„Închinaţi-vă Domnului cu podoabe sfinte!”

picture-31

Îmbrăcămintea şi podoabele comunică la fel de multe şi la fel de clar ca şi cuvintele. Aşa cum ne însuşim limbajul, ajungem să cunoaştem din experienţă şi semnificaţia manifestărilor umane prin îmbrăcăminte şi bijuterii. Biblia vorbeşte despre rolul acestora în manifestarea socială a omului şi chiar prescrie un anumit tipar când vine vorba despre închinare.

Dacă ne imaginăm un spectru al utilizării îmbrăcămintei şi al podoabelor adiacente în Israelul antic, la una dintre extreme putem plasa îmbrăcămintea cea mai austeră cu putinţă: sacul şi cenuşa folosite în post negru, pentru a indica jalea extremă. Leproşii aveau obligaţia de a umbla cu hainele sfâşiate. Dincolo de aceste extreme numai goliciunea mai putea trece, un tratament la care erau supuşi prizonierii de război şi condamnaţii la moarte.

La antipod se află modul extravagant pe care şi-l permiteau regii şi nobilii. În mod cu totul ocazional, la nuntă, tinerii puneau podoabele cele mai luxuriate pe care şi le permiteau şi primeau tratament de regi şi regine. Hainele de in subţire, haine de bumbac fin prelucrat importate din Egipt, erau de regulă în garderoba acestora.

Omul de rând îşi permitea mai rar haine de bumbac. În schimb garderoba sa făcea uz de hainele din in şi bijuteriile trebuie să fi fost din aramă şi alte metale nepreţioase.

Preoţilor Dumnezeu le indică un anume tip de îmbrăcăminte care să le servească şi de podoabă: „tunici, brâie şi scufii” (Ex. 28:40). Deşi acoperit de tunică, nu era permis ca piciorul să rămână gol: trebuia întotdeauna acoperit de ismene (Ex. 28:42). Singur marele preot purta peste tunică tot felul de obiecte din metale semipreţioase şi preţioase, însă toate aveau o valoare simbolică şi un caracter funcţional.

Îndemnul psalmiştilor este ca să ne închinăm Domnului cu podoabe sfinte (1 Cr. 16:29; 20:21; Ps. 29:2; 96:9). Despre ce vor fi vorbit ei?

Dacă acesta este spectrul între care fluctuează preferinţele de îmbrăcăminte să vedem ce se întâmplă atunci când omul doreşte să se închine lui Dumnezeu. Primul exemplu este cel al familiei patriarhului Iacov. Când acesta primeşte instrucţiuni clare de a se întoarce la locul numit „Bethel” pentru a-şi onora promisiunea făcută pe când fugea spre Padan-aram din pricina fratelui său, reacţia imediată a patriarhului a fost aceea de a decreta lepădarea de toţi idolii şi de toţi cerceii (Gen. 35:1-4). Probabil că aceştia aveau o conotaţie cultică. Familia sa crescuse într-un context păgân şi este natural ca să se fi deprins cu tot felul de practici păgâne. Acum este momentul purificării. La închinare înaintea lui Dumnezeu nu li se permite să aducă obiecte de podoabă care comunicau închinare la alte divinităţi. Gestul este exemplar. De observat că familia lui Iacov se şi spală şi îşi schimbă hainele. Există creştini care tolerează pe corpul lor tot felul de obiecte încărcate cu valoare „emoţională”, altele cu credinţe şi superstiţii. Acestora exemplul lui Iacov şi a familiei sale vorbeşte de la sine. 

Al doilea exemplu este cel al poporului Israel la Sinai. După ce au greşit lamentabil alunecând în idolatrie, israeliţii se văd în postura unui popor al cărui Dumnezeu este mânios pe el. Dumnezeu le spune clar ce să facă de această dată: „să nu-şi mai pună podoabele pe ei” – repetat de trei ori în Ex. 33:4-6, evident un climax narativ. Aceasta ce, în pregătirea dării Legii, poporul a trebuit să se îmbrace cu  haine curate (Ex. 19:10-11). Înţeleg de aici că, pentru oamenii care doresc realmente să arate că Îl caută pe Dumnezeu, tiparul preferabil este cu haine curate şi lipsit de podoabe.

Al treilea exemplu şi, probabil, cel mai categoric este oferit de însuşi regele David, omul preocupat de închinarea autentică înaintea lui Dumnezeu. Când a primit încuviinţarea de a despărţi Chivotul legământului de restul Tabernacolului, David aduce Chivotul la Ierusalim într-un cort de panze pe care l-a pregătit în Capitală. Cu această ocazie, în loc să însoţească procesiunea cu tot fastul de care curtea sa era capabilă la acea vreme, aşa cum Mihal, soţia lui, ar fi dorit, David renunţă la pompă şi la hainele de ceremonie preferând hainele de in subţire (2 Sam. 6:15 f). Nu e de mirare reacţia acidă la care David este supus din partea soţiei sale după încheierea festivităţilor. Cu toate acestea, din modul în care Dumnezeu o tratează pe Mihal, lovind-o cu sterilitate, înţelegem că Dumnezeu agrease manifestarea regelui. David, un om pasionat de slujirea lui Dumnezeu, deşi nu era preot (vezi Ps. 110), a înţeles că închinarea înaintea lui Dumnezeu presupune SMERENIE.

Dumnezeu a judecat pe domnişoarele şi doamnele lui Israel pentru că au făcut din purtarea podoabelor o manifestare a mândriei inimii lor şi le-a făcut parte de un tratament special care le-a dus exact în extremă opusă (Is. 3:16-26).

Astăzi ne afişăm în închinare cu tot felul de ornamente, podoabe, amulete şi toate justificate într-un fel sau în altul.

Am uitat că înaintea lui Dumnezeu preţuim la fel de mult şi fără ele.

Am uitat că nu ele ne dau măsura caracterului nostru.

Am uitat că Dumnezeu ne cunoaşte lăuntrul nostru şi nu este indus în eroare de înfăţişarea noastră.

Am uitat că Dumnezeu nu-Şi împarte slava cu nimeni.

Am uitat că închinarea înaintea Acestui Dumnezeu înseamnă smerenie.

Închinarea trebuie să fie relevantă epocii în care trăim, dar şi smerenia trebuie să fie relevantă în egală măsură. Arată-mi tu închinarea ta şi eu îţi voi arăta smerenia ta din modul în care te îmbraci şi te împodobeşti. Ce înţelege românul secolului XXI prin „smerenie”? Cum se îmbracă un om smerit în România secolului XXI? Dacă afli răspunsul la aceste întrebări du-te şi îmbracă-te aşa atunci când vrei să aduci prinosul tău de închinare lui Dumnezeu. Şi dacă ştii că creştinul se închină tot timpul lui Dumnezeu în „adevăratul duh” atunci ţi-ai dat răspuns şi la întrebarea despre rostul bijuteriilor în spiritualitatea creştină. Când te închini lui Dumnezeu singura persoană vrednică de laudă trebuie să rămână Dumnezeu. Închinătorul trebuie să înveţe ceea ce pentru Ioan Botezătorul era o realitate: „El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micşorez”.

Comentariile sunt închise pentru „Închinaţi-vă Domnului cu podoabe sfinte!”

Filed under Utilităţi pentru adunare

Comentariile sunt închise.