De unde vine înţelepciunea?

DurerJobCazul patriarhului Iov

Iov era proprietarul de animale putred de bogat cu o avere de 11,500 de capete, adică de trei ori mai multe decât Nabal din Maon. Iov era părintele grijuliu şi tatăl împlinit al unei familii numeroase (şapte fii şi trei fiice). Iov era omul respectat în societate (vezi Iov 29) şi  credinciosul cu care Însuşi Dumnezeu se lăuda înaintea Cerului. Cu toate acestea, Iov a ajuns omul deposedat de toate averile, lipsit de copii, de sănătate şi de demnitatea de om pe neaşteptate.

Iov este cel mai neaşteptat candidad pentru intervenţia lui Dumnezeu. Un patriarh ca Iov atinge talia lui Avraam, părintele credincioşilor. Cu toate acestea, Dumnezeu permite Satanei să se atingă de integritatea gospodăriei, familiei şi sănătăţii sale. Probabil că cei mai mulţi dintre noi nu ne calificăm pentru un asemenea exerciţiu de proslăvire a lui Dumnezeu. Noi avem promisiunea că „Dumnezeu nu va permite sa fim ispititi peste puterea noastra, ci odata cu ispita a pregatit si mijlocul de a o putea rabda” (1 Cor. 10:13). Cornilescu traduce aici “mijlocul să ieşiţi din ea”. Oricum, mijlocul de ieşire este prin răbdarea suferinţei.

Reacţiişe la suferinţa credinciosului sunt variate: Dumnezeu apreciază răbdarea suferindului, Satana continuă să-l acuze pe suferind,  prietenii lui Iov sunt uluiţi de sfufeinţa prin care trece, Iov îşi blestemă viaţa, prietenii lui Iov revin cu sfaturi de îndreptare a situaţiei, iar Iov revine prin asumarea suferinţei.

De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa? Raspunsuri alternative.

Din perspectiva lui Dumnezeu, suferinţa poate fi un exerciţiu demonstrativ al credincioşiei unui om. Iov a rămas neclintit în teoria sa cu privire la nedreptatea suferinţei sale. Tot la fel de fermi au fost şi prietenii lui Iov care considerau că suferinţa este justificată de păcatul personal.

Omul, cu atât mai mult credincioşii, este un spectacol atât pentru lumea văzută cât şi pentru cea nevazută. Pavel vorbeşte despre performanţa apostolilor ca despre activitatea depusă de gladiatori în arenă (1 Corinteni 4:9). Imaginea, specializată la atleţi, este extinsă ulterior la toţi creştinii în Epistola catre evrei (12:1). Cu limitările sale, omul nu poate pricepe toate lucrurile care se petrec în lume. „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului” spunea Moise în Deuteronom 29:29, aşa cum „cele descoperite sunt ale noastre, ca să păzim cuvintele Legii acesteia”. Cu alte cuvinte, datoria omului este să respecte standardul lui Dumnezeu şi să lase consecinţele în grija lui Dumnezeu.

Ce autorizeaza o interpretare a fi corectă?

Am fi tentaţi să spunem că mulţimea susţinătorilor ar autoriza o anumită interpretare asupra suferinţei credinciosului.Cei trei prieteni mai vârstnici ai lui Iov au luat cuvântul înainte ca mai tânărul lor tovarăş să îndrăznească a deschide gura. Toţi au adus la unison, aceeaşi teorie că Dumnezeu îl pedepseşte numai pe vinovat cu o asemenea suferinţă. O prostie sau o minciună nu devine adevăr dacă este susţinută de mulţi oameni. Este adevărat că Scriptura vorbeşte despre obligaţia de a avea 2-3 martori pentru a dovedi vinovaţia cuiva, dar această obligaţie priveşte faptele unui om nu interpretarea asupra faptelor sale.

Repetarea argumentului ar putea să fie o soluţia mai incitantă. Prietenii lui Iov au luat cuvântul de cate trei ori, la rând, mai puţin Elihu, care a venit ultimul cu un monolog mai amplu. Iov a auzit de cel puţin zece ori la rand acelaşi argument: din moment ce Dumnezeu te-a năpăstuit în halul acesta trebuie să fi greşit cumva. Pocăieşte-te şi ţi se va schimba situaţia.

Intoxicarea din presa românească este o strategie folosită de jurnaliştii care nu cunosc deontologie, dezinformează masele şi care dovedesc că şi-au făcut şcoala cu politruci iar unii chiar au servit patria ca securişti şi informatori. Nu contează de câte ori ţi se spune un lucru, daca este greşit tot greşit ramane. Aceasta este tehnica diavolului de a intoxica cu gânduri rele despre tine şi despre alţii. Până la urma tot mincinos rămâne, iar toţi cei care cred în el sunt mincinoşi împreună cu el.

Autoritatea sustinatorului: experienţa spirituală, experienţa de viaţă sau însăşi revelaţia pot fi invocate pentru autorizarea unei interpretări. Prietenii lui Iov au făcut apel la autoritate superioară pentru a-l deturna pe Iov din convingerile sale de nevinovăţie susţinute cu atâta eroism. Elifaz din Teman invoca experienţa sa spirituală (Iov 4:12-16). Bildad din Şuah invocă experienţa de viaţă (Iov 8:8). Elifaz din Teman va recurge şi el la aceasta strategie, dupa ce a constatat că prima nu a avut succes.

Ţofar din Naamat şi Elihu au invocat înţelepciunea lui Dumnezeu (Iov 11:5-6; 20:29; 32:8-10) care le-ar fi parvenit în ciuda faptului că nu erau calificaţi prin vârstă să aibă înţelepciunea perilor albi. Deşi este adevărată teza că Duhul lui Dumnezeu poate înţelepţi chiar şi pe tineri, nu este la fel de adevărat că înţelepciunea care vine de sus îi umileşte sau desconsideră pe ceilalţi (Iacov 3:13-18).

Suntem chemaţi să slujim unii altora, nu să ne judecăm unii pe alţii. Nu cunoaştem toate informaţiile necesare pentru o judecată corectă (1 Corinteni 4:4-5). Ne înstrăinează unii de alţii. Împăcarea este posibilă până la judecată (Matei 5:25-26). Judecata o data săvârşită ne desparte. Exista riscul ca să ne întâlnim din nou cu măsura folosită pentru alţii, pentru că Dumnezeu o va folosi şi asupra noastră (Matei 7:1-5). Dacă vrei ca Judecătorul să fie milostiv cu tine, trebuie să te arăţ şi tu milostiv cu cei care îţi greşesc. În fond şi la urma-urmei, Dumnezeu ne-a chemat să fim martori şi mijlocitori ai vindecării altora şi nu interpreţi ai suferinţei lor.

Comentariile sunt închise pentru De unde vine înţelepciunea?

Filed under Etica Vechiului Testament

Comentariile sunt închise.