Arhive lunare: Ianuarie 2010

Ce ne împiedică să folosim o nouă versiune a Bibliei în bisericile evanghelice?

În ultimii 40 de ani (nu-mi permit să spun mai mult pentru că nu cunosc din experienţă personală perioada anterioară şi nu am acces la statistici) evanghelicii au folosit cu prioritate traducerea cunoscută după traducătorul său – Dumitru Cornilescu. Înainte de 1989 au existat, puţine e adevărat, şi încercări de a introduce alte versiuni pe piaţă. Îmi aduc aminte de Noul Testament pe înţelesul tuturor şi Biblia cu triunghi. După cunoştinţa mea ele au rămas doar nişte fenomene izolate pe care oamenii mai deschişi pentru nou le-au folosit. Unii au avut curajul să le folosească chiar şi în adunări publice, deşi erau materiale de contrabandă şi puteau fi uşor identificate ca atare de informatorii din adunări. Cel puţin o parte din succesul de care a avut parte Biblia Cornilescu se datorează şi faptului că multiplicarea şi distribuirea ei era foarte greu de controlat.

După 1989, eliberaţi de regimul opresiv şi cenzură, au apărut o mulţime de iniţiative de tipărire a Bibliei în diverse formate şi chiar de traducere a Bibliei. S-au promovat în limba română versiuni străine (vezi versiunea Trinitarian Bible Society, versiunea World Bible Translation Centre şi, mai recent, o versiune după King James Bible, vezi aici) sau s-a încercat chiar traducerea după originalul ebraic şi grecesc (Noua Traducere Românească). Cu toate acestea diferenţa dintre baptişti şi penticostali (culte majoritare în Alianţa Evanghelică) nu se face după ce versiune folosesc, pentru că ambele folosesc Cornilescu, ci după ce ediţie a acestei versiuni este promovată.

Astfel, baptiştii se afişează cu Biblia cu explicaţii (format mare) şi cu Ediţia Thompson a Universităţii Emanuel. De observat, că această din urmă ediţie face public cu multă transparenţă echipa editorială care a contribuit la pregătirea ei, un lucru mai rar întâlnit în tradiţia editării textului cornilescian. Totuşi, modalitatea aleasă de revelare a echipei editoriale îmi aduce aminte mai degrabă de versiunile ortodoxe ale Bibliei, în care patriarhul îşi dă girul pentru autenticitatea documentului. Cu siguranţă se putea găsi o altă formulă. Am îndoieli serioase cu privire la contribuţia reală a acestor editori. Din moment ce modificările sunt de natură literară, câţi dintre editori sunt specialişti în litere? Dacă nu a fost una de natură literară, atunci care a fost contribuţia reală a celorlalţi membri din colectiv? Să înţelegem că versiunea Cornilescu este plină de greşeli teologice care necesită ajustări şi îndreptări? Un avantaj real tot există şi acela este unul personal, anume că editorii au citit Biblia de la un capăt la altul cel puţin o dată. Cel puţin aceasta ar fi aşteptarea mea.

De cealaltă parte, penticostalii au opţiunea Bibliei pentru o viaţă deplină în care textul cornilescian este completat de materiale de studiu, studiul doctrinei despre Duhul Sfânt având un loc de cinste. La aceasta se adaugă ediţia cu litere roşii a cuvintelor Mântuitorului, promovată de Societatea Biblică din România. Un studiu al vânzărilor acestor ediţii ar putea demonstra că evanghelicii români caută funcţionalitatea şi utilitatea, din moment ce se constată că au trecere ediţiile legate şi de format variat (de la cel de buzunar la cel uriaş, de amvon).

