Arhiva zilnică: 21 decembrie 2008

Închinare la idolul cailor-putere

car_crash

Când au început să fie folosite ierbivorele mari, precum cămilele, pentru transport, oamenii au descoperit odată cu ele un mijloc mai rapid de îmbogăţire. Când au început să fie folosiţi caii pentru călărie, oamenii au descoperit un mijloc mai rapid de transport şi o cale mai eficientă de practica războiul. Mobilitatea şi puterea de penetrare a calului au deschis calea cavaleriei în istoria militară a omenirii. Fie că este vorba despre hicşoşi, hitiţi, egipteni, canaaneni, filisteni, asirieni, babilonieni şi sciţi,  popoarele antice au folosit alternativa cavaleriei uşoare şi medii pentru pedestrimea mult mai vulnerabilă de până atunci. Până în zilele noastre cavaleria a fost întotdeauna considerată un atuu pentru armatele care îşi permiteau să investească în tehnică militară.

Dumnezeu a luat în considerare această orientare naturală a lumii şi a interzis regilor evrei să-şi doteze armata cu cavalerie (Deut. 17:16). Iosua a primit porunca de a ologi caii canaanenilor învinşi, lucru care se şi petrece (Ios. 11:6, 9). David a făcut acelaşi lucru, salvând doar caii pentru o sută de care (probabil 200 la număr, 2 Sam. 8:4). Solomon face uitate aceste interdicţii, deoarece el este intermediar între hitiţi şi egipteni în comerţul de cai, armata sa însăşi având în dotare 12 mii de cai (1 Regi 4:26; 10:26). Regii care au urmat la tron au oscilat între a avea sau nu o divizie de cavalerie, de cele mai multe ori datorită resurselor lor financiare limitate.

În Biblie, cele mai dureroase înfrângeri ale unor regi care s-au bazat pe cavaleria lor le-au cunoscut faraon la Marea Roşie (Ex. 14-15), Iabin din Haţor cu a sa căpetenie, Sisera, la muntele Tabor (Jud. 4) şi Ben-Hadad pe vremea profetului Elisei înaintea Samariei (2 Împ. 7).

Calul şi-a continuat contribuţia la istoria omenirii prin romani care îi foloseau pentru trupele lor de cavalerie uşoară atât pentru legionari cât şi pentru trupele auxiliare. Comandanţilor li se ofereau caii cei mai buni, de regulă din cea mai bună rasă arăbească. Spre deosebire de aceştia Domnul Isus a intrat în Ierusalim, după moda evreiască tradiţională călare pe un măgar. Prin aceasta se sugera în mod clar originea davidică a regelui dar şi modestia sa, după tiparul legii deuteronomice şi în ton cu speranţa mesianică (Mt. 21:1-9).

De la inventarea sa, la sfârşitul sec. al XIX-lea, până astăzi, automobilul a ajuns să cucerească toată lumea, devenind parte a vieţii noastre cotidiene. În 2002 era un automobil la fiecare unsprezece oameni. Există modele diferite, după gusturi, dotate cu motoare de putere diferită, după buzunar. Automobilul nu mai  este nici pe departe ceea ce a fost cândva o caleaşcă cu motor, ci o adevărată bijuterie cu dotări dintre cele mai complexe care permit călătoriile cele mai sofisticate.

Orice maşină are nevoie de o minimă atenţie pentru întreţinere şi pază. O maşină nouă te poate solicita mai mult decât altele să o îngrijeşti, să o cureţi, să o lustruieşti, să o lauzi. O maşină veche te poate solicita mai mult decât altele să o repari, să o ţii în bună ordine. Indiferent pentru ce motive, dacă o maşină a ajuns să te stăpânească, dictându-ţi programul zilnic, ai ajuns la idolatrie.

Automobilul este menit să te transporte dintr-un loc în altul în condiţii de maximă siguranţă. Totuşi, automobilul poate fi folosit pentru a te afişa, pentru a indica statutul proprietarului, pentru a stârni gelozia duşmanilor, pentru a emite o declaraţie. Până şi numărul de înmatriculare, pus pe maşina corespunzătoare te poate ajuta aici. Bărbaţii se imaginează pilotând maşini puternice şi unii, când au resursele necesare, se grăbesc să-şi îndeplinească visul. Pentru ce ai nevoie de sute de cai putere când oricum nu este legal să mergi cu o viteză mai mare de 120 km şi aceea numai pe autostradă? Practic jumătate din cadranul vitezometrului ar trebui să fie în marea majoritate a timpului nefolosită.

Ca să aibă viaţa mai lungă maşina trebuie să fie întreţinută şi îngrijită. Sunt unii proprietari care, deşi au o maşină de calitate, verifică zilnic joja de ulei, curăţă cu atenţie motorul cel puţin săptămânal, o spală şi o ung la profesionişti şi, înainte de a pleca de acasă, petrec timp vorbind cu ea mai mult decât cu soţia, o mângâie şi o laudă cum nici nomazii nu fac cu cămilele lor.

Automobilul pe care ni-l alegem poate ajunge să pună stăpânire pe noi mai lesne dacă este un model la care tânjesc mulţi şi puţini şi-l pot permite. Pericolul de a cădea în idolatrie este mai mare dacă ai cedat presiunii din interior şi din exterior şi ţi-ai investit banii, poate chiar te-ai împrumutat, într-o maşină pe care nu ai cum să o întreţii când bugetul familiei îţi permite să cumperi doar o pereche de ştergătoare de parbriz.

Dacă o maşină este cu adevărat necesară şi poţi să o pui în folosul împărăţiei lui Dumnezeu şi a semenilor, este bine să o ai. Asigură-te mai întâi că ai învăţat să te mulţumeşti cu cât ai.

Comentarii închise la Închinare la idolul cailor-putere

Din categoria Utilităţi pentru adunare