Justiţia şi dreptatea socială: criteriile divine pentru un popor binecuvântat

social_justice_logo

Amos 5:7

Voi, care schimbaţi în pelin justiţia

şi dreptatea o aruncaţi la pământ. 

Înainte de a continua bocetul, Amos zăboveşte ca în cazul altor oracole de damnare pentru a da curs acuzaţiilor pe care Dumnezeu le ridică împotriva lui Israel. Aceste acuzaţii, împărţite în două subunităţi: v. 7 şi v. 10–13, nu aduc nimic nou în comparaţie cu cele enunţate anterior în deschiderea cărţii (2:6–12). Cel puţin prima dintre ele are un caracter general şi urmează a fi reluată şi mai târziu (6:12b). Acuza îi vizează pe judecători care, în loc să administreze justiţie emiţând sentinţe drepte, au reuşit să lase cu fiecare rostire de sentinţă un gust amar în gura celor ce căutau dreptatea. Verbul folosit aici, „schimbaţi” (ebr. hapakh), sugerează o răsturnare de 1800 a valorilor, o întoarcere cu susul în jos. De aici şi opţiunea pentru cea mai amar şi nefolositoare dintre plante: pelinul. Dreptatea este imaginată a fi aruncată la pământ ca şi un lucru fără valoare (metaforă) sau o persoană condamnată (personificare, cf. 5:2). Evident, justiţia şi dreptatea sunt termeni-pereche. Soluţia pentru situaţia defavorabilă în care se află justiţia // dreptatea este oferită în 5:15 şi în 5:24 tot de o manieră metaforică precum aici. Dreptatea are nevoie de statornicire şi de dezlegarea energiilor sale. 

Amos 5:10–13

Ei urăsc pe cel ce pronunţă [sentinţe] la poarta cetăţii

şi pe cel ce rosteşte adevărul îl detestă.

De aceea, pentru că l-aţi taxat pentru paie pe sărac

şi aţi luat de la el taxe pentru grâne,

deşi aţi construit case din cioplitură,

nu veţi locui în ele,

deşi aţi sădit vii ale plăcerii,

nu veţi bea vinul lor,

căci cunosc cât de multe sunt ofensele voastre

şi cât de numeroase vă sunt păcatele.

Voi îl legaţi pe cel drept, luaţi mită,

şi îi alungaţi pe cei săraci de la poarta cetăţii.

De aceea prudentul, în vremuri ca acestea, să bocească

căci acestea sunt vremuri rele. 

Acuza gravelor deficienţe în justiţie (v. 7) este reluată acum  şi expusă în detalii. Cadrul cultural la care fac referire aceste versete este „poarta cetăţii”, echivalentul antic al tribunalului modern. Repetarea acestei expresii sugerează o posibilă structură chiastică (5:10A şi 5:12bB). Din nou, autorul atrage atenţia asupra unui element special care stă ascuns.

Cupletul din 5:10 îi sancţionează pe israeliţi pentru superioritatea cu care îi tratează pe bătrânii cetăţii pentru datoria ingrată pe care o au de a anunţa sentinţele. Cupletul corespondent din 5:12b insistă asupra modului în care justiţia este coruptă prin mită, până acolo încât încrederea publică în actul de justiţie este sabotată.

Cupletele din 5:11a şi 5:12a se completează reciproc, evidenţiind un caz particular de nedreptate socială prin suprataxarea paielor şi a grânelor, o practică specifică perioadei recoltei, şi afirmaţia generalizantă cu privire la cunoaşterea integrală a vinovăţiei lui Israel. În versetul 11 se schimbă şi persoana verbului de la persoana a treia la a doua, un artificiu frecvent întâlnit în literatura profetică (Personenwechsel).

Cupletele din 5:11b şi 5:11c, aflate în miezul chiasmului, anunţă sentinţa folosind tiparul pseudogradaţiei. Deşi s-au bucurat de privilegiul de a-şi construi case şi de a sădi podgorii, Dumnezeu îi osândeşte pe israeliţii înstăriţi la o viaţă de austeritate asemănătoare celor sărmani pe care i-au nedreptăţit. Metonimia cauzei sugerează „case din piatră” prin expresia „casei de cioplitură”, iar metonimia efectului sugerează „podgorii îndrăgite” prin formula „vii ale plăcerii”. Principiul corespondenţei inversate este vizibil chiar şi în modul în care aceste expresii sunt concepute: una face aluzie la cauză, cealaltă la efect. Judecata lui Dumnezeu aduce atingere posesiunilor cele mai dragi ale israelitului antic: locuinţa şi ogorul. Dat fiind că tocmai acestea figurează ca entităţile reabilitate în condiţiile restaurării, ele pot reprezenta chintesenţa unei vieţi îndestulătoare.

Recomandarea din 5:13 vine ca o reacţie naturală faţă de haosul existent în justiţia israelită şi oferă o soluţie de supravieţuire în condiţiile existente. „Prudentul” este un termen cunoscut din psalmi ca specie literară menţionată în subtitlu, dar ca sinonim pentru omul înţelept va face carieră în perioada postexilică. Deşi apare la singular, ca sinecdocă a părţii, „prudentul” se referă la o clasă de oameni, care cu siguranţă nu îl includea pe Amos, care a predicat cu îndrăzneală împotriva situaţiei din ţară. Problemele apar când se ia în discuţie verbul care defineşte acţiunea „prudentului”. Rădăcina dmm poate avea un sens primar „a fi tăcut, potolit” dar are şi un sens secundar, acela de „a boci”, care este în ton cu natura poemului.  Bocetul, asemenea altor producţii literare care sancţionează ordinea socială, poate fi văzut ca un mijloc neviolent de luptă împotriva nedreptăţii sociale şi poate şi ca un mijloc de alinare.

 

 

Anunțuri

Comentarii închise la Justiţia şi dreptatea socială: criteriile divine pentru un popor binecuvântat

Din categoria Curs online SVT3

Comentariile nu sunt permise.