Cei mai buni 33 români pentru Europa. Buni la ce?

europe_flag_largeÎn prag de alegeri europarlamentare care stau, după ultimele sondaje, sub semnul celui mai mare absenteism din istoria Comunităţii europene, stăm noi înşine şi medităm dacă merită să ne mai obosim a merge din nou la vot. Mă gândesc la câteva motive pentru care opţiunea absenteismului este de data aceasta reală. Votarea se face pe liste de partid, după algoritmul ştiut (cine se are mai bine cu preşedintele partidului are cele mai mari şanse să fie ales), suficient de rudimentar încât să-mi aducă aminte de Evul mediu. Suntem chemaţi la vot pentru nişte persoane care nu au reuşit să treacă la alegerile parlamentare, care s-au deprins cu fotoliiile confortabile, cu salarii generoase pentru muncă puţină şi plimbare multă. Candidaţii zâmbesc frumos, dar când deschid gura nu reuşesc să articuleze platforme coerente şi nu dovedesc o cunoaştere profundă a problemelor populaţiei pe care vor să o reprezinte şi nici interes pentru rezolvarea lor. Afară de injuriile încrucişate (cât de rudimentară este campania acesta!), nu aud argumente prea consistente. Cică, avem nevoie de cei mai buni reprezentanţi în Parlamentul european pentru că atunci când se face bugetul România să primească o cât mai consistentă parte. Întreb eu, pentru cine şi pentru ce proiecte?

Ca şi creştin mă uit în Biblie pentru convingerile mele şi aşa voi face şi de data aceasta. Citesc aici că reprezentanţii poporului trebuie să fie oameni integri, cu o bună reputaţie, care s-au dovedit lideri în comunitatea lor locală. Cum se face că mereu aflăm de candidaţi doar în campanie electorală? Pentru că partidele nu au viziune ca să îşi promoveze candidaţii din timp, sau pentru că în partide e vânzoleală multă pentru locuri eligibile, sau pentru că aceşti candidaţi sunt nişte personaje obscure? A excelat careva în vreun domeniu? Cu foarte puţine excepţii, candidaţii noştri sunt nişte necunoscuţi care nu au reuşit să dovedească mare lucru în România şi în străinătate (unii au mai fost euro-parlamentari sau parlamentari). Probabil că vor fi fost lideri dar vom fi noi ignoranţi. Din păcate nu găsesc un CV corespunzător care să detalieze contribuţia candidaţilor noştri în folosul concetăţenilor lor, afară de ceea ce ne oferă http://www.alegeri.tv/alegeri-europarlamentare-2009.

Citesc în Biblie că liderii poporului trebuie să fie pasionaţi de dreptate socială. PSD se laudă că este un partid de familie, probabil din pricina agendei sociale (nu al familiei mele în orice caz), pentru că este grabnic să ia cât mai mult din punga noastră ca să distribuie cum ştie mai bine. Din câte înţeleg eu Scriptura asistenţa socială este prerogativul familiei, nu al instituţiilor centrale. Biserica, încă de la întemeierea ei, a fost preocupată de asistenţa socială şi ar trebui repusă în drepturi şi în ţara noastră, acolo unde asistenţa de stat s-a dovedit falită. PDL are lideri autoritari şi joacă această carte a autoritarismului fără niciun succes. Cunosc exemple şi îl voi da pe cel mai  personal. Primarul din Sânmartin îmi refuză cu încăpăţânare acordul unic pentru construire de locuinţă, iar autorităţile locale, atât PNL cât şi PDL, nu îl pot opri de la acest abuz (conform legilor în vigoare, după consultarea cu diverşi jurişti).

Toţi candidaţii la europarlamentare trebuie să fi auzit de asistenţa medicală precară din România şi de cadourile pe care bolnavul trebuie să le dea, uneori chiar la cererea expresă a medicilor (mai ales în caz de intervenţii chirurgicale). Ce au făcut ei pentru a rezolva situaţia aceasta? În România mâncarea este mai scumpă decât în multe alte ţări din Uniune şi de mai proastă calitate, iar TVA pentru alimente este la fel ca şi pentru celelalte produse (16%). Ţări precum Franţa, Germania, Italia, Cehia, Lituania, Olanda, Polonia, Danemarca, Norvegia şi Marea Britanie promoveaza un TVA mai mic pentru produsele din coşul zilnic. Săraci aşa cum suntem, ne dăm toţi banii ce ne mai rămân după impozitare pe hrană şi pe întreţinere. Ce au făcut candidaţii noştri pentru a rezolva situaţia aceasta?

Afară de discursul populist, ce au făcut ei pentru a desfiinţa clanurile de bandiţi încă operative în oraşele României? Sunt convins că dacă ar fi vegheat ca românii să îşi poată câştiga decent existenţa, însăşi nevoia de asistenţă socială ar fi fost mult redusă. Cum se face că la conducerea instituţiilor de stat mereu se aleg oameni din pepiniera partidului de guvernământ şi nu specialişti apolitici? 

Într-o ţară creştină cum ne place să ne numim, câţi dintre candidaţii noştri sunt mândri de faptul că sunt creştini? Doar Gigi Becali!? Musulmanii nu îşi ascund identitatea aceasta. Ateii şi agnosticii se laudă cu statutul lor. Creştinii trebuie să fie despuiaţi până şi dreptul de a se identifica cu nişte convingeri personale!? Singurul evanghelic, care candidează pe un loc eligibil pe listele PNL, Ben-Oni Ardelean, şi-a acoperit cu grijă urmele să nu se cunoască faptul că este baptist: licenţiat în teologie baptistă al Universităţii Bucureşti (nu există specializarea Teologie în România!), doctorand în teologie baptistă şi pastor baptist (această informaţie nici nu mai apare ca fiind semnificativă). Poate că pe linie de partid i s-a „trasat sarcina”  de a nu specifica detaliile acestea. Pentru mine contează ca cei care mă reprezintă în Europa să fie mândri de faptul că sunt ucenici ai Domnului, cea mai aleasă distincţie pe care o poate câştiga un om în lumea aceasta. Îmi doresc să pot alege oameni care nu numai că se identifică cu identitatea creştină, dar îşi cunosc mandatul şi vocaţia de a milita pentru principii biblice în toate domeniile vieţii.

Alegerile europarlamentare 2009 sunt încă dinainte de a începe un fals exerciţiu de pseudo-democraţie. M-am săturat să tot aleg dintre mai multe variante proaste. Sunt sătul de „tirania mediocrităţii”! Oricum, supuşi tot suntem autorităţilor şi tot aşa ne vom ruga pentru ele, dar să aleg eu cu mâna mea ceva „prost şi nebăgat în seamă”? Eu zic să meargă partidele şi să-şi facă tema de casă, promovând oameni valoroşi în politică şi curăţindu-şi ograda de gunoi şi apoi vom face efortul să îi alegem.

Anunțuri

Comentarii închise la Cei mai buni 33 români pentru Europa. Buni la ce?

Din categoria Utilităţi pentru adunare

Comentariile nu sunt permise.