Arhive lunare: aprilie 2009

Simeoniţii şi curajul antreprenorial

cavalry

 

 

 

 

(În imagine, basorelief reprezentând cavaleria asiriană)

După ce secole de-a rândul Creştinismul a supralicitat tema războiului sfânt împotriva musulmanilor, astăzi este rândul Islamului să ne demonstreze stupiditatea xenofobiei ce caracterizează doctrina războiului promovată. Evident ambele religii şi-au susţinut punctul de vedere ca fiind inspirat din revelaţia lui Dumnezeu, respectiv al lui Allah, fiind în ultimă instanţă ecoul relatărilor din Scriptură. În adevăr Biblia vorbeşte despre o perspectivă divină asupra istoriei conform căreia poporul ajuns la culmea păcatelor sale este şters din istoria lumii.

Instrumentul lui Dumnezeu variază, nu este numai Israelul; poate fi asirianul, caldeeanul, grecul, romanul, după cum revelează mesajele profeţilor. Mai specific, robul Domnului poate fi Moise sau Iosua, Neco, Nebucadneţar sau Cirus. Lucrul cel mai important în această stare de lucruri este de a înţelege voia lui Dumnezeu şi de a o împlini întocmai fără a depăşi limitele prestabilite. Pe când instrumentele alese dintre neevrei s-au întrecut în depăşirea limitelor stabilite de Dumnezeu (Hab. 1:11), evreii s-au dovedit unelte recalcitrante în mâna Domnului, arareori împlinind cu exactitate porunca Sa.

Totuşi în perioada domniei lui Ezechia, simeoniţii au oferit un exemplu opus celor cunoscute nouă în timpul judecătorilor (1 Cr. 4:24-43). Gestul lor este cu atât mai valoros cu cât statutul lor este mai nesemnificativ printre seminţiile lui Israel. Pe vremea când evreii se regrupau la Ierusalim pentru a se proteja de invazia asiriană, simeoniţii au părăsit frontierele naţionale pentru a pune mâna pe spaţii deschise ca să-şi poată întreţine familiile şi turmele numeroase. Când unora le păsa doar de supravieţuire, aceştia se interesau de bunăstarea familiilor lor. Cinci sute dintre ei au ajuns până la triburile de amaleciţi care locuiau răzleţe în fostul regat al Edomului, în pustie, şi au împlinit ceea ce Domnul decretase prin Moise cu o mie de ani în urmă, anume nimicirea cu desăvârşire a poporului amalecit.

Războiul sfânt avea o natură spirituală evidentă, reprezenta soluţia finală a lui Dumnezeu pentru imoralitatea ajunsă la culme. Instrumentul nu avea importanţă în sine. Faptul că Domnul a ales naţiunea Israel să funcţioneze în anumite instanţe ca instrumentul Său a fost un privilegiu acordat acestora pentru a le conştientiza principiul conform căruia Dumnezeu limitează păcatul lumii. Israeliţii înşişi aveau să guste amarul acestei severe disciplinări cu o singură deosebire, o rămăşiţă urma să le fie păstrată. Cât despre simeoniţi, cronicarul ni-i prezintă ca pe un exemplu de combativitate şi vivacitate cum rar se mai poate întâlni.

În România sec. XXI puţini se mai gândesc la altceva decât la supravieţuirea lor. Cât de rar se aude de acţiuni îndrăzneţe care ţintesc la mai mult decât la regimul de pâine şi apă al buncărelor în care ne complacem să vieţuim în autocompătimire şi lipsuri. Unde ne sunt visătorii, s-ar putea spune şi s-ar putea adăuga: unde sunt oamenii credinţei care doresc să-L vadă pe Domnul strălucind prin realizările lor? Nu de oameni violenţi sau bătăuşi avem noi nevoie, ci de oameni gata de acţiune. E timpul să ne trezim la viaţă şi să îndrăznim mai mult împreună cu Domnul nostru. Fie ca îndemnul Domnului: „îndrăzniţi căci Eu am biruit lumea!”, să ne trezească din amorţire astfel încât necazurile din lume să nu ne împiedice să gândim creativ, să judecăm drept şi să construim ferm.

Comentarii închise la Simeoniţii şi curajul antreprenorial

Din categoria Meditaţii

Bibliolatria

greatbible-cal

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Succint, termenul înseamnă venerarea Bibliei. În ce fel putem vorbi despre venerarea Bibliei însă? Biblia, sau Sfânta Scriptură, este o carte specială recomandată pentru calităţile sale literare şi pentru vechimea sa ca lectură obligatorie în literatură universală pentru cunoştinţe generale. Totuşi Biblia este mai mult decât atât. Ea stă la baza Creştinismului, cu toate denominaţiunile şi sectele desprinse din trunchiul principal, dar şi la temelia altor religii, precum iudaismul şi islamul. În toate acestea o altă calitate a Bibliei este prioritară, anume inspiraţia sa divină, anume calitatea de a fi fost inspirată de Dumnezeu. Din păcate pentru noi, cei care o ţinem la un rang atât de înalt, ca însăşi Cuvântul lui Dumnezeu, autografele – primele documente ale Bibliei scrise de înşişi autorii originari – lipsesc. Nu este locul aici să discutăm detaliile procesului de transmitere ale textului biblic, un proces extrem de laborios şi de riguros, care a permis transmiterea lui cu mare acurateţe pe parcursul generaţiilor.

