Iona ca naraţiune profetică cu caracter autobiografic

10_3pr7

În continuarea tezei urma o secţiune mai tehnică, privitoare la stilul scriiturii, pe care am preferat să o evit de data aceasta. Urmează argumente de natură literară pentru promovarea naraţiunii profetice cu caracter autobiografic pentru genul literar al cărţii Iona.

3. Iona ca naraţiune profetică autobiografică

În domeniul naraţiunilor istorice arealul de variante este bine reprezentat. Eissfeldt oferea cinci specii care se încadrau în genul literar al naraţiunii: raportul, istoria populară, autobiografia, înregistrarea de vise şi vedenii, autobiografia profetică (Eissfeldt 1965, 47-56). În cele ce urmează vom evalua critic argumentele care indică spre o calificare a genului de naraţiune pentru Iona ca naraţiune profetică autobiografică. Nu vom insista asupra celor mai evidente elemente cum ar fi naraţiunea la persoana întâi singular sau descrierea modestă şi restransă a viziunii profetice (Eissfeldt 1965, 56). Mai trebuie să amintim că argumentele următoare au ridicat mai multe obiecţii decât cele anterioare întrucât prin ele unii teologi au încercat să demonstreze calitatea de scriitură ficţională a cărţii lui Iona.

3.1. Mesajul profetic

Pătrunzând în text vom descoperi elemente noi care apropie Iona de scrierile profetice. Dintre toate formulele consacrate scrierilor profetice cea care prefaţează „profeţii mici, este cea mai apropiată de introducerea lui Iona. Este vorba despre Osea, Ioel, Mica şi Tefania care încep cu cuvintele: debar yhwh ‘ēl le‘môr. Formula din Iona conţine toate elementele de bază ale acestei sintagme, mai puţin pronumele relativ care nu mai era necesar din moment ce verbul hāyâ era predicatul întregi expresii: wayehî debar yhwh ‘ēl yônâ ben-amîtay le‘môr.

Pentru originalitatea cu care a folosit o expresie consacrată oracolelor profetice, subliniind în acelaşi timp şi caracterul narativ al scrierii, autorul ar merita toată consideraţia. Varianta ionaică are totuşi precedent în naraţiunile profetice din 1 Regi 17:2, 8; 21:17, 28. Acestea, la rândul lor, nu se poate exclude, se înrudesc cu textele profetice. Rămâne deci ca soluţie viabilă caracterul narativ al cărţii după modelul naraţiunilor profetice din (1, 2) Regi.

În sprijinul apropierii de cartea Regilor, James Limburg acredita argumentele ce urmează: volumul evident superior de material biografic faţă de cel oracolar, prezenţa vietuitoarelor (plante şi animale) şi existenţa unui profet cu acelaşi nume în perioada domniei lui Ieroboam II, cu informaţia suplimentară a localităţii natale a profetului, Gat-Hefer (2 Regi 14:25). E adevărat că una dintre caracteristicile fabulei este prezenţa aproape exclusivă a vieţuitoarelor non-umane ca personaje de bază, însă în Iona ele nu au statut alegoric, nici macar tipologic. Pentru identificarea personajului cărţii cu profetul menţionat în Regi există o obiecţie de bază care se referă la obscuritatea personajului, indiferent despre care am vorbi, cel din Regi sau cel din Iona.

Obiecţia ca personajul „fictiv” din Iona este identificat cu un altul nu departe de „ficţiune” şi el, nu aduce o noutate. Există un numar suficient de personaje a căror obscuritate nu a ridicat probleme de istoricitate cum a ridicat Iona. Putem aminti aici pe preotul Melhisedec, sau chiar câţiva profeţi: Naum din Elcoş, Obadia, Habacuc şi Maleahi.

3.2. Simetria cărţii

Revenind acum la ce a fost deja sugerat, Iona prezintă, dupa cum se constată chiar şi la prima vedere, o structură organizata pe tablouri sau scene. De fiecare dată autorul face clar unde se desfăşoară acţiunea: pe mare – pe corabie (1:3-16), în peşte (2:1-10) sau pe uscat – în Ninive (3:3-4:4), la marginea cetăţii (4:5-11). Rămâne o introducere (1:1-2) şi un intermezzo (3:1-2) care separă cartea în două jumătăţi relativ egale.

