Bocirea lui Israel pentru lascivitate şi opulenţă, 2 (Amos 6:8-11)

vegasnight11

A doua strofă a acestui bocet este marcată de formula specifică jurământului care adaugă gravitate hotărârii Domnului cu privire la Israel, afirmând un decret, o decizie irevocabilă a lui Dumnezeu. Textul este mixt, atât în versuri cât şi în proză, dar acolo unde se reia tema introductivă se revine şi la versificare prin intermediul unei formule verbale care redă aceeaşi fermitate din deschiderea strofei (6:11).

6.8aA  „Stăpânul Domn a jurat pe Sine astfel,

6.8aB  [zice] revelaţia Domnului Dumnezeul Oştirilor:

6.8bA  „Eu urăsc mândria lui Iacov,

6.8bB  îi dispreţuiesc fortăreaţa

6.8bC  şi îi voi abandona cetatea şi tot ce este în ea.

6.9aa  Dacă vor mai rămâne zece bărbaţi

6.9ab  într-o casă, şi aceia vor muri.

6.10ac  Şi dacă ruda cuiva mort îl va lua şi-l va arde,

6.10ad  ca să-i scoată oasele din casă,

6.10ae  va zice celui care încă este ascuns în nişa casei:

6.10af  «Mai este cineva cu tine?»

6.10ag  şi i se va răspunde: Nu!»,

6.10ah  iar cel dintâi va continua:

6.10ai  «Taci! Nu pomeni Numele Domnului!»

6.11aM  Prin urmare Domnul porunceşte:

6.11bA  casa cea mare va fi zdrobită în fărâme,

6.11bB  iar casa cea mică – în bucăţele.

  

 

 

 

Dat fiind paralelismul din versul 6:8b între „mândria lui Iacov” // „fortăreaţă” // „cetate”, trebuie că expresia „mândria lui Iacov” este o sinecdocă a abstracţiei cu referire la capitala Regatului de Nord, Samaria. Fortificaţiile specifice unei aşezări urbane din această perioadă reprezenta un motiv de încredere şi fală pentru locuitorii capitalei israelite. Relaţia Domnului faţă de Samaria şi tot ceea ce reprezenta aceasta este exprimată prin termeni cu intensitate emoţională: „urăsc” şi „dispreţuiesc”. Domnul a avertizat anterior prin Amos că urăşte şi sărbătorile lui Israel (5:21). Deşi sentinţa căderii Samariei, ca parte a unui dezastru militar, a mai fost anunţată în Amos,

Pasajul narativ reproduce cu plasticitate un scenariu fictiv privitor la asedierea capitalei. Tema exterminării masive este reluată din 5:3, unde era anunţată o exterminare cvasitotală (90%). Aici raportul exterminaţi-supravieţuitori este avansat şi mai mult în defavoarea supravieţuitorilor, până la limita la care nici măcar îngroparea cadavrelor nu va mai fi posibilă. Tema morţii implacabile revine şi ea cu aceeaşi forţă (cf. 2:13-16; 5:19). Problematic în interpretarea acestei strofe este, din nou, un hapax legomenon – ebraicul mesorpo. Evacuarea „oaselor” presupune operaţiunea de îndepărtare a cadavrelor pentru că „oasele” sunt o sinecdocă a părţii care desemnează întregul trup.

Dialogul care se naşte între supravieţuitori este caracterizat de ambiguitate. „Mai este cineva cu tine?” este o întrebare care poate însemna: „Mai sunt şi alte cadavre?” sau „Mai sunt şi alţi supravieţuitori?”. Răspunsul este categoric: „Nu!” Totuşi, contextul temerii de arătarea Domnului, poate sugera că se are în vedere identificarea supravieţuitorilor.

După ce Numele Domnului a fost invocat cu emfază şi în deşert în vremuri de prosperitate şi pace, după aplicarea judecăţii, pomenirea Domnului va fi considerată un sacrilegiu sau, mai degrabă, o stârnire a Divinităţii cu potenţial nociv şi pentru puţinii supravieţuitorii. De aceea, onomatopeicul „Taci!”, frecvent prezent în contexte teofanice, este cel mai bine interpretat ca un contrafarmec, pentru a preveni arătarea Domnului încă o dată, după ce prezenţa Sa neinvocată a semănat moarte în urmă.

Ideea casei este prelucrată şi pe faţeta ei socială, pentru că termenul bayit poate avea şi conotaţia de familie / gospodărie dar şi pe aceea de locuinţă. Ambiguitatea intenţionată îşi face din serviciul. Deşi finalizarea asediului presupune şi demolarea locuinţelor, indiferent de mărime, dar cu prioritate a celor arătoase, nici familiile nu vor fi ocolite de tăvălugul războiului. Indiferent de mărimea lor, fiecare familie va plăti tribut morţii până la fărâmiţare şi dezintegrare. Tabloul acesta sumbru este depăşit doar de descrierea unei situaţii similare oferite de Isaia pentru Ierusalim, când lipsa bărbaţilor din ţară va conduce la situaţii disperate de poligamie (Is. 4:1).


Anunțuri

Comentarii închise la Bocirea lui Israel pentru lascivitate şi opulenţă, 2 (Amos 6:8-11)

Din categoria Curs online SVT3

Comentariile nu sunt permise.