Apocalypto

 apocalypto2.jpg

Regia: Mel Gibson

Scenariul: Mel Gibson şi Farhad Safinia

Imaginea: Dean Semler (Phoenix Film Critics Society Awards şi Dallas-Fort Worth Film Critics Association Awards, 2006; Central Ohio Film Critics Association, 2007)

Muzica: Dick Bernstein şi Jim Henrikson (Motion Picture Sound Editors, SUA, 2007)

Lansare: 8 December 2006 (SUA)

Genul: film de acţiune, dramă

Tagline: „Când vine sfârşitul, nu toţi sunt gata să plece.”

În distribuţie: Rudy Youngblood (Labă de jaguar), Dalia Hernández (Şapte), Jonathan Brewer (Greoiul), Morris Birdyellowhead (Cer de cremene), Carlos Emilio Báez (Ţestoasele care fug), Amilcar Ramírez (Nas cârn), Israel Contreras (Broască afumată), Israel Ríos (Frunză de cacao), María Isabel Díaz (soacra lui Greoiul), Espiridon Acosta Cache (povestitorul anonim).

 apocalypto_jaguar_paw_and_flint_sky.jpg

Cadrul este stabilit din secvenţele de deschidere unde un grup de şase indieni americani vânează un tapir în junglă. Împărţirea prăzii este executată de tânărul care conduce grupul de vânători sub privirile aprobatoare ale tatălui său, „Cer de cremene”. Umanitatea acestor tineri sumar îmbrăcaţi, cu coafuri exotice şi excentric tatuaţi, mărgelaţi, crestaţi şi perforaţi este ilustrată încă de la început de caracterul rudimentar şi, totuşi, plenar al vieţii pe care o trăiesc. Ei sunt oameni bine ancoraţi în tradiţia părinţilor lor, cu o puternică viaţă comunitară.

Astfel, gluma practică pe care i-o fac colegului şi prietenului lor, „Greoiul”, lipsit de copii, se încadrează perfect aici. Atitudinea lui „Cer de Cremene” faţă de cetluirea informaţiilor despre exodul tribului întâlnit în junglă şi despre frica citită pe chipurile refugiaţilor este înrădăcinată într-o înţelegere tradiţională a păcii interioare şi a binelui comunitar. Binele şi răul este o afacere care îi priveşte pe toţi. Fiecare individ este parte a unei familii şi are un statut în cadrul comunităţii săteşti. Sfatul bătrânilor este împărtăşit la lumina focului şi este urmat cu sfinţenie.

Această comunitate va trece printr-o mare încercare, fiind practic dezrădăcinată de invadatori nemiloşi, încercare izvorâtă din tocmai morala legendei spuse de bătrânul satului: omul a primit o mulţime de daruri de la vieţuitoare, dar a păstrat în interior un gol al nemulţumirii care îl va împinge să ceară şi să consume tot mai mult până când Lumea nu va mai avea ce să-i ofere.

 

Originalitatea filmului

Prima dintre suprize este cadrul şi personajele folosite. Se ştie că indienii nord-americani sunt preferaţii filmografiei americane. Totuşi, în Apocalypto Mel Gibson ne conduce ceva mai la sud pentru a ne întâlni cu diverse triburi indiene din jungla mexicană.

Următoarea surpriză este că personajele vorbesc un dialect indian, nu vreo limbă cunoscută publicului larg, cu atât mai puţin engleza, mai naturală actorilor. Deşi vorbirea personajelor pare a fi poticnită şi cântată, numai stăpâneşte această limbă se poate pronunţa asupra acurateţei folosirii ei. Numele personajelor este păstrat cu originalitatea lor. Toate aceste detalii creează nişte personaje autentice într-un decor original.

Mirarea continuă prin faptul că periculozitatea junglei este dată în acest film nu de multiplele pericole pe care flora şi fauna le ascunde în decorul ei extravagant, ci de răul pe care omul violent o poate aduce în acest loc aparent liniştit. Exodul unui trib îngrozit de atacul violent al invadatorilor mayaşi îl pune pe jar pe „Labă de Jaguar” şi anunţă intriga filmului. 