Structura elaborată a cărţii a fost observată de mulţi şi înţeleasă în diferite moduri. Daca vom considera chemarea divină adresată lui Iona drept expresia-cheie a cărţii atunci se poate sugera următoarea schiţă a cărţii:

1:1-1:16 Prima chemare. Neascultare. Convertirea marinarilor păgâni.

2:1 Tranzitie.

2:2-2:11 Rugăciunea lui Iona (I).

3:1-3:10 A doua chemare. Ascultare. Convertirea ninivenilor păgâni.

4:1 Tranziţie.

4:2-4:11            Rugăciunea lui Iona (II). (Magonet 1983, 55)

Simetria nu face obiectul disputelor întrucât pentru orice cercetător atent aceasta este foarte evidentă într-un fel sau altul. Principala problema legata de simetrie o ridica datarea ei. A avut originalul lui Iona forma actuală, ori activitatea redacţională a îmbogăţit originalul cu cel puţin un capitol, capitolul 2? Studiul lui G.M. Landes încearcă să demonstreze că „psalmul” lui Iona, cum este numit capitolul 2, a făcut parte din corpusul originar al scriiturii, fapt ce-i conferă, în contextul cărţii, un rol deosebit în realizarea echilibrului şi rezolvarea asimetriei de neexplicat în cazul lipsei sale (Landes 1967).

Pentru Landes argumentul de bază în susţinerea „psalmului” în structura originară a cărţii, îl constituie construcţia naraţiunii, paralelismul între capitolele 2 şi 4, construit ţinând cont de evoluţia personajului Iona:

1:17-2:10 Iona este cruţat

2:1 Iona se roagă

2:2-6a Referinţa la situaţia de criză din Adânc

2:6b-7 Invocă eliberarea milostivă a lui Dumnezeu

2:8 Schiţează o anumită înţelegere a mântuirii sale

2:9 Răspunsul lui Iona pentru Domnul – închinare, sacrificii, juruinţe

2:10 Răspunsul Domnului pentru Iona; El acţionează astfel încât profetul să răspundă favorabil misiunii divine (încă neîmplinite).

[…]

4:1-11 Iona este mânios pentru cruţarea Ninivei

4:2a Iona se roagă

4:2a Referinţa la situaţia din Palestina

4:2a Schiţează gândurile primare cu privire la fuga la Tarşiş.

4:2b Invocă mila lui Dumnezeu care l-a mântuit.

4:3 Răspunsul lui Iona pentru Domnul – pledoarie penru moarte

4:4-11 Răspunsul Domnului pentru Iona; El acţionează astfel încât profetul să răspundă favorabil misiunii divine (deja împlinite).

Dar, pe lângă faptul că cele două capitole manifestă deosebiri de formă (unul este poezie, celălalt este proză), de tip (unul este psalm de mulţumire, celălalt lamentaţie cu petiţie conclusivă) şi de conţinut (primul emană mulţumire, iar al doilea nemulţumire), deosebiri acceptate chiar şi de Landes, structura celor două capitole nu este atât de apropiată cum pare. Deşi au dimensiuni comparabile, volumul acordat diferitelor subdiviziuni este dezechilibrat, iar ordinea succesiunii lor nu este întotdeauna respectată, fapt ce pentru Landes nu este atât de stânjenitor, căci, în opinia sa, autorul nu a căutat corespondenţa perfectă. Există totuşi elemente veritabile care pot depune mărturie favorabilă autenticităţii psalmului, şi anume necesitatea unei explicaţii pentru acordarea celei de-a doua şanse lui Iona şi concluzia „psalmului” identică cu tema cărţii, mântuirea.