Pentru omul sec. XXI limbile în care s-a scris Biblia – ebraica, aramaica şi greaca – sunt limbi moarte, accesibile numai unora şi acelora, numai cu mari eforturi. Celor mai mulţi, în schimb, Biblia le parvine prin intermediul traducerilor. Aşa au apărut diverse versiuni într-o multitudine de limbi şi dialecte, încă insuficiente pentru a acoperi marea varietate încă existentă pe pământ. Unele versiuni au fost realizate cu mare grijă prin studiul limbilor originale, altele au fost produse prin traducerea altor versiuni. Indiferent prin ce mijloace au fost produse, astăzi, graţie tiparului, am ajuns să avem la îndemână cel puţin o versiune a Bibliei, iar pentru cei mai studioşi chiar şi o ediţie critică a documentelor originale.

Păcatul bibliolatriei apare în momentul în care slava pe care numai Dumnezeu o merită este reorientată înspre o versiune a Bibliei, ca şi cum aceasta este purtătoarea harului divin. Aţi văzut Biblii purtate în procesiuni, îmbrăţişată, sărutată şi păstrată între coperţi de aur în cripte cu acces limitat. Aţi participat la ceremonii în care prezenţa Bibliei a fost salutată şi marcată prin diverse gesturi publice. Aţi asistat la discuţii în care citarea unui pasaj din Scriptură a pus capăt oricărei dezbateri. Indiferent care sunt mijloacele prin care se marchează prezenţa Scripturii într-o comunitate umană, acestea trebuie să aibă menirea de a atrage atenţia înspre Dumnezeu care a inspirat-o şi care încă mai vorbeşte prin ea, cu condiţia, bineînţeles, ca oamenii care o citesc şi o tălmăcesc să ajungă la sensul intenţionat de autorul originar inspirat de Duhul lui Dumnezeu.

Constatăm cu toţii o anumită înverşunare când vine vorba despre promovarea unei versiuni. Faptul se datorează ataşamentului emoţional de Biblia convertirii noastre. Mai ales pentru aceia care au folosit Biblia pentru creşterea lor spirituală prin lectură şi devoţiune zilnică, este de aşteptat ca să există un asemenea ataşament. Pentru cei la care memoria funcţionează cu prioritate fotografic, cu atât mai mult. Indiferent de motivele pentru care suntem ataşaţi de o versiune în defavoarea alteia (mai ales dacă există versiuni concurente), suntem ispitiţi şi noi să cădem în păcatul bibliolatriei în următoarele circumstanţe:

1. Anatemizăm pe cei care folosesc o altă versiune decât a noastră fără să cunoaştem valoarea versiunii din mâna noastră. Desigur, există şi versiuni sectare (precum Biblia Turnului de veghe, care manipulează sensul original dintr-o preocupare excesivă pentru doctrina sa eretică), dar versiunea noastră cât de credibilă este?

2. Considerăm că valoarea unei versiuni este dată de chestiuni externe acesteia: vechimea tradiţiei creştine care o foloseşte, durata utilizării ei în cult, renumele persoanelor sau instituţiei care o promovează. Rezistenţa la nou este naturală spiritului uman şi, mai ales, românului care se regăseşte mai uşor în tiparele arhaice.

3. Promovăm versiunea cu care suntem familiarizaţi pentru că ni se pare că înţelegem mai uşor sau mai bine. Fără să înţelegem problemele inerente limbajului, putem ajunge să promovăm o interpretare literală a Bibliei fără să mai facem nici cel mai mic efort de a depăşi suprafaţa textului.

Citirea Bibliei este un act de cultură. Marele câştig adus de reforma protestantă este acela de a fi pus în mâna credinciosului de rând Biblia în limba sa maternă. Efortul traducerii Bibliei în limbile naţionale şi tribale continuă prin organizaţii ca şi Wycliffe. Cu toate acestea, cititorul României sec. XXI nu este scutit de responsabilitatea de a-şi alege o versiune valoroasă a Bibliei care să îi ofere o traducere credibilă în raport cu originalul şi relevantă în raport cu limba actuală.

Imaginea care ilustrează cel mai bine păcatul bibliolatriei este Biblia masivă (uneori cu coperţi grele şi zăvor), închisă şi prăfuită pe un amvon, care şi-a pierdut până şi valoarea de simbol pentru comunitatea credincioşilor. Crestinii au fost chemati sa o citeasca, sa o intrupeze si sa o expuna altora. Tocmai de aceea, nevoia pentru o versiune credibila şi actuală este cu atât mai mare.

Comentarii închise la Bibliolatria

Din categoria Biblia românească

Învăţături noi şi vechi

picture-14picture-22picture-31picture-42picture-5picture-6
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vineri şi sâmbătă (24-25 aprilie a.c.) am avut oportunitatea şi plăcerea în egală măsură de a petrece 12 ore de studiu împreună cu un grup de adulţi tineri în jurul temei Teologiei Vechiului Testament. Invitaţia  şi organizarea evenimentului a fost făcută de conducerea bisericii Eclesia din Cluj-Napoca. Noutatea cea mai mare a constat în faptul că, pentru prima dată după mult timp, am întâlnit un grup de bărbaţi dornici să asculte învăţătura VT şi care au revenit după pauze întotdeauna proaspeţi şi cu voinţa înflăcărată. Aici voi începe să postez materialele în format PPT care au stat la baza dezbaterilor noastre din aceste zile.

01_presupozitii1

02_vtinnt1

03_centrutvt_leg

03b_centrutvt_dragoste

04_centrutvt_imparatirea

05_dumnezeu_imagini-publice

Trebuie să evidenţiez tratamentul regesc de care am avut parte pe parcursul acestor zile. Mă rog ca Dumnezeu să le răsplătească fraţilor care mi-au dat oportunitatea de a regăsi în sacrificiul lor pe Dumnezeu cel generos pe care îl cunoaştem ca Tată.

Comentarii închise la Învăţături noi şi vechi

Din categoria Teologia Vechiului Testament