Miraculosul din Iona

jp-75-560

O parte nu lipsită de importanţă dintre gânditorii moderni susţin caracterul fictiv al naraţiunilor biblice, printre cel mai bine cotate ca nonistorice fiind bineînţeles Iona. Julius Bewer reclama sentimentul de „ţară a minunilor” ce-1 trezeşte în cititor / ascultător (Brewer 1971, 4). Problema fundamentală este susceptibilitatea cu privire la tot ce e spectaculos, supranatural, extra­ordinar, neverosimil cu realitatea naturală. Contestarea existenţei miracolului este originată în mişcarea raţionalistă a Iluminismului, mai ales începând cu Benedict Spinozza (1632-1677), şi în percepţia imutabilităţii legilor Naturii ca reflecţie a substanţei unice atotsuficiente (Geisler 1982, 14-21). Presupoziţiile sale raţionaliste care-şi găsesc finalitatea în naturalismul panteist l-au constrâns să considere minunile imposibile.

Obiectia naturaliştilor contemporani a trecut însă de la ontologic la epistemologic, adică minunile sunt respinse nu pentru că nu există, ci pentru că nu se ştie dacă ar putea exista, din moment ce nu pot fi identificate manifestari ce ar putea fi catalogate ca „minuni” (Geisler 1982, 62). Dar după sugestia lui Montgomery problema miracolului îşi găseşte rezolvarea în istoric şi nu în filozoficul speculativ (Geisler 1982, 66). Miracolul care le circumscrie şi le justifică pe toate celelalte este întruparea lui Dumnezeu în Cristos cu apogeul învierii din morţi, sau în termenii lui C.S. Lewis, Grand-Miracle (Lewis 1947, 112-136). Alte răspunsuri vizează lansarea presupoziţiei că Dumnezeu există ca fundament pentru acceptarea exprimării Sale neîngrădite şi libere prin minuni (Geisler 1982, 68-75).

După Schleiermacher, mai ales la începutul sec. al XX-lea, prin teologi ca Bultmann, extranormalul din Scriptură este asociat cu paradigma retrograda a-ştiintifică a precursorilor, iar din punct de vedere literar cu mitul (Schleiermacher 1989, 71-73). Se poate vorbi de miracol ca eveniment istoric? Geisler prezenta ca raspuns opinia a doi teologi (Geisler 1982, 88-95). Troeltsch, un teolog german liberal, răspundea negativ pe baza principiului analogiei. Conform acestui principiu trecutul este posibil a fi cunoscut în masura în care se repetă în prezent. Prezentului i se delegă astfel dreptul de a defini trecutul, minunile irepetabile fiind respinse. Flew răspundea tot negativ pe baza principiilor istoriografiei. Mintea raţională, critică nu va putea crede în minuni cum face omul naiv sau credul. Ambele răspunsuri sunt puternic centrate în propriul bias. Deşi pledează pentru spirit critic ele fac dovada intoleranţei juvenile, a nedepăşirii prejudecăţilor. A reduce toată istoria la evenimentele analoge celor prezente sau care respectă principii prezente ar însemna că ne aflăm în incapacitatea de a ne mai gasi vreodată originile indiferent de recordurile ştiinţei.

Acum, sintetizând definiţia lui Geisler miracolele au trei caracteristici: impredictibilitate, continut şi scop teologico-didactic. Ele nu dovedesc calităţi antinaturale asemenea miracolelor înregistrate în literatura păgână, ci mai degrabp se apropie de natură (Geisler 1982, 123-133). Lockyer definea miracolul în termeni apropiaţi. Dacă minunea este într-adevar o lucrare a divinităţii, o exprimare a libertăţii suverane de a transcende legile naturii pentru a da finalitate unei anume revelaţii, atunci Biblia este o carte supranaturală. Astfel, nu numai că minunile îşi găsesc locul în Scriptură, dar şi autentifică Scrierea drept una inspirată, de origine dumnezeiască (Lockyer 1975, 13-14).

Pe lângă acestea Veehiul Testament nu pare a fi fost perceput ca o colecţie de legende sau mituri de către apostoli din moment ce a fost oferit creştinilor ca pildă pentru o viaţă spirituală veritabilă (Evrei 11, Iacov 5:10, 16-18). Daca realizările patriarhilor, judecătorilor şi profeţilor au fost legendare, nu cumva pretenţia autorului epistolei către Evrei cum că acestea au fost facute „prin credinţă” cade în desuetudine? Cine ne poate garanta că literatura care înregistrează grandioasele lor lucrari „iraţionale” o dată legendarizată nu va impune acelaşi caracter şi credinţei manifestată în împlinirea lor?

