Psalmul 5 : Dimensiunea comunitară a rugăciunii

david.jpg

1 Pentru dirijor. De cântat cu fluiere. Un psalm al lui David.

Ascultă-mi plângerea, Doamne,
ia aminte la suspinul meu!
2 Ascultă strigătul meu,
Împăratul meu şi Dumnezeul meu,
căci Ţie mă rog!
3 Doamne, ascultă-mi glasul dimineaţa,
dimineaţa când stau gata pregătit înaintea Ta şi aştept.

4 Căci Tu nu eşti un Dumnezeu Căruia să-I placă răutatea
iar cel rău nu-Ţi poate sta în preajmă.
5 Nici lăudăroşii nu pot sta înaintea ochilor Tăi,
iar Tu îi urăşti pe toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea
6 şi-i dai pierzării pe cei ce rostesc minciuni.
Domnul îi detestă pe oamenii setoşi de sânge şi înşelători.
7 Eu însă, prin marea Ta îndurare,
voi intra în Casa Ta
şi, în frică de Tine,
mă voi prosterna cu faţa spre Templul Tău cel sfânt.

8 Doamne, condu-mă cu dreptatea Ta,
din pricina duşmanilor mei!
Netezeşte cărarea Ta înaintea mea!
9 Căci nu este nimic adevărat în gura lor,
iar lăuntrul le este plin de nimicire.
Gâtlejul le este un mormânt deschis;
cu limbile lor ei înşală.
10 Osândeşte-i, Dumnezeule!
Să cadă prin propriile lor uneltiri!
Pentru multele lor păcate, izgoneşte-i,
căci s-au răzvrătit împotriva Ta!

11 Să se bucure toţi cei ce-şi găsesc refugiul în Tine!
Pe vecie să strige de bucurie!
Ocroteşte-i Tu,
ca să strige de bucurie
toţi cei ce iubesc Numele Tău.
12 Căci Tu îi binecuvântezi pe cei drepţi, Doamne,
iar bunăvoinţa Ta le ţine loc de scut.

(Traducerea este preluată din versiunea Noua Traducere în limba română; împărţirea pe strofe este o propunere personală)

Psalmul 5 poate fi împărţit fără prea mare dificultate în patru strofe. Titlul care apare, în cele mai multe versiuni moderne, nenumerotat, ca şi cum nu ar aparţine psalmului, în ebraică este parte componentă a sa. De regulă aici sunt menţionate chestiuni de natură tehnică (indicaţii privind interpretarea) şi chestiuni de natură istorică (contextul care a oferit ideea care l-a generat). Cea mai controversată informaţie o constituie formula leDavid care poate sugera paternitatea psalmului (percepţia tradiţională), tiparul psalmului sau tradiţia la care se afiliază, sau chiar persoana căreia i se dedică psalmul, anonim în acest caz. Dintre toate cea mai plauzibilă a rămas prima variantă, dat fiind că aceeaşi formulă este folosită şi cu alte nume de poeţi: Moise, Asaf, Solomon etc.

În prima strofă (vv. 1-3), poetul invocă divinitatea Căreia îi recunoaşte dreptul de suveran asupra sa. Se subliniază faptul că este vorba despre rugăciunea matinală, cel mai probabil având loc înaintea sanctuarului construit de David la Ierusalim pentru Chivotul Legământului.

Urmează în strofa a doua (vv. 4-7) evidenţiază de o manieră indirectă motivul pentru care Dumnezeu ar fi obligat a căuta la cererea psalmistului. Este ştiut că Dumnezeu nu se asociază cu oamenii răi, lăudăroşi, nelegiuiţi, mincinoşi, violenţi şi înşelători. Prin faptul că psalmistul refuză compania acestora şi se delectează în prezenţa lui Dumnezeu îşi garantează dreptul de a spera măcar în asistenţa lui Dumnezeu.

Abia în strofa a treia (vv. 8-10) este redată cererea psalmistului. Principala cerere este una de călăuzire, pentru că avansarea este anevoioasă şi complicată de prezenţa duşmanilor. Surprinzător, duşmanii nu sunt acuzaţi de violenţă fizică şi doar de violenţă verbală. Minciuna şi falsele acuzaţii conferă emitenţilor calitatea comună mormintelor deschise – miazma cadaverică. Cererea de călăuzire este secondată de una orientată înspre pacificarea vinovaţilor prin „osândire” şi „izgonire”, termeni care se referă la retragerea statutului de membru în poporul lui Dumnezeu şi, în consecinţă, moartea înainte de vreme.

În concluzie (vv. 11-12), o asemenea rezolvare a crizei ar permite celor drepţi să se bucure de linişte şi de avantajele care decurg din părtăşia cu Dumnezeu. Drepţii apar ca oameni care îşi găsesc refugiul în Domnul şi iubesc Numele Lui, adică se asociază cu Dumnezeu atât în vremuri bune cât şi în vremuri rele.

Psalmistul este un mijlocitor pentru bine şi se află în chiar epicentrul luptei dintre comunitatea răilor şi comunitatea drepţilor. Contextul din care izvorăşte Psalmul 5 este unul de confruntare deschisă între bine şi rău, materializat în adepţii şi promotorii valorilor specifice.

Psalmul 5 oferă un model de rugăciune de cerere. Conform acestuia, cererea este precedată de recunoaşterea statutului credinciosului în raport cu Dumnezeu, recunoaşterea statutului lui Dumnezeu în raport cu credinciosul, proclamarea naturii lui Dumnezeu şi a dreptului Său în raport cu lumea creată. Cererea aduce frământarea personală şi soluţiile întrevăzute, condiţionate de binele suprem al credincioşilor şi nu de interesul egoist al individului.

Psalmul 5 ne deschide ochii şi asupra faptului că preocupărilor noastre personale depăşesc limitele individului, deoarece rugăciunea individului are consecinţe comunitare. Este exemplar faptul că David nu apelează deloc la statutul de Uns al Domnului primit de la profetul Samuel, în virtutea căruia se califica, cel puţin din punctul de vedere al unora din anturajul său, la privilegii personale din partea lui Dumnezeu. Valoarea comunitară a rugăciunilor noastre, chiar şi a celor mai personale dintre ele, conferă exerciţiului nostru spiritual, valoarea de sare despre care spunea Domnul Isus că trebuie sa caracterizeze viaţa credinciosului.

Comentariile sunt închise pentru Psalmul 5 : Dimensiunea comunitară a rugăciunii

Filed under Psalmii

Comentariile sunt închise.