Este posibil ca istoria post-decembristă a mişcării evanghelice să fie diferită de cea din perioada comunistă în ce priveşte folosirea monolitică a unei singure versiuni? De la început doresc să subliniez că singurul contracandidat real al versiunii Cornilescu este NTR, despre care cred că este mai bună din multiple puncte de vedere pe care le-am precizat cu altă ocazie (vezi aici). Este posibil să o vedem cândva preluând rolul de versiune majoritară în contextul evanghelic? Nu ştiu dacă este neapărat necesar lucrul acesta. Cred că mai important ar fi ca evanghelicii români să arate deschidere pentru orice versiune a Bibliei atâta vreme cât ea nu promovează erezii sau a fost generată de un colectiv de eretici. De aceea nu cred că vom auzi vreodată în adunările noastre citindu-se din versiunea Traducerea Lumii Noi, promovată de Martorii lui Iehova şi Turnul de Veghere.

În fond şi la urma-urmei, evanghelicii nu s-au pronunţat după ştiinţa mea în privinţa folosirii vreunei versiuni a Bibliei şi bine au făcut că au lăsat uşile deschise. Iată ce hotărau fraţii noştri mai mari într-ale teologiei încă din 1978:

„Noi afirmăm că inspiraţia, strict vorbind, se aplică doar textului autografic al Scripturii care, prin providenţa lui Dumnezeu, poate fi confirmat prin manuscrisele disponibile cu mare precizie. De asemenea, afirmăm că traducerilor şi copiile Scripturilor reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu în măsura în care acestea reprezintă cu fidelitate originalul. Negăm, astfel, că lipsa textelor autografice afectează vreun element esenţial al credinţei creştine. Negăm, de asemenea, că această absenţă determină ca afirmarea ineranţei Bibliei să fie invalidă şi irelevantă.” (sublinierea îmi aparţine; Declaraţia de la Chicago privind ineranţa Bibliei, 1978; citat preluat din cartea O singură credinţă, de J.I. Packer şi Thomas C. Oden, publicată la Oradea de Editura Casa Cărţii în 2008, p. 45)

Prin urmare, valoarea unei traduceri este dată de măsura în care se apropie de original, pentru că inspiraţia şi ineranţa în sens strict se referă la autografe (adică manuscrisele originale ieşite de sub peniţa primilor autori). Sunt convins că o traducere realizată acum 80 de ani cu puţinele cunoştinţe disponibile la acea dată într-o Românie lipsită de centre de cercetare biblică şi la nivelul cunoştinţelor disponibile la nivel mondial la acea dată, nu are cum să fie mai aproape de original decât cele care se realizează astăzi cu mult mai multe resurse la îndemână. Nu spun că o astfel de versiune ar fi perfectă, ci doar mai aproape de original decât celelalte.

Până la urmă, după o prea lungă introducere, ce ne împiedică să folosim o nouă versiune a Bibliei în limba română? Obstacolul real care ne împiedică să folosim o nouă traducere este tradiţia. Sunt puţini oameni care au pregătirea necesară şi apoi şi timpul să facă un studiu serios prin care să indice care versiune este mai apropiată de original. Eu însumi am scris câteva articole în această direcţie (vezi categoria Biblia românească). Colegul meu de la ITP, Emanuel Conţac a scris articole pe NT (vezi aici). Poate vor mai fi fost şi alţii. Deocamdată, fiecare este ghidat de preferinţe personale, de criterii funcţionale, de gusturi şi de vocea majorităţii în privinţa alegerii unei Biblii. Este normal ca cei care răscitit versiunea Cornilescu să continue a o folosi, pentru că „le place muzicalitatea ei” (mai ales pentru cei cu ureche muzicală), „ştiu unde se găseşte un text pe pagină” (mai ales pentru cei cu memorie vizuală), sau „au memorat mult din ea” (mai ales pentru cei cu memorie auditivă).

Dincolo de aceste consideraţii estetice şi practice, există o presiune mare din partea majorităţii care aşa ştie că trebuie făcut, că nicio altă versiune nu este credibilă, că trebuie să rămânem cu versiunea cu care am crescut, că toată lumea o citeşte, etc. Deşi în adunarea noastră din Oradea (cu aprox. 260 de membri) s-au distribuit până acum peste 100 de exemplare, conservatorii refuză cu încăpăţânare lectura publică din NTR. De pe pagina colegului Conţac aflu că tot baptiştii au fost care au refuzat versiunea Cornilescu la începuturile istoriei sale (vezi aici; cf. celelalte articole din categoria Din istoria traducerii Bibliei a fr. Conţac). Acum tot baptiştii se simt ofensaţi de lectura altei versiuni. Se pare că ne identificăm cu contrarea a tot ce este nou. Această practică miroase a tradiţionalism de la o poştă. Cum tradiţiile religioase sunt cele mai periculoase dintre tradiţii îmi permit să spun că această tradiţie trebuie reformată.

