Bibliolatria

greatbible-cal

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Succint, termenul înseamnă venerarea Bibliei. În ce fel putem vorbi despre venerarea Bibliei însă? Biblia, sau Sfânta Scriptură, este o carte specială recomandată pentru calităţile sale literare şi pentru vechimea sa ca lectură obligatorie în literatură universală pentru cunoştinţe generale. Totuşi Biblia este mai mult decât atât. Ea stă la baza Creştinismului, cu toate denominaţiunile şi sectele desprinse din trunchiul principal, dar şi la temelia altor religii, precum iudaismul şi islamul. În toate acestea o altă calitate a Bibliei este prioritară, anume inspiraţia sa divină, anume calitatea de a fi fost inspirată de Dumnezeu. Din păcate pentru noi, cei care o ţinem la un rang atât de înalt, ca însăşi Cuvântul lui Dumnezeu, autografele – primele documente ale Bibliei scrise de înşişi autorii originari – lipsesc. Nu este locul aici să discutăm detaliile procesului de transmitere ale textului biblic, un proces extrem de laborios şi de riguros, care a permis transmiterea lui cu mare acurateţe pe parcursul generaţiilor.

Pentru omul sec. XXI limbile în care s-a scris Biblia – ebraica, aramaica şi greaca – sunt limbi moarte, accesibile numai unora şi acelora, numai cu mari eforturi. Celor mai mulţi, în schimb, Biblia le parvine prin intermediul traducerilor. Aşa au apărut diverse versiuni într-o multitudine de limbi şi dialecte, încă insuficiente pentru a acoperi marea varietate încă existentă pe pământ. Unele versiuni au fost realizate cu mare grijă prin studiul limbilor originale, altele au fost produse prin traducerea altor versiuni. Indiferent prin ce mijloace au fost produse, astăzi, graţie tiparului, am ajuns să avem la îndemână cel puţin o versiune a Bibliei, iar pentru cei mai studioşi chiar şi o ediţie critică a documentelor originale.

Păcatul bibliolatriei apare în momentul în care slava pe care numai Dumnezeu o merită este reorientată înspre o versiune a Bibliei, ca şi cum aceasta este purtătoarea harului divin. Aţi văzut Biblii purtate în procesiuni, îmbrăţişată, sărutată şi păstrată între coperţi de aur în cripte cu acces limitat. Aţi participat la ceremonii în care prezenţa Bibliei a fost salutată şi marcată prin diverse gesturi publice. Aţi asistat la discuţii în care citarea unui pasaj din Scriptură a pus capăt oricărei dezbateri. Indiferent care sunt mijloacele prin care se marchează prezenţa Scripturii într-o comunitate umană, acestea trebuie să aibă menirea de a atrage atenţia înspre Dumnezeu care a inspirat-o şi care încă mai vorbeşte prin ea, cu condiţia, bineînţeles, ca oamenii care o citesc şi o tălmăcesc să ajungă la sensul intenţionat de autorul originar inspirat de Duhul lui Dumnezeu.

Constatăm cu toţii o anumită înverşunare când vine vorba despre promovarea unei versiuni. Faptul se datorează ataşamentului emoţional de Biblia convertirii noastre. Mai ales pentru aceia care au folosit Biblia pentru creşterea lor spirituală prin lectură şi devoţiune zilnică, este de aşteptat ca să există un asemenea ataşament. Pentru cei la care memoria funcţionează cu prioritate fotografic, cu atât mai mult. Indiferent de motivele pentru care suntem ataşaţi de o versiune în defavoarea alteia (mai ales dacă există versiuni concurente), suntem ispitiţi şi noi să cădem în păcatul bibliolatriei în următoarele circumstanţe:

1. Anatemizăm pe cei care folosesc o altă versiune decât a noastră fără să cunoaştem valoarea versiunii din mâna noastră. Desigur, există şi versiuni sectare (precum Biblia Turnului de veghe, care manipulează sensul original dintr-o preocupare excesivă pentru doctrina sa eretică), dar versiunea noastră cât de credibilă este?

2. Considerăm că valoarea unei versiuni este dată de chestiuni externe acesteia: vechimea tradiţiei creştine care o foloseşte, durata utilizării ei în cult, renumele persoanelor sau instituţiei care o promovează. Rezistenţa la nou este naturală spiritului uman şi, mai ales, românului care se regăseşte mai uşor în tiparele arhaice.

3. Promovăm versiunea cu care suntem familiarizaţi pentru că ni se pare că înţelegem mai uşor sau mai bine. Fără să înţelegem problemele inerente limbajului, putem ajunge să promovăm o interpretare literală a Bibliei fără să mai facem nici cel mai mic efort de a depăşi suprafaţa textului.

Citirea Bibliei este un act de cultură. Marele câştig adus de reforma protestantă este acela de a fi pus în mâna credinciosului de rând Biblia în limba sa maternă. Efortul traducerii Bibliei în limbile naţionale şi tribale continuă prin organizaţii ca şi Wycliffe. Cu toate acestea, cititorul României sec. XXI nu este scutit de responsabilitatea de a-şi alege o versiune valoroasă a Bibliei care să îi ofere o traducere credibilă în raport cu originalul şi relevantă în raport cu limba actuală.

Imaginea care ilustrează cel mai bine păcatul bibliolatriei este Biblia masivă (uneori cu coperţi grele şi zăvor), închisă şi prăfuită pe un amvon, care şi-a pierdut până şi valoarea de simbol pentru comunitatea credincioşilor. Crestinii au fost chemati sa o citeasca, sa o intrupeze si sa o expuna altora. Tocmai de aceea, nevoia pentru o versiune credibila şi actuală este cu atât mai mare.

Comentariile sunt închise pentru Bibliolatria

Filed under Biblia românească

Comentariile sunt închise.