Temele filmului

Filmul lui Mel Gibson abundă  în violenţă fotografică. Invazia cu toate relele aduse de război, pierderea libertăţii într-o societate sclavagistă, ancorată pe credinţa în sacrificiile umane care îi îmbunează pe zei sunt surse ale violenţei dramatic descrise prin imagini. Unii pot ridica întrebarea dacă un grad atât de ridicat de violenţă cinematografică ajută sau este acceptabilă în veacul nostru. Probabil că dacă violenţa degradantă expusă aici în toată urâciunea ei, aşa cum a fost şi, în unele locuri din lume, încă mai este practicată şi astăzi, reuşeşte să ne stârnească repulsia probabil că regizorul şi-a atins scopul. Omul este o fiinţă superioară tuturor animalelor şi, cu toate acestea, el este singura vieţuitoare care ucide din plăcere şi din setea după putere.

apocalypto-7.jpg 

Intriga face uz de trei teme fundamentale: opoziţia dintre civilizaţia urbană şi cea sătească, triumful binelui şi determinismul istoric. Invadatorii provin dintr-o aşezare urbană, definită în acel context ca o aglomerare umană, cu clădiri monumentale, cu rege şi preoţi, cu utilităţi publice şi economie bazată pe exploatarea sclavilor. Războiul este folosit ca mijloc de aprovizionare cu sclavi pentru activităţile lucrative din oraş şi pentru ritualurile sângeroase de la Templu. Pentru aceasta sunt sacrificate satele din teritoriile de frontieră care s-au bucurat de pace câtă vreme au fost ignorate. Pădurenii din comunitatea lui „Labă de jaguar” au o viaţă simplă dar fericită. Confruntarea cu războinicii din oraş este inegală şi sortită eşecului pentru că aceştia au un arsenal variat şi superior celui rudimentar al pădurenilor. Jaguar Paw este stăpân în pădurea lui, după cum a fost şi tatăl său. Cuvintele lui „Cer de cremene” sunt memorabile: „Vânez aici din ziua majoratului meu. Tatăl meu a vânat în această pădure, împreună cu mine şi înainte de mine. Fiul meu vânează împreună cu mine în această pădure şi va vâna împreună cu fiul său în această pădure, după ce eu nu voi mai fi.” Înainte de finalul filmului, „Labă de jaguar” va avea ocazia să demonstreze aceasta prin mijloacele ingenioase folosite pentru a scăpa de urmăritorii săi.

Spre deosebire de alte filme, confruntarea dintre bine şi rău nu se desfăşoară la o scară epică, ci între câteva personaje, reprezentanţi ai celor două civilizaţii din care fac parte. Binele este reprezentat de viaţa paşnică a comunităţii săteşti şi este întrupat de membrii acestei comunităţi. Standardul de moralitate şi de viaţă al civilizaţiei săteşti reprezintă răul şi are multiple manifestări în război, sărăcie, înfometare, sclavie, opresiune, sacrificii umane. Coloniştii europeni apar doar la sfârşitul filmului, contribuţia lor fiind practic nulă. Ciocnirea dintre bine şi rău este violentă întotdeauna. Răul este dominant în cea mai mare parte a filmului ajungând până la limita toleranţei. Atunci când nimic nu mai părea de recuperat, binele revine în forţă prin „Labă de jaguar”, terenul pierdut şi-i înfrânge pe agenţii răului, unul câte unul. Optimismul nu este pierdut cu totul datorită unor momente bine plasate când îngenunchierea răului este anunţată.

apocalypto-portada.jpg 

Filmul stă sub semnul determinismului istoric aşa cum anunţă şi regizorul. Determinismul este subliniat prin diverse mijloace: visul lui „Labă de jaguar” anunţă dezastrul, profeţia orfanei anunţă remediul prin „fiul jaguarului”, eclipsa de soare survenită în chiar momentul execuţiei eroului ca semn al îmbunării zeului prin sacrificiile deja aduse, supravieţuirea de la rana adusă eroului de săgeata care l-a perforat pe stadion, supravieţuirea din confruntarea cu leopardul, evitarea proiectilelor aruncate în urma sa, supravieţuirea eroului  la săritura de pe cascadă, supravieţuirea de la groapa cu noroi în care a sărit accindental, supravieţuirea soţiei sale însărcinate la toate necazurile prin care a trecut deşi era izolată într-o groapă împreună cu fiul ei minor. Însăşi sosirea europenilor este prezentată a fi avut loc la momentul oportun împlinind profeţiile şi pedepsind o civilizaţia coruptă din interior de propria sa violenţă. „Labă de jaguar” împreună cu soţia sa şi cu cei doi fii ai săi sunt singurii supravieţuitori în libertate ai comunităţii săteşti de la începutul filmului. Finalul îi găseşte căutând o nouă locaţie pentru viaţa tihnită pe care au avut-o altădată.