Biblia însăşi nu face precizări faţă de subiectul versiunilor, pentru că evreii VT nu au avut această problemă. În exil fiind, au deschis calea pentru traducerile aramaice pentru uz popular şi au existat în paralel o versiune în zona Babilonului şi o alta în zona Ierusalimului. Câtă vreme Cuvântul Domnului era conservat, nu conta opţiunea cuvintelor în frază. În vremea NT, creştinii foloseau Septuaginta (versiunea grecească a VT) şi cu numeroasele ei variante. Nu ştim, însă, cum se manifesta această toleranţă în practică. Autorii NT dau dovadă de multă laxitate când vine vorba de citarea unor pasaje din VT în NT. De aici şi apariţia unui domeniu de cercetare în studiile biblice: Relaţia dintre VT şi NT. De aici şi dificultatea cerinţei de a potrivi citatele din VT în cărţile NT cu care se confruntă traducătorii NT. Îndrăznesc să spun că atunci când vom înceta să punem preţ pe tradiţii şi vom fi mai puţin încruntaţi cu privire la promovarea noului, NTR va ajunge ca opţiune şi în bisericile noastre. Deocamdată lideri înguşti care habar nu au despre ce vorbesc proclamă cu fermitate: „în bisericile noastre nu ar trebui să se citească dintr-o altă versiune decât Cornilescu”.

Promovarea unei noi versiuni a Bibliei are şi un aspect economic. Pe mine nu mă interesează acesta pentru că nu fac lobby contra cost vreunei intreprinderi private. Pot  constata, însă, că cine a promovat versiunea Cornilescu după 1989, deşi textul este în domeniul public, dar i-a făcut câteva modificări şi i-a pus câteva hărţi, tabele şi concordanţe, a făcut ceva bani speculând interesul religios al românilor pentru Biblie. Nu zic că munca nu trebuie remunerată în mod onest, dar dintr-o dată am făcut din tipărirea Bibliei o bună afacere. Cred că este prea mult. Versiunea NTR se vinde la preţuri mult sub costurile de producţie. Ce carte aţi cumpărat recent cu peste 1600 de pagini, cu hârtie de cea mai bună calitate, cu copertă cartonată, la preţul de 20 RON sau mai puţin?

Singura armă împotriva tradiţiei este educaţia. Ca regulă generală când vom începe să înţelegem mai bine valorile autentice nu vom mai fi induşi în eroare de kitschuri. Bunăoară cea mai elevată satisfacţie a studentului Bibliei este să o citească în original. Când guşti din această satisfacţie devii mai puţin învârtoşat cu privire la traduceri şi versiuni. Dacă poporul ar ajunge să înţeleagă cum a apărut Biblia şi ce presupune munca de traducere sunt convins că nu se va grăbi să promoveze cu atâta gratuitate o versiune, oricare ar fi ea, în defavoarea alteia. Ca unul care am avut har de la Dumnezeu în această privinţă, sunt responsabil, şi împreună cu mine şi ceilalţi care au avut un har similar, să ofer generaţiei mele o versiune adecvată, credibilă şi într-o limbă actuală. Din cauza aceasta am lucrat în colectivul NTR şi cât timp voi mai avea suflare voi mai lucra în orice colectiv de traducere a Bibliei din original.


Anunțuri

Comentarii închise la Ce ne împiedică să folosim o nouă versiune a Bibliei în bisericile evanghelice?

Din categoria Biblia românească

Convingeri personale

O meditaţie la înmormântarea celui mai vârstnic frate din adunarea noastră (Am renunţat la aspectele cu caracter personal.)

