Cercetare ugaritică

ms1955_62.jpg
Am bucuria de a anunţa apariţia unui nou articol academic în spaţiul publicistic internaţional. De data aceasta este vorba despre un capitol din teza mea de doctorat. După ce capitolul introductiv a văzut lumina tiparului la Journal for the Study of Religions and Ideologies anul acesta (www.jsri.ro), ultimul capitol din teză este publicat într-un volum omagial prezentat profesorului N. Wyatt de prestigioasa editură germană specializată în studii ugaritice Ugarit-Verlag. Oportunitatea oferită mi-a permis a mă alătura unei galerii prestigioase de ugaritologi strânse pentru a-l omagia pe fostul meu profesor de ugaritică de la New College în Edinburgh, motiv pentru care m-am alăturat cu bucurie proiectului. Conţinutul volumului poate fi vizualizat la adresa URL www.ugarit-verlag.de.

Teza de doctorat se află în pregătire pentru a fi publicată de editura Gorgias. Cercetarea mea a indicat puncte de contact
între poezia ebraică clasică şi poezia ugaritică, mai veche, dar şi puncte de contrast între cele două, în ce priveşte secvenţa verbală folosită la nivel de cuplete poetice.

Comentariile sunt închise pentru Cercetare ugaritică

Filed under Publicaţii

Comentariile sunt închise.