Numele „Isus” – un fel de „Gheorghe” al lui Israel

yeshua-yasu-isa2

Numele primit prin revelaţie de Iosif, tatăl adoptiv, pentru Pruncul Mariei, era „Isus”. Din câte ne putem da seama, un nume comun pentru evreii secolului I d.Cr. Popularitatea numelui se datora marelui erou al Vechiului Testament, Iosua. La fel cum românii au făcut din Sfântul Gheorghe patronul credinţei creştine în România, fapt pentru care mulţi români s-au ales cu numele său, evreii priveau cu admiraţie la Iosua, cuceritorul Canaanului. De fapt, Iosua însuşi a primit acest nume de la legiuitorul Moise, care nu fusese mulţumit ca ordonanţa sa şi liderul poporului de mai târziu să mai poarte numele Hoşea („El mântuieşte”), preferând o variantă mai specifică, cu referire exactă la Domnul. De aceea, începând de la incidentul iscodirii Canaanului, Hoşea-ben-Nun a ajuns cunoscut ca Iehoşua („Domnul mântuieşte”)-ben-Nun (Numeri 13:16).

După Iosua, fiul lui Nun, au mai fost şi alte personalităţi care au purtat acest nume: un preot (Hagai 1:12; Zaharia 3), o oficialitate  (2 Împ. 23:8), un bărbat din genealogia lui Isus (Luca 3:29), un scriitor cunoscut pentru cartea de înţelepciune scrisă undeva în cursul secolului II î.Cr., Isus-ben-Sirah. Noul Testament mai depune mărturie despre alte două persoane cu numele Isus: unul dintre tovarăşii apostolului Pavel (Col. 4:11), tatăl vrăjitorului din Salamina (F. ap. 13:6). Dacă se ţine cont şi de faptul că Iason este o formă grecizată a aceluiaşi nume atunci mai putem adăuga şi alte persoane la lista noastră (F. ap. 17:5-9; Rom. 16:21) şi alţii din cărţile Macabeilor (1 Macabei 8:17; 12:16; 14:22; 2 Macabei 1:7; 2:24; 4:7-26; 5:5-10).

Josephus depune mărturie în privinţa caracterului comun al acestui nume în perioada primului secol (a se vedea Antichităţi, XV, ix, 2; XVII, xiii, 1; XX, ix, 1; Războaiele iudeilor, III, ix, 7; IV, iii, 9; VI, v, 5; Viaţa lui Moise, 22; referinţele provin din Enciclopedia Catolică).

Toate acestea sugerează că, în ciuda faptului că numele fusese anunţat de înger, „Isus” era un nume comun. E adevărat că el trezea sentimentele patriotice cele mai puternice pentru că amintea de eroul naţional Iosua care a făcut o naţiune din poporul nomad al pustiei. Dar ca să vezi Mântuirea lui Dumnezeu în Copilul din iesle era nevoie de … credinţă. Nu era nimic senzaţional în naşterea lui Isus, afară de zămislirea sa imaculată (dar cine l-ar fi crezut pe Iosif?). Nu era nimic senzaţional în numele primit de Isus, chiar dacă fusese revelat. La fel ca şi astăzi, cine se apropia atunci de Prunc avea nevoie de credinţă. Credinţa face diferenţa între oameni. Tu o ai?

Anunțuri

Comentarii închise la Numele „Isus” – un fel de „Gheorghe” al lui Israel

Din categoria Utilităţi pentru adunare

Comentariile nu sunt permise.