Psalmul 16: Un miktam al lui David

Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci la Tine caut adăpost!

2 Eu zic Domnului: „Tu eşti Stăpânul meu,

nu am nimic bun decât în Tine!“

3 Sfinţii care sunt în ţară,

ei sunt cei măreţi în care-mi găsesc toată plăcerea.

4 Durerile celor ce aleargă după idoli se înmulţesc;

eu, însă, nu aduc ca ei jertfe de băutură din sânge

şi nici nu pun numele idolilor lor pe buzele mele.

Psalmul începe cu invocarea lui Dumnezeu. Nevoia de protecţie, comună oricărei fiinţe umane, este împlinită de Domnul, care este văzut ca un loc de protecţie. Aceasta este prima metaforă din Psalmul 16, care fundamentează convingerea poetului în Dumnezeu. Domnul este recunoscut şi proclamat ca Stăpân peste viaţa poetului, care îndrăzneşte să afirme că, dacă este ceva bun în viaţa lui, aceea se datorează prezenţei Domnului.

Delectarea credinciosului este, aşadar, în Dumnezeu. Atenţie, însă, delectarea sa nu este numai într-un Dumnezeu pe care ochiul omului nu l-a văzut şi la care nu poate ajunge, ci şi în „sfinţii din ţară” şi „cei măreţi”. Aceste expresii vorbesc despre preoţi şi asistenţii lor. Cu alte cuvinte, David se delecta în închinare înaintea lui Dumnezeu prin intermedierea acelora care aveau această vocaţie. Putem extinde cuvântul acesta la toţi slujitorii Evangheliei şi la întreg poporul lui Dumnezeu, pentru că toţi credincioşii suntem un popor sfânt de preoţi.

Deci, omul credincios se delectează în prezenţa lui Dumnezeu şi de slujirea celor care sunt dedicaţi Domnului. Psalmistul recunoaşte şi faptul că standardul acesta de viaţă nu este general acceptat de toţi oamenii, dar şi face şi constatarea că aceia care nu I se închină lui Dumnezeu, sfârşesc în mai multe dureri. Chiar şi aşa, nu este tentat nici măcar să le pomenească numele acelor idoli, cu atât mai puţin să le slujească.

5 Doamne, Tu eşti partea mea de moştenire şi cupa mea!

Tu eşti Cel Care îmi apuci sorţul!

6 Plăcute moşii mi-au căzut la sorţi!

Într-adevăr, frumoasă moştenire mi-a fost dată!

7 Îl voi binecuvânta pe Domnul Care mă îndrumă!

Până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima!

8 Îl pun pe Domnul neîncetat înaintea mea,

căci El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!

9 De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte sufletul!

Tema aceasta a delectării în Dumnezeu răzbate şi din următoarea jumătate a psalmului. Metafora folosită aici este cea a tragerii la sorţi pentru moştenire, imagine care aduce aminte de procedura prin care Israel a fost împroprietărit în Canaan prin tragere la sorţi înaintea Domnului. Psalmistul îndrăzneşte să se compare cu leviţii, cărora li s-a interzis să aibă cetăţi şi terenuri în proprietate, pe motiv că „moştenirea lor este Domnul” (Num. 18:20). Tot la fel cum proprietarii se delectează vorbind despre proprietăţile lor, inventariindu-le sau apreciindu-le, credinciosul îl are numai pe Domnul în mintea. Nici chiar noaptea, mintea lui nu este potolită, tot despre Domnul gândeşte.

Va putea zice cineva: „Aşa ceva este patologic!” Viaţa e mai mult decât religia. Este adevărat. Dar aici nu vorbim despre religie. Aici vorbim despre o relaţie personală cu Dumnezeu. Vedeţi, un astfel de om este bucuros şi vesel. Te mai miri că tu nu eşti? Pentru ce te miri că, în ciuda faptului că ai posesiuni, te macină îngrijorarea? Sunt oameni care se bucură în mod autentic de faptul că sunt bogaţi şi că îşi permit tot ce doresc. Totuşi bucuria lor va trece odată cu averile lor. Serenitatea şi bucuria celui credincios va rămâne neschimbată, pentru că Dumnezeu în care şi-a pus încrederea nu trece. Mulţumirea unui om care nu este preocupat de proprietăţi, averi şi tot felul de nimicuri cu circuite electronice sau cu motor, mai mult sau mai puţin valoroase, este continuă şi necondiţionată de lucruri materiale care astăzi sunt şi mâine dispar.

