Dr Seuss’ Horton Hears a Who

horton-hears-a-who-1396Filmul de animaţie realizat după cartea americanului Dr Seuss oferă o deconectare binevenită pentru copii şi tineri deopotrivă. Aliteraţia din spatele titlului, la fel ca şi versificaţia contribuţiilor naratorului conservă contribuţia autorului  originar. Aceasta este creativ îmbinată cu replicile gândite de Ken Daurio şi Cinco Paul.  Regizorii Jimmz Hayward şi Steve Martino reuşesc să creeze o lume exotică dar, totuşi, atât de familiară. Jim Carrey se întrece pe sine în rolul elefantului Horton.

Intriga ne înfăţişează un elefant fericit trăind de unul singur (nerealist desigur) mentorând odraslele câtorva vieţuitoare din junglă. De fapt, realismul nu este preocuparea regizorilor care păstrează natura fantezistă a lucrării lui Dr Seuss spre satisfacţia copiilor. Fericirea este curmată de întâlnirea cu o civilizaţie miniaturală găzduită de un fir de praf aflată în pericol a fi distrusă pentru că şi-a părăsit locul unde fusese găzduită în siguranţă. Odată ce a primit confirmarea că strigătul de ajutor auzit este într-adevăr emis de omuleţii (who) ce populau orăşelul (Whosville) de pe firul de praf, fapt realizat prin intrarea în contact cu primarul acestora, Horton nu îşi va găsi liniştea până când nu va duce firul de praf în cel mai sigur şi inaccesibil loc.

Misiunea lui Horton este complicată de o canguriţă care controlează populaţia junglei cu principiile şcientismului: „Există doar ceea ce putem atinge” şi înclinaţia locuitorilor junglei înspre credulitate motivată de raţiunea de a crede în ceva sublim şi emoţionant. Nici ameninţările, nici prietenul său şoricelul Morton, nici asasinul plătit Vlad, nici chiar gloata violentă nu reuşesc să-l deturneze pe bravul Horton de la misiunea lui. În cele din urmă principiul lui Horton: „O persoană rămâne o persoană oricât de mică ar fi ea”, evident şi morala cărţii şi a animaţiei, se impune când micuţii din Whosville reuşesc să se facă auziţi şi însuşi fiul canguriţei este convins, spre marea dezamăgire a mamei sale, de existenţei unei civilizaţii pe firul de praf.

Criza este dublată de cele petrecute în lumea paralelă din Whosville acolo unde primarul are dificultăţi în a convinge prezbiterii oraşului de situaţia precară a microuniversului lor ce depinde de abilitatea elefantului din cealaltă lume de a-i proteja şi de a le găsi un loc sigur. Civilizaţia acestor whos este ciudată pentru preocuparea pe care o aveau pentru sunet în ciuda aglomerării care le complică situaţia locativă. Soluţia supravieţuirii le vine de la cea mai neaşteptată sursă, singurul băiat al primarului, pe nume JoJo, al 97-lea născut al familiei, care lucra în secret la o foarte neobişnuită invenţie de făcut zgomot (poate chiar muzică).

În cele din urmă piticii din Whosville se fac auziţi graţie contribuţie fără pereche al lui JoJo, Horton scapă de linşare, iar canguriţa cu filozofia ei cu tot este făcută de râs. Firul de praf ajunge în cel mai sigur loc din junglă, iar piticii îşi continuă existenţa netulburaţi. Argumentul lui Horton cu privire la posibilitatea existenţei acestei civilizaţii pe firul de praf susţinut în faţa canguriţei refractare, extinde dezbaterea înspre o şi mai complicată realitate: Poate că şi noi trăim într-o lume la fel de mică în comparaţie cu alta deasupra noastră, care priveşte spre noi cum privim noi la firul de praf. Comunicarea dintre cele două civilizaţii a făcut posibilă supravieţuirea civilizaţiei mai vulnerabile şi o mai împlinită vieţuire a civilizaţiei superioare.

Poate că Dr Seuss nu a avut în minte o altă civilizaţie decât pe cea a … „copiilor” ce îşi desfăşoară existenţa în paralel cu a adulţilor. Persoana rămâne persoană indiferent cât de mică este ea şi trebuie tratată cu demnitate şi consideraţie. Biblia, însă, ne spune că într-adevăr există o civilizaţie superioară nouă, care ne tratează cu toată consideraţia în ciuda diferenţelor de scară. Şi în acest caz cele două civilizaţii au reuşit să intre în contact la iniţiativa celei superioare. Totuşi, în acest caz comunicarea s-a desăvârşit prin întruparea celui mai de seamă reprezentant al civilizaţiei superioare într-o cât mai naturală formă specifică civilizaţiei inferioare, deschizând astfel orizontul înspre recuperarea definitivă a acesteia din urmă prin integrarea ei în cea dintâi. Contactele dintre relatarea fantezistă a Dr Seuss şi relatarea biblică sunt mult mai numeroase şi vă las pe voi să le descoperiţi. Poate că doar din pricina faptului că naraţiunea mântuirii este cea mai superbă relatarea dintre câte s-au spus vreodată pentru că strânge într-un sâmbure tot ce este mai sublim de anticipat şi de dorit.

Anunțuri

Comentarii închise la Dr Seuss’ Horton Hears a Who

Din categoria Arte vizuale

Comentariile nu sunt permise.