Daniel 4 : Calităţile purtătorului de mesaj

preaching1.jpg
Ce face relatarea celui de-al doilea vis al lui Nebucadneţar atât de importantă pentru viaţa de credinţă a lui Israel? Evident personajul ce se vede cel mai bine este Nebucadneţar, dar reprezintă el oare cheia înţelegerii capitolului? Dacă Nebucadneţar ar fi personajul-cheie ce mesaj ar avea capitolul? Acela că cine recunoaşte dreptul suveran al lui Dumnezeu de a stăpâni lumea a înţeles esenţa şi îşi poate continua nestânjenit existenţa!?

Şi totuşi, dacă Nebucadneţar nu este personajul cheie al naraţiunii ci Daniel, aşa cum rămâne de-a lungul întregii sale cărţi, care este atunci mesajul central al cap. 4 din Daniel? În acord cu celelalte trei capitole anterioare şi cu celelalte două care-i urmează, Daniel 4 vorbeşte despre o altă trăsătură de caracter sau o altă caracteristică necesară evreului aflat în cea mai tulburătoare experienţă a istoriei sale naţionale, exilul babilonian, pentru a-şi păstra nealterată credinţa în Dumnezeu şi speranţa în refacerea naţiunii. Care este atunci acea caracteristică ce face tandem cu celelelalte deja anunţate? Cel mai probabil este vorba despre proclamarea mesajului lui Dumnezeu într-un mod credibil. Vom încerca să demonstrăm în ce fel putem vorbi despre această claritate ca şi despre o caracteristică esenţială şi cum este interpretată claritatea în acest context.

Mesajul lui Dumnezeu pentru Nebucadneţar este prezentat de trei ori la rând, o dată în relatarea împăratului, a doua oară în interpretarea lui Daniel şi a treia oară în împlinirea ei faptică. Chiar dacă este condiţionat, planul lui Dumnezeu cu privire la Nebucadneţar este foarte sigur şi nimeni şi nimic nu-i poate împiedica împlinirea. Dacă aşa stau lucrurile este nevoie de un anume tip de slujitor, de slujitorul lui Dumnezeu, ca acest mesaj să nu aducă osândire ci mântuirea oamenilor. Judecata lui Dumnezeu este garantată pentru toţi cei care păcătuiesc şi nu dovedesc intenţia şi dorinţa de a se pocăi. Dumnezeu caută un anume fel de om pentru a face din această garanţie un izvor de har. Astăzi vom învăţa de la Daniel ce înseamnă să transmiţi într-un mod mântuitor mesajul de judecată a lui Dumnezeu, ce se cere din partea unui om pentru a fi validat pentru o astfel de lucrare.

1. O bună mărturie din partea lumii (validare din partea comunităţii).
„… ştiu că ai în tine duhul sfinţilor dumnezei..” (vv. 8, 9, 18) Este a treia oară când la testul împăratului, specialiştii dau faliment şi Daniel se dovedeşte mai înţelept. De această dată el este şi recunoscut ca atare în trei rânduri deşi împăratul nu a făcut apel de la început la înţelepciunea sa. Probabil, din nou, erau la mijloc interese obscure datorate unei relaţii deficitare între împărat şi clasa preoţească. Deşi era liderul numit Daniel putea fi văzut ca un outsider tocmai prin apartenenţa lui religioasă distinctă. Împăratul recunoaşte însă calibrul său, şi chemându-l mai târziu nu face decât să accentueze o dată în plus abilităţile sale de inspiraţie dumnezeiască.

O mărturie bună din partea comunităţii este solicitată şi atunci când biserica locală îşi alege liderii: diaconi sau prezbiteri. Nu se poate ca stegarul să fie ruşinos sau laş. Cel care poartă însemnele unei oştiri întregi trebuie să nu poată fi blamat de nimeni şi nici acuzat pentru lucruri nepotrivite cu firea lucrurilor, cu rânduiala cetăţii sau cu legea lui Dumnezeu.

2. Sensibilitate pentru problemele lumii (inimă caldă care simte cu alţii).
Spre deosebire de alte dăţi, acum Daniel pricepe visul de la început. Poate că a avut timp de gândire poate că nu a avut. Cu siguranţă însă că, îndată ce a înţeles mesajul lui Dumnezeu pentru împărat, Daniel a fost profund tulburat. Această nelinişte nu se datora faptului că o interpretare defavorabilă împăratului ar fi putut atrage asupra lui Daniel revărsarea mâniei lui, ci se datora unei relaţii de prietenie care începuse să se înfiripe între cei doi mari lideri. Daniel întrevedea probabil continuarea transformărilor în viaţa lui Nebucadneţar situaţie în care evreii ca naţiune nu puteau avea decât de câştigat, de unde şi grija sa pentru dezvoltarea acestei relaţii în bine.

