăruse în mesaj dar fusese şters intenţionat de către comisar pentru a-l testa pe profesor, fiind convins că mesajul era autentic şi era mărturia dincolo de mormânt a victimei cu privire la criminal. Situaţia este salvată de apariţia agentul Sophie Neveau, nepoata victimei incognito şi ofiţer la departamentul de criptologie a Poliţiei judiciare franceze. Ea reuşeşte să-l avertizeze pe profesor de planul pus la cale de comisar pentru a-l incrimina pe profesor şi a rezolva rapid cazul. Agentul Neveau îl convinge pe profesor de situaţia în care se află când îi destăinuieşte relaţia sa cu victima şi îi demonstrează că era sub urmărire constantă prin intermediul unui dispozitiv de urmărire strecurat în buzunarul hainei sale de către poliţişti.

Neveau mimează o evadare pe geamul băii unde se aflau ataşând dispozitivul miniatural de urmărire de o bucată de săpun şi aruncându-l pe geam în bena unei basculante. Odată plecată poliţia, cei doi se întorc la locul crimei pentru o despărţire de suflet de bunicul Sophiei, când profesorul descoperă semnificaţia mesajului lăsat de Sauniere. Se porneşte o cursă contra-cronometru de descoperire a obiectului ascuns de Sauniere, pe baza înţelegerii sensului ascuns al unor anagrame lăsate pe tablourile lui DaVinci. În cele din urmă este găsită o piesă asemănătoare unei chei cu o floare de crin, simbolul Frăţiei Sionului o organizaţie secretă despre care Sophie Neveau încă nu auzise. Cei doi reuşesc să fugă din muzeu tocmai pe când se întorceau poliţiştii din evadarea regizată de Sophie şi care s-a dovedit un fiasco.

Intenţia era de a-l încredinţa pe Langdon ambasadei americane, dar aceasta este păzită de poliţia franceză, aşa că, Neveau trebuie să caute o altă cale de a ajunge acolo. Ajutorul oferit cu jumătate de gură de profesor pentru dezlegarea enigmei, la care Neveau este sigură că bunicul ei a vrut să fie asistată în această misiune, îi dă resurse să scape urmăririi şi să caute un loc sigur unde pot gândi în linişti situaţia în care se află, parcul rău famat Bois du Boulogne.

Într-un alt plan se petrece acţiunea desfăşurată de călugărul Silas, aservit episcopului Aringarosa, conducătorul organizaţiei Opus Dei, prin care a fost recuperat din criminalul care a fost altădată. Devoţiunea sa ca şi călugăr faţă de organizaţia Opus Dei este exemplară şi dusă până la extrem, purtând un ciliciu şi autoflagelându-se zilnic. Serviciile sale sunt inestimabile, deoarece Aringarosa se află în căutarea cheii posedate de Stăreţia Sionului care ascunde secretul mult râvnit al acestei organizaţii. De fapt Aringarosa a fost pus pe jar de către un personaj necunoscut, prezentat ca Învăţătorul, care are cunoştinţă de secretul în cauză, aparent extrem de periculos pentru Biserica Romano-Catolică. Dialogul dintre aceste personaje se petrece telefonic şi numai în latină. Călugărul Silas are datoria de a afla locul unde se află ascunsă cheia Frăţiei, chiar dacă pentru aceasta va trebui să facă victime. Stăreţia este condusă de un Mare maestru şi trei seneşali (bătrâni) şi toţi oferă acelaşi răspuns cum că cheia ar fi ascuns sub linia rozei în biserica Saint Suplice din Paris. La verificare, Silas constată cu groază că totul a fost o minciună. Aici căutarea acestui grup ajunge într-o fundătură.

În al treilea plan, cel mai puţin dinamic, episcopul Aringarosa întreprinde o călătorie la o locaţie necunoscută pentru a se întâlni cu membri Consiliului Umbrelor, lideri ai Bisericii Romano-Catolice care au datoria de a lupta împotriva Frăţiei Sionului şi de a distruge dovezile posedate de acestea. Episcopul Aringarosa are misiunea de a obţine suma solicitată de învăţător pentru ajutorul său de aflare a cheie Frăţiei şi a seneşalilor ei. În ciuda unei minime împotriviri, Aringarosa obţine suma solicitată şi îşi prezintă planurile pentru