 

Violenţa în Vechiul Testament

Este cunoscut faptul că Mel Gibson este un creştin catolic practicant. Cu siguranţă regizorul a dorit să transmită un mesaj prin opera sa. Care este acesta? Se poate identifica un creştin cu mesajul transmis de Mel Gibson? Filmul este realizat de regizor „În amintirea lui Abel”, biblicul Abel, cel mai probabil, primul martir al istoriei biblice, victima propriului frate. Popoare precum mayaşii au dezvoltat o civilizaţie superioară celorlalte triburi rudimentare din junglă, ar putea spune unii care iau în considerare construcţiile megalitice din junglă. Lor li s-ar putea adăuga piramidele din deşertul african, templele din jungla indiană sau statuile megalitice din insula Paştelui. Sunt îndreptăţiţi mayaşii să oprime populaţiile mai puţin „civilizatelor” triburi din jungla învecinată? Este îndreptăţit omul „civilizat” să-l oprime pe cel „necivilizat”? Mandatul dat de Dumnezeu omului încă de la creaţie viza stăpânirea lumii (a se citi a vieţuitoarelor din lume) şi administrarea înţeleaptă a resurselor cu interdicţia explicită a crimei, care era sancţionată prin pedeapsa capitală (Gen. 1:26, 27 şi 9:1-7). Omul înstrăinat de Dumnezeu îşi caută tot felul de justificări pentru patima de a poseda mai mult, un termen care îl văd diferit de „a stăpâni”. Stăpânirea presupune coordonarea înţeleptă a lumii de către omul desemnat vice-rege al lui Dumnezeu peste creaţie.

Este justificabilă o civilizaţie construită pe exploatarea omului de către om? Probabil că într-o societate sclavagistă s-ar putea găsi o justificare exploatării omului, în măsura în care construcţiile produse de munca forţată îşi găseau utilitatea în binele comun al societăţii şi nu ca utilitate personală. Complet altfel stau lucrurile cu monumentele din beton, precum Casa Poporului din Bucureşti, construite prin munca forţată a cetăţenilor liberi în comunism, o societate care se afişa democratică. Deşi a fost scrisă în contextul societăţii sclavagiste, Biblia limitează drastic drepturile stăpânilor de sclavi asupra sclavilor lor. Sclavii aveau dreptul la o zi de odihnă (Ex. 20:10). Stăpânul era pedepsit pentru abuzarea sclavilor săi (Ex. 21:20, 27). În plus, sclavii evrei erau trataţi ca nişte zilieri (Deut. 15:1-18).

Dacă Dumnezeu este în adevăr Stăpânul absolut al lumii atunci El are dreptul de a interveni după bunul Său plac asupra supuşilor Săi. Poate fi violenţa, sub orice formă a ei, justificată de existenţa unui Dumnezeu bun? Violenţa nu ar fi justificată de existenţa lui Moş Crăciun, dacă aceasta este concepţia pe care o împărtăşiţi cu privire la Dumnezeu. Dar Dumnezeu, aşa cum apare în Scripturi, este o Persoană cu nimic mai puţin complexă decât omul, creatura Sa. El este şi un Dumnezeu drept care sancţionează răul prin sabie. Dumnezeu a folosit sabia pentru a sancţiona cu eradicarea popoarele care au atins culmea păcatului şi, deci, a toleranţei divine. Aşa cum a folosit pe Israel pentru popoarele din Canaan, tot la fel Dumnezeu a folosit pe asirieni şi pe babilonieni pentru israeliţi. Nu înseamnă că aceste popoare erau mai vrednice decât Israel, sau cu un nivel de moralitate superior acestuia.

Tocmai de aici deriva şi nelămurirea profetului Habacuc care solicita lămuriri Domnului pentru ideea de a-i folosi pe păgânii şi violenţii babilonieni pentru a-i disciplina pe evrei (Hab. 1:12-17). Mai apoi, asirienii au fost sancţionaţi de Dumnezeu prin sabia babilonienilor, iar babilonienii prin sabia persanilor. Dumnezeu a folosit unele popoare ca instrumente pentru a sancţiona, uneori chiar şi prin desfiinţare, pe alte popoare. Dumnezeu, însă, sancţionează şi militarismul sau excesul de zel în aplicarea decretelor Sale (Hab. 1:11).

Oamenii îşi merită soarta pentru că s-au înstrăinat de Dumnezeu şi se delectează în umbletele lor păcătoase în independenţă faţă de Dumnezeu. Toţi oamenii sunt vrednici de osânda lui Dumnezeu, dar – aici este frumuseţea harului lui Dumnezeu – El a ales să se îndure de unii, la fel de nemeritorii ca toţi ceilalţi rămaşi sub osândă. În final, Dumnezeu va aduce triumful binelui şi condamnarea criminalilor, idolatrilor şi a tuturor nelegiuiţilor. La fel cum s-a stins civilizaţia mayaşilor va apune şi civilizaţia omului modern în ciuda sofisticării sale şi a progresului său ştiinţific.

Anunțuri

Comentarii închise la Apocalypto

Din categoria Arte vizuale

Comentariile nu sunt permise.