Mai mult, trupul meu va locui în siguranţă,

10 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa Morţilor

şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.

11 Mi-ai făcut cunoscută cărarea vieţii …

În prezenţa Ta este belşug de bucurie,

la dreapta Ta sunt desfătări veşnice!

Sunt multe ocazii în viaţă care stau în puterea noastră să le planificăm, poate tot mai multe de la o generaţie la alta. Totuşi, moartea nu este una dintre acestea. Ne place să credem că putem planifica naşterea unui copil, unde să locuim, cu cine ne căsătorim, în ce condiţii şi cum se va desfăşura ceremonia, angajarea într-un loc de muncă şi schimbarea lui şi multe altele asemenea lor.

Cu toate acestea, Dumnezeu este mereu prezent în deciziile noastre, uneori împlinindu-le aşa cum ni le dorim, alteori întârziind împlinirea lor, sau stând împotriva lor. În ultimă instanţă hotărârea de a se naşte, la fel ca şi celelalte detalii care privesc noua persoană, îi aparţine lui Dumnezeu. Împrejurări mai puternice ne pot constrânge să facem ceva ce ne interesează mai puţin, sau să locuim acolo unde nu ne-am imaginat. Dumnezeu este la lucru în viaţa noastră prin standardele şi aşteptările pe care le avem cu privire la partenerul dorit. Chiar şi atunci când ai pregătit totul până la cele mai mici detalii pentru cununia ta, se poate întâmpla ceva neprevăzut. Realitatea este că suntem locuitorii mărunţi ai unei lumi mari, în care stăpân este Dumnezeu. Când spui că Domnul este Stăpânul tău ca şi psalmistul, devii mai relaxat în ce priveşte dorinţa sufocantă de a controla toate lucrurile.

Psalmul se încheie cu speranţa poetului în faptul că Dumnezeu îi va prelungi viaţa, ocrotindu-l de pericolele mortale din jurul său. Apostolul Petru ne spune, însă, că versetul 9 este împlinit în moartea şi învierea Domnului Isus (Faptele apostolilor 2:27). Tot la fel, credincioşii care şi-au pus speranţa în Isus se pot lega de această promisiune în învierea morţilor, pentru că Stăpânul căruia i-am încredinţat viaţa ne va recupera chiar şi trupul (1 Corinteni 15:42-57).

Comentarii închise la Convingeri personale

Din categoria Meditaţii, Psalmii

Dicţionar de imagini biblice: noutăţi de „Anul Nou”

La trecerea dintre ani doresc să anunţ finalizarea traducerii şi a editării teologice pentru voluminoasa lucrare Dictionary of Biblical Imagery (editat de Leland Ryken, James C. Wilhout, Tremper Longman III; IVP Academic, 1998), aflată în planul editorial din ACEST an al Editurii Casa Cărţii din Oradea. Editarea literară se află şi ea în plină desfăşurare (prima treime a dicţionarului este finalizată). Vă prezint aici un material despre „sărbătoare”, chiar dacă nu este încă pregătit pentru tipar. Aşadar, să sărbătorim!

Sărbătoare, sărbătorire

Sărbătorile din Biblie sunt nişte imagini ale unei *exprimări pline de bucurie, *muzică festivă şi *dans, şi *hrană abundentă. Ele nu sunt doar nişte petreceri pur şi simplu, ci sărbătorirea bunătăţii lui Dumnezeu faţă de poporul său. Sărbătorile sunt ocazii de părtăşie a oamenilor şi cu Domnul pentru a reaminti şi a sărbători lucrările minunate săvârşite de Dumnezeu. Evreii aveau câteva perioade de recoltare răspândite pe durata unui an întreg. Aceasta a dus la multe sărbători, toate acestea fiind celebrări ale credincioşiei şi grijii lui Dumnezeu şi ale fertilităţii pământului (de unde invocarea zeului fertilităţii Baal şi a altor religii canaanene).

