Închinarea la idolul puterii

images1

De la Lordul Acton (1887) ne-a rămas dictonul care spunea: „Puterea tinde să corupă, iar puterea absolută corupe în mod absolut. Marii oameni sunt aproape întotdeauna şi răi.” Lideri precum Moise şi David au fost în mod fals acuzaţi de abuz de putere deşi Dumnezeu nu le-a reproşat aceasta şi i-a penalizat atunci când au greşit în această privinţă. Cu toate acestea, Aaron şi Miriam s-au plâns de conducerea lui Moise, iar Absalom a fost dispus să pornească o revoltă împotriva tatălui său.

Istoriei biblice nu îi lipsesc, însă, exemplele de monarhi care au ţinut cu dinţii de putere şi care au transformat forţa brută într-un cult. Faraonul Egiptului a fost un astfel de exemplu. Eliberarea poporului de sclavi folosit pentru construirea oraşelor şi depozitelor sale nu era un gând prea bun, pentru că lovea în însăşi mândria sa de monarh, în imaginea sa de reprezentant al zeilor pe pământ. Aşa se face că ruşinea îndurată prin acceptul iniţial de a lăsa pe Israel să plece după ce fiul moştenitor al lui Faraon a murit, a fost repede uitată când Faraon a convocat armata pentru înfruntarea finală cu poporul de sclavi. Era refularea ultimă a unui ego înfrânt.

Un alt exemplu biblic îl avem în împăratul babilonian. În ciuda faptului că monarhia babiloniană a fost folosită de Dumnezeu pentru pedepsirea altor popoare din Orient, Dumnezeu o judecă pentru că a făcut din militarism un cult (Hab.1:11). Profetul Ieremia, chiar cel prin care Dumnezeu anunţase desfiinţarea statului evreu şi căderea Ierusalimului înaintea ciocanului babilonian, are o elaborată profeţie despre căderea Babilonului chiar la finalul cărţii sale. Ca şi cum Dumnezeu nu Îşi încheiase conturile cu Babilonul, El anunţa o vreme de jubilare pentru toate popoarele Orientului cauzată de căderea ireversibilă a marelui imperiu care, cel puţin deocamdată, părea de neclătinat (vezi interminabilul capitol 51 din Ieremia).

Puterea îi ispiteşte pe mulţi, iar promisiunea puterii pe şi mai mulţi. Ca să îşi asigure accesul la putere unii fac şi pact cu diavolul. Cea mai tentantă asociaţie cu caracter politic care promite stăpânirea mondială din Evul Mediu încoace este francmasoneria la care se arondează mulţi politicieni români pentru a li se deschide accesul spre putere. A ajuns şi la mine prin email un document în care o doamnă pe nume Mihaela Gheorghiu identifică legăturile cu masoneria a câtorva personalităţi din politica românească post-decembristă. Cele mai atractive posturi sunt cele de prim-ministru, ministru de externe şi ministru al apărării. Printre aceste persoane se numără persoane din actualul şi fostul Parlament.

Creştinii români să nu-şi poată permite reprezentanţi în parlament decât pe mâna unor partide întemeiate şi susţinute de comunişti sau francmasoni? Întrebarea şi mai mare este dacă noi vom găsi oameni pe care puterea să nu-i corupă, din  moment ce unii lideri dau dovadă că s-au îndrăgostit de ea încă de pe când conduceau un grup mic de oameni.

De unde ştii că te închini idolului puterii? Atunci când te aştepţi ca propunerile tale să fie urmate întotdeauna fără comentarii şi te ofensează cumplit faptul că există oameni care nu îţi îmbrăţişează opiniile. Atunci când găseşti scuze pentru îndepărtarea celor incomozi fără mustrări de conştiinţă. Atunci când investeşti în tot felul de maşinaţiuni pentru păstrarea influenţei tale în cercul cunoscuţilor tăi. Atunci când, indiferent ce faci, aduci vorba la tine şi pozezi ca mesia, omul-cheie, răspunsul la problemele curente. Atunci când îţi motivezi lăudătorii şi oamenii nu mai văd prin tine nici Biserica, nici pe Cristos.

Poetul considera că dacă ar fi vindecat de mândrie, ar evita săvârşirea multor păcate (Ps. 19:13). Ispita conducerii mondiale a fost refuzată de Domnul pe motiv că ar contrazice închinarea înaintea lui Dumnezeu exclusiv (Mt. 4:9-10). Domnul le atrăgea atenţia că modelul conducerii în poporul lui Dumnezeu nu este cel oferit de lume de impunere şi supunere fără crâcnire. În schimb Domnul Îşi învăţa ucenicii că în conducerea Bisericii modelul este slujirea (Mt. 20:25-28). Aceasta nu exclude obligaţia celor slujiţi de a acorda respectul cuvenit conducătorilor-slujitori cum îşi imaginează unii. Scriptura spune că toţi conducătorii trebuie respectaţi cu atât mai mult cei care predică Cuvântul (1 Tim. 5:17; 6:1-2).

Anunțuri

Comentarii închise la Închinarea la idolul puterii

Din categoria Utilităţi pentru adunare

Comentariile nu sunt permise.