De ce merită viaţa trăită?

Sunt un intelectual român cât se poate normal, deşi nu mă pot lăuda că fac parte din clasa de mijloc a unei societăţi liberal-democrate cum se vrea societatea românească. Afirmaţia are la bază proprietăţile cumulate raportate la numărul de consumatori din familie, preocupările, obligaţiile şi responsabilităţile şi hobbiurile. Nu mă pot lăuda cu motive excentrice, gusturi rafinate şi preferinţe exotice. Nu sunt unul dintre aceia care îşi condimentează viaţa cu experienţe cu adrenalină (săritul din diverse chestii, sau cocoţări pe diverse chestii). Uneori normalitatea mea este greu de purtat pentru cei din preajma mea pentru că este monotonă. Cu toate acestea, viaţa merită trăită. Spre deosebire de mulţi ani români (fie ei şi fericiţi), eu am ales să-mi leg mintea de Revelaţie. De acolo vreau să-mi extrag nu numai principiile de viaţă ci şi motivaţia de a trăi. Îngăduiţi-mi să vă spun, deci, de ce merită viaţa trăită.

Întâi pentru că Dumnezeu ne-a făcut oameni şi a investit în noi mai mult decât în orice altă creatură sau creaţie. Biblia spune că suntem doar cu puţin inferiori lumii superioare, angelice. Suntem delegaţi să administrăm pământul, să-l stăpânim şi să guvernăm ca viceregi ai lui Dumnezeu. Chiar şi atunci când ne naştem cu mai puţine abilităţi tot oameni suntem. Dumnezeu încredinţează în grija fiecărui om un trup cu un număr variabil de abilităţi şi fiecare este responsabil de ceea ce face cu ele. Viaţa merită trăită, atâta cât ne este dată, ca să facem tot ce putem cu resursele câte le primim. La căsătorie primim în grijă un alt trup, pe al partenerului nostru, şi renunţăm la al nostru pentru el. Aşa se dovedeşte Dumnezeu înţelept, învăţându-ne să trăim pentru alţii. Între timp, mai putem primi responsabilitate asupra altora, a căror viaţa într-o măsură mai mică sau mai mare de noi. Viaţa merită trăită pentru ca ei să crească şi să devină oameni folositori altora, la rândul lor.

Apoi, Dumnezeu ne-a întocmit persoane sub autoritate. Cel mai sigur loc în care omul poate înflori şi se poate manifesta la potenţialul maxim este sub autoritatea lui Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu toţi ne vom confrunta cu această alegere. Practic viaţa omului se poate sumariza ca pe o perpetuă luptă cu ideea independenţei de Dumnezeu. Cei care au învăţat să renunţe la ea şi să trăiască sub autoritatea lui Dumnezeu, constată că sunt cu adevărat liberi şi sunt fericiţi să îşi consacre libertatea ascultării de Dumnezeu. În fond şi la urma urmei, El este cel mai bun stăpân, regele cel mai drept şi bun, maestrul desăvârşit. Viaţa merită trăită pentru că vreau să experimentez tot ceea ce Dumnezeu mi-a pregătit şi să devin ceea ce doreşte El pentru mine.

În fine, Dumnezeu ne-a făcut persoane spirituale, nu spirite închise în trupuri, ci persoane cu aspiraţii înalte. Din fericire aceste aspiraţii nu sunt fabulaţii, ele sunt realizabile. Dumnezeu este dispus să pregătească oamenii care acceptă convieţuirea cu El pentru lumea fără sfârşit şi fără nicio prihană, lumea în care nu va lăsa să intre nimic ce nu potriveşte standardului perfecţiunii Sale. Tânjirea după dreptate, perfecţiune şi dragoste o purtăm toţi în noi, dar la unii se atrofiază cu timpul, mai ales dacă trăiesc în delăsarea adusă de egoism şi independenţă de Dumnezeu. Viaţa merită trăită pentru că este un progres continuu şi o pregătire pentru lumea care va veni. Vreau să-L cunosc pe Dumnezeu suficient de bine astfel încât să ne recunoaştem unul pe altul când ne vom vedea şi să ne bucurăm amândoi în egală măsură de această bună-vedere.

P.S. Natura este un bonus oferit gratuit tuturor oamenilor. Tehnologia este un supliment oferit cu limitări. Şi una şi cealaltă au menirea de a ne încânta şi de a ne ţine mintea trează şi deschisă pentru adevărata fericire. Recomand ca şi cură vizionarea comediei cu trei Oscaruri Viaţa e frumoasă, în regia lui Roberto Benigni.