Arhiva zilnică: 17 iulie 2009

SOTS de vară

Societatea pentru studiul Vechiului Testament (engl. Society for Old Testament Study) din Marea Britanie se întruneşte şi în vara aceasta. În zilele de 27, 28 şi 29 iulie lucrările celei de-a 85-a întruniri de vară, cuplată cu cea de-a 14-a întrunire reunită cu a organizaţiei similare din Olanda, va avea loc la Universitatea din Lincoln, sub preşedinţia profesorilor Lester Grabbe, Bob Becking şi Philip Davies. Se anunţă trei zile intense pe tema cercetării istorice: „Istoria  Israelului antic: între evidenţe şi ideologie”. Pe lângă posibilitatea de a participa ca membru cu drepturi depline la lucrările conferinţei, există satisfacţia de a audia specialişti din Europa şi Israel şi de a lua contact cu ce este mai proaspăt în acest domeniu. S-au anunţat conferenţiari din Berna, Dublin, Groningen, Utrecht, Kampen, Sheffield, Aarhus, Tilburg, Bathmen şi Tel-Aviv. Bucuria este dublată de revederea oraşului Lincoln şi a prietenilor de acolo. Aa, era să uit: abia aştept să cumpăr cărţi valoroase la preţuri acceptabile. Voi reveni cu detalii, altele decât cele pe care le găsiţi pe situl oficial.

Comentarii închise la SOTS de vară

Din categoria Publicaţii

„Cuvântul în obiectiv”

Picture 5După experienţa din 2007 cu Cristian Ţepeş nu am mai avut prilejul de a media mesajul biblic prin camera de filmat până zilele acestea când, graţie insistenţei lui Ghiţă Mocan, fost coleg de catedră la I.T.P. Bucureşti şi pastor la Biserica Penticostală Filadelfia din Oradea, am ajuns din nou în studio. De data aceasta pentru nişte înregistrări ca episoade ale emisiunii „Cuvântul în obiectiv” ce vor fi difuzate pe canalul CREDO. Studioul Ancora vieţii de curând deschis în Oradea are intenţia de a produce programe TV cu orientare creştină. Cele două înregistrări au avut subiecte de interes contemporan, deşi au izvorât din lumea Vechiului Testament: Chipurile Cuvântului divin şi Tentaţiile idolatriei în Vechiul Testament. Experienţa a fost pozitivă, conţinutul prelegerii nu a fost foarte sofisticat. Dacă se va dovedi şi folositor voi fi deschis pentru continuarea colaborării. Deocamdată sunt mulţumit pentru răbdarea realizatorului cu mine şi bucuros că am reuşit să-mi depăşesc tracul.

Comentarii închise la „Cuvântul în obiectiv”

Din categoria Arte vizuale