Anul Calvin – la 500 de ani de la naşterea reformatorului

180px-John_Calvin_Titian_B(Tablou al lui Calvin realizat de Titian)

Realizez acum că am uitat să aduc tributul meu de recunoştinţă lui Jean Calvin, reformatorul francez stabilit la Geneva, care a făcut din cetatea aceasta un oraş modern. Ca teolog cu pregătire formală în drept, Calvin a dovedit o gândire coerentă şi un argument transparent. Moştenirea sa constă din comentarii scrise la cele mai multe cărţi ale Bibliei, lucrarea de teologie dogmatică Institutele religiei creştine (publicată şi în româneşte de Editura Cartea creştină din Oradea) şi un sistem coerent despre lume şi viaţă cunoscut ulterior ca şi calvinism. Biserica reformată îşi trage originea din gândirea lui Calvin şi din practica inspirată de discipolii săi.

Din punctul de vedere al Vechiului Testament, Calvin ne-a lăsat comentarii la cărţile lui Moise, Iosua, Psalmi,  Isaia, Ieremia, Lamentaţii, Ezechiel (parţial), Daniel şi profeţii mici. Contribuţia lui Calvin mai semnificativă din acest punct de vedere este perspectiva nouă în care era perceput Vechiul Testament. Contrar tendinţei alegorice preferate de biserica majoritară catolică şi de desconsiderarea valorii etice a Vechiului Testament de către minoritatea radicalistă a anabaptiştilor, Calvin găsea folositor Vechiul Testament pentru gândirea şi practica curentă a poporului lui Dumnezeu. Astfel legea lui Moise nu era un cod de legi care guvernase o societate arhaică, fără nicio relevanţă culturală, ci un sistem revelat de Dumnezeu compus din principii imuabile a căror întrupare pentru fiecare epocă în parte trebuia negociată de credincioşii iluminaţi de Duhul Sfânt. Întrucât nutrea convingerea că legile acestea aveau un fundament ce îşi putea găsi întrupare în toate societăţile umane, Calvin a promovat reorganizarea întregii societăţi, atât religioase cât şi civile, după principiile sădite în legile Vechiului Testament, mai ales în Decalog, quintesenţa Legii lui Dumnezeu.

Bisericile reformată şi unită din Europa şi bisericile presbiteriană şi congregaţională din S.U.A. îşi găsesc originea în reforma generată de gândirea marelui teolog francez. Din 1970 există chiar şi o Alianţă mondială a bisericilor reformate care numără în jur de 70 milioane de membri. Teologia calvină este împărtăşită actualmente sub diverse forme şi de alte denominaţiuni evanghelice, inclusiv baptiste (a se vedea chiar baptiştii reformaţi din S.U.A. şi organizaţia The Founders). Dintre personalităţile secolelor următoare din afara spectrului strict calvinist se pot aminti cel puţin: John Bunyan, Jonathan Edwards,  William Carrey, Charles H. Spurgeon, James P. Boyce, Martyn Lloyd Jones.

Dintre doctrinele subliniate de Calvin şi preluate cu mare interes de evanghelici se numără mai ales suveranitatea lui Dumnezeu şi depravarea totală. Totuşi tezele majore ale teologie calvine au fost sintetizate în cinci puncte (care au oferit în limba engleză acronimul TULIP): (1) depravarea totală a omului, (2) alegerea necondiţionată, (3) ispăşirea limitată, (4) harul irezistibil, (5) perseverenţa sfinţilor. Neacceptarea celei de-a treia teze şi susţinerea ispăşirii nelimitate a condus la apariţia aşa-numitul calvinism în patru puncte. Evident, doctrina dublei predestinări a stârnit cele mai mari dezbateri în lumea teologică, având în Arminius cel mai înfocat opozant. Teologia arminiană a liberului arbitru a fost împărtăşită de metodişti şi, prin ei, de penticostalii moderni.

Indiferent de particularităţile convingerilor doctrinare pe care le împărtăşim, trebuie să admitem că Jean Calvin a împrospătat discursul teologic. Mulţi îi datorăm lui Calvin mai mult decât ştim sau chiar suntem deschişi să recunoaştem.

Comentariile sunt închise pentru Anul Calvin – la 500 de ani de la naşterea reformatorului

Filed under Etica Vechiului Testament

Comentariile sunt închise.