Totuşi, nu-i aşa că am fost înşelaţi cu toţii în aşteptările noastre, atunci când acestea au avut ca obiect un om? Apostolul Ioan, a crezut şi el că relaţiile i-ar putea fi de vreun folos atunci când Domnul a fost arestat. El cunoştea pe marele preot şi nu i-a fost greu să intre în curte împreună cu convoiul ce-L însoţea pe Domnul. Tot el l-a ajutat şi pe Petru să intre în curte (Ioan 18:15-16). După aceea Petru este lăsat în curte singur iar Ioan merge înăuntru şi este martor la judecată. Oare câte planuri nu a încercat în mintea sa ca să-l scape pe stăpânul său, tocmai el care crezuse că Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, aşa cum propovăduise Botezătorul.

Pavel avea prieteni chiar şi în „casa Cezarului” (Filipeni 4:22). Oare nu tocmai pe această bază a reuşit să fie eliberat pentru o vreme? Câte planuri nu şi-a făcut oare Pavel ca pe baza cetăţeniei sale şi a unei judecăţi drepte să fie eliberat? Cu toate resursele sale, cu toate cunoştinţele sale însă Pavel ajunge la moarte.

Este important să ai prieteni, şi să cunoşti oameni cu funcţii înalte dornici să-ţi vină în ajutor, dar nu-ţi lega inima de ei, pentru că ei oricând pot pleca. Este mai important să ai o inimă miloasă pentru toţi oamenii care se zbat în probleme. Pe unii problemele îi fac aspri, duri cu ceilalţi oameni. Ei zic: „Dacă eu m-am descurcat, să se descurce şi ei!” Alţii, trecând prin probleme îşi dau seama ce mare har este ca atunci când treci prin necaz să găseşti pe cineva care să-ţi întindă mâna să te ajute. De astfel de oameni Dumnezeu se poate folosi, pentru că Evanghelia este pentru oameni nevoiaşi, pentru oameni care recunosc că au nevoie de ceva ce numai Dumnezeu poate să le ofere.

3. Responsabilitate pentru mântuirea lumii (râvna Evangheliei ce aduce pacea).
După ce îi descoperă împăratului interpretarea, Daniel adaugă ceva ce nu făcea parte din vis : De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale, şi ai milă de nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!
Traiul prosper de care se bucura Nebucadneţar, lipsa crizelor în împărăţia sa, a produs în sine o reacţie de automulţumire, de aroganţă, de rigiditate în relaţiile cu supuşii săi, stare care uzurpa dreptul suveran al lui Dumnezeu de a conduce lumea după plăcerea Sa şi atenta la însăşi raţiunea de stăpânire mondială a lui Dumnezeu. Daniel, fiind un om al rugăciunii, cu siguranţă avea în vedere această problemă de ceva timp, deoarece îi stătea pe buze şi, de cum a găsit oportunitatea, a şi spus-o. Probabil că a învăţat de la Ezechiel că este responsabilitatea sa, ca odată descoperită voia lui Dumnezeu cu privire la un om, este de datoria sa să i-o facă de cunoscut. Prilejul odată descoperit este repede folosit.

Ezechiel a fost deportat şi el în Babilon şi şi-a desfăşurat activitatea profetică într-o altă zonă. El a primit din partea lui Dumnezeu un mesaj specific care venea să contrazică un proverb împământenit în Israel din pricina judecăţii lui Dumnezeu care întârzia să se descopere peste păcătoşi. Se spunea pe atunci: Părinţii au mâncat aguridă (struguri verzi) iar copiilor li s-a sterpezit dinţii, adică odraslele plătesc pentru păcatele părinţilor. Chiar dacă Dumnezeu spusese că păcatul idolatriei părinţilor va fi pedepsit în copii până la al patrulea neam (Exod 20:4) se avusese în vedere implicaţiile dezastruoase pe care un trai păgân şi o închinare idolatră o va avea asupra generaţiilor viitoare, şi care va atrage obligatoriu şi pedeapsa lui Dumnezeu. Aici însă, israeliţii au interpretat greşit, după plac, şi spuneau aşa: Să păcătuim căci Domnul nu ne va pedepsi pe noi, ci poate pe părinţii noştri, sau cu alte cuvinte Să păcătuim ca să se înmulţească harul, după cum spunea Pavel (Romani 6:1). S-a pierdut din vedere tocmai esenţa problemei, de aceea Dumnezeu, tocmai din exil, acolo unde avea un profet credincios, face clar cum stau de fapt lucrurile, anume: Cine păcătuieşte va muri, sau pedeapsa păcatului este moartea. (Vezi Ezechiel 18). Aceasta este datoria profetului. Dacă el nu proclamă mesajul clar, neîntinat atunci nu va fi cine să o facă (Ezechiel 33).

Anunțuri

Comentarii închise la Daniel 4 : Calităţile purtătorului de mesaj

Din categoria Daniel

Comentariile nu sunt permise.