Unde-i lege, nu-i tocmeală!

iStock_JusticeRoyalCourtsweAşa spune un proverb românesc, subliniind valoarea legii pentru societatea umană. Din păcate la noi în Balcani, cu spiritul nostru comunitar de a face şi desface toate, nici nu ştiu cum se face că şi-a găsit loc un asemenea proverb în înţelepciunea populară românească. Dacă poliţistul reprezintă braţul legii, toţi ştim, poate chiar din experienţă personală, cât de „înţelegători” pot fi poliţiştii. Doar sunt şi ei oameni.

Tocmai această înclinaţie spre generozitate a legii este deplânsă ca fiind lipsă în Statele Unite de teologul Miroslav Volf în capitolul introductiv al cărţii sale Free of Charge: Giving and Forgiving in a Culture Stripped of Grace (Zondervan, 2004). Ajuns în America să fie sancţionat de un poliţist pentru a fi intrat pe sens unic tocmai în ziua în care adopta un copil, pe drumul spre spitalul de unde urma să-l preia pe nou-născut, Volf este şocat de fermitatea ofiţerului. Iată cum descrie el acest contact:

Clad in a uniform, with his eyes – those windows of the soul – hidden behind dark shades, he was all power, all law, all business. His humanity? Locked up somewhere deep inside, underneath the shiny police belt buckle. His generosity? Hidden behind the badge of office. Within the space of one hour, I got a nasty ticket from a gruff cop, and a tender child from a loving birth mother (p. 13).

Deşi Volf recunoaşte că nu se aşteaptă să primească bomboane de la poliţişti, se aştepta să fie tratat cu mai multă indulgenţă în această situaţie specială. Şi noi ne aşteptăm – nu-i aşa? – mai ales dacă şofăm într-un oraş străin, să fim trataţi cu mai multă înţelegere atât de colegii de trafic, cât şi de poliţişti. Totuşi, este poliţistul îndreptăţit să ofere clemenţă pe drumuri şi pe la garduri? Într-un „sistem ticăloşit” ca cel românesc, probabil că unii sunt tentaţi să aplice Evanghelia care zice: „În timp ce te duci cu acuzatorul tău la magistrat, dă-ţi silinţa, pe drum, să te împaci cu el, ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna ofiţerului, iar ofiţerul să te arunce în închisoare!” (Luca 12:58) Atenţie, aici este vorba despre împăcarea dintre acuzator şi acuzat. Noi vorbeam despre relaţia dintre vinovat şi ofiţer.

Într-o societate unde vinovaţii tratează cu ofiţerul şi scapă basma curată, sau doar cu o amendă plătită, ofensatorii penali rămân în libertate să facă şi alte crime, poate mai grave, care afectează pe mai mulţi, şi, ceea ce este mai grav, dezvoltă o mentalitate de haiduc, de nedreptăţit în raport cu legea. Tocmai legea care are menirea de a-i păzi pe cetăţeni de oameni ca el. Ştiu, au fost vremuri când legea era toată strâmbă şi poate că astăzi încă n-a ajuns dreaptă. Citesc în presă că până şi Constituţia post-decembristă ar fi fost scrisă pentru a-l proteja pe Iliescu şi interesul grupării care îl susţinea (vezi aici). Totuşi, Constituţia poate fi schimbată prin voinţă populară, prin contribuţia preşedintelui şi a parlamentului.

Deşi nu suntem o republică prezidenţială ca şi S.U.A. şi multe alte ţări (pierderea este a noastră), preşedinte are un rol semnificativ în stat. Un om care nu se ruşinează de nimeni şi îi e frică doar de KGB nu poate lucra pentru binele poporului său, la fel de mult cum poate un preşedinte care se teme de Dumnezeu şi caută binele semenilor săi, mai ales al celor năpăstuiţi. Consider că, oricât de anemice sunt convingerile creştine ale unui om temător de Dumnezeu, tot mai multă speranţă există cu un astfel de om, decât cu un ateu, sau agnostic.

Dacă tot suntem o republică parlamentară, atunci avem nevoie de o contribuţie mai consistentă din partea forului legislativ al ţării. Poporul acesta în continuă descreştere numerică se află în poziţia de a întreţine de la buget un număr crescând de pensionari, dintre care o mulţime de pensionari de boală şi pensionari de lux, şi o hoardă de parlamentari buni de nimic, care trimit legile de la o cameră la alta, se controlează reciproc prin tot felul de comisii şi îşi aprobă cu zel salarii şi tot felul de avantaje băneşti. Eficientizarea muncii Parlamentului, mai ales în contextul balcanic al muncii de-a roata, al cumetriei, al relaţiilor ineficiente între instituţiile statului  şi al corupţiei generalizate, nu cred că se poate face altfel decât prin reducerea drastică a numărului de parlamentari şi prin transformarea parlamentului bicameral într-unul unicameral.

Avem nevoie să repunem legea să ne guverneze. Aş prefera un sistem unde poliţistul intransigent să dea amenzi tuturor celor care nu respectă sensul unic, deşi sunt străzi paralele care ar fi putut fi folosite, parchează neregulamentar deşi există spaţii de parcare în vecinătate şi trimit la judecată pe cei care vor să negocieze călcarea legii. Aş prefera un sistem unde judecătorul, un om moral cu perspicacitate şi înţelegere, să trimită la rece pe cei care nu dovedesc nici cea mai mică remuşcare şi să fie indulgent cu cei care se pocăiesc. Aş prefera un sistem unde Constituţia este bună pentru toţi, fără nicio deosebire, şi nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar ziariştii, medicii, funcţionarii sau parlamentarii. Până atunci îmi rămâne să mă rog cuvintele Psalmului 82:

1 Dumnezeu Îşi ia locul în adunarea lui Dumnezeu;

El judecă în mijlocul „dumnezeilor“.

2 „Până când veţi mai judeca cu nedreptate

şi veţi continua să-i favorizaţi pe cei răi? Sela

3 Faceţi dreptate celui sărman şi orfanului,

daţi dreptate celui nevoiaş şi lipsit!

4 Scăpaţi-l pe cel sărman şi pe cel amărât,

izbăviţi-i din mâna celor răi!“

5 Dar ei nici nu ştiu, nici nu pricep;

umblă în întuneric;

de aceea se clatină temeliile pământului.

6 Eu am zis: „Sunteţi «dumnezei»,

fii ai Celui Preaînalt, cu toţii.

7 Cu siguranţă, însă, veţi muri ca nişte oameni de rând

şi veţi cădea ca orice alt conducător.“

8 Ridică-Te, Dumnezeule, şi judecă pământul,

căci Tu iei în stăpânire toate neamurile!


Comentariile sunt închise pentru Unde-i lege, nu-i tocmeală!

Filed under Biblia şi societatea

Comentariile sunt închise.