Dicţionar de imagini biblice: noutăţi de „Anul Nou”

La trecerea dintre ani doresc să anunţ finalizarea traducerii şi a editării teologice pentru voluminoasa lucrare Dictionary of Biblical Imagery (editat de Leland Ryken, James C. Wilhout, Tremper Longman III; IVP Academic, 1998), aflată în planul editorial din ACEST an al Editurii Casa Cărţii din Oradea. Editarea literară se află şi ea în plină desfăşurare (prima treime a dicţionarului este finalizată). Vă prezint aici un material despre „sărbătoare”, chiar dacă nu este încă pregătit pentru tipar. Aşadar, să sărbătorim!

Sărbătoare, sărbătorire

Sărbătorile din Biblie sunt nişte imagini ale unei *exprimări pline de bucurie, *muzică festivă şi *dans, şi *hrană abundentă. Ele nu sunt doar nişte petreceri pur şi simplu, ci sărbătorirea bunătăţii lui Dumnezeu faţă de poporul său. Sărbătorile sunt ocazii de părtăşie a oamenilor şi cu Domnul pentru a reaminti şi a sărbători lucrările minunate săvârşite de Dumnezeu. Evreii aveau câteva perioade de recoltare răspândite pe durata unui an întreg. Aceasta a dus la multe sărbători, toate acestea fiind celebrări ale credincioşiei şi grijii lui Dumnezeu şi ale fertilităţii pământului (de unde invocarea zeului fertilităţii Baal şi a altor religii canaanene).

Obiectul sărbătorilor. Începutul unor anumite relaţii din Biblie era marcat formal cu o masă festivă. De exemplu, când Isaac a încheiat tratatul de pace cu Abimelek, regele filistenilor, acesta a pregătit o masă, după care bărbaţii au încheiat un *legământ unul cu celălalt (Gen. 26:26–30). *Nunţile din vremurile biblice erau celebrate cu un ospăţ ce adesea dura câteva zile (Gen. 29:22; Jud. 14:10–17; Ioan 2:1–11). De aceea se potriveşte de minune că atunci când Dumnezeu şi-a enunţat formal relaţia cu poporul său prin *legământul dat lui Moise pe Muntele *Sinai, el a fixat sărbătorile prin care să comemoreze şi să celebreze această relaţie binecuvântată.

Şase sărbători şi un post (Yom Kippur) poruncite prin legământul mozaic erau celebrate anual pentru a comemora continua bunătate a lui Dumnezeu faţă de poporul său (Ex. 23:14–17; Lev. 23; Num. 9:1–14; Deut. 16:1–17). Primăvara Sărbătoarea *Paştelor are loc cu o zi înainte de sărbătoarea Azimilor ce ţinea şapte zile. Împreună aceste două sărbători comemorau noaptea din Egipt când *îngerul morţii a trecut peste toţi cei ce şi-au marcat locuinţele cu sângele mielului. Sărbătoarea Azimilor începe exact în ziua următoare pentru a comemora plecarea în grabă ce a urmat şi care a deschis *exodul.

Sărbătoarea Primelor roade şi sărbătoarea Săptămânilor sunt nişte sărbători ale *recoltelor, ce le readuce aminte poporului lui Dumnezeu de calitatea ţării în care El i-a dus în cele din urmă. Sărbătorile de toamnă încep cu sărbătoarea Trâmbiţelor, de asemenea numită şi Roş-Haşanah, ce marchează începutul noului an civil. Sărbătoarea Corturilor, numită şi Sukot, comemora grija lui Dumnezeu din vremea dificilei şi primejdioasei călători din Egipt către *„ţara unde curge lapte şi miere”.

După *exil, la calendarul iudeu a fost adăugată celebrarea unei alte sărbători, Purim. Aceasta comemorează salvarea poporului lui Dumnezeu de la genocidul din Persia din secolul al V-lea, demonstrând că acest legământ ce promite să îl protejeze pe poporul său s-a extins chiar în afara vechilor graniţe ale Ţării Făgăduinţei. Cartea Esterei din VT descrie istoria acestei salvări şi stabileşte celebrarea anuală a sărbătorii.

O sărbătoare de final a fost adăugată la calendarul ebraic în secolul al II-lea î.H. după ce Iuda Macabeul a recuperat *templul din Ierusalim după desacralizarea sa de către regele seleucid Antioh al IV-lea Epiphanes. Hanuka, sau sărbătoarea (re)dedicării (In 10:22) celebrează această victorie neaşteptată şi rededicarea templului Domnului.

