Închinarea la idolul muzicii

large_01irishfest171

Muzica creează atmosferă. Aţi vizitat vreun supermarket unde să-ţi faci cumpărăturile în linişte? Pentru ce să fii sobru când cumperi, trebuie să fii exuberant. Din decembrie vom fi intoxicaţi cu colinde pentru că ţi se creează astfel senzaţia că e luna cadourilor, că trebuie să te pregăteşti cheltuind.

Muzica creează contacte. Trupa ta preferată şi stilul tău preferat are susţinători pe tot pământul. Muzica susţine socializarea. Vorbeşti cu prietenii din grupul tău despre cântăreţii tăi, despre viaţa lor de familie, despre crizele lor.

Muzica foloseşte un limbaj comun tuturor oamenilor. De la tematica cea mai inofensivă şi naturală, cum este dragostea, până la tematica cea mai controversată precum nesupunerea şi violenţa. Dar muzica transmite şi o filozofie de viaţă. Chiar şi fără cuvinte, instrumentele şi armoniile pot comunica sufletului uman trăiri, sentimente şi dorinţe. Cu cât mai mult atunci când muzicii i se adaugă versuri.

Putem asculta orice fel de muzică fără a avea riscul de a fi influenţaţi într-un mod nedorit şi de a scăpa de sub control sentimentele noastre? Putem să ne inducem anumite stări dorite prin intermediul muzicii? Nu cred că este justificat să manipulăm prin muzică pe nimeni, nici chiar în biserică. Scriptura ne învaţă să ne învăţăm şi să ne sfătuim unii pe alţii prin muzică şi să-i cântâm lui Dumnezeu cu mulţumire (Col. 3:16), dar nu să ne inducem anumite stări emoţionale. Nu este corect „să ne pregătim inimile pentru ascultarea Cuvântului în timpul unei cântări”. Ne pregătim inimile în meditare la Cuvânt. Nu este potrivit să iei o decizie în timpul unei cântări, dacă mintea ta nu a cedat încă Duhului Sfânt.

E adevărat că anumite duhuri par a fi influenţate de muzică, dar nu eu nu doresc să te influenţez prin muzica mea ca pe Saul, pentru ca după ce ai luat o decizie bună, mâine să te întorci de unde ai plecat şi din nou să ai nevoie de muzica mea. Probabil de aceea unii au nevoie de condiţionarea constantă a muzicii.

Este patologic să nu mai poţi începe ziua fără să te loveşti în timpane cu decibelii muzicii tale preferate. Alternativa: liniştea.

Este patologic să nu poţi face nimic fără să pluteşti pe sunetele muzicii din mp3, într-o lume paralelă realităţii. Alternativa: confruntă realitatea.

C.S. Lewis avea ceva de spus aici din perspectiva unui sfat fictiv acordat de un demon bătrân altuia mai neinstruit (p. 104). Ce te inspiră pe tine la o părtăşie profundă cu Dumnezeu: muzica, liniştea sau zgomotul?

„Muzică şi linişte – cât le detest pe amândouă! Cât de recunoscători trebuie să fim că, de când Tatăl Nostru a intrat în Iad – deşi mai demult decât ar putea spune oamenii socotind în ani-lumină – nici un centimetru pătrat de spaţiu infernal şi niciun moment din timpul infernal nu a fost cedat vreuneia din aceste forţe abominabile şi totul a fost ocupat de Zgomot – zgomotul, măreţul dinamism, expresia sonoră a tot ce exalt şi e barbar, viril – Zgomotul, singurul ce ne apără de remuşcări prosteşti, scrupule disperate şi dorinţe imposibile. La sfârşit, vom transforma întregul univers în zgomot. Am făcut deja paşi mari în direcţia asta, în ce priveşte Pământul. Melodiile şi tăcerile Cerului vor fi acoperite în cele din urmă, dar recunosc că nu suntem încă nici pe departe destul de sonori. Cercetarea continuă…” (C.S. Lewis, Scrisorile lui Zgândărilă, Logos, 1993, p. 104).

Comentariile sunt închise pentru Închinarea la idolul muzicii

Filed under Utilităţi pentru adunare

Comentariile sunt închise.