Arhive lunare: iulie 2009

Anul Calvin – la 500 de ani de la naşterea reformatorului

180px-John_Calvin_Titian_B(Tablou al lui Calvin realizat de Titian)

Realizez acum că am uitat să aduc tributul meu de recunoştinţă lui Jean Calvin, reformatorul francez stabilit la Geneva, care a făcut din cetatea aceasta un oraş modern. Ca teolog cu pregătire formală în drept, Calvin a dovedit o gândire coerentă şi un argument transparent. Moştenirea sa constă din comentarii scrise la cele mai multe cărţi ale Bibliei, lucrarea de teologie dogmatică Institutele religiei creştine (publicată şi în româneşte de Editura Cartea creştină din Oradea) şi un sistem coerent despre lume şi viaţă cunoscut ulterior ca şi calvinism. Biserica reformată îşi trage originea din gândirea lui Calvin şi din practica inspirată de discipolii săi.

Din punctul de vedere al Vechiului Testament, Calvin ne-a lăsat comentarii la cărţile lui Moise, Iosua, Psalmi,  Isaia, Ieremia, Lamentaţii, Ezechiel (parţial), Daniel şi profeţii mici. Contribuţia lui Calvin mai semnificativă din acest punct de vedere este perspectiva nouă în care era perceput Vechiul Testament. Contrar tendinţei alegorice preferate de biserica majoritară catolică şi de desconsiderarea valorii etice a Vechiului Testament de către minoritatea radicalistă a anabaptiştilor, Calvin găsea folositor Vechiul Testament pentru gândirea şi practica curentă a poporului lui Dumnezeu. Astfel legea lui Moise nu era un cod de legi care guvernase o societate arhaică, fără nicio relevanţă culturală, ci un sistem revelat de Dumnezeu compus din principii imuabile a căror întrupare pentru fiecare epocă în parte trebuia negociată de credincioşii iluminaţi de Duhul Sfânt. Întrucât nutrea convingerea că legile acestea aveau un fundament ce îşi putea găsi întrupare în toate societăţile umane, Calvin a promovat reorganizarea întregii societăţi, atât religioase cât şi civile, după principiile sădite în legile Vechiului Testament, mai ales în Decalog, quintesenţa Legii lui Dumnezeu.

Bisericile reformată şi unită din Europa şi bisericile presbiteriană şi congregaţională din S.U.A. îşi găsesc originea în reforma generată de gândirea marelui teolog francez. Din 1970 există chiar şi o Alianţă mondială a bisericilor reformate care numără în jur de 70 milioane de membri. Teologia calvină este împărtăşită actualmente sub diverse forme şi de alte denominaţiuni evanghelice, inclusiv baptiste (a se vedea chiar baptiştii reformaţi din S.U.A. şi organizaţia The Founders). Dintre personalităţile secolelor următoare din afara spectrului strict calvinist se pot aminti cel puţin: John Bunyan, Jonathan Edwards,  William Carrey, Charles H. Spurgeon, James P. Boyce, Martyn Lloyd Jones.

Dintre doctrinele subliniate de Calvin şi preluate cu mare interes de evanghelici se numără mai ales suveranitatea lui Dumnezeu şi depravarea totală. Totuşi tezele majore ale teologie calvine au fost sintetizate în cinci puncte (care au oferit în limba engleză acronimul TULIP): (1) depravarea totală a omului, (2) alegerea necondiţionată, (3) ispăşirea limitată, (4) harul irezistibil, (5) perseverenţa sfinţilor. Neacceptarea celei de-a treia teze şi susţinerea ispăşirii nelimitate a condus la apariţia aşa-numitul calvinism în patru puncte. Evident, doctrina dublei predestinări a stârnit cele mai mari dezbateri în lumea teologică, având în Arminius cel mai înfocat opozant. Teologia arminiană a liberului arbitru a fost împărtăşită de metodişti şi, prin ei, de penticostalii moderni.

Indiferent de particularităţile convingerilor doctrinare pe care le împărtăşim, trebuie să admitem că Jean Calvin a împrospătat discursul teologic. Mulţi îi datorăm lui Calvin mai mult decât ştim sau chiar suntem deschişi să recunoaştem.

Comentarii închise la Anul Calvin – la 500 de ani de la naşterea reformatorului

Din categoria Etica Vechiului Testament

Dr Seuss’ Horton Hears a Who

horton-hears-a-who-1396Filmul de animaţie realizat după cartea americanului Dr Seuss oferă o deconectare binevenită pentru copii şi tineri deopotrivă. Aliteraţia din spatele titlului, la fel ca şi versificaţia contribuţiilor naratorului conservă contribuţia autorului  originar. Aceasta este creativ îmbinată cu replicile gândite de Ken Daurio şi Cinco Paul.  Regizorii Jimmz Hayward şi Steve Martino reuşesc să creeze o lume exotică dar, totuşi, atât de familiară. Jim Carrey se întrece pe sine în rolul elefantului Horton.

Intriga ne înfăţişează un elefant fericit trăind de unul singur (nerealist desigur) mentorând odraslele câtorva vieţuitoare din junglă. De fapt, realismul nu este preocuparea regizorilor care păstrează natura fantezistă a lucrării lui Dr Seuss spre satisfacţia copiilor. Fericirea este curmată de întâlnirea cu o civilizaţie miniaturală găzduită de un fir de praf aflată în pericol a fi distrusă pentru că şi-a părăsit locul unde fusese găzduită în siguranţă. Odată ce a primit confirmarea că strigătul de ajutor auzit este într-adevăr emis de omuleţii (who) ce populau orăşelul (Whosville) de pe firul de praf, fapt realizat prin intrarea în contact cu primarul acestora, Horton nu îşi va găsi liniştea până când nu va duce firul de praf în cel mai sigur şi inaccesibil loc.

