Poate creşte Isus mare?

walking_with_god_weistling

 

Una dintre cele mai populare (adică acceptate şi folosite de mulţi) imagini despre Pruncul Isus este aceea a naşterii Sale în fiecare inimă, urmată de creşterea Sa constantă, după modelul Pruncului care „creştea, se întărea şi era umplut de înţelepciune, iar harul lui Dumnezeu era peste El” (Luca 2:40). Orice imagine are limitările ei; corespondenţa dintre elementele comparate nu poate fi dusă până la ultimul detaliu. Găsesc surprinzător faptul că autorii biblici (în speţă apostolii) nu au avut ideea acestei asocieri, şi nu cred că tocmai ei, sub inspiraţia Duhului Sfânt nu duceau lipsă de ingeniozitatea teologică necesară unei asemenea născociri. Dacă ar fi să păstrăm alegoria în limite cât de cât biblice, probabil că ar fi mai bine să vorbim despre trei contacte cu Dumnezeirea care să genereze o creştere graduală a lui Isus în om: primul cu Pruncul Isus, a doua cu Adolescentul Isus şi a treia cu adultul Isus. Îmi este teamă şi să mă gândesc la toate ciudăţeniile teologice ce pot deriva dintr-o asemenea alegorie. Poate că ar trebui să avem mai multă frică de Dumnezeu şi mai mult bun simţ literar când citim naraţiunile biblice despre Isus ca să nu ne aventurăm unde alţii nu au hălăduit. Ar trebui să ne dea de gândit faptul că naraţiunile Naşterii / Întrupării sunt aproape nesemnificative la Matei şi Luca în raport cu materialul despre lucrarea şi, mai ales, moartea lui Isus. Ar trebui să ne cultivăm o perspectivă ceva mai ponderată asupra istoriei lui Isus când Marcu şi Ioan, nici măcar nu discută acest eveniment.

Aşa emoţionantă cum este ea, alegoria naşterii şi creşterii lui Isus în inimă are o aplicabilitate temporară limitat evanghelistică, dar păguboasă pe termen lung, ca să nu mai spun că nu are multe în comun cu teologia. Isus pe care îl prezintă Scriptura, inclusiv evangheliştii,  este un Isus matur, Dumnezeu-Adevărat din Dumnezeu-Adevărat, în ciuda umanităţii Sale reale şi perfecte. Credinţa în Isus nu este credinţa într-un Isus imatur, incipient, anemic sau în creştere. Credinţa în Isus este convingerea de a te supune înaintea unui Isus matur, desăvârşit şi plin de autoritate. El nu este Copilul Căruia tu trebuie să îi porţi de grijă precum Maria şi Iosif, ci El este Învăţătorul, Maestrul, Regele pe care trebuie să îl primeşti ca suveran, ca şi călăuză şi ca dascăl. Dacă bisericile mustesc de imaturitate este pentru că am deschis uşa unor copii care refuză cu îndârjire să mai crească, de care trebuie să ne ocupăm veşnic prin predici uşoare catehetice (Evrei 6:1-3) şi ale căror emoţii trebuie să le stârnim constant prin servicii de evanghelizare. Nu vă miră faptul că cei mai mulţi participanţi la serviciile de evanghelizare sunt creştini declaraţi convertiţi deja? Ştiu că unii justifică aceasta prin sprijinul pe care îl aduc lucrării, dar eu cred că acestea irosesc resursele Bisericii şi le epuizează în mod nejustificat. Se pare că în biserica din Corint evanghelizarea s-a realizat prin cele mai uzuale întâlniri ale Bisericii (1 Cor. 14:26-40) şi nu prin servicii speciale.

Prin urmare, nu pot să îţi doresc un Isus care creşte. Nu-ţi pot dori nici măcar credinţei tale să crească. Nu am probleme, însă, să-ţi doresc să creşti în cunoaşterea Domnului care nu a încetat niciodată să fie Domn şi Dumnezeu, Rege şi Stăpân al întregii firi. Dacă este să evaluăm importanţa alegoriei în interpretarea Bibliei am motive întemeiate să cred că utilitatea ei este foarte limitată şi trebuie folosită cu multă grijă de interpreţi deprinşi cu exerciţiul exegetic. Cât despre alegoria creşterii lui Isus sunt convins că deficienţele ei sunt mai multe decât avantajele ei şi ar trebui părăsită cât mai curând, lăsând locul altora mai eficiente, şi ar trebui recuperate imaginile biblice cu adevărat fructuoase în încurajarea maturizării creştine.

La o cât mai rapidă creştere şi maturizare! 

Comentariile sunt închise pentru Poate creşte Isus mare?

Filed under Utilităţi pentru adunare

Comentariile sunt închise.