Când religia face casă bună cu astrologia

5.24A  Fie ca justiţia să se rostogolească precum apele,

5.24B  şi dreptatea – ca un torent veşnic. 

5.25A  Oare mi-aţi adus jertfe pentru vină şi jertfe de mâncare

5.25B  în pustie timp de 40 de ani, popor a lui Israel?

5.26aA  Pentru că aţi purtat pe Sikut, regele vostru,

5.26aB  şi pe Kiyun, chipurile voastre,

5.26bA  steaua divinităţii voastre

5.26bB  pe care v-aţi făcut-o pentru voi,

5.26cA  vă voi duce în exil

5.26cB  dincolo de Damasc,

5.27  [zice] Domnul al Cărui Nume este Dumnezeul Oştirilor. 

Câtă vreme justiţia // dreptatea sunt rarităţi precum apa de ploaie în ţinuturile aride ale Orientului Apropiat, Dumnezeu nu are de gând să-Şi schimbe atitudinea faţă de poporul Său, chiar şi aşa ultrareligios cum este. Dreptatea trebuie statornicită în ţară precum un ued permanent (5:24). Preferinţa pentru termenul „ued” în locul „râului” poate trăda familiaritatea autorului şi probabil şi a audienţei cu această formă de relief, sau poate să fi fost impusă de raţiuni metrice (termenul se află în relaţie construită cu adjectivul substantivizat „permanenţă”). Totuşi, consider că imaginea sugerată de un ued permanentizat trebuie să fi fost utilizată mai degrabă pentru abilitatea de a reprezenta actul justiţiei ca un efort care necesită susţinere constantă şi nu ca o realitate continuu constantă în mod natural. Metaforele folosite aici pentru a descrie cu plasticitate această realitate dorită sunt vii, chiar dacă nu sunt însoţite de onomatopee: rostogolirea apelor poate fi văzută cu ochii minţii. Cum de n-ar fi şi dreptatea tot la fel de abundentă!?

Întrebarea retorică (5:25) critică religia şi scoate în evidenţă şi un alt aspect al realităţii: acela al scopului intenţionat. Cupletul acesta afirmă că Dumnezeu nu a dus lipsa sacrificiilor, deşi în perioada împietririi lui Israel pe parcursul celor 40 de ani de rătăcire ce au urmat răzvrătirii de la Cades-Barnea sacrificiile au lipsit. Această interpretare a anilor de ispăşire a vinei neascultării de la Cades-Barnea este convergentă cu surprinzătoarea realitate a necircumciderii unei generaţii întregi de către generaţia pustiei. Ritualurile religioase nu împlinesc o nevoie obiectivă a divinităţii, ci una specifică omului. Spre deosebire de alte religii amorale construite de om în onoarea vreunei divinităţi, religia revelată şi morală este intenţionată a-i asigura omului mijloacele necesare pentru a reintra în graţiile Stăpânului pe care l-a dezamăgit prin păcatul său.

Pe lângă imoralitatea lor, vina israeliţilor este dublată de idolatrie. Catrenul final al bocetului identifică două entităţi cultice care au atras atenţia israeliţilor: Sikut şi Kiyun, astrul corespunzător acestuia. Divinităţile acestea au fost identificate cu divinităţi de origine mesopotamiană cu zeul Ninurta şi cu planeta Saturn. Cultul acestor zeităţi este străvechi şi trebuie să fi ajuns în practica israelită înainte ca el să fi fost introdus din nou în vremea ocupaţiei asiriene prin populaţiile deportate aici, cel mai probabil prin infiltrare din sudul regatului arameu cu capitala la Damasc. În cultele mesopotamiene, se obişnuia ca fiecare zeu să fie asociat cu o divinitate de rang inferior, un astru din zodiac şi chiar şi cu un animal responsabil de purtarea divinităţii.

Limbajul folosit de profet la adresa zeităţilor păgâne este, conform unei îndelungate tradiţii profetice, sarcastic. Însuşi numele lor, oricum transcris prin intermediul unor foneme ebraice, este ridiculizat: Sikkut este transcris după tiparul lui Siqquţ (ebr. „urâciune”). Urmează folosirea expresiei „chipurile voastre” şi acuza că „v-aţi făcut-o pentru voi” care subliniază stupiditatea religiei lor datorată artificialităţii şi caracterului nerevelator al religiei lor. Coerenţa prezentării celei de-a doua divinităţi este întreruptă de expresia „chipurile voastre”, pe care autorul o foloseşte pentru a se disocia de o manieră tranşantă de cultul păgân, disociere care devine fără echivoc prin sublinierea „v-aţi făcut-o pentru voi”.

Sentinţa fără echivoc anunţată de profet este, ironic, exilul în ţara tocmai de unde provenea divinitatea în cauză. În plus, Dumnezeul Oştirilor (inclusiv al astrelor, conform Genezei) îi va duce în exil la un loc cu zeităţile lor astrale, dincolo de capitala sub a cărei influenţă culturală (inclusiv cultică) căzuseră.

Comentariile sunt închise pentru Când religia face casă bună cu astrologia

Filed under Curs online SVT3

Comentariile sunt închise.