Bisericile emergente: vechi şi nou

Picture 4Un articol apărut la finele anului 2008 în jurnalul teologic Scottish Journal of Theology de către Jeff Keuss face o analiză a fenomenului bisericii emergente din perspectiva teologiei culturii a lui Paul Tillich, noţiunii de „sentiment” la F. Schleiermacher şi antropologiei teologice a lui Don Browning, încercând să demonstreze că biserica emergentă nu reuşeşte să se detaşeze de teologia tradiţională atât de mult pe cât pretinde.

„Biserica emergentă este un termen colectiv pentru indivizii din cultura apuseană care reapar din procesul deconstrucţiei şi reconstrucţiei teologice şi subiective a creştinismului, continuând să găsească o comunitate chiar şi în mijlocul procesului deconstrucţiei şi reconstrucţiei.” (p. 450)

Keuss identifică chiar de la începutul articolul următoarele caracteristici care descriu bisericile emergente (deşi nu e obligatoriu ca toate să fie prezente):

1. structură de organizare minimalistă şi descentralizată.

2. o abordare flexibilă, uneori amestecată, a teologiei, diferenţele de credinţă şi moralitate fiind salutate.

3. o perspectivă holistică asupra rolului Bisericii în societate (definită variat de la un rol mai pregnant al părtăşiei la un rol crescut al acţiunii sociale, investirea în comunitate şi evanghelizare).

4. dorinţa de a reanaliza Biblia în contextul ei cu scopul de a revela o multitudine de perspective valide.

5. crearea comunităţilor pe baza creativităţii celor ce compun fiecare biserică locală.

Bisericile emergente se doresc a fi un răspuns la situaţia paradoxală în care se află societatea umană: (1) pierderea absolutelor şi a certitudinii, care a cedat locul unei lumi „cu întrebări şi căutări, cu provocări şi anxietăţi, cu oportunităţi şi pericole”, (2) globalizarea care a produs o lume „aparent mai mică şi mai conectată, dar mai fragmentată şi mai tensionată”, (3) redescoperirea spiritualităţii (mai ales originate în emisfera sudică) în contextul pierderii încrederii în autorităţile tradiţionale.

Dacă biserica emergentă poate oferi un răspuns real la problemele umanităţii încă este prea devreme să ne pronunţăm. Fenomenul este prezent şi va lua amploare şi în România pentru că soluţiile pe care le aduce sunt relevante pentru problemele care au ajuns să definească şi societatea noastră: relativismul, disoluţia autorităţii, globalizarea şi spiritualismul cu manifestările sale orientale.

Descentralizarea structurii de organizare şi mai ales de conducere propusă de biserica emergentă se califică a fi o soluţie viabilă, câtă vreme instituţionalizarea bisericilor tradiţionale se dovedeşte a fi atins niveluri prea înalte pentru o organizaţie informală şi de mase cum a fost Biserica de la începuturile sale. Soluţia ar fi ca biserica tradiţională să-şi regândească structurile astfel încât să permită accesul mirenilor cu mai multă transparenţă, iar, acolo unde este cazul, să cureţe structurile de indivizii corupţi şi de practica traficului de influenţă care afectează viaţa Bisericii.

Flexibilitatea în abordarea moralităţii şi a interpretării Bibliei riscă să împingă Biserica în relativism moral. Cu siguranţă ultimele decenii de interpretare biblică dovedeşte faptul că acelaşi text poate comunica un alt mesaj în funcţie de cititor. Totuşi, în loc să ne mulţumim cu răspunsul unor teorii de felul răspunsul cititorului în interpretarea biblică, există suficient loc pentru eforturi mai solide în cercetarea textului în contextul său cu scopul de a găsi sensul intenţionat de autor care, afară de împlinirea mesianică nedepistată de autorul uman originar, trebuie să fi fost clar şi unic în mintea acestuia. Probabil că ne-ar ajuta să ne conştientizăm limitările şi să nu absolutizăm ideile asupra cărora Scriptura nu este dogmatică şi să fim dogmatici cu ideile asupra cărora Scriptura nu lasă loc de îndoială. Hermeneutica suspiciunii poate fi folositoare când este servită cu măsură.

Redescoperirea bisericii locale este un imperativ şi pentru bisericile tradiţionale. E posibil ca tocmai din pricina unei ineficiente administrări a resurselor umane, mulţi enoriaşi să se regăsească în contexte mai familiale ca cele oferite de comunităţile mici şi medii unde individul este integrat în grupuri de slujire şi comuniune.

Bisericile emergente manifestă o tendinţă în biserica contemporană care militează pentru relevanţa culturală a mesajului şi practicii sale şi pentru redescoperirea vieţii comunitare care aduce împlinire personală. Măcar pentru redescoperirea acestor valori profund erodate în bisericile tradiţionale trebuie să le dăm credit şi, în cazul unora cel puţin, încă nu este prea târziu să recuperăm timpul pierdut.

Imaginea cultului central din VT nu justifică existenţa unei singure denominaţiuni la nivel naţional cu conducere ierarhică şi organizare rigidă. Promisiunea făcută lui Avraam cum că toate popoarele vor fi binecuvântate în el, este interpretată de ap. Pavel ca fiind împlinită prin darul Duhului Sfânt. De la Rusalii încoace nu mai suntem îndreptăţiţi să vorbim de o Biserică naţională, pentru că Biserica este o realitate internaţională. În ciuda elementelor comune care ne leagă transfrontalier cu credincioşii din alte teritorii (acelaşi Dumnezeu şi Domn, aceeaşi credinţă, acelaşi botez, aceeaşi Scriptură şi aceeaşi morală), există specificul cultural (limba, portul, etc.) care este păstrat (dovadă stă chiar şi în cerul văzut de ap. Ioan sunt vizibile aceste distincţii). Din moment ce organizarea internă a denominaţiilor creştine este inspirată încă de la origini (vezi supervizorii stabiliţi de Moise la sfatul lui Ietro) de imagini preluată din spaţiul extraeclezial, mai mult sau mai puţin secular, reforma organizării instituţionale nu este niciodată depăşită, ci este chiar de dorit atunci când aceasta frânează dezvoltarea Bisericii pe care ar trebui să o slujească.

Anunțuri

Comentarii închise la Bisericile emergente: vechi şi nou

Din categoria Utilităţi pentru adunare

Comentariile nu sunt permise.