Sărbătorile biblice celebrează credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său prin păstrarea şi protejarea lui şi aducerea lui în strânsă părtăşie cu el şi cu ei înşişi. Totuşi, Dumnezeu era de asemenea credincios promisiunii Sale de a *judeca poporul Său atunci când acesta nesocotea legământul. În acele vremuri când poporul lui Dumnezeu s-a îndepărtat de el în direcţia idolatriei, sărbătorile constituiau dureroasa aducere aminte a legământului rupt. Încă de la începutul său Regatul nordic al lui Israel era predispus la *idolatrie după ce s-au construit sanctuare ce înlocuiau Templul de la Ierusalim cu scopul de a preveni pelerinajul poporul la Ierusalim pentru a celebra sărbătorile în regatul sudic. Totuşi sărbătorile celebrate în aceste temple idolatre nu erau pe placul lui Dumnezeu. Profetul Amos a pronunţat condamnarea lui Dumnezeu împotriva lor: „Urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre şi nu pot să sufăr adunările voastre de sărbătoare” (Amos 5:21). Ca urmare a distrugerii ulterioare a Ierusalimului, autorul Lamentaţiilor exprimă pustiirea unei patrii cândva binecuvântată: „Drumurile Sionului jelesc, căci nimeni nu mai vine la sărbători” (Lam. 1:4). Când părtăşia poporului cu Dumnezeu este întreruptă datorită neascultării de Cuvântul Său, nu poate să existe sărbători pline de bucurie. Singurul remediu este un post de pocăinţă pentru păcate.

Modul de celebrare a sărbătorilor. Fiecare dintre aceste sărbători era celebrată prin abţinerea de la munca normală din timpul zilei, prin adunarea împreună în părtăşie şi prin participarea la o masă festivă cu carne, *grâu (i.e., *pâine) şi *vin ce erau oferite după un ritual lui Dumnezeu. Aceste ofrande sacrificate special reînoiau părtăşia dintre un Dumnezeu sfânt şi poporul Său păcătos, dând expresie relaţiei contractuale dintre ei. Datorită bunătăţii lui Dumnezeu, aceste zile trebuiau celebrate cu mare bucurie de către toţi cei ce trăiau în patrie, fiind incluşi bărbaţii şi femeile, băieţii şi fetele, servitorii, văduvele, orfanii şi chiar şi străinii.

Când David a făcut din Ierusalim capitala poporului lui Dumnezeu şi când fiul său Solomon a construit acolo Templul, Ierusalimul a devenit „cetatea sărbătorilor noastre” (Is. 33:20), deoarece prezenţa lui Dumnezeu se manifesta acolo într-un mod special (Deut. 12). Această plasare centrală a sărbătorilor a evidenţiat dorinţa lui Dumnezeu de a exista în poporul Său într-o adunare plină de voioşie. Bărbaţii din poporul lui Dumnezeu trebuiau să vină la Ierusalim de trei ori pe an cu ofrande pentru Domnul pentru a celebra următoarele sărbători: Azimile, Săptămânile şi Corturile (Deut. 16:16).

*Solomon a dedicat templul din Ierusalim, cât se poate de bine de sărbătoarea Corturilor, printr-un ospăţ magnific de 40 de zile, oferind zeci de mii de animale într-un sacrificiu sărbătoresc în folosul unei mari mulţimi din popor (1 Împ. 8:62–66; 2 Cr. 7:1–10). Sărbătoarea Corturilor reamintea anual poporului cum a tratat Dumnezeu cu ei în deşert într-un cort obişnuit. Acum el va sălăşui printre ei într-un templu splendid în capitala lor. Crescendo-ul festiv a lui Solomon făcea referire la felul cum într-adevăr Dumnezeu a fost cu poporul Său îndărătnic de-a lungul călătoriei din Exodul, cum l-a dus în patrie, a făcut din el o naţiune şi i-a dat un rege, şi cum el va locui într-un templu magnific. Descendenţii lui Avraam au devenit un popor suveran, aşa după cum Domnul le-a promis cu mult timp în urmă! Poporul pleca de la sărbătoare cu inimile pline de laudă pentru tot ceea ce Dumnezeu a făcut.