Misiunea Sophiei continuă cu un drum la banca elveţiană de pe strada Hexe nr 24, informaţie găsită pe una din laturile obiectului lăsat de Sauniere, o prismă pe secţiune, care se dovedeşte a fi chiar cheia de acces la această bancă. Situaţia se complică atunci când funcţionarul băncii constată că cei doi posedă simbolul Frăţiei Sionului. În siguranţa depozitului din banca elveţiană cei doi găsesc un nou recipient pe capacul căruia se află o roză, simbolul Sfântului Graal. Poliţia întrerupe cercetarea şi funcţionarul le oferă o ieşire în siguranţă, graţie contractului semnat cu posesorul contului. Modalitatea nu este cea mai ortodoxă, dar are succes: cei doi sunt îmbarcaţi în maşina blindată a băncii, iar funcţionarul se dă drept şoferul acesteia. Pe când se aflau în cala maşinii, intre Langdon şi Neveau se leagă o prietenie incipientă, confesându-se unul altuia în ce priveşte convingerile personale şi unele experienţe din copilărie. În interiorul cutiei găsite în depozitul băncii se afla un criptex, un dispozitiv cu cod de păstrare a mesajelor. Funcţionarul ia pe cont propriu acţiunea şi încearcă să obţină pentru sine conţinutul depozitului secret, atrâgându-i pe cei doi în mijlocul pădurilor, unde încerca să-i părăsească pentru a fi găsiţi de poliţie.

După ce reuşesc să scape de funcţionarul zelos, cei doi urmăriţi îl caută pe Lordul Leigh Teabing, un pasionat al Sfântului Graal care locuia temporar în Franţa, la Chateau Villette. Poliţia este pe urmele lor deoarece maşina blindată a băncii are un mecanism de urmărire prin satelit, aşa că timpul pe care îl au împreună cu Sir Teabing este scurt. Suficient însă pentru o lecţie de istorie sau, mai bine zis, de interpretare a istoriei dintr-o perspectivă originală. Planurile se intersectează pentru prima dată când comisarul Fache îl contactează pe episcopul Aringarosa, iar Silas este pus drum spre Chateau Villette drept urmare. Devine astfel clar că acest comisar lucrează pentru Aringarosa, după cum îl trădase şi insigna lui Opus Dei pe care o purta la rever, şi încerca să-l prindă pe Langdon ca vinovat fictiv în locul adevăratului criminal desemnat de liderul Opus Dei.

Cele mai incendiare informaţii din tot filmul apar tocmai în acestă secţiune ca un monolog Împăratul Constantin este ţinut responsabil de Teabing pentru legalizarea creştinismului din motive pur politice, pentru a unifica un imperiu divizat între creştini şi necreştini. Deşi s-a convertit doar pe patul de moarte, Constantin a fost toată viaţa un idolatru înveterat care venera echilibrul dintre femininul etern şi masculinul etern. Pentru a da stabilitatea necesară dezvoltării noii religii, Constantin ar fi întrunit Conciliul de la Nicea care ar fi stabilit, împotriva curentului teologic al vremii, divinitatea lui Isus şi ar fi pus la index toate evangheliile (cea după Filip şi cea după Toma, cea după Maria Magdalena) care nu susţineau divinitatea lui Isus. Acuza lui Teabing este că credinţa în Dumnezeu a justificat dintotdeauna războiul de purificare religioasă. Maria Magdalena este considerată soţia lui Isus, ostracizată de Biserică din preajma Sa în 591 d.Chr. Sfântul Graal este considerat a fi copilul Mariei cu Isus, Sara, născută în Franţa de Maria care s-a refugiat aici. Biserica a văzut în cultul femeii un mare pericol pentru exclusivitatea mântuirii prin Isus, motiv pentru care a produs o carte intitulată Maleius Malleficarum (Maiul Vrăjitoarelor) prin care toate femeilor liber cugetătoare erau eliminate cu gândul ca să fie identificată şi eliminată însăşi descendenţa Mariei Magdalena. Stăreţia Sionului ar fi protectorii urmaşului lui Isus cu Maria Magdalena.