Obiectul sărbătorilor. Începutul unor anumite relaţii din Biblie era marcat formal cu o masă festivă. De exemplu, când Isaac a încheiat tratatul de pace cu Abimelek, regele filistenilor, acesta a pregătit o masă, după care bărbaţii au încheiat un *legământ unul cu celălalt (Gen. 26:26–30). *Nunţile din vremurile biblice erau celebrate cu un ospăţ ce adesea dura câteva zile (Gen. 29:22; Jud. 14:10–17; Ioan 2:1–11). De aceea se potriveşte de minune că atunci când Dumnezeu şi-a enunţat formal relaţia cu poporul său prin *legământul dat lui Moise pe Muntele *Sinai, el a fixat sărbătorile prin care să comemoreze şi să celebreze această relaţie binecuvântată.

Şase sărbători şi un post (Yom Kippur) poruncite prin legământul mozaic erau celebrate anual pentru a comemora continua bunătate a lui Dumnezeu faţă de poporul său (Ex. 23:14–17; Lev. 23; Num. 9:1–14; Deut. 16:1–17). Primăvara Sărbătoarea *Paştelor are loc cu o zi înainte de sărbătoarea Azimilor ce ţinea şapte zile. Împreună aceste două sărbători comemorau noaptea din Egipt când *îngerul morţii a trecut peste toţi cei ce şi-au marcat locuinţele cu sângele mielului. Sărbătoarea Azimilor începe exact în ziua următoare pentru a comemora plecarea în grabă ce a urmat şi care a deschis *exodul.

Sărbătoarea Primelor roade şi sărbătoarea Săptămânilor sunt nişte sărbători ale *recoltelor, ce le readuce aminte poporului lui Dumnezeu de calitatea ţării în care El i-a dus în cele din urmă. Sărbătorile de toamnă încep cu sărbătoarea Trâmbiţelor, de asemenea numită şi Roş-Haşanah, ce marchează începutul noului an civil. Sărbătoarea Corturilor, numită şi Sukot, comemora grija lui Dumnezeu din vremea dificilei şi primejdioasei călători din Egipt către *„ţara unde curge lapte şi miere”.

După *exil, la calendarul iudeu a fost adăugată celebrarea unei alte sărbători, Purim. Aceasta comemorează salvarea poporului lui Dumnezeu de la genocidul din Persia din secolul al V-lea, demonstrând că acest legământ ce promite să îl protejeze pe poporul său s-a extins chiar în afara vechilor graniţe ale Ţării Făgăduinţei. Cartea Esterei din VT descrie istoria acestei salvări şi stabileşte celebrarea anuală a sărbătorii.

O sărbătoare de final a fost adăugată la calendarul ebraic în secolul al II-lea î.H. după ce Iuda Macabeul a recuperat *templul din Ierusalim după desacralizarea sa de către regele seleucid Antioh al IV-lea Epiphanes. Hanuka, sau sărbătoarea (re)dedicării (In 10:22) celebrează această victorie neaşteptată şi rededicarea templului Domnului.

