Dreptate şi har

criminal_justice_jurisprudence

Ascultaţi acest cuvânt

pe care eu îl compun cu privire la voi,

un bocet, popor al lui Israel!

A căzut fără speranţă de ridicare,

Fecioara lui Israel!

A fost doborâtă la pământ

nu este cine să o ridice!

Aşa a vorbit Domnul Dumnezeu:

Cetatea care scotea o mie [de ostaşi]

va rămâne cu o sută,

iar cea care scotea o sută va rămâne

doar cu zece pentru casa lui Israel.

 

Prima subunitate a acestui bocet îl menţionează pe Israel de trei ori în tot atâtea versete, în două sintagme bine cunoscute în literatura biblică: „poporul Israel” şi „casa lui Israel”, cu referire la poporul Domnului. Imaginea folosită aici este a unei tinere care nu a apucat să-şi întemeieze o familie, dezastrul incapacitând-o definitiv pentru o viaţă decentă şi fericită. Imaginea este preluată de marii profeţi şi folosită atât pentru Israel, cât şi pentru diverse cetăţi păgâne. Un bocet ca acesta nu mai găsea loc pentru optimismul refacerii relaţiei stricate. Situaţia se degradase într-atât încât atinsese limita de unde nu mai era întoarcere.

În versetul 3, Amos trece de la figurat la concret, clarificând ceea ce personificarea fecioarei sugerase în versetul anterior. Deşi se respectă prozodia specifică unui bocet, mijlocul folosit aici este cupletul numeric: o mie (5.3bA) // o sută (5.3bB), o sută (5.3cA) // zece (5.3cB). Tema decimării armatei (90% distrugere) revine constant în discursul lui Amos.

Sentinţa aceasta scoate în evidenţă două doctrine teologice foarte importante. Întâi, că Israel nu se poate ascunde în spatele alegerii sale pentru a trăi într-o continuă înstrăinare de Dumnezeu. Legământul prin care Israel se obliga faţă de Dumnezeu se fundamenta pe experienţa anterioară Sinaiului de eliberare din robia egipteană. După ce a investit atât în întemeierea lui Israel ca popor şi urma să se asigure că vor intra şi în moştenirea Canaanului, Dumnezeu se aştepta la reciprocitate din partea lui Israel. Relaţia aceasta, însă, putea fi alterată prin nerespectarea obligaţiilor care îi reveneau ca popor al lui Dumnezeu. Dovadă stau binecuvântările şi blestemele care încheie legământul mozaic.

Apoi, deşi acţiona cu dreptate, Dumnezeu nu se dezice de harul Său. Aşa se face că El găseşte resurse să ţină vie descendenţa lui Israel prin rămăşiţa sa (10% supravieţuitori). Tema rămăşiţei revine cu insistenţă atât la Amos cât şi la ceilalţi profeţi.

P.S. O ilustrare din literatura clasică a disputei dintre dreptate şi graţie o poate constitui drama lui Shakespeare: „Neguţătorul din Veneţia”. La care dintre personajele dramei se referă de fapt scriitorul este un fapt incert, deoarece este foarte probabil că vorbim despre o ambiguitate intenţionată în această privinţă. Drama a fost ecranizată în 2004 de Michael Redford într-o distribuţie de zile mari.

Comentariile sunt închise pentru Dreptate şi har

Filed under Curs online SVT3

Comentariile sunt închise.