Studierea verbului în limba ebraică

Hebrew Anytime Paradigms SampleProbabil că una dintre cele mai complexe probleme de gramatică în limba ebraică le ridică verbul. Desinenţele specifice familiilor verbale, persoanei, genului şi numărului sunt ataşate unei rădăcini care rămâne şi poate fi identificată. Excepţie fac situaţiile în care una dintre cele trei consoane ale rădăcinii nu este o consoană „tare”, motiv pentru care suferă alterări sau este redusă. Pentru a facilita studierea verbului, cărturarii au promovat de-a lungul secolelor diverse rădăcini paradigmatice. Articolul „The Paradigm Root in Hebrew” al lui Aaron D. Rubin (Journal of Semitic Studies 53.1, 2008: 29-41) investighează acest aspect al problemei. Aici sunt date rezultatele acestui studiu.

Saadiah Gaon (882-942) este primul cărturar despre care se ştie că ar fi folosit o rădăcină paradigmatică, anume şama’ (a asculta) pentru că avea echivalent în limba arabă în care scria. Problema cu acest verb este că ultima consoană este o guturală, iar verbul nu cunoaşte în realitate decât forme de Paal şi de Hifil.

Abraham ibn Ezra (1089-1164) a preferat verbul şamar (a păzi), deşi avea tot o guturală ca al treilea radical din rădăcină şi nu îl folosea decât pentru familiile Paal şi Nifal, pentru celelalte preferând alte verbe.

Reuchlin, un cărturar creştin, a folosit mult mai dificila rădăcină pa’al, pentru guturala din poziţia secundă. Verbul a rămas în uz pentru desemnarea familiilor verbale (binyanim).

Moses Kimhi (decedat în 1190) a introdus verbul paqad (a vizita), care a rămas în uz în gramaticile din Evul Mediu şi până astăzi.

Johann Isaac Levita (1515-1577) a introdus rădăcina lamad (a învăţa), probabil cea mai adecvată pentru studiu.

Johann Deutz (1654-1727) a propus rădăcina qatal (a ucide) populară mai ales la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea. Pe lângă problema sensului inadecvat pentru studiu, lipsa de nerezolvat a acestei rădăcini este că doar trei forme ale sale sunt atestate în Biblia ebraică.

Heinrich Ewald (1803-1875) a propus rădăcina katav (a scrie), dar în şcoala germană nu a avut succesul lui qatal care a fost preluat de gramatica lui Gesenius.

Au mai fost propuse şi alte rădăcini, care nu s-au ridicat la prestanţa niciuneia dintre cele citate mai sus. Dintre toate, cele mai influente au rămas paqad şi qatal. Autorul conchidea articolul său astfel: „Va fi nevoie de un gramatician cu influenţa şi longevitatea lui Gesenius pentru a schimba acest status quo.”

După ce am folosit verbul qatal în manualul de ebraică produs împreună cu Timothy Crow (1999, 2001) , sunt convins că o mai bună opţiune ar fi verbul katav pentru motivul că există mai multe forme atestate în Biblia ebraică şi este mai „prietenos” pentru utilizator în ce priveşte semnificaţia sa.

Comentariile sunt închise pentru Studierea verbului în limba ebraică

Filed under Limba ebraica, Publicaţii

Comentariile sunt închise.