Intriga este relansată de apariţia impetuoasă a lui Silas la Chateau Villette care pune mâna pe criptextul conţinând cheia de boltă, dar manevrele îndemânatice, poate prea îndemânatice ale ologului Sir Teabing, reuşesc să schimbe situaţia. Astfel, cei doi urmăriţi, acum cinci, împreună cu Sir Teabing şi slujitorul său, având un Silas imobilizat împreună cu ei, fug din nou, de data aceasta cu o maşină de teren până la un aeroport, de unde, cu un avion privat, iau drumul spre Zurich. Pe avion, Langdon are o nouă revelaţie. Demontând roza de pe cutie constată cu uimire că pe verso se află o nouă ghicitoare, care vorbeşte despre un loc de îngropare în Londra, motiv pentru care călătoria lor ia un nou traiect – spre Londra.

Pe când se aflau în Temple Church din Londra unde erau înmormântaţi cavalerii templieri, nu reuşesc că descopere sensul ascuns al ghicitoarei. Silas surprinde cu apariţia sa şi, luând-o ostatică pe Sophie, cere cheia de boltă ameninţând cu cuţitul la gâtul fetei. Apoi apare Remy înarmat care îl ameninţă pe Langdon şi preia de la el cheia de boltă. Silas îl preia ca ostatic pe Teabing, iar Remy rămâne să-I execute pe cei doi fugari. Aceştia scapă din nou. Remy pozează drept Învăţător, îl lasă pe Silas pe centrul Opus Dei din Londra, după care îi predă lui Teabing preţioasa comoară. Drept recompensă primeşte bani şi o înghiţitură de alcool care îi curmă viaţa. Apelul dat la serviciile de urgenţă de pe mobilul lui Remy anunţă autorităţile de prezenţa criminalilor la sediul Opus Dei din Londra, tocmai locul unde se afla Silas şi urma să ajungă Aringarosa. Astfel Teabing se asigura că secretul rămâne numai al său. Aici în confuzia creată de asaltul armat al poliţiei asupra sediului Opus Dei, Silas îl împuşcă din greşeală pe Aringarosa, pentru ca la scurtă vreme după aceea să fie executat de poliţişti pentru rezistenţa armată la arestare. De la Aringarosa care nu moare, Fache află că Langdon nu a recunoscut niciodată în spovedanie că ar fi ucis, aşa cum pretinsese Aringarosa.

Între timp, Langdon şi Sophie, crezuţi executaţi de Remy, continuă căutarea lor convinşi că Teabing se află în pericol de moarte. Ei descoperă că ghicitoarea se referă mai degrabă la Alexander Pope şi la mormântul lui Sir Isaac Newton. Aici îl reîntâlnesc pe Teabing care le clarifică situaţia şi impune asistenţa pentru dexlegarea criptexului. În solitudinea capelei, Teabing o pune pe Sophie să deschidă criptexul sub ameninţare armei îndreptate asupra lui Langdon. În ciuda insistenţelor Sophie dovedeşte că nu ştie care este codul. Langdon promite că va încerca şi, într-un moment de inspiraţie, descoperă sensul ghicitoarei lui Sauniere, deschide pe ascuns criptexul, sustrage papirusul din interior, îl închide la loc şi-l aruncă în aer. Ologul se aruncă să-l prindă dar acesta cade pe podeaua de piatră şi se sparge, eliberând oţetul din interior care trebuia să topească papirusul. Poliţia engleză, însoţită de Fache, dă buzna în interior şi-l arestează pe Teabing, lăsându-i pe Neveau şi pe Langdon să plece liberi. Pe când este îndepărtat de poliţie, Teabing îşi dă seama că Langdon posedă papirusul. Într-adevăr acesta îi înmânează Sophiei papirusul cu un nou catren pe care Langdon îl interpretează a descrie locaţia Capelei Rosslyn din Scoţia.

Acolo se duc eroii noştri numai pentru a afla ascuns într-o grotă subterană documente privitoare la linia genealogică a Mariei Magdalena, care conducea până la Sophie prin regii merovingieni. Ea îşi aminteşte o călătorie întreprinsă cu familia în această locaţie în copilărie. În acest context, crucea cu şase colţuri este interpretată ca simbolul masculinităţi suprapus peste cel al feminităţii. Locul sarcofagului este ţinut doar de un vas cu o roză. În timp ce ei căutau în subsol, în biserica de deasupra se adună un grup de oameni. Langdon este convins că Sophie este într-adevăr descendenta lui Isus Cristos pe care Sauniere, fără să fie rudă cu ea, o proteja. La ieşire, cei doi sunt întâmpinaţi de ceea ce reprezenta Stăreţia Sionului, a cărei identitate a fost descoperită chiar de bunica ei.

