Iefta sau ce înseamnă să ai credinţa în puseuri

believe

Iefta este unul dintre „judecătorii” controversaţi ai lui Israel din perioada premonarhică. Spun controversat pentru că autorul Epistolei către evrei îl plasează în galeria eroilor credinţei, deşi nu are timp să ne detalieze cum a înţeles el, luminat de Duhul Sfânt, contribuţia lui Iefta din această perspectivă. (Şi cât de mult mi-aş fi dorit lucrul acesta. Toţi avem listele noastre cu nelămuriri la care aşteptăm un răspuns în cer, nu-i aşa?) Adevărul este că, în afară de incidentul în care Duhul lui Dumnezeu pune stăpânire pe Iefta şi îl conduce la una dintre cele mai răsunătoare biruinţe asupra invadatorilor din răsărit, Iefta este un personaj şters.

Omul Iefta avea o voinţă de fier şi o pregătire militară pe care a deprins-o alături de briganzi şi de oamenii de joasă speţă. Avea şi familie, dar numai o singură copilă le fusese dăruită de Domnul. Altminteri era un om cu care evreii nu se asociau cu uşurinţă pentru că era un fiu nelegitim, nerecunoscut ca membru de drept al familiei sale. Iefta a ajuns la putere în circumstanţe favorabile, când alţii mai în drept şi mai pregătiţi nu s-au găsit disponibili. Deşi era obişnuit cu tactica militară, nu era foarte diplomat la vorbe. De fapt în negocierea întreprinsă cu regele amonit nu a reuşit decât să se asigure că disputa politică se va decide pe câmpul de luptă.

Duhul Domnului l-a umplut într-adevăr pentru lupta în care trebuia să conducă pe Israel. Totuşi cuvintele ieşite din gura lui contrazic puterea şi harul lui Dumnezeu. El promite că va aduce ca ardere-de-tot persoana care îi va ieşi prima în cale după întoarcerea de la război. Legea lui Moise interzicea cu desăvârşire sacrificiile umane şi-i considera pe cei ce le aduceau vrednici de moarte. Probabil că Iefta nu s-a gândit că vreun animal de companie îi va ieşi înainte când se va întoarce acasă de la război, ci mai probabil se va fi gândit la vreun servitor mai conştiincios. Este curios faptul că textul nu vorbeşte nimic despre soţia sa. Poate că-i murise. Promisiunea aceasta nu are nimic în comun cu spiritualitatea mozaică. Mai degrabă cu cea păgână, a moabiţilor pe care îi contrase ca pe o rasă inferioară. Singurul care avea dreptul de a da spre nimicire bunuri şi persoane era Dumnezeu prin profetul său. Persoanele declarate date nimicirii nu se puteau răscumpăra, trebuiau nimicite. În schimb, din prea multă atenţie pentru imaginea sa publică, Iefta nu intenţionează să revină la decizia sa, sau măcar să consulte pe cineva pregătit în domeniu pentru o alternativă.

Să nu uităm că perioada aceasta era o una când „fiecare făcea ce-i plăcea” un fapt tradus ca o lipsă de standarde etice care decurgea din lipsa unei conduceri centralizate (regele). În plus, victima, fata lui Iefta, realizează că nu există o alternativă reală. Îşi cunoştea prea bine tatăl şi contextul în care jurământul era făcut, să realizeze că situaţia era fără ieşire pentru ea. Din acest motiv cere doar un răgaz ca să-şi ia rămas bun de la viaţă şi prietenele ei, după care se supune destinului hotărât de tatăl ei. Prin decizia aceasta, Iefta şi-a asumat prerogative divine şi s-a dovedit un despot intransigent, deşi era un ignorant în ce priveşte voia lui Dumnezeu. Ce dovadă mai mare doriţi decât disponibilitatea cu care Iefta este dispus să pornească un război civil cu seminţia lui Efraim? Să nu uităm că, în acest război care a continut pentru următorii şase ani, au fost decimaţi 42 de mii de efraimiţi, suficient de mulţi oameni care să fi populat cele 20 de cetăţi moabite distruse în timpul campaniei antiamonite.

De la Iefta putem învăţa faptul că Duhul Domnului poate prelua controlul temporar asupra unei persoane pentru a o folosi, în ciuda unor evidente deficienţe de caracter ale persoanei în cauză. În asociere cu exemplul măgăriţei lui Balaam, se poate spune că Dumnezeu nu se limitează în folosirea pentru interesele Împărăţiei Sale la persoanele speciale şi sfinte. E posibil ca implicarea în războiul inegal cu coaliţia moabito-amonită să fi fost un act de credinţă, dar aceasta a fost temporară pentru că nu a fost urmată de consolidarea ei.

Anunțuri

Comentarii închise la Iefta sau ce înseamnă să ai credinţa în puseuri

Din categoria Meditaţii, Uncategorized

Comentariile nu sunt permise.