Noul Testament. Apostolul Ioan povesteşte că Isus s-a suit la Ierusalim pentru a celebra sărbătoarea Corturilor la Templu. În Isus, Dumnezeu s-a întrupat pentru a celebra împreună cu poporul Său. În timpul ultimei şi celei mai importante zile a sărbătorii Corturilor, Dumnezeu întrupat a stat în Templul Său chemându-I pe cei însetaţi din poporul Său să vină la el şi să *bea (In 7:37). Ce ironie a fost că vocea sa nerecunoscută a constituit o prezenţă deranjantă la festivităţi ce au fost celebrate atât de mult timp tocmai pentru a-l întâmpina!

*Cina Domnului concentrează elementele sărbătorii Azimilor în persoana şi lucrarea lui Isus Cristos. Pâinea şi vinul oferite prima dată de Isus discipolilor săi de Paşte constituie semnul începutului unui nou legământ instituit prin moartea sa (Mt. 26:17–30; Mc. 14:12–26; Luca 22:1–23). Acesastă masă solemnă, dar festivă instituită de către Isus va fi repetată de către Biserica creştină adunată în memoria sa (1 Cor. 11:23–26). Semnificaţia Paştelui, cea mai mare dintre sărbătorile ebraice, este redefinită în moartea lui Isus, ce este ultimul şi fundamentalul miel de Paşte, a cărui trup şi sânge pune la dispoziţie pâinea şi vinul pentru prânzul sacramental ce îl uneşte pe Dumnezeu cu poporul Său în Cristos (1 Cor. 5:8). De aceea, sacramentul creştin al sfintei comuniuni este un prânz simbolic ce comemorează şi celebrează dragostea lui Dumnezeu pentru poporul său prin stablirea unui nou legământ cu el în Cristos ce îl salvează din păcat şi de la moarte.

Împărăţia lui Dumnezeu proclamată de Isus este descrisă în pilde ca o mare sărbătoare la care vor veni popoare din toată lumea şi din toate timpurile (Mt. 8:11; 22:1–14; Luca 14:15–24). Este o celebrare plină de bucurie a credincioşiei lui Dumnezeu faţă de promisiunile Sale care se extind de la primul până la ultimul moment al istoriei. Mai mult, imaginea împărăţiei lui Dumnezeu ca mare sărbătoare este descrisă ca un *ospăţ de nuntă, exprimând bucuria celei mai intime părtăşii dintre Fiul lui Dumnezeu şi *mireasa sa, credincioşii din toate timpurile (Mt. 22:1–14; Rev. 19:9).

Sărbătoarea ca un semn al binecuvântării viitoare. Când poporul lui Dumnezeu s-a întors din judecata *exilului şi a început reclădirea templului din Ierusalim, sărbătorile au fost reinstituite ca un semn că Domnul îşi continua legământul cu poporul Său purificat (Ezra 3:1–6). Cam în acelaşi timp profetul Zaharia a întrevăzut ziua în care oameni din toate naţiunile vor celebra continuu sărbătoarea Corturilor, ceea ce semnifica locuirea lui Dumnezeu împreună cu ei, ei venind împreună la Ierusalim pentru a se închina Regelui pe Pământ, Domnului Atotputernic (Zah. 14:16–19).

Imaginea sărbătorii biblice constituie un portret al celebrării pline de bucurie a dragostei lui Dumnezeu pentru poporul Său, aşa cum s-a împlinit plenar în moartea şi învierea lui Isus Cristos. Pe Muntele *Sion din Ierusalim, locul central al tuturor sărbătorilor biblice, Domnul Cel Atotputernic a pregătit aşa cum Isaia a prezis:

un ospăţ cu cărnuri grase,

un ospăţ cu vinuri bune –

cărnuri pline de măduvă

şi vinuri din cele mai bune.

Pe muntele acesta El va nimici

vălul care acoperă toate popoarele,

învelitoarea aruncată peste toate neamurile.

El va înghiţi moartea pentru totdeauna.

Stăpânul Domn va şterge lacrimile de pe toate feţele

şi va îndepărta ocara poporului Său pretutindeni pe pământ,

căci Domnul a vorbit. (Is. 25:6–8)

Imaginea sărbătorii biblice arată încă spre viitor, când Domnul Dumnezeu va învia poporul său din toate timpurile pentru a trăi împreună cu el într-o bucurie eternă. Fiecare sărbătoare celebrată pentru Domnul nu este altceva decât o degustare a acelei zile pline de glorie.

Anunțuri

Comentarii închise la Dicţionar de imagini biblice: noutăţi de „Anul Nou”

Din categoria Uncategorized

Comentariile nu sunt permise.