Caracterul pilduitor al istoriei lui Israel, considera Lya Benjamin, izvorăşte din istoriosofia specific iudaică. Paradigma istoriosofică este una a dublei cauzalităţi divino-umane, care implică atât atotsuficienţa lui Dumnezeu cât şi libertatea poporului ales. Pentru acest motiv,

evreii sunt unicul popor care şi-a convertit istoria în religie, practicând un cult al istorici sacralizate şi radical deosebită de orice tip de istorie mitizată sau de mitologie istoricizată. (Beniamin 1994, 19)

Grigore de Nazianz considera că scopul naraţiunilor biblice nu este acela de a satisface simţurile, lucru încredinţat ficţiunii, adică legendelor greceşti, ci de a oferi modele de viaţă, răspunsuri la problemele creştinilor din toata timpurile (vezi Predica „În apărarea fugii mele la Pont”). Astfel Iona era socotită relevantă pentru fuga sa la Pont. Chiar dacă nu putem pretinde că Scriptura oferă soluţii standard pentru orice situaţie din viaţă, întrucât Biblia nu este un tratat prescriptiv de tip talmudic, „Biblia conţine tot ceea ce-i este efectiv necesar unui creştin ca să descopere călăuzirea lui Dumnezeu pentru viaţa lui (Fee & Stuart 1996, 118) (Allen 1976, 176). Deşi accepta posibilitatea realizării minunilor în general şi a celor din Iona în particular, Allen respinge istoricitatea lor în cazul lui Iona pe motiv că minunile nu sunt specifice naraţiunilor profetice din Vechiul Testament ci autorul le-a folosit intenţionat pentru a sugera şi pentru a face mai evident mesajul pe care-1 avea de transmis.

Totuşi nici în naraţiunile profetice ale Vechiului Testament, adică în acele relatari care-1 aveau de protagonişti umani pe Ilie şi pe Elisei (1 Regi 17-2 Regi 13), minunile nu sunt deloc rare. De exemplu, în decursul unui singur capitol (1 Regi 17) există cel puţin trei relatări miraculoase: hrănirea lui Ilie de către corbi, înmulţirea făinii şi untdelemnului, învierea fiului văduvei din Sarepta. Sunt aceste minuni cu ceva mai puţin senzaţionale decât minunile din Iona ? Ca şi când nu ar fi suficient iată alte câteva mostre de miraculos din aceleaşi pasaje: pe Carmel se pogoară foc din cer, după trei ani de secetă, la rugăciunea lui Ilie plouă, ascensiunea la cer în vehicolul incendiar, vindecări şi învieri instantanee, plutirea fierului pe apă, orbirea armatei siriene. Se pare mai degrabă că, prin prezenţa relatărilor miraculoase din carte, Iona se află în ton cu relatarile miraculoase din 1, 2 Regi, fapt ce-i întăreşte istoricitatea şi încadrarea în limitele perioadei de existenţă scindată a naţiunii Israel în cele două regate şi în timpul lucrării marilor profeţi Ilie şi Elisei sau a discipolilor lor (sec. IX-VIII î.Cr.).

 

Bibliografie:

Allen, Leslie. 1976. The Books of Joel, Obadiah, Jonah and Micah. Grand Rapids, MI: Eerdmans.

Benjamin, Lya. Mituri, rituri şi obiecte ritualice iudaice. Bucureşti: Fundaţia Culturală Română.

Brewer, Julius. 1972. A Critical and Exegetical Commentary on Haggai, Zechariah, Malachi and Jonah. Edinburgh: T&T Clark (c. 1912).

Geisler, Norman. 1982. Miracles and Modern Thought. Grand Rapids, MI: Zondervan.

Lewis, C.S. 1947. Miracles: A Preliminary Study. New York, NY: Macmillan.

Lockyer, H.J. 1975. All the Miracles of the Bible: The Supernatural in Scripture; Its Scope and Significance. Grand Rapids, MI: Zondervan, 1975.

Schleiermacher, F.D.E. 1989. The Christian Faith. Edinburgh: T&T Clark.

Comentariile sunt închise pentru Miraculosul din Iona

Filed under Iona

Comentariile sunt închise.