Sărbătorile biblice celebrează credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său prin păstrarea şi protejarea lui şi aducerea lui în strânsă părtăşie cu el şi cu ei înşişi. Totuşi, Dumnezeu era de asemenea credincios promisiunii Sale de a *judeca poporul Său atunci când acesta nesocotea legământul. În acele vremuri când poporul lui Dumnezeu s-a îndepărtat de el în direcţia idolatriei, sărbătorile constituiau dureroasa aducere aminte a legământului rupt. Încă de la începutul său Regatul nordic al lui Israel era predispus la *idolatrie după ce s-au construit sanctuare ce înlocuiau Templul de la Ierusalim cu scopul de a preveni pelerinajul poporul la Ierusalim pentru a celebra sărbătorile în regatul sudic. Totuşi sărbătorile celebrate în aceste temple idolatre nu erau pe placul lui Dumnezeu. Profetul Amos a pronunţat condamnarea lui Dumnezeu împotriva lor: „Urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre şi nu pot să sufăr adunările voastre de sărbătoare” (Amos 5:21). Ca urmare a distrugerii ulterioare a Ierusalimului, autorul Lamentaţiilor exprimă pustiirea unei patrii cândva binecuvântată: „Drumurile Sionului jelesc, căci nimeni nu mai vine la sărbători” (Lam. 1:4). Când părtăşia poporului cu Dumnezeu este întreruptă datorită neascultării de Cuvântul Său, nu poate să existe sărbători pline de bucurie. Singurul remediu este un post de pocăinţă pentru păcate.

Modul de celebrare a sărbătorilor. Fiecare dintre aceste sărbători era celebrată prin abţinerea de la munca normală din timpul zilei, prin adunarea împreună în părtăşie şi prin participarea la o masă festivă cu carne, *grâu (i.e., *pâine) şi *vin ce erau oferite după un ritual lui Dumnezeu. Aceste ofrande sacrificate special reînoiau părtăşia dintre un Dumnezeu sfânt şi poporul Său păcătos, dând expresie relaţiei contractuale dintre ei. Datorită bunătăţii lui Dumnezeu, aceste zile trebuiau celebrate cu mare bucurie de către toţi cei ce trăiau în patrie, fiind incluşi bărbaţii şi femeile, băieţii şi fetele, servitorii, văduvele, orfanii şi chiar şi străinii.

Când David a făcut din Ierusalim capitala poporului lui Dumnezeu şi când fiul său Solomon a construit acolo Templul, Ierusalimul a devenit „cetatea sărbătorilor noastre” (Is. 33:20), deoarece prezenţa lui Dumnezeu se manifesta acolo într-un mod special (Deut. 12). Această plasare centrală a sărbătorilor a evidenţiat dorinţa lui Dumnezeu de a exista în poporul Său într-o adunare plină de voioşie. Bărbaţii din poporul lui Dumnezeu trebuiau să vină la Ierusalim de trei ori pe an cu ofrande pentru Domnul pentru a celebra următoarele sărbători: Azimile, Săptămânile şi Corturile (Deut. 16:16).

*Solomon a dedicat templul din Ierusalim, cât se poate de bine de sărbătoarea Corturilor, printr-un ospăţ magnific de 40 de zile, oferind zeci de mii de animale într-un sacrificiu sărbătoresc în folosul unei mari mulţimi din popor (1 Împ. 8:62–66; 2 Cr. 7:1–10). Sărbătoarea Corturilor reamintea anual poporului cum a tratat Dumnezeu cu ei în deşert într-un cort obişnuit. Acum el va sălăşui printre ei într-un templu splendid în capitala lor. Crescendo-ul festiv a lui Solomon făcea referire la felul cum într-adevăr Dumnezeu a fost cu poporul Său îndărătnic de-a lungul călătoriei din Exodul, cum l-a dus în patrie, a făcut din el o naţiune şi i-a dat un rege, şi cum el va locui într-un templu magnific. Descendenţii lui Avraam au devenit un popor suveran, aşa după cum Domnul le-a promis cu mult timp în urmă! Poporul pleca de la sărbătoare cu inimile pline de laudă pentru tot ceea ce Dumnezeu a făcut.

Noul Testament. Apostolul Ioan povesteşte că Isus s-a suit la Ierusalim pentru a celebra sărbătoarea Corturilor la Templu. În Isus, Dumnezeu s-a întrupat pentru a celebra împreună cu poporul Său. În timpul ultimei şi celei mai importante zile a sărbătorii Corturilor, Dumnezeu întrupat a stat în Templul Său chemându-I pe cei însetaţi din poporul Său să vină la el şi să *bea (In 7:37). Ce ironie a fost că vocea sa nerecunoscută a constituit o prezenţă deranjantă la festivităţi ce au fost celebrate atât de mult timp tocmai pentru a-l întâmpina!

