Psalmii şi maturitatea spirituală

Diversitatea tipologică a psalmilor din cartea omonimă a Bibliei este evidentă chiar de la prima lectură: psalmi prin care se invocă ajutorul lui Dumnezeu pentru salvarea celui aflat în necaz, psalmi de mulţumire pentru eliberarea din necaz, psalmi care vorbesc despre natură preamărind geniul creator al lui Dumnezeu, psalmi de laudă la adresa lui Dumnezeu care evocă desăvârşirea şi frumuseţea caracterului lui Dumnezeu şi psalmi didactici care vorbesc despre importanţa Legii la prelucrarea caracterului celui credincios.

De la Hermann Gunkel încoace (1926) se vorbeşte despre câteva subspecii literare majore: imnuri, lamentaţii comunitare, psalmi regali, lamentaţii individuale şi cântece individuale de mulţumire şi alte câteva minore care merită a fi luate în considerare: cântecele de pelerinaj, cântecele comunitare de mulţumire, poezia de înţelepciune şi liturghiile despre Tora.

Sigmund Mowinckel însuşi propunea cam în aceeaşi perioadă (1921-1924) o tipologie ceva mai condensată care avea doar două categorii majore: (1) psalmi de laudă şi mulţumire, (2) psalmi lamentativi, fiecare având o variantă individuală şi una comunitară.

Se poate nota, totuşi, că între psalmii de laudă şi cei de mulţumire există o diferenţă. Pentru distincţia aceasta studiile lui Claus Westermann (1980) sunt folositoare. El promova trei categorii de psalmi: lauda comunitară (oda), mulţumirea (comunitară şi individuală) şi lamentaţia (comunitară şi individuală). În timp ce psalmii de laudă evocă frumuseţea caracterului lui Dumnezeu şi a contribuţiei sale pentru poporul Său în particular şi pentru umanitate în general (cf. 8, 29, 33, 65, 100, 103-105, 107, 111, 113, 117, 134-136, 139, 140-150), psalmii de mulţumire aduc ofranda mulţumirii pentru o salvare specifică de care a beneficiat poporul lui Dumnezeu (cf. 9, 18, 30, 32, 66, 92, 116, 124, 129, 138). 

Walter Brueggeman (1984) a preluat tipologia aceasta şi i-a integrat într-o perspectivă asupra dinamicii vieţii de credinţă. Astfel, imnurile sunt specifice perioadei de stabilitate din viaţă când nimic nu ameninţă curentul status quo. El vorbeşte despre starea vechii orientări. Când apare o criză şi destabilizează echilibrul credinciosului, acesta tinde să recurgă la rugăciuni de lamentaţie. Este vremea dezorientării. Când Dumnezeu intervine şi-l eliberează din necaz pe credincios, izbucneşte cântarea şi mulţumire specifică perioadei de reorientare. Urmează întoarcerea la starea de echilibru, noua orientare, şi reinstituirea laudei ca mijloc de exprimare în rugăciune.

Deşi traseul acesta pare să descrie destul de bine situaţia unui mare număr de creştini, Scriptura mărturiseşte despre o creştere în asemănarea cu Cristos, un progres extrem de nociv pentru perpetua coborâre sub standard. Este speranţa multor credincioşi că trecerea anilor va aduce în viaţa fiecăruia abilitatea de a nu se mai întoarce la „învăţăturile începătoare”, la împotmolirile specifice vieţii de credinţă incipiente.

Până şi modul în care este concepută cartea Psalmilor pare a sugera un progres spre o transformare fără întoarcere. Traseul dinspre lamentaţie spre laudă trădează preocuparea redactorului de a inspira în cititorii săi pasiunea pentru creşterea spirituală. Din acest motiv, propun aici o diagramă care cred că reflectă ceva mai bine decât modelul lui Brueggeman integrarea psalmilor în evoluţia vieţii de credinţă.

Aici avem o diagramă oarecum idealistă desigur. Este cât se poate de simplă pentru a ne permite ordonarea categoriilor şi accesul la esenţe.

Cele două coordonate sunt percepţia personală a suferinţei şi timpul petrecut în comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune, post, studiu al Scripturii şi în părtăşie cu alţi creştini. La interferenţa dintre aceşti doi factori se naşte un anumit gen de exprimare care cunoaşte trei moduri principale. Modul lamentativ este orientat spre sine şi nevoile personale sau chiar ale comunităţii din care face parte individul. Prima mare realizare a unui om aflat în acest mod este rugăciunea de mulţumire smulsă de experienţa convertirii. Este de dorit ca aceasta să fie urmată de o creştere constantă astfel încât preocuparea pentru sine să fie înlocuită de interesul pentru alţii. Deşi nu este idealul, rugăciunea de mulţumire este pe calea cea bună, pe traseul vectorului „creştere spirituală”. Cu condiţia ca experienţele următoare de încercare prin care Dumnezeu îl va trece pe credincios să nu-l destabilizeze într-atât încât să coboare din nou în hăurile lamentaţiei, tendinţa crescătoare va continua şi-l va conduce pe credincios înspre acele culmi despre care mărturiseşte rugăciunea lui Habacuc. În ciuda lipselor şi a crizelor, Habacuc îşi dedică rugăciunea laudei (Hab. 3). Nimic nu te ajută mai mult în această privinţă decât înţelegerea perspectivei lui Dumnezeu asupra vieţii în general şi asupra vieţii tale în particular. Atunci când îţi vei subordona planurile tale master-planului lui Dumnezeu vei ajunge să accepţi tot ce aduce Dumnezeu în viaţa ta ca pe un lucru bun şi de dorit pentru creşterea ta spirituală (Romani 8:28). Reacţia ta la propria suferinţă va înceta a mai fi efervescentă şi egoistă. 

Chiar dacă unii dintre noi coboară în mod constant sub standardul mulţumirii, promisiunea lui Dumnezeu este că se va preocupa de ai Săi să atingă standardul desăvârşirii. Credincioşii ar face mai bine dacă s-ar dedica acestui ideal, grăbind împlinirea sa şi nefăcând în vreun fel harul zadarnic.

Anunțuri

Comentarii închise la Psalmii şi maturitatea spirituală

Din categoria Psalmii

Comentariile nu sunt permise.