Misiunea lui Horton este complicată de o canguriţă care controlează populaţia junglei cu principiile şcientismului: „Există doar ceea ce putem atinge” şi înclinaţia locuitorilor junglei înspre credulitate motivată de raţiunea de a crede în ceva sublim şi emoţionant. Nici ameninţările, nici prietenul său şoricelul Morton, nici asasinul plătit Vlad, nici chiar gloata violentă nu reuşesc să-l deturneze pe bravul Horton de la misiunea lui. În cele din urmă principiul lui Horton: „O persoană rămâne o persoană oricât de mică ar fi ea”, evident şi morala cărţii şi a animaţiei, se impune când micuţii din Whosville reuşesc să se facă auziţi şi însuşi fiul canguriţei este convins, spre marea dezamăgire a mamei sale, de existenţei unei civilizaţii pe firul de praf.

Criza este dublată de cele petrecute în lumea paralelă din Whosville acolo unde primarul are dificultăţi în a convinge prezbiterii oraşului de situaţia precară a microuniversului lor ce depinde de abilitatea elefantului din cealaltă lume de a-i proteja şi de a le găsi un loc sigur. Civilizaţia acestor whos este ciudată pentru preocuparea pe care o aveau pentru sunet în ciuda aglomerării care le complică situaţia locativă. Soluţia supravieţuirii le vine de la cea mai neaşteptată sursă, singurul băiat al primarului, pe nume JoJo, al 97-lea născut al familiei, care lucra în secret la o foarte neobişnuită invenţie de făcut zgomot (poate chiar muzică).

În cele din urmă piticii din Whosville se fac auziţi graţie contribuţie fără pereche al lui JoJo, Horton scapă de linşare, iar canguriţa cu filozofia ei cu tot este făcută de râs. Firul de praf ajunge în cel mai sigur loc din junglă, iar piticii îşi continuă existenţa netulburaţi. Argumentul lui Horton cu privire la posibilitatea existenţei acestei civilizaţii pe firul de praf susţinut în faţa canguriţei refractare, extinde dezbaterea înspre o şi mai complicată realitate: Poate că şi noi trăim într-o lume la fel de mică în comparaţie cu alta deasupra noastră, care priveşte spre noi cum privim noi la firul de praf. Comunicarea dintre cele două civilizaţii a făcut posibilă supravieţuirea civilizaţiei mai vulnerabile şi o mai împlinită vieţuire a civilizaţiei superioare.

Poate că Dr Seuss nu a avut în minte o altă civilizaţie decât pe cea a … „copiilor” ce îşi desfăşoară existenţa în paralel cu a adulţilor. Persoana rămâne persoană indiferent cât de mică este ea şi trebuie tratată cu demnitate şi consideraţie. Biblia, însă, ne spune că într-adevăr există o civilizaţie superioară nouă, care ne tratează cu toată consideraţia în ciuda diferenţelor de scară. Şi în acest caz cele două civilizaţii au reuşit să intre în contact la iniţiativa celei superioare. Totuşi, în acest caz comunicarea s-a desăvârşit prin întruparea celui mai de seamă reprezentant al civilizaţiei superioare într-o cât mai naturală formă specifică civilizaţiei inferioare, deschizând astfel orizontul înspre recuperarea definitivă a acesteia din urmă prin integrarea ei în cea dintâi. Contactele dintre relatarea fantezistă a Dr Seuss şi relatarea biblică sunt mult mai numeroase şi vă las pe voi să le descoperiţi. Poate că doar din pricina faptului că naraţiunea mântuirii este cea mai superbă relatarea dintre câte s-au spus vreodată pentru că strânge într-un sâmbure tot ce este mai sublim de anticipat şi de dorit.

Comentarii închise la Dr Seuss’ Horton Hears a Who

Din categoria Arte vizuale

SOTS de vară

Societatea pentru studiul Vechiului Testament (engl. Society for Old Testament Study) din Marea Britanie se întruneşte şi în vara aceasta. În zilele de 27, 28 şi 29 iulie lucrările celei de-a 85-a întruniri de vară, cuplată cu cea de-a 14-a întrunire reunită cu a organizaţiei similare din Olanda, va avea loc la Universitatea din Lincoln, sub preşedinţia profesorilor Lester Grabbe, Bob Becking şi Philip Davies. Se anunţă trei zile intense pe tema cercetării istorice: „Istoria  Israelului antic: între evidenţe şi ideologie”. Pe lângă posibilitatea de a participa ca membru cu drepturi depline la lucrările conferinţei, există satisfacţia de a audia specialişti din Europa şi Israel şi de a lua contact cu ce este mai proaspăt în acest domeniu. S-au anunţat conferenţiari din Berna, Dublin, Groningen, Utrecht, Kampen, Sheffield, Aarhus, Tilburg, Bathmen şi Tel-Aviv. Bucuria este dublată de revederea oraşului Lincoln şi a prietenilor de acolo. Aa, era să uit: abia aştept să cumpăr cărţi valoroase la preţuri acceptabile. Voi reveni cu detalii, altele decât cele pe care le găsiţi pe situl oficial.

Comentarii închise la SOTS de vară

Din categoria Publicaţii