Celălalt argument al lui Landes, pe care îl consideram mai bine susţinut, are în vedere portretul psihologic al lui Iona. El se roaga în situaţii de criză. În capitolul 4 Iona se confruntă cu o situaţie de criză şi-I cere lui Dumnezeu moartea (4:3, 8). Să nu se roage când trebuie să înfrunte chiar moartea? (1:12, 15) Apoi, dacă înţelegem prezenţa Domnului drept o prezenţă cultică, afirmaţiile cu privire la templul lui Dumnezeu se încadrează în limitele crizei descrise de fuga „departe de Faţa Domnului”. Omniprezenţa lui Dumnezeu era mult prea bine stabilită (Ps. 139:7-10; Ier. 23:23; Amos 9:1-4) pentru ca Iona să-şi permită cu Dumnezeu un joc inconştient de-a v-aţi ascunselea aşa cum susţine Dennis Trevor (Trevor 1991, 140). În fine, ca orice egocentric „normal” Iona jubilează când scapă din necaz (4:6). Capitolul 3 ni-l prezintă pe Iona scăpat din moarte, deşi capitolul 1 îl lăsase în mare, deci intuim o mare izbăvire, care a avut loc între timp şi pe care autorul o lasă să se înţeleagă din tonul plin de mulţumire al capitolului doi, încheiat cu strigătul de biruinţă „Mantuirea este a Domnului!”

Însă chiar dacă există un oarecare paralelism între capitolele 2 şi 4 în ce priveşte personajul Iona, studiul lui Magonet arată că, structural, paralelismul apare între capitolele 1 şi 4 pe de o parte, şi 2 şi 3 pe de altă parte (Magonet 1983, 56-63). Magonet a acordat atenţie accentului pus de autor pe subiectul acţiunii, pentru capitolul 2, şi pe cuvântul-cheie … pentru capitolul 3. Dacă în cazul capitolului 3 această împărţire este suficient de credibilă, pentru capitolul 2 ea nu este suficient de precisă. Se acceptă ca subiectul să fie exprimat fie explicit, prin pronumele personal … , fie implicit, prin desinenţa verbului. Marea slăbiciune o constituie faptul că schema lasă neatinsă o treime din rugăciunea lui Iona şi chiar … versetul 10. Deşi puţin forţată, chiar şi această schemă evidenţiază unele asemănări dintre capitole, dintre care cea mai clară o reprezintă ideea că Dumnezeu este iniţiatorul evenimentelor, o evidenţă în plus pentru sprijinirea scriitorului unic al cărţii. Iată mai jos paralelismul structural propus de Magonet:

DESCINDEREA LUI IONA (cap. 2)

ASCENSIUNEA NINIVENILOR (cap. 3)

v. 4a Acţiunea lui Dumnezeu (aruncarea)

v. 4 Proclamaţia lui Dumnezeu

v. 4b Răspunsul A – necorespunzător. Scufundarea sub valuri.

v. 5 Răspunsul A – poporul.

v. 5 Răspunsul B – necorespunzător. Afundarea spre Adânc.

v. 6 Răspunsul B – regele.

v. 6-7b Răspunsul C – necorespunzător. Afundarea până la temeliile munţilor.

v. 7-9 Răspunsul C – legiferarea.

v. 7c Răspunsul lui Dumnezeu – iertarea.

v. 10 Răspunsul lui Dumnezeu – iertarea.

Dupa cum se constată orice încercare de a explica apartenenţa capitolului 2 la restul carţii, deşi incompletă, găseşte suficiente elemente de legătură pentru a arăta că într-adevăr „psalmul” lui Iona nu este un corp străin, iar agentul creator le este comun. Structura cărţii, oricare ar fi, depune mărturie în favoarea îndemânării artistice a autorului, calitate posibil de explicat prin apartenenţa la o şcoală scribală sau profetică de tipul celor existente în timpul lui Ilie şi a lui Elisei. Aceasta este certificată şi de structura distinctă a capitolului 2, ca psalm de mulţumire.

Va urma: Psalmul lui Iona, Miraculosul din Iona, Credibilitatea informaţiilor istorice.

Bibliografie:

Eissfeldt, Otto. 1965. The Old Testament: An Introduction. New York, NY: Harper and Row.

Landes, G. M. 1967. „The Kerygma of the Book of Jonah. The Contextual Interpretation of the Jonah Psalm”, Interpretation, 21.1 (January): 3-31.

Limburg, James. 1993. Jonah. London: SCM.

Magonet, Jonathan. 1983. Form and Meaning: Studies in the Literary Techniques in the Book of Jonah. Sheffield: Almond Press.

Trevor, Dennis. Lo and Behold: The Power of Old Testament Storytelling. London: SPCK.

 

 

 

Comentariile sunt închise pentru Iona ca naraţiune profetică cu caracter autobiografic

Filed under Iona

Comentariile sunt închise.