*Cina Domnului concentrează elementele sărbătorii Azimilor în persoana şi lucrarea lui Isus Cristos. Pâinea şi vinul oferite prima dată de Isus discipolilor săi de Paşte constituie semnul începutului unui nou legământ instituit prin moartea sa (Mt. 26:17–30; Mc. 14:12–26; Luca 22:1–23). Acesastă masă solemnă, dar festivă instituită de către Isus va fi repetată de către Biserica creştină adunată în memoria sa (1 Cor. 11:23–26). Semnificaţia Paştelui, cea mai mare dintre sărbătorile ebraice, este redefinită în moartea lui Isus, ce este ultimul şi fundamentalul miel de Paşte, a cărui trup şi sânge pune la dispoziţie pâinea şi vinul pentru prânzul sacramental ce îl uneşte pe Dumnezeu cu poporul Său în Cristos (1 Cor. 5:8). De aceea, sacramentul creştin al sfintei comuniuni este un prânz simbolic ce comemorează şi celebrează dragostea lui Dumnezeu pentru poporul său prin stablirea unui nou legământ cu el în Cristos ce îl salvează din păcat şi de la moarte.

Împărăţia lui Dumnezeu proclamată de Isus este descrisă în pilde ca o mare sărbătoare la care vor veni popoare din toată lumea şi din toate timpurile (Mt. 8:11; 22:1–14; Luca 14:15–24). Este o celebrare plină de bucurie a credincioşiei lui Dumnezeu faţă de promisiunile Sale care se extind de la primul până la ultimul moment al istoriei. Mai mult, imaginea împărăţiei lui Dumnezeu ca mare sărbătoare este descrisă ca un *ospăţ de nuntă, exprimând bucuria celei mai intime părtăşii dintre Fiul lui Dumnezeu şi *mireasa sa, credincioşii din toate timpurile (Mt. 22:1–14; Rev. 19:9).

Sărbătoarea ca un semn al binecuvântării viitoare. Când poporul lui Dumnezeu s-a întors din judecata *exilului şi a început reclădirea templului din Ierusalim, sărbătorile au fost reinstituite ca un semn că Domnul îşi continua legământul cu poporul Său purificat (Ezra 3:1–6). Cam în acelaşi timp profetul Zaharia a întrevăzut ziua în care oameni din toate naţiunile vor celebra continuu sărbătoarea Corturilor, ceea ce semnifica locuirea lui Dumnezeu împreună cu ei, ei venind împreună la Ierusalim pentru a se închina Regelui pe Pământ, Domnului Atotputernic (Zah. 14:16–19).

Imaginea sărbătorii biblice constituie un portret al celebrării pline de bucurie a dragostei lui Dumnezeu pentru poporul Său, aşa cum s-a împlinit plenar în moartea şi învierea lui Isus Cristos. Pe Muntele *Sion din Ierusalim, locul central al tuturor sărbătorilor biblice, Domnul Cel Atotputernic a pregătit aşa cum Isaia a prezis:

un ospăţ cu cărnuri grase,

un ospăţ cu vinuri bune –

cărnuri pline de măduvă

şi vinuri din cele mai bune.

Pe muntele acesta El va nimici

vălul care acoperă toate popoarele,

învelitoarea aruncată peste toate neamurile.

El va înghiţi moartea pentru totdeauna.

Stăpânul Domn va şterge lacrimile de pe toate feţele

şi va îndepărta ocara poporului Său pretutindeni pe pământ,

căci Domnul a vorbit. (Is. 25:6–8)

Imaginea sărbătorii biblice arată încă spre viitor, când Domnul Dumnezeu va învia poporul său din toate timpurile pentru a trăi împreună cu el într-o bucurie eternă. Fiecare sărbătoare celebrată pentru Domnul nu este altceva decât o degustare a acelei zile pline de glorie.

Comentarii închise la Dicţionar de imagini biblice: noutăţi de „Anul Nou”

Din categoria Uncategorized