Suferinţa dreptului

suffering_Job-705x500Comparaţia dintre lucrarea canonică a lui Iov şi alte lucrări din Antichitate pe tema suferinţei dreptului a scos în evidenţă faptul că judecata omului a fost de când lumea pripită şi neconformă cu realitatea. Spre deosebire de contextul Orientului Apropiat al Antichităţii, unde standardul moral era inexistent, în societatea iudaică moralitatea era definită în raport cu Legea revelată de Dumnezeu lui Moise. Aşa se face că prietenii lui Iov, adepţi ai teologiei populare, au putut să diagnosticheze criza lui Iov ca pe o sancţiune divină la încălcarea standardului moral al lui Dumnezeu. Tot la fel, Iov însuşi s-a putut apăra pe sine, dezvinovăţindu-se că nu se făcea vinovat cu călcarea niciuneia dintre poruncile Domnului (mai ales capitolul 31). Iov este omul care nu „s-a simţit cu musca pe căciulă” atunci când moartea i-a bătut la uşă.

Iov este un personaj nepereche nu numai prin faptul că a putut afirma despre sine că nu este vină în el, spre marea dezamăgire a prietenilor săi. Tot despre el Biblia afirmă că şi-a luat în serios datoria de familist şi de părinte. Chiar şi când copiii lui erau majori, Iov se simţea obligat să mijlocească la Dumnezeu pentru ei, pentru ca vreun eventual păcat săvârşit din neatenţie să fie iertat. Până şi soţia lui, aşa ignorantă cum a fost când i-a cerut să facă un păcat vrednic de moarte ca Dumnezeu să îi curme suferinţa, a rămas cu el în ciuda suferinţei sale şi au continuat mariajul lor şi după ce încercarea aceasta a fost depăşită. Când alte femei ar fi dat bir cu fugiţii, soţia anonimă a lui Iov i-a rămas fidelă prin toate suferinţele sale.

Iov este un erou al credinţei autentic pentru că a rămas credincios Domnului, în ciuda imensei sale suferinţe, fără ca să aibă perspectiva pe care noi astăzi o avem asupra dreptului suveran al lui Dumnezeu de a încerca prin suferinţă pe credincioşii Săi şi de a o face uneori doar pentru a-Şi proslăvi Numele. Dacă ceea ce spune Pavel în 1 Corinteni 10:13 că „nu ne-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească” (şi cred că aşa este), atunci puterea lui Iov a fost cu adevărat mare. Spre deosebire de oricare dintre noi care am pierdut copii, Iov şi-a pierdut pe toţi cei zece copii ai săi într-o singură zi. Spre deosebire de oricare dintre noi cărora Dumnezeu ne-a luat din averi, lui Iov Dumnezeu i-a luat tot ce a avut într-o singură zi. Şi nu i-a luat puţin: 7000 de oi, 3000 de cămile, 500 de perechi de boi, 500 de măgăriţe. Spre deosebire de oricare dintre noi care suntem cercetaţi printr-o boală, lui Iov i s-a luat sănătatea într-o singură zi, aşa încât s-a trezit cu o boală incurabilă, izolat în condiţii de carantină, fără nicio speranţă de mai bine, dar nici măcar de moarte iminentă. Să nu mai vorbim de faptul că, în cazul lui Iov, Dumnezeu a intervenit repunându-l în drepturi, tot la fel cum l-a şi deposedat, dând lumii întregi un semnal că l-a reabilitat integral. Un asemenea standard este imposibil de bătut!

Un singur muritor a ajuns să depăşească standardul suferinţei lui Iov şi el un drept, un drept perfect legitim după tot standardul lui Dumnezeu şi Acela a suferit ca să împlinească dreptatea lui Dumnezeu pentru ca dreptatea meritată astfel să ne fie imputată nouă celor care credem în suferinţa lui nemeritată. Dacă nu reuşim nici măcar cu suferinţa dreptului Iov să ne asemănăm, atunci cum ne-am putea asemăna cu suferinţa lui Cristos, pentru că despre El vorbeam adineaori. Cred că dreptul Iov ne-a fost dat ca model de maximă suferinţă pentru ca noi, mult mai modeştii suferinzi, să ne punem suferinţa noastră în context şi să fim mulţumitori Domnului de harul de care ne-a făcut nouă parte şi să nu ne trezim văicărindu-ne.

În ultimă instanţă Dumnezeu este judecătorul ultim al fiecărui om. Mă tem, însă, că prea adesea ne slobozim la penel sau la gură, îndrăznind comparaţii cu totul exagerate, de-a dreptul patetice şi cu totul scoase din context. Cred că ne şade mai bine să păstrăm măsura şi să-L lăsăm pe Domnul să-Şi apere proprietatea. Eventual ne vom putea pronunţa despre statura morală a vreunei persoane doar după ce viaţa sa a trecut pe dinaintea ochilor noştri consumându-se. Apoi, veni-va vremea unor temporare concluzii. Temporare, pentru că în cazul lui Iov Dumnezeu Însuşi s-a pronunţat inspirând scrierea cărţii canonice care i-a purtat de atunci numele. Noi toţi epigonii suferinţei va trebui să ne mulţumim cu un modest număr de ordine pe listele vrednicilor contemporani, pentru că, nu-i aşa, în cazul nostru, va trebui să aştepăm pentru pronunţarea divină până la Ziua Judecăţii. Abia atunci vom vedea cine se mai învredniceşte de titlul de „drept suferind”.

Comentariile sunt închise pentru Suferinţa dreptului

Filed under Polemici biblice

Comentariile sunt închise.