Realitatea descoperită acum este singurul Sauniere ştia unde se află ascuns sarcofagul Mariei Magdalena. Astfel singura şansă de a demonstra că Sophie descindea într-adevăr din Maria Magdalena era pierdută pentru totdeauna. În final, după cum afirmă Langdon, contează ceea ce crezi nu dovezile pe care le ai pentru a demonstra aceasta. Că Isus este divin sau nu, nu contează atât de mult, din moment ce gândul la El îţi face bine, te ajută să depăşeşti momentele grele, precum accidentul său din copilărie când căzuse în fântână unde a stat pentru o noapte întreagă. Descoperirea adevărului despre sine însăşi deschide o nouă chestiune: va dezvălui secretul acesta doar de dragul adevărului sau îl va ascunde de dragul credinţei celor mulţi. Întâlnirea dintre cei doi se încheie pe un ton familiar.

În camera sa de hotel, Langdon are o ultimă revelaţie şi constată că expresia „linia genealogică” este un joc de cuvinte cu „linia rozei”. El porneşte în căutarea rozei, urmărind linia rozei care străbate Parisul doar pentru a ajunge la muzeul Louvre în preajma celor două piramide de sticlă suprapuse în oglindă. Acolo, el îşi dă seama că trebuie să fie locul final de odihnă a sarcofagului care adăposteşte resturile omeneşti ale celei care a fost Maria Magdalena şi îngenunchiază cu reverenţă precum vechii templieri.

În cele din urmă, cel mai neverosimil dintre toţi căutătorii Sfântului Graal se dovedeşte a fi profesorul Langdon, a cărui călătorie de la credinţă la necredinţă este urmărită de regizor, urmărind sugestia autorului. În spatele acestei anchete aparent academice se află una emoţională în care se îmbarcă, mai degrabă silită de împrejurări decât de bunăvoie, Sophie Neveau. Ea este cea care primeşte, în sfârşit, răspunsul la întrebarea care priveşte identitatea şi familia sa pierdută în copilărie într-un accident de maşină. Marii perdanţi sunt autorităţile ecleziale, dar lupta nu este pierdută definitiv deoarece secretul a pierit odată cu Sauniere.

În privinţa marelui secret pentru a cărui deconspirare s-au concentrat toate energiile din film, practic nu avem mai multe dovezi la sfârşitul filmului decât la începutul lui. Filmul, la fel ca şi cartea, este un thriller palpitant, cu acţiune pe multiple planuri, cu descoperiri surprinzătoare şi alianţe dintre cele mai neaşteptate. Nici filmul, nici cartea, nu pot ridica pretenţii academice pentru vreuna dintre tezele enunţate prin intermediul lui Sir Leigh Teabing. Singurele dovezi invocate pe parcursul filmului sunt două citate din evangheliile apocrife, atât de îndepărtate de mărturia evangheliilor canonice încât nici nu e de mirare că le-a fost refuzat dreptul de a sta alături de ele. Dezbaterea privitoare la divinitatea lui Cristos, la semnificaţiile diverselor simboluri utilizate în carte, sau la istoria Bisericii, toate reinterpretate, nu beneficiază în acest film sau în cartea lui Brown de argumente care să merite vreo atenţie. Ambele producţii rămân ceea ce s-au dorit a fi şi au şi fost de la început, superproducţii incendiare cu încasări colosale. Filmul şi cartea rămân ficţiune de divertisment de bună calitate, dar autenticitatea informaţiilor care se constituie ca mobil al intrigii nu face nici o clipă obiectul unei cercetări riguroase. Argumentele nu se validează prin simpla uzanţă ci prin testul veridicităţii lor, care nu face niciodată obiectul cărţii sau a filmului.

Au fost scrise diverse cărţi pe tema acuzelor aduse Creştinismului de către autor. Contraargumente pot fi găsite în cel puţin două lucrări de bună calitate: Codul Spart al lui daVinci de James L. Garlow şi Peter Jones (Acquaforte, 2005) şi Codul lui daVinci: în căutarea adevărului de Josh McDowell (Scriptum, 2006).

Comentariile sunt închise pentru Codul lui daVinci sau codul divertismentului contemporan

Filed under Arte vizuale

Comentariile sunt închise.